Robert Merle (n. 28 august 1908, Tébessa, AlgeriaEncyclopaedia Universalis, articolul Robert Merle. – d. 28 martie 2004, , Yvelines, Franța) a fost un anglist, dramaturg, scriitor, traducător și profesor francez.
Viața și cariera Familia lui Robert Merle trăia în Algeria de când străbunicul său, țăran sărac din Cantal, s-a stabilit acolo împreună cu alți francezi, în procesul de colonizare a țăriiTusseau 1997, p. 42..
Félix Merle (1871-1915), tatăl viitorului scriitor, era militar de carieră. Cunoștea limba arabă literară și dialectul arab local. A fost ofițer interpret, iar după ce a demisionat din armată, a devenit interpret judiciar. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat și a participat la Campania Gallipoli până în 1915. Atunci s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, a fost repatriat la Marsilia și a murit în același an, când Robert Merle avea șase ani. Familia, cu încă doi copii, a devenit săracă și s-a mutat la Paris, unde mama a devenit dactilografăFrappat 2008..
Robert Merle a frecventat Liceul Condorcet, apoi , dintre cele mai prestigioase din ParisP. Merle 2011, p. 41.. După bacalaureat, în 1926, a petrecut vara în Anglia ca profesor particular de limba franceză al copiilor unei familii. Și-a continuat studiile la Liceul Louis le Grand, alt liceu de prestigiu, cu cei doi ani pregătitori pentru Școala Normală Superioară, dar a căzut la concursul de admitere la această instituție cu un statut superior universităților. S-a înscris la Sorbona, universitate fără concurs de admitere, unde a obținut licența în filosofie. Apoi a petrecut un an în SUA ca profesor la un liceu din Cleveland, după care a continuat cu studii de limba și literatura engleză. A învățat în același timp și limba germană. În 1931 a căzut la concursul de titularizare ca profesor de engleză, dar în anul următor a ieșit pe locul întâi la acestaP. Merle 2011, p. 63..
Merle și-a început cariera didactică în 1933, la un liceu din Pontoise. După aceea a lucrat la un liceu din Bordeaux, apoi la unul din Marsilia. Din 1936 a profesat la un liceu din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, unde a fost coleg cu Jean-Paul Sartre, care era atunci profesor de filosofie. Între timp a început să lucreze la o teză de doctorat despre Oscar WildeP. Merle 2011, p. 71..
În 1939, la începutul așa-numitului război ciudat, Merle a fost mobilizat, fiind ofițer de legătură pe lângă trupele britanice trimise în Franța. În 1940, după atacarea Franței de către Wehrmacht, a fost luat prizonier la DunkerqueTusseau 1997, p. 39.. Mai întâi a fost dus la Dortmund, unde a trebuit să lucreze într-o fabrică de mobilă. În 1941 a evadat, dar a fost prins la frontiera cu Franța. În lagărul de prizonieri unde a fost dus a efectuat mai întâi munci fizice grele, apoi a ajuns interpret în spitalul lagărului. În 1942 a fost dus într-un lagăr de lângă Königsberg, iar în 1943 a fost eliberat pe motiv de boalăGuitton 2015..
Întors în Franța, și-a reluat cariera de profesor de liceu la Paris, apoi, din cauza stării de sănătate înrăutățită în prizonierat, a intrat într-un lung concediu medical. A reînceput să lucreze în 1944, devenind conferențiar de literatura engleză la Universitatea din Rennes. A continuat să lucreze la teza de doctorat și a început să traducă din literatura engleză. În același timp a lucrat la primul său roman, Week-end la Zuydcoote. În 1948 a terminat doctoratul și a fost promovat profesor universitar în aceeași universitateP. Merle 2011, p. 108..
Week-end la Zuydcoote a apărut în 1949, la editura Gallimard, suscitând polemici și un mare interes cu realismul său crud. În același an, romanul a fost distins cu Premiul Goncourt. În 1952 i-a apărut al doilea roman, Moartea e meseria mea, care nu a avut atunci succes în Franța. Timp de zece ani, Merle a mai scris numai câteva piese de teatru, angajându-se mai mult în activitatea politică, dar succesul a revenit în 1962 cu romanul Insula, și nu l-a mai părăsit. După ce a reapărut în 1972, și Moartea e meseria mea a devenit unul din romanele cele mai citite ale autorului.
După Universitatea din Rennes, scriitorul a mai predat la alte câteva universități. În 1957 s-a transferat la Universitatea din Toulouse, apoi, în 1960, la Universitatea din Caen. În 1962 a lucrat în Algeria devenită independentă în acel an, la P. Merle 2011, p. 167.. În același an și-a întrerupt cariera universitară ca să fie corespondent al săptămânalului L'Express în Cuba, iar în 1964 a reluat-o la , apoi a continuat-o la , ultimul său loc de muncă.
În 1969, și-a cedat editurii Gallimard drepturile de autor pentru cărțile lui viitoare, în schimbul unui venit lunar substanțial, a demisionat de la universitate și s-a ocupat numai de scris. Totuși, în 1974 și-a cerut reintegrarea la Nanterre, pentru că îi lipsea atmosfera universității. S-a pensionat în 1978, la 70 de ani, dar ca profesor emerit a mai ținut câte un curs săptămânal, până la vârsta de 87 de ani.
Viața pariculară Viața particulară a lui Robert Merle a fost tumultuoasă. Prima lui mare iubire a fost o femeie văduvă din Anglia care îl angajase ca profesor particular de limba franceză pentru copiii ei, în vacanța de vară a lui Merle din 1926. Vacanțele din anii următori le-a petrecut tot cu ea.
S-a căsătorit prima oară în 1934, când era la primul său loc de muncă, liceul din Pontoise, cu o elevă din clasa terminală, și a avut primul copil când era la liceul din Marsilia. Această căsătorie s-a deteriorat încă dinainte de război și mai ales în timp ce era prizonier, astfel că a divorțat când s-a întors în Franța.
În 1947 a organizat o trupă de teatru la Universitatea din Rennes, la care participa o studentă cu care s-a căsătorit în 1949. Începând cu 1951 i s-au născut patru copii..
În 1960 a început o relație cu o tânără licențiată care își dădea examenul de titularizare în învățământP. Merle 2011, p. 151.. S-a căsătorit cu aceasta după ce a divorțat de a doua soție. Prin 1972, soții s-au înstrăinat sentimental, dar au continuat să conviețuiască și să colaboreze pe plan profesional, inclusiv cu traduceri comune. Soția lui s-a sinucis în 1993.
În anii 1970 și 1980, Merle a avut mai multe relații de iubire cu studente. Una din ele, cunoscută de el pe la mijlocul anilor 1980 a fost tovarășa sa de viață până la moartea lui, în 2004, la vârsta de 95 de aniP. Merle 2011, p. 274..
Merle a avut un frate și o soră mai mari, care au murit tineri, sora în 1925, iar fratele în 1933, ceea ce l-a afectat profund pe viitorul scriitor.
Scriitorul a avut în total șase copii, printre care , sociolog, care a publicat, printre altele, biografia tatălui săuRobert Merle. Une vie de passions (Robert Merle. O viață de pasiuni), Éditions de l'Aube, 2008, ISBN 2752604564., și , cercetător în vulcanologie și scriitor.
Robert Merle și politica Înainte de război, Merle împărtășea concepții politice de dreapta, fără să aibă o activitate politică, dar experiența războiului și a prizonieratului l-au făcut să se orienteze spre stânga. Aceasta se reflectă în opera sa.
După insuccesul romanului Moartea e meseria mea, publicat în 1952, scriitorul și-a redus activitatea literară, începând să fie activ politic. A înființat un comitet care milita împotriva reînarmării Europei Occidentale în general și a Germaniei de Vest în special, în ideea că aceasta prezenta pericolul de a provoca un nou război mondial. Apoi a devenit liderul unui mic partid, Noua Stângă, dar în urma unei calomnii răspândite împotriva lui, care s-a dovedit a fi nefondată, a părăsit partidul și a renunțat la activitatea politicăP. Merle 2011, p. 140..
În 1968, când au avut loc ample mișcări studențești, Merle, profesor la Nanterre, de unde au pornit mișcările, s-a pronunțat în favoarea revendicărilor de reforme ale studenților.
Din 1972, scriitorul a devenit din nou mai activ politic, militând în presă pentru unirea partidelor de stânga în alegeri. În 1974 l-a susținut pe socialistul François Mitterrand în campania pentru alegerile prezidențiale și a intrat în partidul comunist, dar în 1978 a condamnat intervenția militară a Uniunii Sovietice în Afganistan, fapt pentru care a fost criticat de conducerea partidului, și a ieșit din acestaP. Merle 2011, p. 262..
Opera Robert Merle a creat o operă vastă, cuprinzând mai ales romane, dar și piese de teatru, eseuri și traduceri.
Romane 1949 – Week-end à Zuydcoote (Week-end la Zuydcoote, Editura Militară, 1983În paranteză, datele edițiilor în română.) se inspiră din experiența trăită de autor în zilele din 1940 când trupele britanice și grupuri de militari francezi înconjurate la Dunkerque au încercat să treacă în Anglia Madrapour, babelio.com (accesat la 12 aprilie 2024).. 1952 – La mort est mon métier (Moartea e meseria mea, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955) a fost scris după o îndelungată muncă de documentare exactă și minuțioasă după documentele procesului comandantului lagărului de la Auschwitz, Rudolf Höss, și memoriile acestuia. Prezintă particularitatea că personajul se exprimă la persoana I, reieșind modul cum s-a format începând cu copilăria, și completa lui dezumanizare în procesul de conformare cu așa-zisa îndeplinire a datoriei prin executarea până și a ordinelor celor mai criminale La mort est mon métier, goodreads.com (accesat la 12 aprilie 2024).. 1962 – L'Île (Insula, Editura pentru Literatură Universală, 1964) se inspiră din revolta marinarilor de pe corabia engleză Bounty, în secolul al XVIII-lea, care încearcă să organizeze o societate pe o insulă din PolineziaInsula, archive.org (accesat la 12 aprilie 2024).. 1967 – Un animal doué de raison (Un animal înzestrat cu rațiune, Editura Militară, 1970 și 1973) este un roman politico-fantastic despre cercetările privind inteligența animală, aici a delfinilor, și implicațiile ei morale, în condițiile în care unele state caută să le folosească în scopuri militare Állati elmék, moly.hu (accesat la 12 aprilie 2024).. În acest roman, Merle folosește extensiv metoda narativă a fluxului conștiinței, aplicat la procesele gândirii mai multor personaje, dar cu amplă specifică referire în cazul lui Henry Sevilla, delfinolog american ficționar, personajul principal al lucrării. 1970 – Derrière la vitre (În spatele geamuluiÎn paranteză, cu caractere normale, în traducere literală, titlurile operelor neapărute în română.) este relatarea romanțată a unei zile din mai 1968 în campusul Universității din Nanterre, cu prezentarea în paralel a vieții cotidiene a mai mulți studenți și a diverselor lor opinii politice. Ziua culminează cu evenimentul real în care un grup de studenți de extrema stângă ocupă sala de consiliu a profesorilor, prezentând revendicări de reforme. Romanul este și o satiră a lumii universitare cunoscute de scriitor Üvegfal mögött, moly.hu (accesat la 12 aprilie 2024).. 1972 – Malevil (Malevil, Univers, 1977) este un roman științifico-fantastic și politico-fantastic despre încercările unui grup de supraviețuitori ai unei catastrofe care a distrus aproape toată omenirea, de a reface societatea. Abordează teme ca religia, politica, locul femeii în societate, lumea rurală, rolul conducătorului etc. Malevil, goodreads.com (accesat la 12 aprilie 2024).. 1974 – Les Hommes protégés (Bărbații protejați) este tot un roman științifico-fantastic și politico-fantastic a cărui acțiune are loc în SUA. O epidemie care îi afectează numai pe bărbații sub 60 de ani lasă în urma sa numai o minoritate masculină. Puterea este preluată de femei, dar tarele societății rămân aceleași ca înainte, printre minoritățile oprimate numărându-se acum și bărbații rămași, izolați ca să nu se îmbolnăvească Les Hommes protégés, babelio.com (accesat la 12 aprilie 2024).. 1976 – Madrapour este un roman despre roata timpului, căreia nu-i scapă niciun om, scris sub forma aventurii bizare a pasagerilor unui avion în care sunt amenințați de teroriști. Avionul se dovedește a fi fără echipaj, dirijat de la sol Madrapour, babelio.com (accesat la 12 aprilie 2024)..