Constantin Nisipeanu (n. 10 octombrie 1907, Craiova - d. 5 mai 1999, București), cunoscut și sub pseudonimul de C. Olteanu, a fost un poet suprarealist român, unul dintre fondatorii revistei Radical.

Educație A absolvit școala primară și liceul Carol I în Craiova, Școala Comercială Secundară din Craiova în 1926 și Școala Comecială Superioară în 1933. Între anii 1921-1924 a ocupat funcția de casier la Craiova, apoi pe cea de contabil și de economist în cadrul armatei. În 1938 a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale din București.Petrișor Militaru, prefața volumului Opera poetică de Constantin Nisipeanu, Craiova, Editura Aius, 2017, p. 5-6

Activitate A debutat în 1928 în Bilete de papagal, susținut de Felix Aderca, cu poeziile „Stanțe”, „Stihuri” și „Dora”.Bilete de papagal, anul I, nr. 114/20 iunie 1928Bilete de papagal, anul I, nr. 129/7 iulie 1928Bilete de papagal, anul I, nr. 156/8 august 1928

În 1929 a fondat la Craiova revista avangardistă Radical, cu apariție doar în perioada 1929-1931, revistă în care a debutat Eugen Ionescu. Tot el a fondat, în 1931, revista efemeră Ostașii lumii, cu un singur număr.

A colaborat la revistele Unu, Meridian, Revista Fundațiilor Regale, folosind doar rareori pseudonimul C. Olteanu.

Primele trei volume de poezii: Cartea cu grimase (1933), Metamorfoze (1934), Spre țara închisă în diamant (1937) sunt cele mai reprezentative pentru linia poetică urmată de Nisipeanu, culminând cu poemul bretonian Femeia de aur, apărut în 1943 la Editura Unu, în doar 150 de exemplare și însoțit de două desene ale autorului.Ion Pop, Din avangardă spre ariergardă, Editura Vinea, 2010, p. 119-121

Ca stil literar, Constantin Nisipeanu a fost situat de criticii literari în zona de tranziție de la suprarealismul de început spre suprarealismul matur, reprezentat de Grupul Infra-Noir de la București.Miron Radu Paraschivescu, prefață la volumul Stăpâna viselor de Constantin Nisipeanu (antologie antumă). București, Editura pentru Literatură, 1968

A încercat să înființeze în 1936 o revistă de avangardă, Antagonism, care urma să facă legătura dintr Unu și revista Da, inițiată de Isidore Isou și Serge Moscovici la București. În această revistă ar fi urmat să scrie, alături de Nisipeanu, Sașa Pană, Gellu Naum, Mihail Dan, Pericle Martinescu, pictorul Victor Brauner. Cererea de înființare a revistei a fost respinsă de Direcțiunea Generală a Poliției, pe motiv că ar fi constituit un organ de propagandă deghizată comunistă.„Dosare personale ale luptătorilor antifasciști întocmite de Ministerul de Interne în perioada 1917 - 1944”, Arhiva Centrală a Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R., 20 februarie 1936, sub inventarul istoricului El. Bondar (Arhivele Naționale Istorice Centrale din România, nr. inv. 2829/2006)Petrișor Militaru. Avangarda din România în arhivele forțelor de represiune. 1917-1977

A fost redactor al Editurii Unu (1931-1940), director al Muzeului Peleș din Castelul Peleș (1953-1957), îndrumător la Muzeul de Literatură din București (1957-1958).

Opere Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933 Metamorfoze, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare) Spre țara închisă în diamant, editura unu, București, 1937 (tiraj de 199 exemplare) Femeia de aer. Un poem și două desene, Întreprinderile de arte grafice Eminescu, București, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare) Moș Ioniță Făt-Frumos, Editura Tineretului, București, 1956 (ilustrații de Gheorghe Adoc) Cartea cu oglinzi, Editura Tineretului, București, 1962 Să ne iubim visele, București, 1967 Stăpâna viselor, Editura pentru literatură, București, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim) Păstorul de umbre, Cartea Românească, București, 1971 (copertă de Langada Zoe) O lăută de frunze, Cartea Românească, București, 1977 Păsări de fum, Cartea Românească, București, 1982 Arbori cu aripi de harfe, Cartea Românească, București, 1986 (copertă de Florica Tapu) Fata pescărușului, Cartea Românească, București, 1988 (copertă de Val Munteanu) Pădurea de oglinzi, Editura Vinea, București, 1998 Bună dimineața, noapte frumoasă!, Editura Vinea, Tipografia Davic, București, 1998 (cu un desen al autorului pe copertă) Tristețea firului de iarbă, Cartea Românească, București, 1999 (copertă de Aurel Bulacu)

Opere traduse

A békegalamb = Porumbelul păcii. Fordította Franyó Zoltán. În: Aranykor = Vârsta de aur. Román hazafias versek antológiája = Antologie de lirică patriotică românească. 1975, p.14-17. Die Luft - Frau. /Poezie/. Trad. Anemone Latzina. În: Die Wolkentrompete. Rumänische Dichtung der Avantgarde. 1975, p.69-71. Metamorfosi = Metamorfoze; Reincarnazione = Reîncarnare; Verso la terra chiusa nel diamante = Spre țara închisă în diamant; Una mano con le unghie scarmigliate = O mână cu unghiile despletite; Di là da quetse rovine = Dincolo de aceste ruini; La donna d’aria (frammenti) = Femeia de aer (fragmente). Traduzione dal romeno di Marco Cugno e Marin Mincu În: Poesia romena d’avanguardia. Testi e manifesti da Urmuz a Ion Caraion. 1980, p.278-287. Poems for Lusha = Poeme pentru Lușa. Trad. Ioana Deligiorgis. În: 100 Years of Romanian Poetry. 1982, p.118-119. Heidnisches Gedicht; Fata Morgana; Matamorphose; Asche; Die Berge verstecken sich in Pupillen; Kurzer Traum; Die Luft-Frau. Deutsch von Anemone Latzina. În: BEHRING, Eva. Texte der Rumänischen Avantgarde 1907-1947. 1988, p.184-189. Réincarnation; Vers le pays que renferme le diamant; Rencontres invraisemblable; La Femme d’air (fragment). Traduit par Vincent Iluțiu. În: POP, Ion. La Réhabilitation du rêve. Une anthologie de l’Avant-garde roumaine. 2006, p.483-488. /Vers le pays que renferme le diamant, 1937; La Femme d’air, 1943/. Aus dem Lotru erhebt Dich ein Mädchen mit Lichthaar. Trad. Else Kornis. În: Eine Welt wird geboren. /S.a./, p.144-146.

Note

Legături externe Modern Art: Rarities of the Avant-Garde Agonia: Constantin Nisipeanu Constantin Nisipeanu (referat) Constantin Nisipeanu, Bună dimineața, noapte frumoasă!, Editura Vinea, Tipografia Davic, București, 1998 (pagina de bibliografie)

Categorie:Nașteri în 1907 Categorie:Nașteri pe 10 octombrie Categorie:Decese în 1999 Categorie:Decese pe 5 mai Categorie:Craioveni Categorie:Suprarealism Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea