Atunci i-am condamnat pe toți la moarte este un film românesc din 1972, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu inspirat din nuvela Moartea lui Ipu (1970) a scriitorului român Titus Popovici. Rolurile principale au fost interpretate de Amza Pellea, Cristian Șofron, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Ioana Bulcă, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Maria Clara Sebők și Ștefan Mihăilescu-Brăila.

Filmul prezintă cinismul și ipocrizia conducătorilor unei comunități rurale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care îl conving pe Ipu, „nebunul satului”, să-și asume vina uciderii unui ofițer german pentru ca ei să-și salveze viața. Criticii de film îl consideră unul dintre cele mai bune filme regizate de Sergiu Nicolaescu, în opinia unora dintre ei fiind chiar cel mai bun.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 231. Filmările au avut loc în vara anului 1971 în Dobrogea. Pentru crearea unei stări de tensiune crescânde, au fost alternate cadre fixe lungi cu alte cadre fixe în care nu se întâmplă nimic, într-un cadru natural reprezentat de lanul de grâu, câmpul pârjolit și ziduri ruinate.

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte a fost vizionat de 2.141.942 de spectatori. Sergiu Nicolaescu considera acest film ca fiind un film de artă care a beneficiat de succes de public. Filmul, produs de Studioul Cinematografic București, a obținut două premii din partea ACIN, la categoriile „cel mai bun actor” și „cea mai bună coloană sonoră” și a fost rulat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (1972) și la The Brave New World International Film Festival de la Belgrad.

O altă ecranizare a nuvelei „Moartea lui Ipu” a fost filmul Condamnat la viață din 2011.

Rezumat

După moartea părinților săi într-un bombardament și uciderea fratelui său mai mare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un băiat (Cristian Șofron) a ajuns la un orfelinat. El este luat de acolo de sora sa mai mare Margareta (Ioana Bulcă) și de cumnatul său, preotul Ioan (Ion Besoiu), și adus în casa lor dintr-un sătuc aflat în Transilvania. Acolo se află cantonat temporar un detașament al Armatei Germane.

Băiatul este traumatizat de moartea fratelui său (Iurie Darie), un militant antifascist care fusese împușcat de agenții Siguranței Statului, găsindu-și refugiul într-o lume imaginară. El îi urăște pe nemți și are un singur prieten în sat, Ipu (Amza Pellea), un om cu părul alb care luptase în Primul Război Mondial și se întorsese cu mintea rătăcită. Numele real al omului este Todor Ciupe, dar sătenii obișnuiau să-l poreclească în tot felul; dintre toate poreclele, singura care-l deranja era cea de Ipu tocmai pentru că aceasta nu avea niciun înțeles. El era considerat „nebunul satului” și locuia de câțiva ani în șura preotului. Cei doi prieteni obișnuiesc să se joace împreună de-a Napoleon și țarul sau de-a românii și nemții. Băiatul și Ipu încheie un legământ că vor continua să lupte împotriva germanilor până la eliberarea țării.

Într-una din zile (23 august 1944***, „Sergiu Nicolaescu: «Am fost dat în judecată de Uniunea Scriitorilor»”, în Adevărul, 17 aprilie 2010.Cristian Luis Vasilescu, Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională, Editura Universitară, București, 2011, p. 64.), un ofițer german care se plimba călare prin lanul de porumb este ucis, fiindu-i tăiat gâtul cu secera. Băiatul orfan care se juca chiar atunci pe câmp găsește cadavrul ofițerului și-i fură pistolul de la brâu. Sunt anunțate oficialitățile române ale localității. Colonelul german von Eck (Sergiu Nicolaescu) dă un ultimatum locuitorilor satului, aceștia trebuind să găsească și să îi predea vinovatul până a doua zi dimineață; el a amenințat că în caz contrar va ordona execuții în masă ca represalii, primele persoane executate urmând a fi intelectualii satului (preotul, plutonierul, medicul, notarul și primarul cu soțiile lor). În satul vecin avusese loc un caz similar cu un an în urmă, iar nemții i-au deportat pe toți sătenii în Transnistria.

Oficialitățile satului - preotul, notarul Mereuță (Gheorghe Dinică) și medicul Bunu (Octavian Cotescu) - se adună la casa preotului și pun la cale un plan pentru a-și salva viețile. Ei caută o persoană nevinovată care să accepte să devină țap ispășitor și îl găsesc în persoana lui Ipu, „nebunul satului”, a cărui naivitate îl face ușor de manipulat. Cei trei oameni de vază ai satului îl invită deci pe Ipu la o masă mare, unde îl servesc amabili pe musafir cu mâncare bună și îi toarnă tot timpul vin. Medicul îl consultă și îi spune că este grav bolnav de ficat și plămâni. Preotul îl anunță pe Ipu că în cazul în care vinovatul nu se va preda până a doua zi, ei toți urmează a fi împușcați. Atmosfera devine apăsătoare, iar o femeie izbucnește într-un plâns isteric. Mișcat, Ipu acceptă să-și asume el vina și să se sacrifice pentru salvarea locuitorilor. Decizia provoacă un val de bucurie în sufletul mesenilor, cu excepția băiatului. Notabilitățile satului încep să-i pupe mâna și să-i mulțumească cu cele mai alese cuvinte. Soția notarului, Clara (Maria Clara Sebők), completează că nemții nu-i vor face nimic lui Ipu, pentru că el este idiot.

Ipu cere ca oficialitățile satului să-i facă un mormânt frumos, iar gazdele îi spun că-i vor face o slujbă de înmormântare fastuoasă și un monument funerar cu o cruce din marmură neagră înaltă de doi metri, cu un basorelief al defunctului așa cum arăta în tinerețe și cu un grilaj din fier forjat aurit. La cererea musafirului, preotul realizează o simulare a slujbei de înmormântare. În plus, Ipu cere ca rudele lui - fosta lui soție, Fumegoaia, sora lui Catița (care era bolnavă de oftică) și vărul Ioanichie (care s-a întors de pe front fără picioare) - să primească pământ și bani, iar notarul încheie un act de donație.

Făcându-se ora cinci dimineața, Ipu, însoțit de familie și de oficialități, merge la comandatura germană să se predea. Trupele germane însă îi ignoră și părăsesc satul în grabă ca urmare a faptului că armatele române se aflau în apropiere. În timp ce preotul, notarul, medicul și jandarmul se bucură, Ipu și familia sa pleacă triști spre casele lor, pierzând astfel șansa de a avea parte de un trai mai bun. Văzând aceasta, copilul scoate pistolul furat de la neamț și pronunță condamnarea morală la moarte a celor vinovați. Oficialitățile satului se transformă atunci în niște păsări de pradă, singura persoană care-și păstrează trăsăturile umane fiind doar Ipu care zâmbește cu ochii în lacrimi.

Distribuție În distribuția filmului se regăsesc următorii:

Amza Pellea — Todor Ciupe poreclit Ipu, „nebunul satului” Cristian Șofron — elev în vacanță Ion Besoiu — preotul Ioan Gheorghe Dinică — notarul Mereuță Ioana Bulcă — învățătoarea Margareta, soția preotului Octavian Cotescu — doctorul Titi Bunu Iurie Darie — militant antifascist, fratele elevului Maria Clara Sebők — Clara, soția notarului Ștefan Mihăilescu-Brăila — plutonierul Gociman (menționat S. Mihăilescu-Brăila) Eugenia Bosînceanu — doamna Bunu, soția medicului Eliza Petrăchescu — bocitoarea Floarea Toia poreclită „Fumegoaia”, fosta soție a lui Ipu Sergiu Nicolaescu — colonelul german von Eck Ernest Maftei — căruțașul invalid Marcu Lazăr Vrabie — directorul orfelinatului Alexandru Herescu — ofițer german (nemenționat) Dumitru Ghiuzelea - polițist cu mustață (nemenționat) Paul Fister - polițist (nemenționat) Nicolae Dide - polițist (nemenționat)

Dublaj de voce Gheorghe Cozorici - directorul orfelinatului (nemenționat)

Scrierea nuvelei „Moartea lui Ipu” Filmul Atunci i-am condamnat pe toți la moarte este inspirat din nuvela Moartea lui Ipu, scrisă de romancierul și scenaristul Titus Popovici și publicată de Editura Albatros în 1970. Sergiu Nicolaescu a afirmat în mai multe rânduri că el este autorul ideii care a stat la baza scrierii nuvelei Moartea lui Ipu. În cartea sa de memorii, el a afirmat că i-a povestit lui Titus Popovici prin 1968 un subiect de film, pe când ședeau la masa unui bistrou din Paris, care se afla pe malul Senei. Scriitorul i-a cerut acordul pentru a scrie o nuvelă cu acest subiect, iar regizorul i-a cerut să scrie doar că dedică această nuvelă lui Sergiu Nicolaescu. Titus Popovici a scris nuvela care a fost bine primită de critica literară, obținând și un premiu al Academiei Române. El n-a menționat cele promise, dar i-a scris pe exemplarul dăruit regizorului că-l consideră coautor al nuvelei.Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, ediția a II-a revizuită, Editura Universitară, București, 2011, p. 111.Atunci i-am condamnat pe toți la moarte pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 4 aprilie 2013.

Paternitatea ideii care a stat la baza scrierii nuvelei este menționată și în alte articole. Cea mai veche afirmație în acest sens datează dintr-un interviu acordat lui Valerian Sava și publicat în noiembrie 1971 în revista „Cinema”. „De pildă, pentru acest film, după excelenta nuvelă «Moartea lui Ipu» a lui Titus Popovici, am discutat cu Titus subiectul încă de acum câțiva ani, când nuvela nu era scrisă. Povestea era atunci puțin diferită”, afirma el în acel interviu.Valerian Sava, „Față în față cu Sergiu Nicolaescu: pornind de la ...IPU ”, în revista Cinema, noiembrie 1971. Nicolaescu a avut în posesia sa un manuscris al nuvelei pe care Titus Popovici a scris dedicația „(...) cu credința că împărțim amîndoi subiectul nuvelei”.Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 62.

Nuvela Moartea lui Ipu a fost elogiată de mai mulți critici literari, unii dintre ei descoperind asocieri între autor și băiatul de 14 ani care povestește. Criticul Alex. Ștefănescu considera nuvela drept o parabolă, dar și „un protest naiv împotriva civilizației și o iluzie”.Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Titus Popovici ”, în România literară, nr. 25, 26 iunie - 2 iulie 2002. Uciderea soldatului Friedrich de către o persoană neidentificată și amenințarea cu execuția a mai-marilor localității dacă nu-l predau pe făptaș permit evidențierea urâțeniei sufletești ale acestora. Prin contrast, nebunul satului apare ca un om demn și superior din punct de vedere moral. Criticul remarca plasticitatea cinematografică a numeroaselor relatări și descrieri, precum și forța expresivă a parabolei. El îl recunoaște vag pe Titus Popovici în persoana băiatului; scriitorul însuși avea 14 ani în perioada relatată și își petrecea vacanțele de elev la bunicii din partea mamei, care locuiau în satul Mișca. Nuvela are forma unui monolog al băiatului, fiind povestită la persoana I.Călin Căliman, op. cit., p. 232.

Personaje Personajul principal al nuvelei și al filmului este țăranul Todor Ciupe. Acesta a luptat în Primul Război Mondial, ca soldat în Armata austro-ungară. A luat parte la Bătălia de la Doberdò din 6 august 1917 (personajul spune că bătălia ar fi avut loc în 1917). A fost apoi rănit la cap și decorat pentru acte de vitejie. El a revenit în sat cu mințile rătăcite. A divorțat de soția sa, Floarea Toia poreclită Fumegoaia cu 23 de ani în urmă, fără a o scoate însă și din sufletul său.

Consătenii l-au poreclit în mai multe rânduri: Strimfli, Căhcădare, Croampă, dar singura poreclă care-l deranjează este cea de Ipu deoarece aceasta nu înseamnă nimic, iar personajul simte că este astfel redus la statutul de paria.Valentin Silvestru, „Două scenarii de succes”, în Cinema, anul X, 1972, nr. 4 (112), p. 21. El are o soră pe nume Catița care este bolnavă de oftică și un văr Ioanichie care este mutilat de război, fiindu-i amputate ambele picioare. El acceptă să-și sacrifice viața pentru a căpăta astfel o identitate socială și un nume și a șterge astfel umilința din viața sa. În plus, fosta lui soție urmează să primească două iugăre de pământ în Cosalău de la preot, sora lui 25.000 de lei de la medic, iar vărul Ioanichie un iugăr de pământ în Răsad de la notar.