Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne; ) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.
În 1863 editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d'éducation et de récréation. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului (1884), Vulcanul de aur etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună (1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886).
Fratele său, Paul Verne, a contribuit la Ediția Nr. 40 a Festivalului Francez de la Mont-Blanc, unde a adăugat operele colecției de povestiri ale fratelui său, Doctor Ox, în 1874. Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume, conform Index TranslationumIndex Translationum, cu un total de 4833 traduceri în 148 de limbi. Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie. În 2011, el era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus pe plan mondial și cel mai tradus scriitor de romane. Anul 2005 a fost declarat "anul Jules Verne" cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului, fiind marcat în Franța și în alte țări francofone, printre care și România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor opere de exegeză despre Jules Verne.
Biografie Copilăria și adolescența
Jules Verne s-a născut la Nantes, ca fiu al procurorului Pierre Verne (originar din Provins) și al soției sale, Sophie Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe (născută Guillochet de La PerrièreFișa lui Jules Verne pe Généanet)Nantes și Jules Verne pe terresdecrivains.com provenită dintr-o familie nanteză de navigatori și armatori de ascendență scoțianăD-na de Lassée, fiica lui Roger Allotte de la Fuÿe, a reușit să meargă pe firul arborelui genealogic până în 1462, anul în care "N. Allot, scoțian, a venit în Franța cu Garda scoțiană a lui Ludovic al XI-lea, a intrat în serviciul regelui, care l-a înnobilat și i-a acordat titlul "de Fuye". Arcașul scoțian s-a stabilit în apropiere de Loudun, a construit un castel și a devenit Allotte, senior de la Fuÿe ». Cf. Jean-Jules Verne, Jules Verne, Hachette, 1973, pag. 21.. Jules a fost cel mai mare într-o familie cu cinci copii, care îi mai cuprindea pe fratele său, Paul (1829-1897), și trei surori: Anna (născută în 1836), Mathilde (născută în 1839) și Marie (născută în 1842). În 1829, familia Verne s-a mutat din reședința de pe strada Olivier-de-Clisson nr. 4 într-o nouă casă, situată pe cheiul Jean-Bart nr. 2, unde s-au născut ulterior Paul, Anna și Mathilde. În 1840 a avut loc o nouă schimbare de domiciliu, familia mutându-se pe strada Jean-Jacques-Rousseau nr. 6, în apropierea portului, unde avea să se nască Marie.
În 1834, la vârsta de șase ani, Jules este trimis la școala unei anume d-ne Sambin, pentru ca, în anul următor, să intre împreună cu fratele său la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție religioasă conformă spiritului catolic strict al tatăului său (liceul regal din Nantes nu avea o reputație prea bună în rândul burgheziei). Aici, el s-a făcut remarcat la materii precum geografia, greaca și latina (pe care a folosit-o în povestirea sa scurtă, Le Mariage de Monsieur Anselme des Tilleuls scrisă la mijlocul anilor 1850), precum și la muzică, aceasta din urmă constituind o pasiune pe întreaga durată a viețiiJules Verne cânta foarte bine la pian. Vezi Pierre Terrasse, Les études de Jules Verne, Bulletin de la Société Jules Verne, nr. 37/38, pag. 106-107, 1976..
În 1840, Jules Verne intră la Petit Séminaire de Saint-DonatienSeminarul accepta două categorii de elevi, ecleziaști și laici, cei din urmă fiind taxați dublu. Jules și fratele său au intrat, firește, în categoria "laicilor". Cf. Cécile Compère, op citată. Pag. 15., unde a fost urmat de fratele său. În romanul neterminat Un prêtre en 1839Jules Verne, Un prêtre en 1839, Capitolul XXI, ed. Cherche-Midi, 1992., Jules Verne a descris micul seminar în termeni puțin elogioșiJoëlle Dusseau, Jules Verne, ed. Perrin, 2005, pag. 45..
În același an, Pierre Verne cumpără o casă de vacanță în comuna Chantenay, care există și astăzi pe strada Réformés la nr. 29, vizavi de biserica Saint-Martin-de-Chantenay (muzeul Jules Verne din Nantes își are sediul într-o clădire care nu are nicio legătură cu familia Verne). În afara reîntâlnirilor cu familia desfășurate în această clădire, lui Jules îi plăcea să-și petreacă vacanțele și la Brains, pe proprietatea unchiului său Prudent Allotte, un bătrân armator celibatar care făcuse înconjurul lumii și se stabilise apoi în țara natală prin 1827/1828, devenind primar al comunei între 1828 și 1837. Cei doi obișnuiau să joace partide interminabile de "Jocul gâștei"Verne și le-a reamintit ulterior, scriind Testamentul unui excentric și numind unul dintre personajele prezente în Robur Cuceritorul unchiul Prudent. Cf. Cécile Compère: Les vacances. Revista Jules Verne 4. 1997. Pag. 35..
Există o legendă conform căreia, la vârsta de 11 ani, tânărul Jules s-ar fi îmbarcat ca mus pe o cursă cu destinația India, fiind recuperat in extremis de tatăl său la Paimbœuf. Jules Verne ar fi vrut să plece pentru a-i aduce un colier de corali verișoarei sale, Caroline Tronson, de care era îndrăgostit. Muștruluit zdravăn de tatăl său, el ar fi promis că nu va mai călători decât cu gândul. Probabil că aceasta este cu adevărat o ficțiuneAceastă legendă a luat naștere din pana primului biograf al lui Jules Verne, Marguerite Allotte de la Füye, care a evocat episodul în Jules Verne, sa vie, son œuvre (1928), cu ocazia centenarului nașterii scriitorului. Reeditarea din 1953 păstrează această relatare, care include și personaje care ar fi trăit, cum ar fi un anume Jean-Marie Cabidoulin care conducea cabaretul l'Homme-qui-porte-trois-Malices și vasul La Coralie care aparținea cu adevărat armatorului Le Cour Grand-Maison. cf. Dl. Allotte de la Füye, pp. 21–22, Hachette, 1953. deoarece, în Souvenirs d'enfance et de jeunesse, Jules își amintește doar despre urcarea la bordul unui velier pe care l-a explorat în absența paznicului, lucru care i-a atras mustrări din partea căpitanului.
Între 1844 și 1846, Jules și Paul intră la liceul Regal (actualmente liceul Clemenceau), perioadă în care Jules Verne frecventează în compania prietenilor săi Le Cercle des externes du Collège Royal, care se ținea în piața Pilori, la librăria lui Père Bodin. După terminarea studiilor de retorică și filozofie, a luat bacalaureatul la Rennes cu mențiunea "foarte bine" pe 29 iulie 1846Cécile Compère, Jules Verne de Nantes, în Revista Jules Verne, 4, 1997, pag. 20. Notă: În ierarhia universitară, Nantes ținea de Academia din Rennes..
În 1847, Jules Verne este trimis de tatăl său la studii în Paris, dar este posibil ca decizia să fi fost luată și pentru îndepărtarea sa de Nantes (Caroline Tronson (1826-1902), verișoara de care era îndrăgostit, se căsătorește în același an, pe 27 aprilie, cu Émile Dezaunay, un om de patruzeci de ani, mariaj din care au rezultat cinci copiiCharles-Noël Martin, Les amours de jeunesse de Jules Verne, Bulletin de la Société Jules Verne, nr. 28, pag. 79-86, 1973.). După un scurt sejur în capitală, în care urmează primul an de drept și își ia examenele, revine la Nantes pentru a se pregăti pentru al doilea an alături de tatăl săuÎn acele vremuri, studenții din provincie trebuiau să vină la Paris pentru a-și da examenele. Cf. Cécile Compère : Le Paris de Jules Verne. Revista Jules Verne 4. 1997. Pag. 41.. În această perioadă o întâlnește pe Rose Herminie Arnaud Grossetière, născută în 1827, pentru care va face o pasiune nebunăPrimul său caiet de poezii conține numeroase aluzii la o tânără (în special Acrostiche și La Fille de l'air). Iubirea este împărtășită, dar părinții Herminiei nu văd cu ochi buni măritișul fetei lor cu un student al cărui viitor nu este încă asigurat, dându-și în schimb acordul cererii lui Armand Terrien de la Haye, un proprietar bogat mai vârstnic cu zece ani. Căsătoria, oficializată pe 19 iulie 1848Charles-Noël Martin, Les amours de jeunesse de Jules Verne partea a 2-a, Bulletin de la Société Jules Verne, nr. 29/30, pag. 103-113, 1974., îl aduce pe Jules Verne în pragul nebuniei, determinându-l să-i scrie mamei sale o scrisoare halucinantă, compusă sub influența alcooluluiScrisoarea către mama sa din 30 iulie 1848, Correspondance familiale, pp. 246–251.. Această dragoste interzisă va marca pentru totdeauna autorul și opera sa, în care se regăsesc numeroase tinere măritate împotriva dorinței lor (Gérande în Maestrul Zacharius sau ceasornicarul care și-a pierdut sufletul, Sava în Mathias Sandorf, Ellen în Un oraș plutitor, etc.), ceea ce la- determinat pe Christian Chelebourg să identifice un adevărat "complex Herminie" în Călătoriile extraordinareChristian Chelebourg, Le blanc et le noir. Amour et mort dans les "Voyages extraordinaires", Bulletin de la Société Jules Verne, nr. 77, pag. 22–30, 1986.. Jules Verne va păstra un resentiment de lungă durată pentru orașul natal și societatea nanteză, care se regăsește în unele dintre poeziile sale, în special La sixième ville de France și Madame C… (o diatribă violentă).
Studenția la Paris
În luna iulie a anului 1848, Jules Verne părăsește definitiv Nantes pentru Paris. Tatăl său îl îndeamnă să continue studiile de drept, cu speranța că îi va lua locul într-o zi. În bagaje, tânărul duce un roman neterminat, Un prêtre en 1839Editura Cherche-Midi a publicat romanul sub acest titlu, dar manuscrisul era intitulat Un prêtre en 1835., piese de teatru (printre care se numără tragediile Alexandre VI și La Conspiration des poudres) și poezii. După ce stătuse la o mătușă pe perioada anului 1847, în 1848 este ajutat de tatăl său să-și închirieze un apartament mobilat pe care îl împarte cu un alt student originar din Nantes, Édouard BonamyCécile Compère, Le Paris de Jules Verne, în Revue Jules Verne, 4, 1997, .
Jules Verne ajunge la Paris într-o perioadă revoluționară. În februarie, regele Lodovic-Filip fusese detronat și fugise, iar pe data de 24 se stabilise guvernul provizoriu al celei de-A Doua Republici. Dar manifestațiile se țineau lanț, iar climat social era tensionat. În iunie încep noi revolte, iar guvernul îl însărcinează pe generalul Cavaignac să zdrobească insurecția. La sfârșitul unii, când scriitorul ajunge în capitală, Cavaignac formase un guvern care avea să reziste până la sfârșitul anului. Verne le scrie părinților: