Coma Pedrosa () este un munte din lanțul montan Pirinei situat în apropierea satului Arinsal, La Massana. Având o înălțime de , vârful muntelui, denumit Pic de Coma Pedrosa, reprezintă punctul de maximă altitudine din Andorra.

Partea de vest a Principatului Andorra, inclusiv zona muntelui Coma Pedrosa, face parte din Parcul Natural Comunal al văilor din Coma Pedrosa (în ).

Toponimie

Com, coma sunt toponime foarte frecvente în Andorra, putând avea semnificații diferite. Com („jgheab”) și forma derivată coma (care sugerează o dimensiune sau o deschidere mai mare), comella (diminutiv al coma), comelletes și comellassos (diminutiv și argumentativ) corespund mai multor situații.

Coma, cu sensul de „vale”, provine din termenul în limba latină cumba care a fost preluat și în alte limbi: combe în franceză, comba, coumbo în occitană, coume în limba gasconă, cumb în engleză și cumbos în irlandeză și bretonă. În acest caz, termenul andorrez coma are sensul de „vale glaciară care servește vara ca . Coma Pedrosa este într-adevăr o vale glaciară situată în apropierea satului Arinsal din Andorra.

Pedrosa provine din termenul în latină pedra care înseamnă , prin urmare desemnează o zonă stâncoasă. Coma Pedrosa este așadar „valea stâncoasă (de lângă Arinsal)”.

Geografie Coma Pedrosa este un munte de formă piramidală situat în nord-vestul Andorrei, la granița cu Franța și Spania, reprezentând în trecut o barieră naturală împotriva unor eventuale invazii. Terenul muntos al Andorrei, o țară fără ieșire la mare, conține cu altitudine de peste , cel mai înalt fiind vârful muntelui Coma Pedrosa.

Zonele înalte ale muntelui sunt acoperite cu păduri, în timp ce la partea inferioară se găsesc mai multe terenuri arabile. Platourile din împrejurimi sunt acoperite de pajiști și lacuri glaciare, iar în punctele cele mai înalte se găsesc creste stâncoase. În perioada de iarnă, muntele este complet acoperit de zăpadă.

Vârful muntelui, denumit Pic de Coma Pedrosa, (), este înconjurat de alte vârfuri înalte, precum Roca Entravessada () spre nord, Pic de Baiau () spre vest și Agulla de Baiau () spre sud-vest. Linia de frontieră dintre Andorra și Spania este situată la aproximativ spre vest.

Parcul Natural Comunal al văilor din Coma Pedrosa

Înființat la 18 decembrie 2003, Parcul Natural Comunal al văilor din Coma Pedrosa (în ) este situat în vestul Principatului Andorra, într-o zonă a munților Pirinei care cuprinde cel mai înalt punct al țării, Pic de Coma Pedrosa (2.943 m). Cea mai apropiată localitate este satul Arinsal, situat la de limita de sud a parcului. Parcul ocupă o suprafață de și se întinde pe aproximativ 6 km de la vest la est și 2 km de la nord la sud.

La 15 aprilie 2014, parcul natural a fost desemnat arie protejată Ramsar, fiind inclus în Lista zonelor umede de importanță internațională (List of Wetlands of International Importance. Situl cuprinde montane înalte care includ râuri și pâraie, izvoare de apă dulce, mici lacuri glaciare și mlaștini neîmpădurite, într-un peisaj bine conservat. Aceste zone umede asigură o concentrație importantă de biodiversitate, susținând numeroase specii endemice din Pirinei, precum și specii de plante și animale amenințate și constituie o rezervă de apă pentru regiunea biogeografică alpină.

Parcul Natural Comunal al văilor din Coma Pedrosa face parte din bazinul hidrografic al râului Arinsal, care are o lungime de 3 km și este un afluent al râului Valira del Nord. Totuși, principalul curs de apă al parcului este râul Pollós. Aceasta are o lungime de 3,9 km și deși este afluent al râului Arinsal, colectează apele râurilor Comallempla, Comapedrosa și Areny.

Numeroase lacuri de origine glaciară sunt împrăștiate pe toată suprafața parcului natural. Lacurile Forcats (Estanys Forcats) constituie nu numai cea mai întinsă apă de suprafață din parc (aproximativ 2 ha), dar sunt și lacurile din Andorra situate la cea mai mare altitudine.​ Alte lacuri din parcul natural sunt Lacul Negru (Estany Negro) și Lacul Păstrăvilor (Estany de les Truites.

Climă Clima parcului este de alpină.​ Zonele cele mai înalte sunt sub influență atlantică, în timp ce zonele cele mai joase sunt sub influență mediteraneană. Iernile sunt reci, cu temperaturi medii negative în ianuarie, în timp ce verile sunt blânde, cu temperaturi medii care pot atinge în iulie și august. Cantitatea de precipitații anuale depășește 1.000 mm.

Floră Pădurile sunt prezente doar în partea de sud a parcului. În principal, acestea sunt păduri de pini, incluzând exemplare de pin de pădure (Pinus sylvestris) și pin negru (Pinus negra). Se mai întâlnesc și alte specii de conifere, precum bradul argintiu (Abies alba). Celelalte specii din zonele de pădure includ mesteacănul pufos (Betula pubescens), alunul (Corylus avellana), salcia căprească (Salix caprea) și plopul tremurător (Populus tremula.

La altitudini înalte pădurile dispar, fiind înlocuite cu arbuști, dintre care principalele specii sunt ienupărul (Juniperus communis) și afinul (Vaccinium myrtillus). Se mai întâlnește socul roșu (Sambucus racemosa.

În zonele umede din parcul natural se găsesc exemplare amenințate precum Callitriche palustris, Eriophorum vaginatum, Gnaphalium norvegicum sau Juncus squarrosus. Dintre taxonii de floră de interes patrimonial din Parcul Natural Comunal Valls del Comapedrosa, merită evidențiați câțiva dintre cei amenințați cu dispariția la nivel național conform Listei Roșii a Florei din Andorra: căpșunica (Cephalanthera rubra), lăptuca alpină (Cicerbita alpina), lăcrămioara (Convallaria majalis), mixandra (Erysimum cheiranthoides), dafinul (Ilex aquifolium), chimenul de munte (Laserpitium siler), crinul de Pirinei (Lilium pyrenaicum), nu-mă-uita (Myosotis stricta), smirna (Myrrhis odorata), narcisa albă (Narcissus poeticus), orhideea violet (Orchis mascula), pecetea lui Solomon (Polygonatum odoratum), mălinul (Prunus padus), verigariul (Rhamnus saxatilis), o specie de Saxifragaceae (Saxifraga intricata), barba caprei (Tragopogon dubius), trifoiul auriu (Trifolium aureum), o specie de valeriană (Valeriana apula), una de usturoi sălbatic (Allium ericetorum) și una de veronică (Veronica urticifolia.

Faună Parcul natural este caracterizat de o diversitate faunistică remarcabilă, aici fiind identificate de vertebrate, ceea ce reprezintă 75% din speciile prezente la nivel național și de fluturi diurni, 53,02% din totalul speciilor de fluturi din Andora.

Principalele specii endemice, rare și protejate din parcul natural sunt șopârla de piatră Aurelio (Iberolacerta aurelioi), codobatura de munte (Motacilla cinerea), mierla de apă (Cinclus cinclus), chițcanul de apă (Neomys fodiens), vidra de râu (Lutra lutra), salamandra de uscat (Salamandra salamandra) și salamandra de Pirinei (Calotriton asper.

Printre păsări se numără potârnichea albă (Lagopus muta), cojoaica de pădure (Certhia familiaris), stăncuța de munte (Pyrrhocorax pyrrhocorax), câneparul (Linaria cannabina), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ciocănitoarea iberică verde (Picus sharpei), cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și, în afara sezonului de reproducere, fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria). În perioadele de migrație se pot observa stoluri de viespari (Pernis apivorus), precum și numeroase specii de păsări călătoare precum mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), rândunica (Hirundo rustica), mierla gulerată (Turdus torquatus.

Dintre păsările de pradă, se regăsesc vulturul sur (Gyps fulvus), vulturul bărbos (Gypaetus barbatus), acvila de munte (Aquila chrysaetos), șoimul călător (Falco peregrinus), șerparul (Circaetus gallicus), uliul păsărar (Accipiter nisus), minunița (Aegolius funereus.

Printre animale se numără hermina (Mustela erminea), cerbul (Cervus elaphus), pisica sălbatică (Felis silvestris), ursul brun (Ursus arctos), șoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), șoarecele de zăpadă (Chionomys nivalis), viezurele (Meles meles.

Principalele specii de faună introduse sunt păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss), păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis), marmota alpină (Marmota marmota) și muflonul (Ovis orientalis). Există, de asemenea, dovezi ale eliberării de potârnichi (Perdix perdix) și de fazani (Phasianus colchicus) în scopuri de vânătoare. În 2014, a fost confirmată prezența unei specii alohtone, capra de Pirinei (Rupicapra pyrenaica), ca rezultat al unui proiect de repopulare desfășurat în Pirineii francezi.

Prima ascensiune Prima ascensiune documentată pe vârful muntelui Coma Pedrosa a avut loc la 22 septembrie 1858, de către o echipă formată din șase membri ai comitetului spaniol-andorran care a marcat granița dintre cele două țări. Comisia era formată din spaniolii José Mellid de Bolaño, Antonio de Moner și José López și din andorranii Francesc Duran, Joan Moles și Josep Povida. Pentru a sărbători acest eveniment, 22 septembrie a fost declarată Ziua Parcului Natural Comunal al văilor din Coma Pedrosa.

Prima ascensiune de iarnă pe schiuri, prin valea Comapedrosa, a avut loc la 24 decembrie 1933, fiind reușită de Lluís Estasen, Ernest Mullor și Joan Roig.

Turism

Activitățile turistice în zona muntelui Coma Pedrosa sunt posibile pe tot parcursul anului, existând trasee de drumeție, schi, snowboarding sau cățărare.

Trasee turistice Drumeție Traseul prin valea Comapedrosa (diferență de nivel: 1.373 m, durată: 4h30', grad de dificultate: PD+/S3/T3). Traseul, inițial o pistă largă, este clar marcat și pornește din satul Arinsal (1.570 m), urmând cursul râului Coma Pedrosa. La limita pădurii, traseul face un ocol pentru a trece de refugiul Coma Pedrosa (2.272 m), apoi, pe fundul văii, urcă spre dreapta. Puțin înainte de a ajunge la Lacul Negru (Estany Negre, 2.636 m), traseul se bifurcă și urmează creasta stâncoasă până pe vârf, vizibil dar încă îndepărtat. Ultima parte a traseului se desfășoară pe teren stâncos. Ca alternativă, este disponibilă o rută prin pasul Malhiverns, ocolind Lacul Negru, ruta fiind mai ușoară.

Traseul din Franța dinspre Soulcem (diferență de nivel: 1.289 m). Traseul străbate 3 țări, pornește din Franța, trece în Spania, apoi în Andorra. Din Soulcem (1.654 m), traseul urmează ruta GR până la colul Port de Boet (2.511 m), virează spre sud urmând o potecă șerpuitoare foarte veche către zona umedă Solana de Baiau (2.200 m), apoi urmează ruta GR11 care duce la refugiul Josep Maria Montfort (2.517 m). De acolo, se continuă spre colul Port de Baiau (2.757 m) urmând o rută destul de abruptă. După ieșirea din Port de Baiau, traseul spre vârf nu este dificil, dar urcă destul de abrupt și se desfășoară pe un teren ușor erodat.

Traseul din Spania dinspre Pla de Boet (diferență de nivel: 1.137 m, grad de dificultate: T3). Traseul pornește din parcarea Molinassa, lângă Pla de Boet (1.806 m) și urcă spre Pla d'Arcalís (2.030 m), apoi continuă spre est și face un ocol spre nord pentru a evita un pinten, ajungând la refugiul Josep Maria Montfort (2.517 m). Refugiul este situat pe un deal, la nord de lacurile Baiau (Estanys de Baiau, 2.530 m). Până aici se urmează ruta GR11. De la cabană, se coboară în extrema nordică a lacului mare Baiau și se urmează ruta care urcă spre stânga, continuând până pe vârf.

Schi Pic de Comapedrosa: des de Tor (diferență de nivel: 1.243 m, grad de dificultate: E2/S3). Traseul pornește din satul spaniol Tor (1.700 m), traversează punctul de graniță Bordes de Sança (1.870 m) și pasul Castellàs, către colul Port Negre de Pallars (2.517 m), unde virează spre nord-vest către Pic del Port Vell (2.465 m). De aici se urmează creasta de nord care duce spre Lacul Negru (Estany Negre, 2.636 m) și de acolo spre vârf.

Traseu de coborâre prin Couloir de l'Alt către Arinsal (diferență de nivel: 1.373 m, grad de dificultate: 3.3/E2/S3). Traseul de coborâre parcurge Couloir de l'Alt, pantă în prima treime: , pantă în a doua treime: , pantă în ultima treime (250 m): .