William IV (William Henry); () a fost rege al Regatului Hanovrei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de la 26 iunie 1830 până la moartea sa. William, cel de-al treilea fiul a lui George III și fratele mai mic al regelui George IV, a fost ultimul rege și penultimul monarh din Casa de Hanovra.
Primii ani
William s-a născut în primele ore ale dimineții de 21 august 1765 la Casa Buckingham, ca al treilea copil al regelui George III și al reginei Charlotte.Ziegler, p. 12. El avea doi frați mai mari, George și Frederick, și nu era de așteptat să moștenească coroana. A fost botezat la Palatul St James la 20 septembrie 1765. Nașii lui au fost unchii paterni, Ducele de Gloucester și Prințul Henry (mai târziu Duce de Cumberland), și mătușa paternă, Prințesa Augusta, atunci Ducesă ereditară de Brunswick-Wolfenbüttel.
Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Richmond și Palatul Kew, unde a fost educat de profesori particulari.Ziegler, pp. 13–19. La vârsta de treisprezece ani s-a alăturat Marinei Regale și a fost prezent la Bătălia de la Capul St. Vincent în 1780.Allen, p. 29 and Ziegler, p. 32.
A servit la New York, în timpul Războiului de Independență american. William a devenit locotenent în 1785 și căpitanul navei HMS Pegasus anul următor.
William a încercat să fie Duce ca frații lui mai mari și să primească un titlu parlamentar dar tatăl său a fost reticent. Pentru a pune presiune asupra lui, William a amenințat că va candida la Camera Comunelor pentru circumscripția electorală Totnes din Devon. Îngrozit de această perspectivă, George al III-lea l-a numit Duce de Clarence și St Andrews și Conte de Munster la 16 mai 1789.Ziegler, p. 70. Deși el s-a aliat public cu liberalii și cu frații lui mai mari (care erau cunoscuți pentru conflictul cu tatăl lor), Prințul de Wales și Ducele de York, recordul lui William a fost inconsecvent și, la fel ca la mulți politicieni ai timpului, cu siguranță nu poate fi atribuit unui singur partid.Allen, p. 46 and Ziegler, pp. 89–92.
Noul duce a încetat să fie activ în serviciul Marinei Regale în 1790. Când Marea Britanie a declarat război Franței în 1793 a fost nerăbdător să primească comanda unei nave însă acest lucru nu s-a întâmplat. În ciuda cererilor sale repetate, nu a mai fost niciodată la comanda unui vas pe tot parcursul războaielor napoleoniene. În 1811 a fost numit în funcția onorifică de amiral al flotei.
Relații și căsătorie
Din 1791, Ducele de Clarence a trăit 20 de ani cu actrița irlandeză Dorothea Bland, mai bine cunoscută sub numele de scenă, Mrs. Jordan, titlul de „Mrs” fiind asumat la începutul carierei sale pentru a explica o sarcină incomodăVan der Kiste, p. 51. și „Jordan” pentru că „a traversat apa” din Irlanda în Marea Britanie.Allen, p. 49 and Ziegler, p. 76.
William a făcut parte din prima generație care a ajuns la maturitate sub Actul Căsătoriilor Regale din 1772, care interzicea descendenților regelui George al II-lea să se căsătorească decât cu acordul monarhului, sau, în cazul în care avea peste 25 de ani, cu un preaviz de douăsprezece luni din partea Consiliului. Mai mulți fii ai regelui George al III-lea, inclusiv William, au ales să locuiască împreună cu femeile pe care le iubeau decât să se căsătorească cu ele. La urma urmei, pentru fii mai tineri, inclusiv pentru William, nu era de așteptat să ia parte la succesiune, care a fost considerată sigură odată ce Prințul de Wales s-a căsătorit și a avut o fiică, Prințesa Charlotte.
William părea să se bucure de viața sa de familie cu dna Jordan. Ducele a spus unui prieten, „Mrs Jordan este o ființă foarte bună, familistă și atentă cu copii ei. Fii sigur că este absurdă uneori și are umorile ei. Dar există astfel de lucruri mai mult sau mai puțin în toate familiile”. Regele, în general, a acceptat relația fiului său cu actrița (deși a recomandat ca el să-i înjumătățească alocația)Ziegler, pp. 80–81. și în 1797 a mărit parcul casei Bushy pentru familia în creștere a lui William.Somerset, p. 68. William a folosit Bushy ca reședința principală până când a devenit rege.Allen, pp. 52-53 și Ziegler, p. 82. Reședința lui londoneză, Casa Clarence, a fost construită după planurile arhitectului John Nash între 1825 și 1827."Royal Residences: Clarence House" Official web site of the British Monarchy. Retrieved on 9 April 2008.
Cuplul a avut zece copii nelegitimi, cinci fii și cinci fiice, toți primind supranumele de „FitzClarence”.Ziegler, p. 296. Relația a durat 20 de ani și s-a terminat în 1811. Mrs. Jordan nu a avut nici o îndoială cu privire la motivul despărțirii: „Banii, banii, bunul meu prieten, sunt convinsă că l-au făcut în acest moment cel mai nenorocit dintre oameni,” adăugând „cu toate calitățile lui excelente, virtuțile lui casnice, dragostea lui pentru frumoșii lui copii, nu ar trebui să sufere în acest moment.”Somerset, pp. 78–79. Mrs. Jordan a primit un acord financiar de 4400 £ (echivalent cu 243.400 £ astăzi) pe an și custodia fiicelor cu condiția să nu se întoarcă pe scenă. Când ea și-a reluat cariera de actorie pentru a rambursa datoriile contractate de ginerele ei (soțul uneia dintre fiicele doamnei Jordan dintr-o relație anterioară), Ducele a luat custodia fiicelor și a oprit plata de 1500£ (echivalent cu 82.600£ astăzi) pentru întreținerea lor. Cu cariera la pământ, ea a plecat în Franța pentru a scăpa de creditori și a murit săracă în apropiere de Paris în 1816.Ziegler, pp. 108–109.
William a avut un alt fiu nelegitim, numit tot William, înainte de a o întâlni pe Mrs. Jordan, a cărui mama nu e cunoscută și care s-a înecat în Madagascar în 1807.William writing to Lord Collingwood, 21 May 1808, quoted in Ziegler, p. 83. Caroline von Linsingen, al cărei tată a fost general de infanterie în armata hanoveriană, a pretins că a avut un fiu, Heinrich, cu William în jurul anului 1790 însă William nu a fost la Hanovra la momentul în care ea pretinde și povestea este considerată neplauzibilă.Allen, p. 36 and Ziegler, p. 50.
Adâncit în datorii, ducele a făcut mai multe încercări pentru căsătoria cu o moștenitoare bogată, dar planurile sale au fost respinse.Ziegler, pp. 99–100. Totuși, atunci când nepoata Ducelui, Prințesa Charlotte, a doua în linia de succesiune la tron, a murit la naștere în 1817, regele care a avut 12 copii, nu avea nici un nepot legitim. Era nevoie ca ducii regali să se căsătorească și să aibă moștenitori. Cei doi frați mai mari ai lui William nu aveau copii și erau înstrăinați de soțiile lor (care probabil depășiseră vârsta fertilă) iar William era cel mai sănătos dintre cei trei.Ziegler, p. 118.
Prima alegere de căsătorie al lui William s-a lovit însă de dezaprobarea Prințului Regent. Fratele lui mai mic, Ducele de Cambridge, a fost trimis în Germania pentru a vedea prințesele protestante disponibile; s-a întors cu Prințesa Augusta de Hesse-Cassel însă tatăl ei a refuzat căsătoria.Letter from Hesse to the Duke of Cambridge, 1 March 1818, quoted in Ziegler, p. 121. Două luni mai târziu, Ducele de Cambridge s-a căsătorit el însuși cu ea. În cele din urmă, s-a găsit o prințesă care a fost dispusă să accepte, chiar cu entuziasm, cei nouă copii ai lui William care supraviețuiseră și care nu atinseseră o vârstă adultă.Ziegler, p. 121 La Kew, la 11 iulie 1818,The Times, Monday, 13 July 1818 p. 3 col.A William s-a căsătorit cu Prințesa Adelaide de Saxa-Meiningen, fiica Ducelui de Saxa-Meiningen. Adelaide la 25 de ani avea jumătate din vârsta lui William.
Căsătoria, care a durat aproape douăzeci de ani, până la moartea lui William, a fost una fericită. Noua Ducesă a luat atât finanțele ei cât și cele ale lui William în mâinile ei. În primul lor an de căsătorie, cuplul a trăit într-o manieră economică în Germania, iar datoriile William au fost în curând pe cale de a fi plătit, mai ales că Parlamentul a votat pentru el o indemnizație mai mare, pe care el a acceptat-o cu greu după ce cererile sale de creștere a venitului au fost refuzate.Ziegler, pp. 121–129. Nu se cunoaște ca William să fi avut amante după căsătorie.Brock, Michael (2004) "William IV (1765–1837)", Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, , retrieved 6 July 2007 (subscription required)Allen, p. 87. Cuplul a avut două fiice care au trăit scurt timp și Adelaide a suferit trei avorturi spontane.Ziegler, p. 126.
Lord Înalt Amiral În 1820, regele a murit lăsând coroana Prințului Regent, care a devenit George al IV-lea. William era acum al doilea în linia de succesiune, precedat numai de fratele său, Frederic, Duce de York. Șapte ani mai târziu, când Ducele de York a murit, William, atunci la peste 60 de ani, a devenit moștenitor prezumptiv. Mai târziu, în același an, primul ministru George Canning l-a numit pe William Lord Înalt Amiral. Ducele a intrat în conflict cu Consiliul său și în cele din urmă în 1828, regele prin intermediul primului-ministru, Arthur Wellesley, i-a solicitat demisia Ducelui de Clarence.
William și-a petrecut timpul rămas în timpul domniei fratelui său în Camera Lorzilor. El a susținut Actul „Emanciparea catolică” împotriva opoziției fratele său mai mic, Ducele de Cumberland. Sănătatea regelui George al IV-lea era din ce în ce mai rea, astfel că la începutul anului 1830 a fost evident că era aproape de moarte.
Domnie
Când George al IV-lea a murit la 26 iunie 1830 fără copii legitimi în viață, Ducele de Clarence i-a succedat la tron, la vârsta de 64 de ani, sub numele de William al IV-lea, cea mai în vârstă persoană care a urcat pe un tron britanic.Ashley, p. 3. Spre deosebire de extravagantul său frate, modestul William a descurajat pompa și ceremonia. Spre deosebire de George al IV-lea, care a avut tendința să-și petreacă cea mai mare parte a timpului la Castelul Windsor, William a fost cunoscut, mai ales la începutul domniei sale, pentru plimbările sale, neînsoțit, prin Londra sau Brighton. Până când criza de reformă a erodat capacității sale, el a fost foarte popular printre oameni, care l-au văzut ca fiind mai accesibil și mai modest decât fratele său.Allen, pp. 83–86; Ziegler, pp. 150–154.
Regele imediat s-a dovedit un muncitor conștiincios. Primul prim-ministru al regelui, Ducele de Wellington, a declarat că a făcut mai multă treabă cu regele William în zece minute decât a făcut cu George al IV-lea în mai multe zile.Van der Kiste, p. 179. Lordul Brougham l-a descris ca un excelent om de afaceri, care solicita suficiente întrebări pentru a-l ajuta să înțeleagă problema, spre deosebire de George al IV-lea care nu punea întrebări de teamă să nu-și afișeze ignoranța și de George al III-lea care întreba multe însă nu aștepta răspunsul.Somerset, p. 122.
William a respins bucătarii francezi și germani ai fratelui său înlocuindu-i cu cei englezi spre aprobarea publică. A dăruit multe picturi din colecția lui George al IV-lea națiunii. George al IV-lea începuse o vastă (și scumpă) renovare a Palatului Buckingham; fratele său a refuzat să locuiască acolo, și de două ori a încercat să dea palatul, o dată pentru armată ca o cazarmă, și o dată Parlamentului după ce Camera Parlamentului a ars în 1834.Somerset, p. 110–122.
William nu a uitat de cei nouă copii nelegitimi în viață, numindu-l pe fiul cel mare Conte de Munster și acordând pentru ceilalți copii titluri de marchiz. În ciuda acestui lucru, copiii lui au fost mari oportuniști, presa scriind „obrăznicia și lăcomia FitzJordans este neasemuită”.Morning Post quoted in Ziegler, p. 158. Relația dintre William și fiii săi "a fost punctată de certuri sălbatice și cel puțin pentru rege, dureroase" legate de bani și onoruri.Ziegler, pp. 158–159. Pe de altă parte, fiicele lui s-au dovedit un ornament la curtea sa.
Politica externă