Elizabeth Blackwell (n. 3 februarie 1821 - d. 31 mai 1910) a fost medic american de origine engleză. A fost prima femeie-medic din SUA, activistă pentru drepturile femeii, susținătoare a mișcării aboliționiste și una din fondatoareleCelelalte două fondatoare au fost: sora sa, Emily Blackwell (1826–1910), care de asemenea era medic, și Marie Zackrzewska. spitalului New York Infirmary for Women and Children.

Viața S-a născut la Bristol, într-o familie cu opt frați. În 1882, emigrează în America. La vârsta de 17 ani, i-a murit tatăl, iar ea împreună cu celelalte surori și mama, au reușit să adiminstreze o școală particulară de-alungul a patru ani. Și-a dorit să studieze medicina din mai multe motive: nu dorea o căsătorie, dorea o sursă de venit, observase efortul moral pe care trebuie să-l faci pentru a obține o diplomă în medicină. În 1847 se mută în Philadelphia și studiază anatomia la câteva școli particulare, înscriindu-se la medicină cu ajutorul a doi quakeri. A fost admisă la Colegiul Geneva din New York, avânt ca temă la disertație, tifosul și igiena. În 1849, în fața a 20.000 de oameni, primește diploma de Doctor în Medicină. A făcut mai departe studii în Europa. Motivația de a fi medic a venit odată cu moartea unei prietene(de cancer uterin), care i-a mărturisit că poate ar fi trecut prin mai puțină durere și suferință dacă ar fi avut ca medic o femeie. S-a născut într-o familie de aboliționiști

și a primit o educație care punea accent pe dreptate și egalitate. Sora lui Elizabeth, Emily, s-a făcut și ea doctoriță.

Activitatea A reușit să fie admisă la Colegiul Medical Geneva din New York.

Se înscrie la Maternitatea din Paris ca moașă începătoare. Își pierde vederea la unul dintre ochi, după ce se molipsește de la un copil cu o infecție oculară purulentă. Lucrează cu Dr. James Paget la Spitalul St. Bartholomew din Londra, în 1850.

În 1857, împreună cu sora ei și doctorița Marie Zakrzewska au deschis Infirmeria pentru Femei și Copii nevoiași din New York. Ea a mai fondat și Colegiul Medical pentru Femei la Infirmeria din New York, în 1868, precum și Școala de Medicină pentru Femei din Londra, în 1874.

Elizabeth, a predat și a publicat cursuri de Igienă, a fost agent sanitar și a deschis un centru de sănătate. Adoptă o fetiță orfană pe nume Kitty Barry, de 7 ani, care va fi sprijinul și prietena ei pe viață. În 1869 se mută în Anglia și fondează Societatea Națională de Sănătate din Londra, ajutând și la formarea Școlii de Medicină pentru Femei, unde predă Ginecologia începând cu anul 1874. Devine partizană a Socialismului Creștin, după ce îl cunoaște pe Charles Kingsley. A fost o militantă a luptei pentru legalizarea prostituției, și o oponentă a vaccinării și experimentelor pe animale.

Note

Vezi și Listă de femei savante Femei în știință Elizabeth Garrett Anderson - prima femeie-medic din Anglia

Legături externe Locuri și amintiri legate de Elizabeth Blackwell Femei în știință

Categorie:Nașteri în 1821 Categorie:Decese în 1910 Categorie:Medici englezi Categorie:Medici americani Categorie:Medici din secolul al XIX-lea Categorie:Medici din secolul al XX-lea Categorie:Medici-femei Categorie:Feministe americane Categorie:Femei de știință din secolul al XIX-lea Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea