thumb|right|Unul din documentele originare Bill of Rights, păstrat de Arhiva Națională a SUA (în traducere din engleză Legea Drepturilor) este numele dat colectiv primelor zece amendamente la Constituția Statelor Unite. Propuse în urma luptei politice adesea crâncene duse în anii 1787-88 pentru ratificarea Constituției SUA, și întocmite în așa fel încât să abordeze obiecțiile ridicate de , amendamentele Bill of Rights au adăugat la Constituție garanții specifice ale drepturilor și libertăților personale, limitări clare ale puterilor guvernului în procedurile judiciare, și declarația explicită că toate puterile care nu au fost anume delegate Congresului prin Constituție sunt rezervate statelor sau cetățenilor. Conceptele codificate în aceste amendamente sunt construite pe baza celor găsite în mai multe documentele anterioare, între care și Declarația Drepturilor din 1689 din Anglia, împreună cu documente anterioare, cum ar fi Magna Carta (1215).
La , reprezentantul James Madison a introdus nouă amendamente la constituție în Camera Reprezentanților.Amendamentele propuse de James Madison la Constituție. Printre recomandările sale, Madison a propus deschiderea Constituției și introducerea drepturilor specifice care să limiteze puterea Congresului în Articolul 1, Secțiunea 9. Șapte dintre aceste limitări aveau să fie printre cele zece amendamente ale Bill of Rights ratificate. În cele din urmă, la , Congresul a aprobat douăsprezece articole de modificare a Constituției și le-a prezentat statelor pentru . Contrar propunerii inițiale a lui Madison ca articolele să fie incluse în corpul principal al Constituției, el au fost propuse ca adăugiri suplimentare la ea (codicile). Articolele de la 3 la 12 au fost ratificate drept completări la Constituție la 15 decembrie 1791, și au devenit Primul până la al Zecelea Amendament la Constituție. Articolul 2 a devenit parte a Constituției în data de , ca . este încă oficial aflat în dezbaterea statelor.
Deși modificările propuse de Madison includeau o dispoziție pentru a extinde protecția unora dintre drepturi și asupra statelor, amendamentele prezentate în cele din urmă pentru ratificare se aplică numai guvernului federal. Ușa pentru aplicarea lor asupra guvernelor statelor a fost deschisă în anii 1860, în urma ratificării de celui de al Paisprezecelea Amendament. Încă de la începutul secolului al XX-lea, atât instanțele federale, cât și cele la nivel de stat au folosit al Paisprezecelea Amendament pentru a aplica porțiuni din Bill of Rights guvernelor de stat și autorităților locale. Procesul este cunoscut sub numele de .
Există mai multe exemplare originale ale Bill of Rights. Una dintre acestea este expusă permanent la Arhivele Naționale din Washington, DC.
Context
Convenția de la Philadelphia Înainte de ratificarea și punerea în aplicare a Constituției Statelor Unite, cele treisprezece state suverane au urmat Articolele de Confederare, create de cel de al Doilea Congres Continental și ratificate în 1781. Cu toate acestea, guvernul național, care funcționa în conformitate cu Articolele de Confederare era prea slab pentru a reglementa în mod adecvat diferitele conflicte care au apărut între state. Convenția de la Philadelphia s-a angajat să corecteze punctele slabe din Articole, și care erau evidente chiar și înainte de încheierea cu succes a Războiului de Independență.
Convenția s-a ținut în perioada 14-17 septembrie 1787, la Philadelphia, Pennsylvania. Deși scopul ei declarat era doar de a revizui Articolele, intenția multora dintre susținătorii săi, în frunte cu James Madison din Virginia și Alexander Hamilton din New York, a fost de a crea un nou guvern și nu de a-l repara pe cel existent. Convenția s-a întrunit în , și George Washington din Virginia a fost ales în unanimitate președinte al convenției.Stewart, p. 47 Cei 55 de delegați care redactaseră Constituția se numărau printre cei cunoscuți ca Părinții Fondatori ai noii națiuni. Thomas Jefferson, care era în timpul convenției, i-a caracterizat pe delegați ca un ansamblu de „semi-zei”. Rhode Island a refuzat să trimită delegați la convenție.Beeman, p. 59.
La 12 septembrie, din Virginia a sugerat adăugarea unei Legi a Drepturilor la Constituție, după modelul declarațiilor anterioare din unele state, iar Elbridge Gerry din Massachusetts a depus o moțiune oficială.Beeman, p. 341. Moțiunea a fost însă respinsă prin votul unanim al delegațiilor statelor după numai o scurtă discuție. Madison, pe atunci un adversar al Legii Drepturilor și-a explicat ulterior votul numind legile drepturilor adoptate de state „bariere de pergament”, care ofereau doar o iluzie a protecției împotriva tiraniei.Beeman, p. 343. Un alt delegat, din Pennsylvania, a susținut mai târziu că actul de a enumera drepturile oamenilor este periculos, pentru că aceasta ar implica faptul că drepturile care nu sunt menționate în mod explicit nu există;Beeman, p. 343. Hamilton a reiterat acest punct în al 84-lea articol federalist.Rakove, p. 327 Pentru că Mason și Gerry au apărut ca adversari ai noului proiect de Constituție, moțiunea lor—introdusă cu cinci zile înainte de încheierea convenției—ar fi putut fi văzută de alți delegați și ca o încercare de tergiversare.Stewart, p. 226 Respingerea rapidă a acestei propuneri a pus însă mai târziu în pericol întregul proces de ratificare. Autorul spunea despre omisiunea unei Legi a Drepturilor în Constituția inițială că este „o gafă politică de primă mărime”,Stewart, p. 226 în timp ce istoricul o numește „o gravă eroare de calcul pe care redactorii au făcut-o când anticipau lupta pentru ratificare”.Rakove, p. 288
Treizeci și nouă de delegați au semnat Constituția finalizată. Treisprezece delegați au plecat înainte de a fi finalizată, și cei trei rămași la convenție până la sfârșit au refuzat să o semneze: Mason, Gerry, și Edmund Randolph din Virginia.Beeman, p. 363 Ulterior, Constituția a fost prezentată Congresului Articolelor de Confederare cu rugămintea de a fi ulterior prezentată unei convenții de delegați, aleși în fiecare stat de către popor, pentru aprobare și ratificare.
Antifederaliștii thumb|right|upright|La , Patrick Henry a vorbit în fața împotriva proiectului de Constituție. În urma Convenției de la Philadelphia, unele figuri de marcă ale Revoluției, cum ar fi Patrick Henry, Samuel Adams, și s-au opus deschis noului sistem de guvernare, poziție cunoscută sub numele de „antifederalism”.Labunski, p. 20 Elbridge Gerry a scris cel mai popular document antifederalist, „Obiecțiile Hon. Domn Gerry”, care a fost retipărit de 46 de ori; eseul se axa în special pe lipsa unei legi a drepturilor în proiectul de constituție.Labunski, p. 63 Mulți erau îngrijorați că un guvern național puternic ar fi o amenințare la adresa drepturilor individuale și că președintele ar deveni un fel de rege. Jefferson i-a scris lui Madison argumentând în favoarea unei Legi a Drepturilor: „o jumătate de pâine este mai bună decât nicio pâine. Dacă nu ne putem asigura toate drepturile, să asigurăm ceea ce putem.” Antifederalistul pseudonim „Brutus” scria și el:
Și continua cu această observație:
Federaliștii Susținătorii Constituției, cunoscuți sub numele de „federaliști”, s-au opus unui proiect de lege a drepturilor în mare parte din perioada ratificării, în parte de teama incertitudinilor procedurale care s-ar fi creat.Rakove, p. 325 Madison se împotrivea unei astfel de incluziuni, sugerând că guvernele statelor erau suficienți garanți ai libertății personale, în numărul 46 din Federalistul, o serie de eseuri ce promovau poziție federalistă.Labunski, p. 62 Hamilton s-a opus unui proiect de lege a drepturilor în Federalistul Nr. 84, afirmând că „constituția este în sine, în orice sens rațional, și pentru orice scop util, un proiect de lege a drepturilor”. El a declarat că ratificarea nu înseamnă că poporul american își predă drepturile, și că protecția nu este necesară: „aici, cu strictețe, oamenii nu predau nimic, întrucât își păstrează totul, ei nu au nevoie de rezerve speciale.” Patrick Henry a criticat punctul de vedere federalist, scriind că legislativul trebuie să fie bine informat „de întinderea drepturilor reținute de către oameni... fiind într-o stare de incertitudine, ei își vor asuma mai degrabă decât să renunțe la puteri.”Rakove, p. 323 Alți antifederaliști subliniau că documentele politice anterioare, în special Magna Carta, protejau drepturi specifice. Ca răspuns, Hamilton a susținut că Constituția este în mod inerent diferită:
Compromisul Massachusetts thumb|right|upright|Scrisoarea lui George Washington din 1788 către Marchizul de Lafayette consemna: „Convenția din Massachusetts a adoptat Constituția in toto, dar a recomandat o serie de modificări specifice și explicații liniștitoare.” Sursa: Biblioteca Congresului În decembrie 1787 și ianuarie 1788, cinci state—Delaware, Pennsylvania, New Jersey, Georgia și Connecticut—au ratificat Constituția, cu relativă ușurință, deși dura opinie minoritară a opoziției din Pennsylvania a circulat pe scară largă.Labunski, pp. 59–60 În contrast cu predecesorii săi, convenția din Massachusetts a fost plină de certuri și dispute, la un moment dat izbucnind o bătaie cu pumnii între delegatul federalist și antifederalistul Elbridge Gerry atunci când acestuia din urmă nu i s-a permis să vorbească.Beeman, p. 388 Impasul a fost rezolvat numai atunci când eroi revoluționari, antifederaliști de seamă, Samuel Adams și John Hancock au fost de acord să ratifice în condițiile în care convenția propune și niște amendamente.Beeman, pp. 389–390 Modificările propuse de Convenție cuprindeau obligativitatea unui care să judece cazurile capitale, ceea ce avea să facă parte din , și o modificare prin care statele își rezervă puterile care nu sunt acordate în mod explicit guvernului federal, ceea ce mai târziu avea să stea la baza celui de al Zecelea Amendament.Beeman, p. 390
După exemplul statului Massachusetts, minoritățile federaliste din Virginia și New York au reușit să obțină ratificarea convenției prin legarea ratificării de recomandarea unor modificări.Maier, p. 431. O comisie a convenției din Virginia, condusă de profesorul de drept a transmis Congresului patruzeci de recomandări, dintre care douăzeci enumerau drepturile individuale și alte douăzeci enumerau drepturile statelor.Labunksi, pp. 113–115 Acestea din urmă includeau limitări ale competențelor federale de a percepe impozite și de a reglementa comerțul.Brookhiser, p. 80
O minoritate a criticilor Constituției, între care din Maryland, a continuat să se opună ratificării.Maier, p. 430. Cu toate acestea, aliații lui Martin, între care din New York, au renunțat la manevrele de obstrucționare a procedurilor Convenției. Ei au început doar să se opună Constituției „în forma actuală”, căutând în schimb să promoveze amendamente. În mai multe convenții, susținătorii ideii de „amendamente înainte” au acceptat să susțină o poziție de „amendamente după” de dragul de a rămâne în Uniune. „Scrisoarea circulară” antifederalistă din New York a fost trimisă fiecărui legislativ de stat propunând o a doua convenție constituțională pentru „amendamentele înainte”, dar nu a fost acceptată de legislativele statelor. În cele din urmă, numai Carolina de Nord și Rhode Island au așteptat amendamentele Congresului pentru a ratifica Constituția.Maier, p. 431.
al proiectului de Constituție stabilea condițiile în care se va stabili noul cadru de guvernare. Noua Constituție devenea operațională după ratificarea sa de către cel puțin nouă state. Numai atunci ea ar înlocui guvernul existent în temeiul Articolelor de Confederare și s-ar aplica numai în acele state care au ratificat-o.