Psihologia familiei este un domeniu al psihologiei care a apărut și care devine de-a lungul timpului de o importantă deosebită. Că definiție psihologia familiei poate fi un domeniu ce se ocupă cu studiul teoretic și aplicativ al mecanismelor psihologice ale constituirii, menținerii și disoluției familiei, precum și al proceselor și fenomenelor ce au loc în cadrul unei familii. Pentru a înțelege mai bine psihologia familiei, este nevoie să definim ce este psihosexologia. Așadar, psihosexologia este un domeniu constituit din elemente ce fac parte din psihologie ce se întrepătrund cu elemente din medicină. Este un domeniu ce studiază particularitățile comportamentale ale celor două sexe în stabilirea, funcționarea și dezvoltarea relațiilor interpersonale erotico-sexuale, interactive și de intercunoastere. În tratatul sau de psihosexologie, Constantin Enechescu consideră că obiectul psihosexologiei este instinctul sexual și comportamentele legate de el. Atât psihologia familiei cât și sexologia, folosesc concepte din mai multe ramuri ale psihologiei cum ar fi: psihologie generală, psihologie socială, psihologia vârstelor, psihanaliză, psihoterapia și consilierea psihologică, neuropsihologia, medicină, antropologia și dreptul.thumb|300px|Căsătorie Pentru a înțelege mai bine domeniul psihologiei familiei trebuie să înțelegem mai întâi ce este acela un cuplu, o căsătorie și o familie. Printr-un cuplu înțelegem din punct de vedere psihologic o structura bipolară de tip biopsihosocial, bazat pe interdeterminism mutual(partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă și se realizează că individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt. Căsătoria este un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre că personalități, un proces de conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și al finităților inconștiente de autocunoaștere prin intercunoastere. Prin familie înțelegem o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi uniți prin legături de căsătorie și/sau partenere realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și sau cea psihosocială. Caracterizarea familiei Familia ca sistem Sistemul în general este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonintamplatoare care funcționează pe baza unor reguli și dispune de echilibru. Prin sistem înțelegem nu numai o suma a părților lui ci și relațiile dintre acestea. Raportat la familie această este văzută că o suma a membriilor ei componenți și interacțiunea dintre aceștia, această realizându-se după anumite reguli, având anumite funcții și existând permanent tendința menținerii unui echilibru în interiorul acestuia. Că și sistemele în general, familile pot fi închise(nu relaționează aproape deloc cu mediul înconjurător)sau deschise(relaționează cu mediul înconjurător). Familiile închise funcționează după regulile și principiile proprii, fiind foarte rezistente la schimbare, exemple sunt familiile care au foarte puțini prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, își educa copii doar după propriile principii și sunt reticențe la idei sau modalități noi de funcționare. Familiile deschise sunt acele familii ce au multe relații de prietenie, care își fac vizite reciproce, și sunt deschiși pentru modificarea regulilor și concepțiilor după modelul altor familii. Pentru a-și menține stabilitatea și echilibru dinamic, familia folosește mecanisme de feedback acestea fiind pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback-ul pozitiv este reprezentat de acțiuni întreprinse, de exemplu atunci când în funcție de reacțiile copilului ce merge la grădiniță sau la școală, părinții își organizează stilul de viață(programul zilei de lucru, timpul liber, timpul dedicat lecțiilor sau activități extrașcolare etc.). Feedback-ul negativ reprezintă mecanisme cum sunt pedepsirea, învinovățirea, umilirea, ceartă, bătaia, folosite pentru corectarea comportamentelor greșite ale membriilor familiei.
Structura familiei În concepția psihiatrului argentinian Salvador Minuchin, structura familială este un set invizibil de cerințe funcționale ce organizează modurile în care membrii familiei interacționează. Pentru menținerea integrității și menținerea funcționalității unei familii este nevoie că structura acesteia să fie flexibilă, să reziste la schimbare până la un anumit punct dar în același timp să se adapteze atunci când circumstanțele o cer. Acest lucru se poate realiza prin intermediul subsistemelor familiale, acestea fiind fie indivizi singuri, fie diade(exemplu mama-copil, soț-soție) cele mai importante subsisteme familiale sunt: subsistemul adulților, subsistemul paternal și subsistemul fratriilor.
Subsistemul adulților numit și marital sau al soților, acesta include cei doi soți. Acest sistem are rolul principal de a modela intimitatea și angajamentul. Pentru această este nevoie de abilități cum sunt complementaritatea și acomodarea reciprocă, cu alte cuvinte această însemnând, ambii soți simt că pot fi independenți dar în același timp și că sunt împreună. Acest subsistem poate stimula învățarea, creativitatea și creșterea ducând astfel la acomodarea reciprocă, mai precis la susținerea aspectelor pozitive ale partenerului și la actualizarea aspectelor creative ale acestora, aspecte inactive până atunci. Subsistemul marital are nevoie de protecție față de cerințele și nevoile altor sisteme cum ar fi de exemplu situația cuplurilor cu copii pentru a-și oferi unul altuia suport emoțional. Pot apărea dificultăți de relaționare între soți de exemplu, atunci când unul dintre aceștia insistă în urmărirea propriilor scopuri, lăsând în urmă scopurile diadei că întreg.
Subsistemul paternal se formează atunci când se naște primul copil și cuprinde părinții dar și membrii familiei extinse(de exemplu bunica). Responsabilitatea acestui subsistem este mare și constă în a crește copii a-i ghida, a stabili limite și a-i disciplină. Acum apar dificultăți, pentru că adultul este în același timp partener pentru celălalt membru al diadei maritale, dar și părinte pentru copil însă nu întotdeauna aceste două tipuri de funcții sunt eficient îmbinate. Dificultatiile apărute în subsistem, duc la destabilizarea cuplului marital prin atragerea unui copil în interiorul acestuia sau la izolarea copilului de către cuplul marital. Acțiunile exterioare asupra copilului sau modificările în evoluția acestuia duc la efecte și asupra subsistemului paternal chiar și asupra celui marital.
Subsistemul fratriilor este format din copiii din familie oferindu-le acestora primul grup social în care cu toții sunt egali. Sistemul fratriilor învață copiii să negocieze, să coopereze, să cunoască competiția și submisivtatea, suportul reciproc și atașamentul față de prieteni. Copiii preiau astfel diferite roluri și poziții în familie, fiindu-le necesare în evoluția lor ulterioară în viață. Funcțiile familiei Familia are un rol important în societate, îndeplinind mai multe funcții. Principalele funcții ale familiei sunt: economică, de socializare, de solidaritate și sexual-reproductivă.
• Funcția economică joacă un rol important prin asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare existenței familiei. O dată îndeplinită corespunzător, funcția economică da libertatea familiei de a se concentra și a îndeplini și celelalte funcții. Această funcție este realizată de cei doi soți prin aducerea veniturilor în urmă exercitării unor profesii, prin procurarea și producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte prin transmiterea profesiei și/sau susținerea copiilor în alegerea profesiei.
• Funcția de socializare este tradusă că fiind funcția de educare în scopul asimilării de către copii, dar și de ceilalți membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui anumit grup social. Rolul funcției de socializare este de a integra în societate persoană(copilul), prin educația făcută la toate nivelele cum ar fi: material, fizic, psihologic, moral și spiritual. Această funcție are grade diferite de manifestare, de la o familie la altă în funcție de preocuparea într-o mare sau mai mică măsură privind educarea membrilor săi.
• Funcția de solidaritate constă în asigurarea unității și stabilității familiei, implicând manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect, de apartenența la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alții, a dezvoltării intimității, a ajutorării și susținerii reciproce de-a lungul timpului. Această funcție are un grad din ce în ce mai slab de manifestare în zilele noastre, fapt dovedit prin creșterea ratei divorțurilor, a înmulțirii relațiilor de concubinaj a celibatarilor și a familiilor monoparentale.
• Funcția sexual-reproductivă are în vedere satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soți și a ducerea pe lume a copiilor. Cele două componente ale acestei funcții sunt tratate diferit în funcție de familie punându-se accentul fie pe împlinirea sexuală în unele familii, în timp ce în alte familii se acordă o importantă deosebită aducerii pe lume a copiilor. Realizarea acestei funcții depinde și de factori cum ar fi gradul de cultură avut de cei doi parteneri, gradul și tipul de educație primit, influențele religioase, dorința și caracteristicile fizice și psihologice ale celor doi soți. S-a constatat că în zilele noastre, în societățile mai avansate economic, cuplurile și familiile tind să pună accent din ce în ce mai mult pe împlinirea afectiv-sexuală în detrimentul celei reproductive.
Tipurile de familii diadă nucleară familia cu un singur părinte
Criterii Cele mai importante criterii pentru identificarea și înțelegerea tipurilor de familii sunt: criteriul numărului de parteneri, criteriul numărului de părinți, criteriul numărului de copii, criteriul orientării sexuale ale celor doi parteneri și criteriul apartenenței culturale a partenerilor. Criteriul numărului de parteneri Criteriul numărului de parteneri care formează familia aduc în discuție familiile poligame și monogame.
Familiile poligame sunt de două tipuri: familii poliandrice și familii poliginice. Familiile poliandrice sunt acele familii unde femeia are dreptul să se căsătorească cu mai mulți bărbați sau unde există mai mulți parteneri bărbați. Familiile poliginice sunt cele unde există mai multe partenere femei, bărbații având dreptul de a alege mai multe soții. Caracteristic acestor familii poligame este numărul de copii mare.
Poligamia este întâlnită la unele popoare ce promovează după caz sexul masculin sau feminin pentru a proteja societatea. Familiile monogame sunt acele familii în care bărbatul și femeia au dreptul să se căsătorească doar cu un singur partener.
Monogamia poate fi serială, adică în cazul decesului partenerului sau al divorțului, partenerul rămas se poate recăsători, sau poate fi monogamie strictă, atunci când partenerul nu mai are dreptul de a se recăsători. Societatea are un rol important în ceea ce privește stabilirea dreptului de căsătorie cu unul sau mai mulți parteneri, astfel societatea românească promovează monogamia serială. Tot în cadrul monogamiei, distingem alte trei tipuri de familii: familii nucleare, familii extinse și familii de origine.
Familiile nucleare sunt formate din cei doi soți și copiii lor necăsătoriți. Acest tip de familie este cel mai întâlnit și mai dorit în toate societățile pentru că există un grad mai mare de intimitate, de satisfacere a nevoilor sexual-afective, de siguranță și stabilitate și unde relațiile democrate și stabilirea propriilor reguli de funcționare familială sunt realizate mai ușor.