Bătălia Greciei (cunoscută și ca Operațiunea Marița, în )Blau (1953), 82 a fost una dintre bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial ce s-a desfășurat pe teritoriul Greciei continentale și în sudul Albaniei. Părțile combatante au fost Regatul Greciei și Commonwealthul Britanic (făcând parte din rândul Aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial) pe de-o parte și Germania Nazistă, Italia Fascistă și Bulgaria (Puterile Axei) în tabăra opusă. Împreună cu Bătălia din Creta și acțiunile navale din Marea Egee, Bătălia Greciei este considerată parte a mai vastei Campanii din Balcani din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.
De obicei, Bătălia Greciei este privită ca o continuare a războiului greco-italian, care a început odată cu atacul lansat de Italia de la bazele din Albania împotriva Greciei pe 28 octombrie 1940. În numai câteva săptămâni, forțele italiene au fost respinse din Grecia de forțele elene, iar mai apoi tot acestea au reușit să ocupe o bună parte a sudului Albaniei. În martie 1941, grecii au respins un contraatac major al italienilor, iar germanii au fost forțați să vină în sprijinul aliaților lor. Operațiunea Marița a început pe 6 aprilie 1941, trupele germane traversând granița bulgaro-elenă. Forțele combinate greco-britanice au luptat cu mare tenacitate, dar au fost depășite numeric și au fost obligate să se retragă. Atena a fost cucerită de germani pe 27 aprilie. Britanicii au reușit să evacueze aproximativ 50.000 de soldați.Diferitele surse nu sunt de acord asupra numărului total de soldați pe care britanicii au reușit să-l evacueze. După sursele britanice, au fost evacuați 50.732 de soldați. More Maritime Disasters Adăugând cei 500–1.000 de soldați rătăciți de unitățile lor, care au reușit să ajungă totuși în Creta, Titterton estimează că „numărul celor care au părăsit Grecia și au ajuns în Creta sau Egipt, care includea trupe britanice și elene, trebuie să fi fost în jur de 51.000”. Istoricul australian Gavin Long dă o cifră de aproximativ 46.500 de soldați, în vreme ce istoricul neozeelandez W. G. McClymont consideră că au fost evacuați 50.172 de soldați. 182–183 486 McClymont subliniază că „diferențele sunt de înțeles dacă se amintește că îmbarcările au avut loc noaptea în mare grabă și că printre cei evacuați erau și refugiați greci”.486 Campania din Grecia s-a încheiat cu o victorie rapidă (24 de zile) și completă odată cu ocuparea portului Kalamata din Peloponez.
Există o serie de istorici care socotesc campania din Grecia decisivă pentru deznodământul conflagrației mondiale. Astfel, întârzierea provocată de campania din Grecia avea să provoace eșecul germanilor în fața Moscovei și mai apoi seria de înfrângeri de pe frontul de răsărit. Există și păreri conform cărora invazia din Grecia nu a avut nicio influență asupra datei de declanșare a Operațiunii Barbarossa. Mai mult, intervenția britanică în sprijinul elenilor a fost caracterizată de acești din urmă comentatori ca fiind o acțiune inutilă, o decizie politică și sentimentală sau chiar o gafă strategică.
Împrejurări Războiul greco-italian
„Hitler m-a pus întotdeauna în fața faptului împlinit. De data asta, am de gând să-i plătesc cu propria monedă. Va afla din ziare că eu am ocupat Grecia.”Ciano (1946), 247* Svolopoulos (1997), 272Benito Mussolini adresându-se lui Galeazzo Ciano În momentul izbucnirii războiului, premierul elen Ioannis Metaxas a căutat să mențină statutul de neutralitate al țării sale. Cu toate acestea, Grecia era ținta unor continue presiuni din partea Italiei, care au culminat cu torpilarea crucișătorului elen Elli pe 15 august 1940 de către submarinul Delfino. MussoliniHitler admisese că Mediterana și Adriatica fac parte în întregime din sfera de interese italiană. Atâta vreme cât Iugoslavia și Grecia se aflau în această sferă de interese, Mussolini se considera îndreptățit să adopte orice politică considera potrivită pentru îndeplinirea dezideratelor sale expansioniste. 3–4 era iritat de faptul că liderul german Adolf Hitler nu-l consultase în niciuna dintre problemele războiului și dorea ca prin ocuparea Greciei, o țară care părea ușor de învins, să obțină o victorie comparabilă cu cele ale germanilor.Buckley (1984), 18* Goldstein (1992), 53 Pe 15 octombrie 1940, Mussolini și consilierii săi au decis să atace Grecia.În conformitate cu „U.S. Army Center of Military History”, „retragerile aproape imediate ale italienilor nu au servit decât la creșterea nemulțumirii lui Hitler. Ceea ce l-a înfuriat mai mult pe Führer a fost că repetatele sale declarații despre nevoia de pace în Balcani au fost ignorate de Mussolini”.3–4 În dimineața zilei de 28 octombrie, ambasadorul italian Emmanuel Grazzi i-a prezentat lui Metaxas un ultimatum, prin care erau pretinse dreptul la liberă trecere a trupelor italiene și ocuparea unor „obiective strategice” nespecificate de pe teritoriul Greciei.Buckley (1984), 17 Metaxas a respins ultimatumul (refuzul este sărbătorit până în zilele noastre ca Ziua Ohi). Chiar înainte de expirarea termenului ultimatumului, trupele italiene au invadat Grecia, atacând din bazele aflate pe teritoriul Albaniei.După cum afirmă istoricul Buckley, Mussolini ar fi preferat ca Grecia să nu accepte să se supună ultimatumului și în schimb să se opună într-o oarecare măsură. Istoricul scrie: „documente descoperite mai târziu arată că fuseseră pregătite toate detaliile atacului… Prestigiul său avea nevoie de câteva victorii indisputabile pentru a echilibra valul triumfurilor napoleoniene ale Germaniei Naziste”. Principalul atac a fost direcționat spre orașul Ioannina, italienii înregistrând inițial un număr de succese locale. Aceștia au traversat râul Thyamis (Kalamas), dar în scurtă vreme au fost respinși și alungați spre bazele de pornire din Albania.Southern Europe , World War-2.Net După trei săptămâni de lupte, toți invadatorii fuseseră alungați din Grecia, elenii reușind să organizeze un contraatac încununat de succes.Buckley (1984), 19 Mai multe localități rurale albaneze au fost ocupate de forțele elene, dar nici schimbarea comandantului, nici sosirea unor puternice întăriri nu i-au ajutat pe italieni să schimbe cursul luptelor.Buckley (1984), 18–20
center|200px center|200px center|200px Prima ofensivă italiană28 octombrie – 13 noiembrie 1940. Contraofensiva elenă14 noiembrie 1940 – martie 1941.<small>A doua ofensivă italiană9 martie – 23 aprilie 1941
După mai multe săptămâni de război pe timp de iarnă, cu rezultate neconcludente, italienii au lansat pe 9 martie 1941 un contraatac la scară mare pe întreg frontul. În ciuda superiorității forțelor armate italiene, atacul s-a încheiat însă cu un eșec. După o săptămână de lupte și pierderea a 12.000 de oameni, Mussolini a oprit atacul și a părăsit Albania după 12 zile.Bailey (1984), 22* More U-boat Aces Hunted down, OnWar.Com Analiștii din zilele noastre cred că eșecul italienilor a fost cauzat de faptul că Mussolini și generalii săi au alocat prea puține resurse militare campaniei (doar 55.000 de oameni),Richter(1998), 119 nu au luat în considerare condițiile meteorologice din toamnă și au lansat un atac fără avantajul surprizei și fără sprijinul bulgarilor.Creveld (1972), 41* Rodogno (2006), 29–30 Nu au fost luate în considerare pregătirile elementare, precum procurarea echipamentului de iarnă.Neville (2003), 165 Mai mult, Mussolini nu a ținut seama de recomandările „Comisiei Italiene a Producției de Război”, care avertizase asupra faptului că economia italiană nu era capabilă să susțină efortul neîntrerupt de război decât începând cu 1949.Lee (2000), 146
În cele șase luni de luptă împotriva Italiei, armata elenă a obținut mai multe succese locale prin eliminarea pozițiilor avansate ale inamicilor. Trebuie spus că Grecia nu avea o industrie militară puternică și armata elenă a fost obligată să se bazeze pe armele și munițiile capturate de britanici în Africa de Nord. Pentru a susține luptele din Albania, comandamentul grec a fost forțat să retragă unități militare din Macedonia răsăriteană și Tracia apuseană. În condițiile unui atac iminent din partea Germaniei, era imperios necesară redistribuirea trupelor. Forțele de care dispunea Grecia făcea imposibilă rezistența pe două fronturi. Comandamentul elen a luat hotărârea să apere cuceririle din Albania, indiferent de ceea ce avea să se întâmple în cazul unui atac german dinspre Bulgaria.Blau (1953), 70–71
Decizia lui Hitler de a ataca Grecia „Doream, înainte de toate, să te rog să amâni operațiunea până la instalarea unui sezon mai favorabil, în orice caz până după alegerile prezidențiale din America. De asemenea, doream să te rog să nu treci la acțiune până nu ai întreprins o operațiune blitzkrieg în Creta. Pentru acest scop intenționam să fac sugestii practice privind folosirea unei divizii de parașutiști și a uneia aeropurtate.”Dintr-o scrisoare a lui Adolf Hitler adresată lui Mussolini pe 20 noiembrie 1940Blau (1953), 5 Hitler a intervenit pe 4 noiembrie 1940, la patru zile după ce britanicii au ocupat Creta și Lemnos. Führerul a ordonat Statului Major să pregătească invazia în Grecia prin România și Bulgaria. Acest atac a fost parte a unui plan mai amplu care prevedea preluarea controlului asupra bazelor britanice din Marea Mediterană.Blau (1953), 5–7* Pe 12 noiembrie, Înaltul Comandament al Forțelor Armate Germane a emis directiva 18, prin care programa operațiuni simultane împotriva Gibraltarului și Greciei în ianuarie 1941. Până la urmă, în decembrie 1940, planurile germane în Mediterana au fost modificate serios după ce dictatorul spaniolilor, Francisco Franco, a refuzat să participe la un atac împotriva Gibraltarului.Keitel (1965), 154–155 Drept urmare, ofensiva germană în Europa de Sud a trebuit să se limiteze la atacul împotriva Greciei. Înaltul Comandament German a emis directiva 20 pe 13 decembrie 1940 prin care ordona declanșarea Operațiunii Marița – invazia din Grecia – care avea ca principal obiectiv cucerirea țărmului nordic al Mării Egee până în martie 1941. Restul teritoriului elen trebuia ocupat în măsura în care se dovedea necesar din punct de vedere militar.Blau (1953), 5–7* * Svolopoulos (1997), 288 După ședința convocată în grabă de Hitler ca urmare a loviturii de stat de la Belgrad, au fost lansate pe 27 martie ordine pentru o campanie militară împotriva Regatului Iugoslaviei, care au schimbat planurile cu privire la Grecia. Astfel, pe 6 aprilie urmau să fie atacate ambele state balcanice.* McClymont, 158–159 „Lovitura de stat iugoslavă a venit de nicăieri. Când am fost înștiințat de aceasta în dimineața zilei de 27 am crezut că era o glumă.McClymont, 158.” Hitler adresându-se comandanților săi thumb|250px|Soldați australieni îmbarcându-se în Alexandria (Egipt) cu destinația Grecia. Regatul Unit trebuia să ajute Grecia după declarația din 1939, prin care afirma că, în cazul unui atac împotriva Greciei sau României, se va simți obligat să asigure guvernului elen sau român tot sprijinul de care era în stare.Lawlor (1994), 167 Prima acțiune britanică a fost deplasarea în noiembrie 1940 în Grecia a escadrilelor RAF comandate de John d'Albiac.Barrass, Air Marshal Sir John d’Albiac* Beevor (1992), 26 Având consimțământul guvernului de la Atena, britanicii au trimis trupe în Creta pe 31 octombrie, ceea ce a permis grecilor să-și aducă pe continent Divizia a 5-a de infanterie.Blau (1953), 71–72* Vick (1995), 22