Principatul sau Voievodatul Moldovei a fost un stat care a existat în Europa timp de peste cinci secole. Era împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, împărțite la rândul lor în ținuturi și ocoluri (cele 24 ținuturi erau: Cernăuți, Hotinului, Soroca, Rădăuți, Sucevei, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamțului, Bacăului,Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București, 1973, Cap. IV, Despre ținuturile și târgurile de astăzi din Moldova, p. 36. Textul lui Dimitrie Cantemir este: „Ținutul Bacăului care își are vornicul său, al cărui scaun este Bacăul... Iașilor, Lăpușnei, Orheiului, Putnei, Romanului, Tecuciului, Vasluiului, Tutova, Bârlad, Covurluiului, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia și Cetatea Albă). Voievodatul Moldovei cuprindea și Basarabia, prin care acesta avea acces la Marea Neagră. După 1812, când jumătatea de est a Moldovei, situată între râurile Prut și Nistru, a fost anexată de Imperiul Rus, autoritățile țariste au extins denumirea de „Basarabia” asupra întregului teritoriu anexat pentru a-l diferenția de restul Moldovei. În același mod au acționat și autoritățile Imperiului Habsburgic după anexarea părții de nord-vest a Moldovei în anul 1775, pe care au denumit-o „Bukowina” sau „Buchenland” (în română Bucovina), adică „țara fagilor”, după pădurile de fagi din zonă. Moldova s-a unit în 1859 cu Țara Românească formând astfel un nou stat sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (România modernă, recunoscută ca stat independent în 1878 și devenit regat în 1881).
Etimologie, denumirile țării Etimologia numelui Moldova, inițial numele unui râu, este disputată. Majoritatea cercetătorilorGiurescu&Giurescu, p.207-223, se referă la cuvântul „Mulda”, care înseamnă în germanica veche „scobitură prăfoasă, mină” (Bogdan Petriceicu Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceea ce este în concordanță cu: semnificația numelui românesc al primei capitale Baia; prezența pe aceste meleaguri a meșterilor mineri sași (de la care se trage și denumirea cetății „Neamțului”); denumirea râului Moldova, în germană „Moldau” (numele Moldau desemnează și Vltava din Republica Cehă), în maghiară „Molda” (Baia numindu-se în această limbă „Moldvár” iar voievodatul Moldovei: „Moldva”).
Dar există și alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul „Molift” prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.
În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.
În actele cancelariei domnești țara era denumită: Moldova, după râul cu același nume. Uneori apare și numele de: "Preanobilul mare voievod a toată Moldo-vlahia, domnul Alexandru[cel Bun]"...Fontes Historiae Daco-Romanae, Vol. IV, Doc.66, Decizie Sinodală privitoare la episcopul Iosif al Moldovei(26 iulie 1401), p.269, („Vlahia Moldovenească”, tradus din slavă: România Moldovenească), sau de „Bogdano-Vlahia”, (Țara lui Bogdan de Dolha) după numele domnitorului Bogdan I (tot maramureșean) sub care și-a obținut independența. Grecii o denumeau: „Ruso-Vlahia”, („Vlahia dinspre Rusia”); sau „Mauro-Vlahia”, („Vlahia neagră”, de la pădurile de nepătruns). Pentru Țara Românească grecii foloseau denumirea „Ungro-Vlahia”, („Vlahia dinspre Ungaria”). Turcii foloseau denumirile: „Bogdan-ili”, sau „Kara-Bogdan” („Bogdania neagră”) (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât și la pădurile de nepătruns).Giurescu&Giurescu, p.246. După unele surseNeagu Djuvara, Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă, București, Humanitas, 2011, p. 77. ISBN 978-973-50-3272-2 cumanii albi au fost stabili în sudul Ucrainei de azi, iar cumanii negri - în Muntenia. Având în vedere aserțiunea lui Neagu Djuvara (op. cit.), împărțirea cumani albi - cumani negri nu are legătură cu „conducători”, respectiv „triburi subordonate”, ci cu teritoriile ocupate. Teritoriile Moldovei istorice (engleză: „Moldavia”, germană: „Moldau”), au astăzi numiri diferite atât pe planul internațional, cât și în România: numirile „Moldavia” și „Moldau” au fost păstrate numai de regiunea Moldova din România. În România, în mod curent se numește „Moldova” doar partea de vest a fostului principat, pe malul drept al Prutului, parte care s-a unit în 1859 cu Țara Românească spre a forma Principatele Unite Române. Republica Moldova este denumită în engleză: „Moldova”, în germană: „Moldawien”. În România, în mod curent este numită „Basarabia”, deși Republica Moldova nu corespunde decât parțial cu limitele definite de anexarea rusească din 1812, care a denumit "Basarabia" toată partea de est a Principatului Moldova, între Prut și Nistru.
În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat:
Republica Democratică Moldovenească, proclamată de Sfatul Țării la Chișinău, pe teritoriul Basarabiei, la data de 21 noiembrie 1917 (independentă la 24 ianuarie 1918 și unită cu România la 27 martie 1918); Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească constituită în 1924 în URSS; Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (engleză: „Moldavian SSR”, germană: „Moldauische SSR”), membră a URSS din 1940 până în 1991.
De remarcat că în engleză și germană, numirea RSS Moldovenești se referea la toponimul „Moldavia”, „Moldau”, fiindcă neologismele „Moldova” și „Moldawien”, care în aceste limbi deosebesc Republica Moldova de Moldova românească, nu erau încă inventate. După cum reiese din arhivele sale, Sfatul Țării alesese numele de „Republica democratică a Moldovei” (și nu a „Basarabiei”) tocmai pentru a „nu mai deosebi părțile nefiresc despărțite ale voievodatului de odinioară” și fiindcă „Basarabia” întinsă spre nord până la Hotin, era o numire rusească (Basarabia desemna, până în 1812, doar actualul Bugeac).
Istorie
Moldova a fost stăpânită de slavi, pecenegi, cumani și, în final de tătari. În secolele XIII- XIV, Ungaria și-a extins influența în această zonă imediat după invazia tătarilor din 1285, când armata lui Ladislau al IV-lea Cumanul a trecut Carpații pe la Câmpulung și meșterii săi sași au creat niște fortificații în apropierea râului Trotuș (în România de azi), în zona Neamțului și în zona Gura Humorului (Baia în 1300) pentru a preveni desele invazii tătare. Sunt păreri că 1285 este data fondării Moldovei. Instaurarea lui Bogdan s-a făcut pe un teritoriu delimitat de râul Moldova.Pavel Parasca, Cine a fost „Laslău craiul unguresc” din tradiția medievală despre întemeierea Țării Moldovei [Who was „Laslău, Hungarian king” of the medieval tradition on the foundation of Moldavia]. In: Revista de istorie și politică, An IV, Nr. 1.; ULIM;(2011) ISSN: 1857-4076.
La începutul secolului XIV, ca urmare a campaniilor împotriva tătarilor întreprinse de Regatul Ungarie în anii 1323Marian Nicolae Tomi, Maramureșul istoric în date, Editura Grinta, Cluj-Napova, 2005, pag.18 și 1330, s-a înființat Episcopia Milcovieiibidem, p. 19, fără să avem date despre situația politică. În 1347, ca urmare a campaniei regelui Ungariei, Ludovic I, se reînființează episcopia Milcovieiibidem, p. 22. Ca urmare a acestei victorii, cu scopul apărării Regatului Ungariei de incursiunile tătare, se fondează marca Moldovei, unde Dragoș Vodă, presupus a fi membru al familiei voievodului Codrea de Câmpulung , sau cneazul Dragoș de Bedeu, devine mare herțeg (l. germană: Herzog = duce). În 1359, voievodul Maramureșului, Bogdan de Cuhea, împreună cu nepotul său, Ștefan fiul lui Iuga, trece în Moldova, îl alungă pe Balc, declară independența Moldovei și devine primul domn al Moldovei. Bogdan I a domnit până la 1363, în timp ce Balc s-a întors în Maramureș lângă vărul său Drag. Urmașii lui Bogdan I au unificat sub stăpânirea lor tot teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Mare (Marea Neagră), stabilind în calea tătarilor tabere de ostași secui, de la care au rămas denumirile de Mikloshély (Miclăușeni), Vàrhély (Orhei), Kis-Jenö (Chișinău) și Csupor (Ciubărciu, azi Ciobruci). thumb|250px|Cetatea Albă, una dintre cele mai vechi cetăți ale principatului. thumb|250px|Ținuturile principatului Moldovei, după „Înfățișarea Moldovei” (Descriptio Moldaviae) de Dimitrie Cantemir. Pe vremea lui Dragoș, Moldova nu depășea ținutul dintre Carpați, râurile Ceremuș și Siret, de o parte și de alta a râului Moldova. Urmașii săi și-au întins stăpânirea mai ales spre sud și est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I, Moldova era cuprinsă între: la nord și est Nistrul, hotar cu Polonia, cu Lituania și cu tătarii, la vest Munții Carpați, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legând Carpații de Marea Neagră, trecând mai jos de Bacău, Bârlad, Gotești, Sărata și Codăești (la sud de Cetatea Albă): hotar cu Țara Românească. Sub domnia lui Roman I, care se intitula „Domn de la munte până la mare”, Moldova se extinse spre nord (Pocuția) și spre est peste Nistru (Dubăsari, de la „dubasele” rotunde cu care barcagiii treceau râul, transportând persoane și mărfuri). Sub domnia lui Alexandru cel Bun, Pocuția îi reveni Poloniei, dar în schimb Țara Românească îi cedă Moldovei ținutul de la Dunăre la mare, cu excepția cu Chiliei, a părții de dincolo de Trotuș și a ținutului Putnei, pe care le va lua un nepot al lui Alexandru cel Bun care era și văr al lui Vlad Țepeș.
Sub conducerea unor domnitori precum Ștefan cel Mare, Principatul Moldova a reușit să-și mențină independența față de otomani și să facă față la numeroase năvăliri externe, precum sunt cele ale tătarilor.
Moldova devine în secolul XVI un stat tributar Imperiului Otoman, iar în secolul XVIII autonomia îi este redusă considerabil. În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord a Moldovei (Bucovina) Imperiului Habsburgic, iar în 1812, cedează Rusiei, teritoriul dintre Prut si Nistru, (Basarabia). In 1856, 3 județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) reintră in componența Principatului Moldovei. În 1859, Principatul Moldova se unește cu Țara Românească, pentru a forma Principatele Unite (statul român modern), numite din 1862, România, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
În 1918, Basarabia și Bucovina se vor uni cu România, dar aceste regiuni (cu excepția Bucovinei centrale și de sud) vor fi ocupate de către Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) în 1940 și 1944, formând o republica sovietică aparte.
Anumite părți din Moldova istorică (Bucovina de Nord, Ținutul Herța, județul Hotin și Sudul Basarabiei - cunoscută și ca Basarabia veche) fac astăzi parte din Ucraina. thumb|center|500px|Petru Rareș, Bogdan al III-lea și Ștefan cel Mare — frescă de la Mănăstirea Dobrovăț
De notat că populația băștinașă, moldoveni, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din teritoriul vechiului voievodat (principat), aparținând astăzi României, în proporție de 76 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Ucrainei.
Cronologie right|thumb|240px|Cetatea Hotin pe Nistru, „în fața regatului Poloniei” right|thumb|240px|Cetatea Albă pe limanul Nistrului, „în fața Tătarilor” thumb|240px|Mănăstirea Căpriana de la începutul secolului al XV-lea thumb|240px|Biserica Sucevița (1581) în Bucovina thumb|240px|Steagul Principatului Moldovei între 1834–61 Cetăți atestate documentar pe teritoriul viitorului stat medieval, Moldova: 940/965 - Cetatea Albă („Montecastro”), 1174 - Bârlad, 1241 - Baia, cca. 1274 - Chilia, 1310 - Hotin, 1340 - Siret.Giurescu&Giurescu, p. 239. 1164 - Nicetas Choniates scrie în cronica bizantină despre locuitorii „de la hotarele de miazăzi ale Galiției” menționând voievozi vlahi la Onutu și Strășineț.Giurescu&Giurescu, p. 211.