György Kovács (actor)

György Kovács () a fost un actor, regizor de teatru și dramaturg român de etnie maghiară.

A făcut parte în perioada interbelică din trupa Teatrului Maghiar din Cluj (1933–1941) și a jucat, de asemenea, pe scenele teatrelor din Budapesta, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost actor și regizor la Teatrul Secuiesc din Târgu Mureș (1946–1965) și apoi la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (1965–1977).István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, p. 218. A predat începând din 1950 ca profesor la Institutul Maghiar de Artă din Cluj și apoi la Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu-Mureș, jucând astfel un rol important în formarea mai multor generații de actori maghiari.Ana Todea, Portrete mureșene. Dicționar biobibliografic, Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2013, p. 236. A primit titlul de artist emerit în 1954 și apoi pe cel de Artist al Poporului în 1957.

Biografie Începuturile carierei artistice S-a născut la 22 februarie 1910 în orașul Cluj (atunci în comitatul Cluj al Austro-Ungariei, azi în județul Cluj al României),Eva Sîrbu, „György Kovács: «Mă simt legat de neîmplinirile mele», în vol. Interviuri uitate: 33 dintr-un deceniu, Editura Ara, București, 1995, pp. 21–22. într-o familie de origine evreiască. Tatăl său se numea Dezső Kohn și era proprietarul unui mic hotel. După ce a absolvit Colegiul Unitarian din Cluj, György a hotărât să urmeze o carieră artistică, în ciuda voinței părinților ca el să devină medic. Timp de cinci ani a practicat diverse meserii, până când a fost cooptat, alături de alți tineri talentați din Cluj, de scriitorul și regizorul Imre Kádár, directorul Teatrului Maghiar din Cluj (1933–1940), în trupa teatrală pe care o conducea.Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, p. 39.

Kovács a debutat ca actor în anul 1933 la Teatrul Maghiar din Cluj,Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, pp. 39 și 42. în rolul croitorului din piesa Micul vultur de Edmond Rostand. A avut o ascensiune artistică fulminantă: în 1934 a interpretat rolul Lucifer din Tragedia omului a lui Imre Madách, iar în următorii șase ani a jucat, de asemenea, pe scenele teatrelor din Budapesta și Oradea. În 1935 a interpretat rolul principal în piesa lui de debut, iar peste încă doi ani a fost distribuit în rolul cancelarului austriac Metternich. Cu toate că în tinerețe și-a dorit să joace comedie, a fost distribuit în special în roluri de juni primi și de eroi.Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, p. 40.

În primii săi opt ani ai carierei sale (1933–1941) a jucat în spectacole de operetă, dramă, comedie și vodevil. A interpretat în mod remarcabil roluri în piesele scriitorilor maghiari transilvăneni și în comediile bulevardiere la modă în perioada interbelică, ajungând unul dintre cei mai importanți actori maghiari din Transilvania. Recitalurile artistice de poezie l-au făcut, de asemenea, un actor popular. A interpretat în acea perioadă un număr de 150–200 de roluri.Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, pp. 39–40. S-a căsătorit în acei ani cu Kati Kahána, fiica lui Bernát Kahána, proprietarul ziarului , și a avut un fiu, Miky, care a ajuns un cunoscut medic internist și cardiolog.

Persecuții rasiale miniatura|left|Actorul György Kovács în 1973. Regiunea de nord-vest a Transilvaniei a fost anexată în anul 1940 de Regatul Ungariei prin Dictatul de la Viena, iar orașul Cluj a reintrat sub administrație ungurească. Până în toamna anului 1940 actorii creștini și evrei de limbă maghiară „au lucrat în cea mai mare înțelegere și colegialitate pentru scopuri comune”, susținea baronul János Kemény, directorul Teatrului Național din Cluj (1941–1944), iar separarea trupei evreiești de limbă maghiară de trupa maghiară de limbă maghiară părea de neconceput.Dániel Lőwy, „A kolozsvári Concordia zsidó színház története”, în Múlt és Jövő, anul LXI, nr. 1/2000, pp. 75–79. Revenirea nordului Transilvaniei sub administrație ungurească a determinat aplicarea în acel teritoriu a legilor rasiale maghiare, iar actorii de origine evreiască au fost concediați. Baronul János Kemény a intervenit pentru amânarea concedierii actorilor György Kovács și Stefi Sándor până la sfârșitul sezonului, iar cei doi, indispensabili în multe piese, au putut juca până în iunie 1941. Kovács, care a fost ultimul actor evreu rămas în trupa Teatrului Național, și-a amintit mai târziu cum fusese jignit înaintea unui spectacol de un coleg naționalist maghiar care a intrat în cabina sa, în care se afla deja costumat și machiat, și i-a interzis cu un zâmbet răutăcios să mai iasă pe scenă.Anna Halász, „Câțiva creatori evrei de teatru din Transilvania”, în Nicolae Cajal, ‎Hary Kuller (coord. gen.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., Federația Comunităților Evreiești din România, București, 1996, pp. 384–385. Noua stagiune a Teatrului Național din Cluj (noua denumire a Teatrului Maghiar) a fost deschisă la 9 noiembrie 1941, fără ca György Kovács să mai facă parte din trupă.

György Kovács nu a mai putut face parte din trupa Teatrului Maghiar și s-a alăturat (Kolozsvári Zsidó Színház), care fusese înființat în februarie 1941 de Mihály Fekete și Sándor Forgách și purtase anterior denumirea de trupa Hagibbor și apoi pe cea de trupa Concordia. A jucat pe scena Teatrului Evreiesc, găzduit în localul Clubului Feroviarilor, până în primăvara anului 1944, când autoritățile germane de ocupație, instaurate în urma Operațiunii Margareta, au închis această instituție.

Actorul a fost mobilizat pentru satisfacerea obligațiilor militare în detașamentul auxiliar de muncă obligatorie al Armatei Ungare de la Baia Mare, unde a fost forțat să recite poezii gardienilor beți,László Erős, Soha nem engedem el a kezed, Literátor, Oradea [Nagyvárad], 1994, p. 83. dar a depus în 1943 o cerere de scutire, care a fost avizată favorabil de Ministerul Apărării din Ungaria.László Csősz, Attila Gidó, Excluși și exploatați. Munca obligatorie a evreilor din România și Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, seria Studii de atelier. Cercetarea minorităților naționale din România, nr. 48, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2013, p. 19. La momentul declanșării deportării evreilor maghiari în Germania, Kovács a reușit, probabil prin mijlocirea socrului său, Bernát Kahána, proprietarul ziarului , să fie inclus în Grupul Kasztner al evreilor privilegiați și a ajuns cu în orașul Sankt Gallen din Elveția. Eliberarea actorului din detașamentul de muncă și includerea sa în Grupul Kasztner s-au datorat, potrivit unei alte surse, baronului János Kemény, cel care i-a ajutat material pe actorii evrei în anii prigoanei. Kovács a lucrat în anii următori la Hotelul Schuller din Lucerna, unde a primit la 7 noiembrie 1946 o telegramă de la Kemény, prin care era rechemat în țara natală. Actorul s-a întors în același an în Transilvania, care fusese eliberată în întregime și reintrase sub administrația românească.

Apogeul carierei sale miniatura|270 px|György Kovács în rolul Grigore Bucșan din Ultima oră de Mihail Sebastian. Perioada sa de glorie a început în a doua jumătate a anilor 1940. György Kovács a fost, alături de Miklós Tompa, Ernő Szabó și Ferenc Delly, unul dintre membrii fondatori ai Teatrului Secuiesc din Târgu Mureș în 1946, dezvoltându-și pe baza tradițiilor realiste ale activității teatrale transilvănene și a cultului vorbirii frumoase, un stil actoricesc propriu orientat în direcția creșterii eficienței intelectuale și a valorificării descoperirilor psihologiei moderne. În anul 1948 s-a aflat cu trupa Teatrului Secuiesc într-un turneu la București cu piesele Azilul de noapte și Mătrăguna, iar spectacolele trupei maghiare au atras aprecierile elogioase ale artiștilor români Lucia Sturdza-Bulandra, George Vraca, Ion Aurel Maican, Ion Manolescu și Jules Cazaban. A jucat în numeroase piese românești în perioada postbelică, iar la fiecare zece ani a interpretat un rol în câte o piesă românească pe scenele teatrelor din Budapesta: Cațavencu în O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale în 1948, Grigore Bucșan în Ultima oră de Mihail Sebastian în 1958 și sculptorul Manole Crudu în Moartea unui artist de Horia Lovinescu în 1968.Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, p. 42. Mărturisea însă că interpretarea unui rol într-o piesă de Caragiale într-o altă limbă era un demers artistic complex și dificil.

A predat, începând din 1948, ca profesor la Institutul Maghiar de Artă din Cluj și apoi la Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu-Mureș,Anna Halász, „Câțiva creatori evrei de teatru din Transilvania”, în Nicolae Cajal, ‎Hary Kuller (coord. gen.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., Federația Comunităților Evreiești din România, București, 1996, p. 382. jucând astfel un rol important în formarea mai multor generații de actori maghiari. A îndeplinit, de asemenea, funcția de director de studii al institutului. Potrivit propriilor afirmații, a format până în 1973 șase promoții de actori, pe care i-a călăuzit pe parcursul celor patru ani de studii.Alecu Popovici, „György Kovàcs despre el însuși (interviu)”, în revista Teatrul, anul XVIII, nr. 3, martie 1973, p. 41. A oferit studenților săi posibilitatea de a realiza interpretări de teatru modern, dar nu a acceptat „orice confuzie scenică” considerată teatru modern și nici crearea unui repertoriu în funcție de moda vremurilor.

miniatura|left|190 px|György Kovács la bătrânețe, fotografie realizată de În anul 1965 s-a transferat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. În perioada următoare a făcut naveta între Cluj și Târgu Mureș, unde a continuat să predea ca profesor până la pensionare. Ultima apariție pe scenă a avut loc în anul 1969 în piesa Act venețian de Camil Petrescu.Eva Sîrbu, „György Kovács: «Mă simt legat de neîmplinirile mele», în vol. Interviuri uitate: 33 dintr-un deceniu, Editura Ara, București, 1995, p. 17. Odată cu înaintarea în vârstă, a fost solicitat tot mai puțin să joace în spectacole, fiind considerat prea bătrân.Eva Sîrbu, „György Kovács: «Mă simt legat de neîmplinirile mele», în vol. Interviuri uitate: 33 dintr-un deceniu, Editura Ara, București, 1995, p. 18. Considera că nedistribuirea sa în spectacole era o „nedreptate”, care îi răpea bucuria de a juca, și susținea că „pe adevăratul artist, indiferent de vârsta lui, trebuie să-l cultivi neîntrerupt, cu orice preț, și să nu-l împiedici să creeze; fiindcă, pentru el nu e niciodată prea târziu, el este poate capabil să dea ceva extraordinar atâta timp cât trăiește”.