Scarlat Callimachi (), supranumit: Prințul RoșuChiva & Șchiop; Mihailov, a fost un jurnalist român, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist, istoric și om politic democrat. Ca poet, s-a aflat în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism, cu elemente de suprarealism.

Biografie Scarlat Callimachi s-a născut la 20 septembrie 1896, la București. Era membru al familiei boierești de sorginte fanariotă Callimachi. Nu trebuie să fie confundat cu un străbun al său, omonim, domnitorul fanariot Scarlat Callimachi.

Ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă, a fost supranumit Prințul Roșu. A publicat izvoare ale istoriei României și unele contribuții la istoria relațiilor româno-ruse.

A fost licențiat în drept, susținând studiile superioare la Paris și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani.

În 1933, a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului.

Scarlat Callimachi a fost director al Muzeului Româno-Rus, instituție creată pentru scoaterea în evidență a legăturilor culturale dintre România și Uniunea Sovietică, în conformitate cu doctrina Jdanov, până în 1963, când acest muzeu a fost desființat, ca urmare a distanțării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influența sovietică.Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, p. 457.

A murit la 2 iunie 1975 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Distincții Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 107. Ordinul „23 August” clasa a IV-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 192.

Opere Frunze, 1920 Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol) Alb și negru, 1927 Erotice, 1933 Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu) Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956 Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960 Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968 Răscoala țărănească din 1514, condusă de Gheorghe Doja, descrisă de Paolo Giovi, în Studii, 1949 II, 4. p. 181-187 Un istoric olandez despre Ioan Vodă cel cumplit, ibidem, III (1950), 2. p. 158-168 Un document inedit din anul 1711 privitor la colaborarea militară româno-rusă, ibidem, 3, p. 178-179 Pagini despre Ioan Vodă zis cel cumplit, scrise în secolul XVI de istoricul francez de la Popelinière, ibidem, V (1952), 2, p. 175-185 Mișcarea de solidaritate din România cu Gh. Dimitrov, în RRH, I (1962), 2, p. 463-476.

Note

Bibliografie Ionuț Chiva, Adrian Șchiop, „Boierii comuniști” (interview cu Dimitrie Calimachi, fiul lui Scarlat Callimachi), in Prezent, 21 noiembrie 2006 Comunism - Artiști și ziariști în febra epurărilor , 12 aprilie 2006, Cristina Diac, Jurnalul Național Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Humanitas, București, 1990 Dan Grigorescu, Istoria unei generații pierdute: expressioniștii, Editura Eminescu, București, 1980 Ioan Lăcustă, „Strămoșii mei au fost răzeși” (interview cu Scarlat Callimachi), publicat post-mortem in Magazin Istoric, Nr.9 (102), Septembrie 1975, pp. 24-25 Paula Mihailov, „Prietenii din România ai Rusiei Sovietice”, in Jurnalul Național Stelian Tănase, „Belu Zilber” , in 22, Nr.700 (August 2003)

Categorie:Nașteri în 1896 Categorie:Nașteri pe 20 septembrie Categorie:Decese în 1975 Categorie:Decese pe 2 iunie Categorie:Absolvenți ai Facultății de Drept a Universității din Paris Categorie:Anarhiști români Categorie:Artiști suprarealiști români Categorie:Avangarda artistică românească Categorie:Avangardiști români Categorie:Scriitori din București Categorie:Comuniști români Categorie:Deținuți ai lagărului de la Târgu Jiu Scarlat Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu Categorie:Membri ai Partidului Comunist Român Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori futuriști Categorie:Scriitori români Categorie:Suprarealism Categorie:Membri ai PNȚ Categorie:Decorați cu Ordinul 23 August