miniatura|A le citi copiilor nu este același lucru cu a-i învăța pe copii să citească; cu toate acestea, este util dacă atenția copiilor este îndreptată către cuvintele de pe pagină în timp ce li se citește. Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.Știm într-adevăr să citim? Despre analfabetismul funcțional
În acest context, noțiunea clasică de analfabetism este denumită analfabetism absolut. Conform definiției date de UNESCO în 1958, analfabetă este considerată o persoană care nu a învățat niciodată să scrie și să citească.Reducerea analfabetismului funcțional Tot UNESCO definea în 1978 analfabetismul funcțional ca starea unei persoane „care nu se poate angaja în toate acele activități în care alfabetismul este necesar pentru funcționarea efectivă a grupului și comunității ei, și nu este capabilă să folosească cititul, scrisul și calculul pentru dezvoltarea sa proprie și pentru cea a comunității sale”.
Persoanele cu probleme de analfabetism funcțional sunt persoane care au urmat școala și care fie au obținut o diplomă corespunzătoare unui nivel de educație, fie au părăsit școala înainte de a obține o diplomă (abandon școlar), dar care, în ambele situații, nu dețin suficiente competențe de bază.
Un analfabet funcțional nu își acceptă statutul, având tot timpul păreri bune despre evoluția sa. Efectul Dunning-Kruger care presupune o supraevaluare permanentă, va fi evident la analfabeții funcționali.
Analfabetismul funcțional în UE Un raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în învățământul din UE arăta că 40% dintre români au dificultăți atunci când scriu și citesc și au mari probleme atunci când vine vorba de socotit. Conform statisticilor europene, la acel moment, mai prost decât românii stăteau doar bulgarii, deoarece 41% dintre ei scriau și citeau cu dificultate. Raportul Comisiei Europene mai indica și faptul că rata abandonului școlar în România era în anul 2009 de 16,6%, față de media de 14,4% la nivelul Uniunii Europene.Comisia Europeană ne declară semianalfabeți: 40% dintre români nu știu să scrie și să citească Abandonul școlar în România este fenomen în creștere: aproximativ 400.000 de copii din clasele I-VIII abandonează anual școala.FONPC: 400.000 de copii abandonează școala anual și rămân semianalfabeți, în Adevărul, 12 februarie 2013
Un studiu mai recent, privind educația în statele membre, publicat de Comisia Europeană, arată că în România, în 2006 față de 2000, procentul de elevi în vârstă de 15 ani care sunt analfabeți funcțional a crescut de la 41,3% la 53,5%. Prin comparație, în Finlanda doar 4,8% dintre elevii în vârstă de 15 ani au dificultăți în a înțelege ce citesc. După Finlanda urmează Irlanda, cu 12,1% și Estonia, cu 13,6%.
Procentul plasează România pe ultimul loc din țările europene la știința de carte. Înaintea României se află Bulgaria, cu o proporție de 51,1% de tineri care nu înțeleg ceea ce citesc.
În urma testării unui eșantion reprezentativ de aproximativ 15.000 de teste valide efectuate de elevi din clasele I-VIII în perioada aprilie 2022-martie 2023, din toate regiunile țării, s-a constatat că nivelul mediu de literație al elevilor din România este minim funcțional și că doar 11% dintre elevii actuali se găsesc la nivel funcțional de literație, „adică au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris”. Totodată, 42% dintre elevii testați se încadrează la nivelul nefuncțional, „ceea ce îi plasează în poziția de analfabetism funcțional”. Trecerea prin școală servește reducerii nivelului de nefuncționalitate „cu doar 3,95% după finalizarea ciclului primar și gimnazial”.„Analfabetismul funcțional, o umbră pe viață pentru cine iese cu el din școală”
Cauze generale ale analfabetismului funcțional Savantul rus de origine basarabeană, academicianul Serghei Petrovici Kapița, remarca faptul că punctul de vârf al exploziei demografice pe Terra a fost în anii 1950-2000. Din 2001 a început o perioadă de stabilizare, pentru ca din 2020 numărul populației Terrei să fie într-un regres continuu, din cauza reducerii considerabile a natalității. Deși poate părea paradoxal, factorul principal care determină această tendință, în plină revoluție informațională, este tocmai criza informațională, deoarece omul a ajuns la limita posibilităților sale de receptare a informației. În mod obișnuit, formarea profesională durează deja până la vârsta de 30 de ani. Limitele receptării au condus la un fenomen nou în țările postindustriale: aproape la 30% din populație se manifestă analfabetismul funcțional. Savantul dă ca exemplu războiul din Irak, în care s-a constatat că o mare parte din ostașii americani nu posedă pe deplin armele intelectualizate.Romanian Statistical Review nr. 1 / 2008
Măsuri de reducere a analfabetismului funcțional în UE Agenda Lisabona Educația și formarea în 2010 a propus un set comun de indicatori de referință („Benchmark”) pentru îmbunătățirea sistemelor de educație în țările membre ale UE. Una din țintele pentru 2010 era ca procentul analfabetismului funcțional la tinerii de 15 ani să scadă cu cel puțin 20% față de anul 2000.Regiunea Nord – Est „ Plan Regional de Acțiune pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic”, 2007 -2013
Situația din România Tendința din România este exact inversă. De exemplu, în 2010 doar 58,92% dintre cei aproape 22.000 de absolvenți de clasa a XII-a din București au promovat examenul de bacalaureat, ceea ce reprezenta cea mai mică promovabilitate de după 1990Rezultatele examenului de Bacalaureat 2010 . Situația s-a agravat în 2011, când după prima sesiune a bacalaureatului la nivel național au promovat examenul sub 45% dintre candidați, iar 20 de licee din țară nu au avut nici un elev care să promoveze examenul de bacalaureat, pentru ca bacalaureatul din iunie 2012 să reprezinte un dezastru total pentru 54 de licee din România, unde niciun elev nu a reușit să promoveze examenul maturitățiiRezultate Bac 2012: În 54 de licee, niciun elev nu a luat Bacalaureatul. În 2023 în aceeași situație au fost 53 de licee.BACALAUREAT 2023: Niciun candidat nu a promovat examenul în peste 50 de licee din țară În 2013, rata medie de promovabilitate la examenul de bacalaureat, înainte de rezolvarea contestațiilor, a fost de 55,4%, cu diferențe mari în funcție de filieră: 76,81% a fost rata de promovabilitate la filiera Teoretică, 66,44% la cea Vocațională și 34,3% la cea Tehnologică.Bacalaureat 2013
În urma unor teste de specialitate, s-au decelat 5 niveluri de pregătire a elevilor români la terminarea studiilor medii: 10% din elevi nu au capacitatea de a lectura un text. 35% dintre elevi nu au capacitatea de a înțelege textul citit. 25% dintre elevi nu au capacitatea de a face conexiuni între informația nouă, adusă de text, și informațiile dobândite anterior. 10% dintre elevi nu au capacitatea de a formula un punct de vedere, preferând să preia un punct de vedere enunțat de o autoritate, un profesor sau un critic. 10% dintre elevi, care au un punct de vedere propriu, nu au capacitatea de a-l exprima oral sau în scris. Concluzia testelor a fost că numai 10% din elevi trec testul, fiind pregătiți pentru o viață profesională normală.
Cauze Opinia specialiștilor este că România are această situație dezastruoasă deoarece principala metodă de învățare a elevilor români este memorarea cerută elevilor de un sistem educațional axat predominant pe memorare în defavoarea înțelegerii conceptelor prezentate de programele didactice. Ca urmare, elevii nu au capacitatea de a face corelații între secvențele de informație cuprinse într-un text.
Mai există și explicația următoare: dezvoltarea vocabularului, a comunicării verbale și nonverbale, a gândirii logice, se petrec la vârste foarte mici, începând de la câteva luni. În acestă etapă de dezvoltare a copilului, considerată ca fiind cea mai importantă, în sistemul de educație finlandez, copilul este asistat de educatori cu înaltă calificare, atent selecționați dintre absolvenții de studii superioare, cu 4-5 ani de pregătire psiho-pedagogică riguroasă. În schimb, în România analfabetismul funcțional este prezent prin existența unor absolvenți cu diplomă, dar slab pregătiți din lipsa cadrelor didactice calificate.
Cercetări efectuate în România în cadrul comunității rome, finalizate în 2002, constatau că aproape 12% dintre copiii romi în vârstă de 7 - 16 ani au întrerupt școala înainte de finalizarea învățământului obligatoriu, iar 18% sunt neșcolarizați. În total, peste 80% dintre copiii neșcolarizați sunt romi și 38,6% dintre romi sunt analfabeți funcțional.Discriminare și rromi (III) Aceste rezultate erau mult mai optimiste decât cele ale studiului Comisiei Europene.
Situația își are originea și în criteriile de admitere la liceu. În 2012, peste 58.000 de elevi au intrat la liceu cu medii sub 5. Ei reprezintă 34% dintre elevii intrați la liceu, mulți dintre cei admiși în clasa a IX-a având media 2. Dublu față de 2011. Practic, toți aceștia au devenit liceeni fără carte, cu șanse mici de a trece bacalaureatul peste 4 ani.TEST INEDIT: Este aproape analfabet, dar cu 2,15 a intrat la liceu. Sunt 58.000 ca el în România
În acest sens, un inspector școlar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, declara: La Colegiul Letea (Bacău) s-a intrat în liceu cu 3,58, la Grupul Școlar din Fieni (Dâmbovița) cu 3,32, iar la Mărăcineni (Argeș) s-a intrat într-a noua cu 3,52. De aici, elevul merge târâș-grăpiș până într-a XII-a, unde termină cu un 5. La Bac se copiază și apoi facultățile particulare îi primesc cu brațele deschise. Termină facultatea la fel, plătind doar taxele și apoi absolvenții nu sunt buni de nimic. De ce trebuie să alimentăm sistemul universitar cu semianalfabeți?.
Conform studiului PISA 2012, publicat la 1 decembrie 2013, aproape 40% dintre elevii români au dificultăți să citească și să înțeleagă un text și pot rezolva doar exerciții elementare la matematică. Studiul, care a fost realizat pe 510 000 elevi în vârstă de 15 ani din 65 de țări, mai arată că elevii români sunt cel mai puțin motivați dintre copiii care au luat parte la cercetare, la mare distanță de toți ceilalți.Rezultate PISA 2012 (Program for International Student Assessment) Cu cei 40% de elevi aflați în situația de analfabetism funcțional, România este aproape ultima din UE, fiind urmată doar de Bulgaria.Abandonul școlar și analfabetismul funcțional, efecte ale subfinanțării educației
Pentru perioada 2006-2015 s-a remarcat o tendință de ușoară scădere a procentului elevilor cu performanțe sub nivelul 2, considerat nivelul de bază necesar a fi atins de către un tânăr de 15 ani până la finalizarea învățământului obligatoriu, pentru a putea funcționa eficient în societatea cunoașterii: 2006 - 46,9%, 2009 - 44,4%, 2012 - 37,3% și 2015, 35%.Rezultatele elevilor români la testarea OECD-PISA 2015 Rezultatele testului PISA 2018 arată că procentul de analfabetism funcțional al tinerilor din România era de 44%, în medie, în creștere față de 2015.Rezultate PISA 2018.
Prof. univ. dr. Nicolae Zamfir, președintele Societății Române de Fizică și membru corespondent al Academiei Române, afirmă că:Școala românească produce „analfabeți funcțional” Marea problemă a învățământului românesc constă în faptul că elevul nu înțelege utilitatea materiei pe care trebuie să o învețe. Astfel că „analfabeții funcțional” sunt rezultatul unui sistem de învățământ în care teoria nu a fost niciodată legată cu practica.