Petru I (Petru cel Mare) (în , Piotr I Alekseievici; ) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa în 1725, inițial din poziția de țar, iar din 1721 din poziția de împărat.
Primii ani de viață left|thumb|180px|Petru în tinerețe. Se naște la 30 mai 1672 (anul 7180 după calendarul folosit pe atunci în Rusia la Moscova) și este fiul țarului Alexei Mihailovici și a celei de-a doua soții, Natalia Kirilovna Narîșkina. În 1676, tatăl său moare, lăsându-l urmaș la tron pe fiul său, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie 1682, țarul Fiodor al III-lea moare fără să-și aleagă urmașul: Ivan, fratele său de 16 ani cu tulburări psihice sau Petru, fratele vitreg, precoce, dar în vârstă de numai 10 ani. Mulțimea rostește numele lui Petru, care primește numele de Petru I. Însă țarevna Sofia, sora bună a lui Ivan și sora vitregă a lui Petru nu acceptă ca familia ei să piardă din influență. Profită de faptul că trupele de streliți (muschetari) se răscoală și după multă violență, jafuri, omoruri obține ca din 29 mai să fie doi țari: Ivan și Petru, iar ea, țarevna Sofia este numită regentă, din cauza sănătății șubrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun. La 25 iunie 1682, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, are loc în prezența patriarhului, a opt mitropoliți, patru arhiepiscopi, doi episcopi și opt arhimandriți, dubla încoronare a celor doi țari ai Rusiei, dintre care unul bolnav, incapabil să conducă, iar celălalt un copil.
Petru a crescut la curte, fiind expus de la o vârstă fragedă politicii. El nu avea nicio putere reală. Regenta ia o hotărâre de neclintit: fratele său, Ivan va rămâne alături de ea la palat, în vreme ce Petru și mama lui vor fi trimiși în satul Preobrajenskoe, în apropiere de Moscova. Educația sa este elementară. Dobândește cunoștințe rudimentare de aritmetică, geometrie, artilerie și fortificații, însă vrea să afle mai multe; deprinde știința navigației, se joacă în fiecare zi de-a războiul împreună cu banda gălăgioasă și veselă a tovarășilor săi de joacă, fii de boieri. La 27 ianuarie 1689 în vârstă de 17 ani se căsătorește cu Evdokia Lopuhina, o fată de 20 de ani, de rang mijlociu.
La 6 octombrie 1689 pleacă la Moscova, după ce țarevna Sofia este trimisă la mânăstirea Novodevicie iar la 19 februarie 1690 se naște fiul său, țareviciul Aleksei. În ciuda multelor și feluritelor îndeletniciri, manevre pe uscat și pe apă, petreceri și iubiri, Petru știe că lucrurile merg în țară din Boierii și oamenii de rând sunt vădit nemulțumiți de țar, pe care-l socotesc ușuratic, prea legat de sfetnicii străini, prins în jocuri militare fără noimă și ocări nerușinate împotriva Bisericii.
Războiul cu turcii La 20 ianuarie 1695, în toiul iernii, dă porunca de mobilizare la luptă împotriva Turciei cu intenția de a cuceri Marea Azov. În plin război, la 29 ianuarie 1696 primește vestea că fratele său vitreg, șubredul Ivan, a murit subit la Moscova. Realizează repede că Rusia are nevoie urgentă de o flotă. O creează și prima bătălie navală ia sfârșit în avantajul rușilor. După ce împrăștie navele turcești ancorate în dreptul Azovului, flota țarului blochează estuarul spre a împiedica aprovizionarea. Ofițerii și inginerii austrieci calculează cu atâta precizie unghiul de tragere al tunurilor încât turcii sunt în pericol. Pe 18 iulie 1696 cetatea Azovului se predă. Țarul trimite 50 de bărbați ruși de neam în străinătate, pe cheltuiala lor, să deprindă arta navigației. Își dorește ca Rusia să devină statul cel mai puternic din Europa. De altfel, se arată gata să plece el însuși, într-o "Mare Ambasadă", prin țările apusene, ca să afle cum au progresat științele și să capete sprijin militar ori diplomatic împotriva dușmanilor dintotdeauna ai Rusiei.
Marea Ambasadă thumb|250px|left|Portret al lui Petru I de Godfrey Kneller, 1698. Acest portret a fost darul regelui Angliei, William al III-lea, pentru țarul Rusiei. Petru știe că înaintea lui, un singur prinț rus a cutezat să treacă dincolo de granițele țării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea granițelor înseamnă trădare. Cu toate dojenile duioase ale boierimii și ale clerului, Petru nu se lasă. Marea Ambasadă va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția, Londra, numai în Franța nu, de vreme ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci.
Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăsește Moscova la 10 martie 1697 cu țarul Petru I călătorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Unul dintre scopurile principale ale Marii Ambasade este dobândirea unor cunoștințe avansate de tehnică și tehnologie. În Olanda, Petru s-a îndreptat spre Zaandam, un centru de construcții navale al cărui renume îl știa. La Amsterdam a căpătat și mai multe cunoștințe în domeniul construcțiilor navale și a vizitat numeroase ateliere și fabrici, câștigând experiență în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru și participând la disecții anatomice.
Ajuns la Koppenbrugge este invitat la cină de prințesa electoare Sofia de Hanovra și de fiica acesteia, Sofia-Charlotta, prințesă electoare de Brandenburg. Mănâncă cu mâna, se murdărește cu sos, nu știe la ce slujește șervetul. Însă, purtarea firească a lui Petru, vioiciunea și iuțeala răspunsurilor o uimesc pe Sofia-Charlotta, care se simte cuprinsă de simpatie la vederea acestui vlăjgan care n-are mai mult de 25 de ani și-i întrece cu cel puțin jumătate de cap pe uriașii din garda ei, lat în umeri, cu chip hotărât, cu ochi negri strălucind sub fruntea bombată, cu sprâncene arcuite și gura cărnoasă, umbrită de o mustață subțire.
Dornic să afle tot, aleargă în dreapta și-n stânga, oprește de nenumărate ori trăsura pentru că vrea să măsoare un pod, să cerceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la joagăr, cutreieră șantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene care se întorc din Groenlanda, se apucă să cerceteze practica tipografică, urmează cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch. Deși nu este prea priceput, ia parte la intervenții chirurgicale și-și cumpără o trusă de chirurg de care nu se va mai despărți.
Petru vrea să fie o enciclopedie vie și să le împărtășească și compatrioților săi ceea ce a învățat. Pentru ei și pentru el, a venit să culeagă tot ce se poate din știința occidentală. La Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asistă, în mare taină, la o ședință a Camerei Lorzilor. Vizitează Observatorul Regale de la Greenwich și Arsenalul Woolwich. Regele Angliei William al III-lea îi dăruiește oaspetelui său un yaht, The Royal Transport.
Petru e nevoit să recunoască că roadele diplomatice ale călătoriei sale de 18 luni sunt mai degrabă negative. Nu reușește să-l convingă pe Leopold I, Împărat Roman să reia lupta împotriva Turciei.
Se întoarce în Rusia de urgență după ce primește un mesaj: s-au răsculat din nou streliții. Petru s-a întors din Marea Ambasadă cu 260 de cufere pline cu arme, instrumente științifice și matematice, unelte și un crocodil împăiat. A recrutat un număr mare de experți tehnici și militari care aveau să împărtășească rușilor cunoștințele lor.
Reforme thumb|180px|Țarul Petru cel Mare Întors acasă omoară streliții, taie bărbile boierilor săi, își trimite soția să se retragă într-o mânăstire, dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbaților să-și lase barbă în afară de slujitorii Bisericii. Cei care vor dori să-și păstreze barba vor fi nevoiți să plătească un bir. După ce s-a războit cu bărbile, Petru începe bătălia cu vestimentația. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu trebuie să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotărăște ca "boierii, oamenii de la curte, funcționarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt". Cei care nu se supun ucazului plătesc amendă. Unii își exprimă nemulțumirea că hainele acestea nu sunt bune pentru clima aspră a Rusiei.
Obiceiurile din străbuni mai primesc o lovitură: reforma calendarului. La 20 decembrie 1699, când mai rămăsese doar câteva zile până la sfârșitul veacului, Petru dă un ucaz prin care numărătoarea anilor urmează să se facă din acea clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie și nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât să instituie calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocși; se mulțumește cu cel iulian, care are o întârziere de 11 zile (trecerea la calendarul gregorian se va face la 1 februarie 1918 de către guvernul URSS). Hotărăște ca, la 1 ianuarie 1700 toată lumea să-și împodobească porțile caselor, să ia parte la slujbele de la Biserică și să-și facă urări de Anul Nou. Veselia asta silită nu tulbură inimile moscoviților. Unii șoptesc: "Cum a putut Dumnezeu să facă lumea iarna?" iar alții merg mai departe: "Biblia spune că Antihristul are să schimbe vremea. Petru I este așadar Antihristul".
În 1702, femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu șase săptămâni înainte de căsătorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, Știri din Moscova (Moskov-skie-novosti), care cuprinde în patru pagini, o mulțime de noutăți scurte despre ceea ce se petrece în Rusia și în Europa. Este tradusă Viața lui Alexandru Macedon de Quintus Curtius, se pregătesc manuale de aritmetică și chiar un dicționar.
În 1708 a creat opt enorme divizii teritoriale (gubernii) conduse de câte un guvernator care răspundea de siguranța publică, drumuri, administrarea justiției și taxe. Curând își dă seama că sistemul nu este satisfăcător. Necesitatea unui organism care să administreze Rusia în timp ce se afla în campanie l-a făcut să creeze Senatul în 1711.
Marele Război de Nord thumb|300px|left|Petru cel Mare după Bătălia de la Neva din 1704 de Nikolay Sauerweid, 1859. Danemarca, Polonia și Rusia formează o coaliție împotriva suedezilor (are loc Marele Război al Nordului). Carol al XII-lea al Suediei, de numai 18 ani, ajunge cu flota în dreptul capitalei Copenhaga, debarcă în forță și obligă orașul să capituleze. Lovită în plin, Danemarca se retrage din coaliție. La rândul său, regele August al II-lea al Poloniei, după ce cucerește Dunamunde, este învins la porțile Rigăi. Petru I ajunge la Narva, oraș suedez controlat în trecut de Rusia, la 23 septembrie 1700 și constată că asediul începe prost; rușii sunt înfrânți de suedezi.
Întors în Rusia, Petru se dezmeticește. La porunca sa, toată Rusia se pune pe treabă. Se întăresc orașele, se reface armata, se construiesc tunuri, corăbii și reface coaliția cu Polonia și cu Danemarca. În 1701, prima victorie a rușilor la Seremetiev asupra suedezilor este primită cu mare bucurie. În 1702, rușii obțin noi victorii în timp ce Carol al XII al Suediei îi învinge pe saxoni și polonezi și intră în Cracovia. La 11 octombrie 1702, fortăreața Noteburg capitulează în fața rușilor, apoi are loc prima victorie navală a rușilor, urmată de capitularea Narvei. Toate aceste victorii se datorează faptului că, grosul trupelor suedeze se afla în Polonia, unde în 1706, Carol al XII-lea silește Dieta de la Varșovia să-l proclame rege pe Stanislaw Leszczynski. Petru rămâne singur în fața regelui Suediei.
Carol al XII este înfrânt în 1708, iar din armata cea numeroasă și vitează nu mai rămân decât 24.000 de oameni, în zdrențe și vlăguiți. În iunie 1709, în Bătălia de la Poltava, Carol al XII-lea, rănit la piciorul stâng, asistă la atac purtat pe o targă, în timp ce Petru se află peste tot, aleargă, răcnește, împarte ordine, îmbărbătează pe unii și îi ocărăște pe alții. Cele 72 de tunuri rusești nimicesc liniile dușmanului. Carol se refugiază în Imperiul Otoman la Tighina, oraș cucerit de la Moldova cu 70 de ani mai înainte și redenumit Bender de către puterea otomană.
Războiul cu Imperiul Otoman și relația cu Dimitrie Cantemir