thumb|Biserica de lemn din Cornești (Adămuș), județul Mureș Biserica de lemn din Cornești, comuna Adămuș, județul Mureș a fost construită în anul 1839 pe vremea episcopului Ioan Lemeni, conform inscripției ce se afla pe grinda pridvorului.Popa, Atanasie (1932-38). "Biserici vechi de lemn românești din Ardeal". Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secția pentru Transilvania. 1932-1938 (vol. IV) Era folosită de comunitatea greco-catolică. Biserica a fost demolată, după construirea noii biserici greco-catolice, cu hramul Sfinții Petru și Pavel, în anul 1930.Șematismul veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba Iulia și Făgăraș pe anul 1932, Blaj, 1932, p. 88.

Istoric și trăsături Biserica avea planul dreptunghiular, absida altarului fiind circulară. Intrarea în biserică se făcea printr-o prispă, aflată în partea de vest a bisericii. La câțiva metri spre nord se afla clopotnița bisericii. Atât clopotnița cât și prispa au fost adăugate bisericii la începutul secolului al-XIX-lea.Popa, Atanasie (1942). "Biserici de lemn din Transilvania". Revista Institutului Social Banat-Crișana 1942 (iunie-august): extras. Aceeași sursă ne informează că biserica era construită din lemn de brad în timp ce prispa era făcută din stejar.

Pe o grindă a prispei se aflau următoarele inscripții ce ne precizează momentul edificării bisericii:„Majter Kis P. Kis Istvan es Pavaji Vajna Ianos an 1839 erectum hoc templum sub Eppo Ioane Lemeny parocho et archidiacono Nemes Gregorio”, „Muntyan Prekup fökuratosagaba”, „RK jataja Tsrygis janstrsan”.

Lungimea totală a bisericii era de aproximativ 16 metri, raza cercului absidei având aproximativ 3 metri. Lățimea bisericii era de 6 metri.

În apropierea mesei proscomidierului se afla o altă inscripție: „Anul...Această biserică...subt Ficotoria lui Muntean Precup Titoria lui Damian Ioan Miron Onu... Dragomir Roman Popovici Cosma, Ciargedi Ion și Cocoș Nicolae zugrăvit Profirie și Leon de la Feisa ”

De menționat că și biserica de lemn din Chețani a fost zugrăvită la 1769 de Popa Nicolae dela Feisa.

Note

Bibliografie

Imagini

Vezi și Cornești (Adămuș), Mureș

Categorie:Biserici de lemn din Mureș Categorie:Clădiri și structuri demolate din România Categorie:Biserici greco-catolice din România