Litoralul românesc reprezintă o parte din țărmul occidental al Mării Negre și se întinde de la granița cu Ucraina (Nord, în golful Musura) până la cea cu Bulgaria (Sud, la câteva sute de metri de localitatea Vama Veche). Este cea mai exploatată zonă turistică din România. De-a lungul malului mării se întind 2 municipii, 2 orașe mai mari și alte 2 orașe, mai mici, precum și numeroase stațiuni turistice de vară. Principala zonă de interes, unde se află cele două municipii și majoritatea stațiunilor și atracților turistice, este județul Constanța ; celălalt județ riveran este județul Tulcea, ambele părți din regiunea istorică Dobrogea. Principalul oraș, fiind socotit și capitala acestei regiuni, este Constanța (290.000 locuitori). Al doilea ca mărime este Mangalia (50.000 locuitori), urmat de orașul Năvodari (39.000 locuitori), ambele în județul Constanța. Alte orașe sunt: Sulina (3.300 loc.) (Tulcea), Eforie (10.000 loc.) și Techirghiol (7.000 loc.). 260px|right|thumb|Insula Popina, văzută de pe țărmul Limanului Razim. 260px|right|thumb|Plajă naturală netransformată pe litoralul românesc la Gura Portiței: un mediu din ce în ce mai rar. 260px|right|thumb|Peisaj artificial pe litoralul românesc în stațiunea „Neptun” de la Mangalia: un mediu pe cale de expansiune. 260px|right|thumb|Litoralul românesc văzut din avion între Eforie și Constanța: un mediu în continuă transformare. 260px|left|thumb|În albastru închis, apele teritoriale și zona economică exclusivă a României în Marea Neagră.
Geografie Litoralul reprezintă limita între teritoriul continental și teritoriul maritim al României, acesta din urmă delimitat definitiv (cu excepția unei fâșii de ape în dreptul golfului Musura) abia în 2009Decizia nr. 2009/9 a CIJ de la Haga din 3 februarie 2009 : ICJ Maritime Delimitation in the Black Sea (Romania v. Ukraine) icj-cij.org, 3 februarie 2009, și comunicatul de presă din 3 februarie 2009 al MAE pe mae.ro, accesat 4 februarie 2009.
Partea terestră a litoralului românesc (țărmul) se întinde pe o lungime de 245 km. și se compune din trei sectoare geomorfologice:
la nord, Delta Dunării; la mijloc, complexul Razim-Sinoe cu grindurile care îl despart de mare; la sud, coasta dobrogeană formată dintr-o alternanță de faleze, de plaje și de limanuri înșiruite între sudul grindului Chituc și frontiera bulgară. Lungimea totală a țărmului Deltei și complexului Razim-Sinoe (ambele incluse în Rezervația de biosferă a UNESCO, patrimoniu mondial) este de 163 km ; restul coastei se întinde pe 82 km. În fiecare an, un număr crescând de turiști vizitează litoralul românesc, pe care construcțiile și amenajările se înmulțesc, mai ales în partea de sud (cei 82 de km situați în afara Rezervației), reducând treptat zonele încă naturale. O problemă legată de prima este poluarea, atât vizibilă (gunoaie) cât și invizibilă (ape de scurgere nefiltrate, efluenți industriali sau agricoli). În anul 2009, litoralul Mării Negre din România a fost vizitat de 1,3 milioane de turiști, din care un număr de aproape 40.000 au fost străiniCriza ne strică vacanța , 9/07/2010, jurnalul.ro, accesat la 21 august 2010.
Strălucirea soarelui pe litoralul românesc are o medie anuală de 2.500 de ore, identică cu cea de pe plajele coastei dalmate (Croația) și apropiată de cea a coastelor mediteraneene.
Țărmul este destul de variat, format din forme ușor ondulate, cu capuri accentuate și golfuri prelungite adânc pe văile dobrogene, cu faleze, plaje, lagune și cordoane de nisip.
În dreptul falezelor, marea, în acțiunea ei erodantă, a făcut ca țărmul să se retragă continuu prin abraziunea din dreptul promontoriilor. Falezele, care reprezintă două treimi din lungimea litoralului între grindul Chituc și Bulgaria, au înălțimi ce variază între 20 și 40 m: de la Capul Râpa (în turcește Sin-Göl, lângă punctul „Pescăria”, la intrarea în Mamaia), faleza crește spre sud până la 35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m, ca să ajungă la Eforie și Capul Tuzla până la aproape 40 m, ca spre Costinești și Mangalia să scadă din nou spre 10-20 m și apoi să crească spre Vama Veche. În dreptul golfurilor dimpotrivă, marea este cea care s-a retras, prin transformarea lor în limane.
În zona Agigea se afla, până la amenajările legate de mărirea portului Constanța și de Canalul Dunăre-Marea Neagră, unica rezervație de dune marine din România, la 50 m de mare, întemeiată de profesorul Ioan Borcea, în vecinătatea sanatoriului TBC Osteoarticular „Dr. V. Climescu”: ea ocupa o suprafață de 5 ha pe un podiș mai înalt. Între localitățile Doi Mai și Vama Veche, există teoretic o altă Rezervație naturală integrală (terestră și maritimă) dar practic, lipsa de fonduri pentru rezervație și de informare a publicului duce, vara, la exploatarea și poluarea intensivă și a acestei porțiuni sudice a litoralului românesc.
Partea acvatică a litoralului românesc (marea și limanele) se întinde pe aproximativ 39.940 de kilometri pătrați, constând din: ape interioare (limanurile) – 892 de kilometri pătrați, apele maritime teritoriale – 4.487 de kilometri pătrați, zona contiguă a apelor teritoriale – 4.460 de kilometri pătrați, și zona economică excluzivă – 30.100 de kilometri pătrați.
Geologie și istorie naturală 260px|right|thumb|Geologia României, Dobrogei și litoralului românesc, actualizată după Gr. Cobălcescu, N.A. Constantinescu, Const. Teodorescu (1910). 260px|thumb|Evoluția geomorfologică a Deltei Dunării din Antichitate până în zilele noastre. Unitățile geomorfologice ale litoralului românesc corespund cu istoria sa geologicăGrigore Antipa: Marea Neagră, Academia Română, București 1941 și Petre Gâștescu, Romulus Știucă: Delta Dunării, CD-Press, București 2008, ISBN 978-973-1760-98-9: Delta Dunării și complexul Razim-Sinoe, precum și limanurile despărțite de mare prin cordoane litorale (Siutghiol, Techirgiol, Tatlageac...) sunt formațiuni recente, post-glaciare, formate prin acumularea de nisip și de aluviuni dunărene după stabilizarea, aproximativ acum 7000 de ani, a nivelului Mării Negre. Delta cuprinde vaste suprafețe aluvionare inundabile pe care cresc stufărișuri și păduri, din care se formează plaurii, despărțite fie prin prin grinduri cu dune de nisip formate de-a lungul fostelor țărmuri maritime, fie prin grindurile fluviale formate de brațele Dunării; aceste suprafețe aluvionare inundabile includ lacuri de apă dulce (în delta fluvială, la apus) sau sălcâie (în delta maritimă, în răsărit). Complexul Razelm-Sinoe nu cuprinde decât suprafețe acvatice, inițial golfuri de mică adâncime ale mării, despărțite între ele prin grinduri cu dune de nisip (perisipuri); printre ele, grindul Chituc are o lungime de 24 km si o lățime de la 0.5 km până la 4 km, ocupând o suprafață de 5425 ha și o inălțime cuprinsă între 2 și 3 m. mai la sud, coasta cu faleze și plaje se compune din strate calcaroase orizontale din Miocenul sarmațian, formând promontorii stâncoase, acoperite cu straturi groase de loess cuaternar adus de vânturi în decursul perioadelor glaciare din ultimele două milioane de ani, și puternic erodate în fazele interglaciare mai calde ; sub aceste strate se găsesc gresii, marne și calcare din Jurasicul-superior (barremian). Evoluția paleogeografică și acțiunea factorilor modelatori au dus la formarea unor unități de relief caracterizate prin structură de podiș cu altitudine redusă.
În partea mijlocie a litoralului românesc, Podișul Litoralului situat în dreptul limanurilor Razelm-Sinoe-Corbu-Tașaul (cu altitudine de 85-175 m) prezintă o terasă de abraziune maritimă de 55-85 m. Relieful caracteristic pentru banda mai joasă situată între această terasă și mare, este format din forme de eroziune fie marină (faleze marine preistorice, insule tectono-abrazive, faleze marine actuale), fie lacustră (falezele actuale, sculptate in depozite loessice, calcare și șisturi verzi), și din forme de acumulare marină și lacustră (cordoane litorale zise grinduri sau perisipuri și trepte joase inundabile). Relieful treptei înalte, la apus de terasă, este constituit în două terase de abraziune marină cu altitudinea de 35-55 m si 55-85 m, cu aspect de poduri ușor ondulate, presărate cu martori de eroziune. Aceste terase, acoperite de o cuvertură de depozite de loess, sunt martorele unor perioade mai vechi, interglaciare, din ultimele două milioane de ani, când nivelul mării era mai ridicat decât astăzi cu înălțimile respective. Formele de acumulare marină și lacustră sunt recente (cel mult 2200 de ani), fiind situate între litoralul antic și cel actual al mării Negre.
În partea sudică a litoralului românesc, Podișul Litoralului dintre Tașaul și granița cu Bulgaria (cu altitudine de 85-100m, de fapt parte din podișul Dobrogei de Sud) este un tabular, ușor înclinat spre nord-vest și cu o pantă mai înclinată în apropierea țărmului (altitudinile oscilând între 0 și 100 m.), în mai multe trepte de asemenea martore ale variațiilor nivelului mării din ultimele două milioane de ani (5-15 m de-a lungul țărmului; 20-30 m, cu mare continuitate, patrunzând mult în interior, formând o treaptă distinctă în jurul limanurilor; 35-45 m, cu mare continuitate, constituind o treaptă mai lată decât celelalte în jurul limanurilor; 50-60 m, cea mai dezvoltată treaptă cu lățimi cuprinse între 500 m și 4-5 km; și în sfârșit 70-85 m, cea mai înaltă treaptă situată la contactul cu podișurile interioare. Aceste 5 trepte sculptate în depozitele sarmațiene sunt acoperite de depozite de loess. De remarcat că pe suprafața județului Constanța relieful de platformă este fragmentat de numeroase văi cu orientări diferite.
Pe podișul litoral, văile sunt orientate nord-vest/sud-est în sectorul nordic și vest/est în sectorul sudic.
Dintre cele mai importante văi, amintim Telița, Casimcea, Sărăturile, Nuntașii și Topolog, Cichirgeaua. Văile sunt înguste, având în partea superioară aspectul de chei, iar pe cursul mijlociu și inferior devin asimetrice, având versantul sudic sculptat, uneori adânc, în șisturile verzi paleozoice ale soclului metamorfic.
Podișul Litoralului conține mari cantități de apă freaticăMihail Lechkun, „Se reface rezervorul de apă subterană din sudul Dobrogei” , România liberă, 27 martie 2006 și Liliana Popa „Constanta stă pe un fluviu subteran cu un debit comparabil cu al Dunării”, Financiarul, 9 iulie 2008, precum și peșteri, printre care cea de la Movile care, fiind izolată de mediul exterior de sute de mii de ani, adăpostește un ecosistem izolat de restul biosferei, în care lanțul trofic este bazat nu pe energia solară, ci pe cea biochimică bacteriană.
Istorie 260px|left|thumb|Coasta în epoca romană, după Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ion Bitoleanu, Adrian Rădulescu, Constantin Chera: delta și limanurile din sudul ei nu își căpătaseră încă morfologia actuală. 260px|left|thumb|Blocuri de beton de stil utilitar din perioada comunistă (1960) edificate la Mamaia după planurile arhitectului Cezar Lăzărescu. Litoralul a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au evidențiat obiecte din cultura Hamangia (astfel de numită după locul primei descoperiri a urmelor ei, anume Hamangia, comuna Baia din județul Tulcea). Această cultură este cunoscută în special datorită statuii numită „Gânditorul”, descoperită la Cernavodă de o echipă cuprinzând arheologii Berciu, Morintz și Roman. Neoliticul dobrogean „pre-hamangian” a fost perioada grupurilor de vânători, pescari și culegători, care deja începuseră să semene cereale, despre care se presupune că au venit din Anatolia. În câteva puncte, cultura Hamangia a depășit Dunarea în nord, în Bugeac, și în vest, în Bărăgan, unde a intrat în contact cu purtătorii culturii Boian, înainte de a fi fagocitată de cultura Gumelnița, care reprezintă evoluția culturii Boian. Cultura Gumelnița se va întinde spre sud, până la Marea Egee (muntele Athos și împrejurimile sale).Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, ed. ExPonto, 1998, ISBN 973-9385-32-X