__FARACUPRINS__
1105 (MCV) a fost un an obișnuit al calendarului iulian.
Evenimente 5 ianuarie: Odată cu moartea sultanului Barkyaruq, războiul fratricid dintre conducătorii selgiucizi se încheie; Mohammed ibn Malikshah (Muhammed I) devine singurul stăpân în Irak, Siria și Persia apuseană. 27 august: A treia bătălie de la Ramla: Regele Balduin I al Ierusalimului respinge o ofensivă a fatimizilor, sprijinită de atabegul de Damasc. 28 septembrie: Roger al II-lea împlinește vârsta legală și devine conte de sine stătător al Siciliei. 18 noiembrie: Cu sprijinul lui Henric al V-lea, Silvestru al IV-lea este înscăunat ca antipapă, contestându-l pe papa Pascal al II-lea. 31 decembrie: Depus de către fiul său, Henric, care devine Henric al V-lea, în cadrul dietei de la Mainz, împăratul Henric al IV-lea abdică la Ingelheim.
Nedatate Emirul almoravid Yusuf ibn Tashfin trimite o expediție navală din Sevilla către Palestina pentru a-i izgoni pe cruciați și probabil pentru a elibera Ierusalimul; flota, de circa 70 de vase, este surprinsă de o furtună în Mediterana și nu se mai află nimic de soarta ei. Orașul italian Pistoia devine comună autonomă. Penitența regelui Filip I al Franței la Saint-Germain-des-Pres. Regatul Tamna din Coreea este anexat de către statul Goryeo. Regele Henric I Beauclerc al Angliei sptijină pe baronii normanzi revoltați împotriva ducelui Robert I Courteheuse, după care debarcă el însuși la Barfleur, lansând o expediție în zona Bessin și punând Bayeux sub asediu și incendiindu-l. Regele Koloman atașează Dalmația (aflată în zona de influență a Veneției) la coroana regală a Ungariei.
Arte, științe, literatură și filozofie Este fondată abația de Forest, lângă Bruxelles.
Înscăunări 5 ianuarie: Muhammed I, sultan selgiucid (1105-1118). 28 septembrie: Roger al II-lea, conte de Sicilia. 18 noiembrie: Silvestru al IV-lea, antipapă. 31 decembrie: Henric al V-lea, rege romano-german (1105-1125). Filip, rege al Suediei (1105-1110) Wladyslaw al II-lea, rege al Poloniei (1105-1159).
Nașteri 1 martie: Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei (d. 1157) Garcia al IV-lea, rege al Navarrei (d. 1150) Ibn Tufail, scriitor, filosof și om de stat arab din Andalusia (d. 1185)
Decese 5 ianuarie: Barkyaruq, sultan selgiucid (n. ?) 28 februarie: Raymond al IV-lea, conte de Toulouse și de Tripoli (n.c. 1052) 13 iulie: Rashi de Troyes (sau de Champagne), comentator evreu al Talmudului (n. 1040) 21 iulie: Frederic I, duce de Suabia (n. ?) 28 septembrie: Simon, conte de Sicilia (n. 1093) Daibert de Pisa, patriarh latin de Ierusalim (n. ?) Huang Tingjian, caligraf, pictor și poet chinez (n. 1045) Inge (Ingold) "cel Bătrân", rege al Suediei (n. ?)
Vezi și Listă de conducători de stat din 1105
Categorie:1105