thumb|Hipocrat din Cos - Bust aflat în „Galleria degli Uffizi", Florența. Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Kos () a fost cel mai vestit medic al Greciei antice și considerat „părintele medicinei” ca recunoaștere a contribuțiilor sale ca fondator al Școlii Hipocratice de Medicină, prin care a stabilit medicina ca profesie distinctă de alte domenii, precum teurgie și filozofie. Jurământul lui Hipocrat a devenit codicele moral al unui medic în exercitarea profesiunii, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități (inclusiv UMF) de către absolvenții facultăților de medicină.
Biografie
Se admite că Hippocrate s-a născut în anul 460 e.v. pe insula greacă Kos, deși sunt și alte presupuneri.
Soranus din Efes, medic grec din secolul 2, primul biograf al lui Hippocrate este sursa celor mai multe informații personale despre el. Biografi mai târzii găsim în enciclopedia Suda (sec. 10 e.n.), și în lucrările lui Ioan Tzetzes, „Politica” lui Aristotel, (sec. 4 e.n.).
După Soranus, Hippocrates a fost fiul lui Heraclide, medic, și al Praxitelei, fiica lui Tizane. Cei doi fii ai lui Hippocrates, Tessalus și Draco, și ginerele său, Polybus, i-au fost studenți. Celebrul medic Galenus, susține că adevăratul succesor a lui Hippocrates, a fost Polybus, iar Tessalus și Draco au avut fiecare un fiu pe nume Hippocrate (Hippocrate al III-lea și al IV-lea). Soranus a mai susținut că Hippocrate a învățat medicina de la tatăl și bunicul său (Hippocrates I), și a studiat și alte subiecte cu Democrit și Gorgias. Hippocrate a făcut practică, probabil, la templul de vindecare din Kos și a luat lecții de la medicul trac Herodicos din Selimbria. Platon îl menționează pe Hippocrate în două din dialogurile sale: în Protagoras, Platon îl descrie pe Hippocrate ca „Hippocrate de Kos, ”;Plato 380 î.e.n. pe când în Phaidros, Platon sugerează că „Hippocrate Asclepiadul” gândea că o cunoaștere completă a naturii corpului este necesară pentru medicină.Plato 360 î.e.n. 270c Hippocrate a predat și practicat medicina de-a lungul vieții și a călătorit cel puțin până la Tesalia, Tracia și Marea Marmara.
A murit, probabil, în Larisa, la vârsta de 83, 85 sau 90 de ani, deși sunt presupuneri că a trăit peste 100 de ani.
Teoria hipocratică Se cunoaște foarte puțin despre ce a gândit, a scris și a făcut Hippocrate, considerat ca model de perfecțiune al medicului antic. I se atribuie progresul mare în studiul sistematic al medicinei clinice, rezumând cunoașterea medicală a școlilor precedente și prescriind practici pentru medici prin Corpusul hipocratic. Realizările practicienilor medicinei hipocratice și acțiunile lui Hippocrate însuși au fost adesea amestecate.
I se atribuie lui Hippocrate faptul de a fi prima persoană care a crezut că bolile au cauze naturale, ce nu țin de superstiții și zei. Discipolii lui Pitagora au pus pe seama lui Hippocrate alierea filosofiei și medicinei. A separat disciplina medicinei de religie, crezând și susținând că boala nu este o pedeapsă dată de zei, ci mai degrabă produsul unor factori de mediu, a dietei și a obiceiurilor de viață. Într-adevăr, nu există nici o singură mențiune cu privire la vreo boală mistică în Corpusul hipocratic. În orice caz, Hippocrate a lucrat cu multe convingeri care s-au pe bazat pe ceea astăzi este cunoscută drept fiziologie și anatomie incorectă, cum este umorismul.
Școlile grecești antice de medicină erau împărțite (în knidiană și koană) în privința felului în care să trateze problema bolilor. Școala knidiană de medicină s-a concentrat pe diagnostic. Medicina din timpul lui Hippocrate nu cunoștea aproape nimic despre anatomia și fiziologia umană din cauza tabuului grecesc care interzicea disecția oamenilor. Prin urmare, școala knidiană a eșuat în a distinge atunci când o boală cauzează multe posibile serii de simptome. Școala hipocratică sau școala Koan a obținut un mai mare succes prin aplicarea de diagnostice generale și tratamente pasive. S-a concentrat pe grija pentru pacient și pronostic, nu pe diagnostic. A putut trata în mod eficient boli și a avut în vedere o mai mare dezvoltare în practica clinică.
Medicina hipocratică și filozofia sa sunt de departe eliminate din medicina modernă. Acum, medicul se concentrează pe diagnostic specific și tratament specializat, ambele fiind adoptate de școala knidiană. Această schimbare în gândirea medicală din zilele lui Hippocrate încoace a cauzat critici serioase în timpul ultimelor două milenii, pasivitatea tratamentului hipocratic fiind subiect de condamnări puternice; de exemplu, doctorul francez M. S. Houdart a numit tratamentul hipocratic „meditație asupra morții”.
Criza
Un alt concept important din medicina hipocratică a fost cel de criză, un punct al evoluției bolii în care fie boala va începe să triumfe și pacientul va ceda în fața morții, sau se va întâmpla opusul și procesele naturale îl vor face pe pacient să-și revină. După o criză, ar putea urma o recidivare, iar apoi o altă criză decisivă. Potrivit acestei doctrine, crizele tind să aibă loc în zile critice, despre care se credea că sunt o perioadă determinată de după contractarea bolii. Dacă o criză a avut loc într-o zi aflată departe de o zi critică, o recidivare poate fi așteptată. Galen credea că această idee provine de la Hippocrate, deși este posibil să-l fi precedat.
Medicina hipocratică a fost modestă și pasivă. Abordarea terapeutică se baza pe „puterea vindecătoare a naturii” („vis medicatrix naturae” în latină). Potrivit acestei doctrine, corpul conține în el însuși puterea de a reechilibra cele patru umoruri și de a se vindeca (physis). Terapia hipocratică s-a concentrat pur și simplu pe ușurarea acestui proces natural. În acest scop, Hippocrate credea că „odihna și imobilizarea [sunt] de o importanță capitală.” În general, medicina hipocratică era foarte amabilă cu pacientul; tratamentul era blând și punea accent pe faptul ca pacientul să rămână curat și steril. De exemplu, numai apa curată sau vinul erau folosite pentru răni, deși tratamentul „uscat” era preferabil. Uneori erau întrebuințate balsamuri liniștitoare.
Hippocrate a fost ezitant în privința administrării de medicamente și a angrenării într-un tratament specializat ce poate fi ales în mod greșit; terapia generalizată era urmată de un diagnostic generalizat. Tratamentele generalizate pe care le-a prescris includeau postul și consumul unui amestec de miere și oțet. Hippocrate a zis odată că „a mânca când ești bolnav înseamnă a-ți hrăni boala.” Oricum, medicamente puternice erau utilizate cu anumite ocazii. Această abordare pasivă a avut mult succes în tratarea unor probleme simple precum oasele rupte care necesitau contracție pentru întinderea sistemului scheletic și ușurarea presiunii în zona rănită. Banca hipocratică și alte instrumente erau utilizate în acest scop.
Unul dintre punctele tari ale medicinei hipocratice a fost accentul pus pe prognoză. În timpul lui Hippocrate, terapia medicală era foarte imatură și adesea cel mai bun lucru pe care medicii îl putea face era să evalueze boala și să-i prezică progresul bazându-se pe date colectate din istorii detaliate ale cazurilor medicale.
Profesionism
Medicina hipocratică a fost notabilă pentru profesionismul său strict, disciplină și practică riguroasă. Lucrarea hipocratică Despre medic recomandă ca medicii să fie mereu bine îngrijiți, onești, calmi, înțelegători și serioși. Medicul hipocratic a dat atenție minuțioasă tuturor aspectelor practicii sale: a urmat dispoziții detaliate ce țin de „iluminat, personal, instrumente, așezarea pacientului și tehnici de bandajare și de aplicare a atelei” în antica cameră de operație. El chiar și-a menținut unghiile la o lungime precisă.
Școala hipocratică a dat importanță doctrinelor clinice ale observației și documentării. Aceste doctrine dictează că medicii își consemnează descoperirile și metodele lor medicinale într-o manieră foarte clară și obiectivă, astfel încât aceste consemnări pot fi transmise posterității și întrebuințate de alți medici. Hippocrate a făcut însemnări atente și regulate în legătură cu multe simptome precum culoarea feței, pulsul, febra, durerile, mișcarea și excrețiile. A afirmat că a măsurat pulsul unui pacient în timp ce asculta istoria unui caz pentru a descoperi dacă pacientul mințea. Hippocrate a extins observațiile clinice în istoria familiei și în mediul înconjurător. „Pentru el medicina datorează artei inspecției și observației clinice.” Din acest motiv, poate fi mai drept cuvânt numit „Părintele medicinei”.
Contribuții directe la medicină
Hippocrate și urmăritorii săi au fost primii care au descris multe boli și condiții medicale. Este considerat cel care a realizat prima descriere a degetelor în sticlă de ceas, un semn important de diagnostic al unei boli cronice a plămânilor, anume cancerul pulmonar și boala cardiacă cianotică. Din acest motiv, degetele în sticlă de ceas sunt uneori numite „degete hipocratice”. Hippocrate a fost de asemenea primul medic care a descris în Prognoză. Shakespeare face aluzie foarte bună la această descriere când scrie despre moartea lui Falstaff în Actul II, Scena III din Henric V.
Hippocrate a început să categorizeze bolile în acute, cronice, endemice și epidemice, și să utilizeze termeni precum „exacerbare, recidivare, rezoluție, criză, paroxism, culme și convalescență.” Altă contribuție majoră a lui Hippocrate poate fi găsită în descrierile simptomatologiei, descoperirile fizice, tratamentul chirurgical și prognoza epiemei toraice, adică supurarea căptușelii cavității pieptului. Învățăturile sale rămân relevante pentru studenții contemporani de medicină pulmonară și chirurgie. Hippocrate a fost primul chirurg cardiotoracic documentat, iar descoperirile și tehnicile sale, deși brute, precum utilizarea țevilor de plumb pentru eliminarea peretelui de puroi din piept, sunt încă valabile.
Școala hipocratică de medicină a descris bine indispoziții ale rectului uman și tratamentul acestuia, în ciuda teoriei deficitare a școlii despre medicină. Hemoroizii, de exemplu, deși se credea că sunt cauzați de excesul de bilă și flegmă, erau tratați de medicii hipocratici prin metode relativ avansate. Cauterizarea și extirparea sunt descrise în Corpusul hipocratic, în plus pe lângă metodele preferate: facerea de între hemoroizi și uscarea acestora cu fier fierbinte. Alte tratamente precum aplicarea diferitelor alifii sunt sugerate de asemenea. Astăzi, „tratamentul [pentru hemoroizi] încă include arderea, înăbușirea și facerea de incizie.” De asemenea, unele dintre conceptele fundamentale ale proctoscopiei prezentate în Corpus sunt în încă în uz. De exemplu, utilizarea oglinzii rectale, un instrument medical obișnuit, este discutată în Corpusul hipocratic. Aceasta constituie cea mai timpurie referință atestată la endoscopie. Hippocrate a utilizat adesea modificări ale stilului de viață precum dieta și exercițiul pentru a trata boli precum diabetul, ceea ce este în prezent numit medicina stilului de viață. Este adesea citat cu „Lasă mâncarea să-ți fie medicină, și medicina să-ți fie mâncarea” și „Plimbarea este cea mai bună medicină a omului”, oricum citatul „Lasă mâncarea să-ți fie medicină” pare a fi o citare greșită, iar originea sa exactă rămâne necunoscută.
În 2017, cercetătorii au susținut că în timpul restaurărilor de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinaiul de Sud, au găsit un manuscris ce conține o rețetă medicală a lui Hippocrate. Manuscrisul de asemenea conține trei rețete cu imagini cu ierburi ce au fost create de un scrib anonim. Corpusul Hipocratic