160px|thumb|right|Limes Alutanus - linia roșie din partea stângă Limes Alutanus era o linie fortificată, constând dintr-un val de apărare din pământ, construit pe direcția N-S, în partea de răsărit a Oltului, și din șapte castre romane, amintite de Tabula Peutingeriana. Limes-ul Alutanus forma granița de est a Daciei romaneLimes Alutanus (Roman fortifications, Europe).

Construirea liniei fortificate a fost dispusă de împăratul roman Hadrian, cu scopul de a opri invaziile venite din răsărit.

Cele șapte castre, a căror poziționare a fost presupusă de istoricul Vasile Pârvan și confirmată de cercetările arheologice, sunt următoarele : Pons Vetus (Câineni, Vâlcea), Praetorium (Racovița, Vâlcea), Arutela (punctul "Poiana Bivolari", lângă orașul Călimănești), Castra Traiana (Sânbotin, Vâlcea), Buridava (Stolniceni, Vâlcea), Pons Aluti (Ioneștii Govorei), Rusidava (Drăgășani).

În anii 249-250, goții au străpuns limes-ul Alutanus și au distrus tabăra militară din Slăveni care, se pare, nu a mai fost locuită de atunci, deoarece ultimele monede descoperite acolo datează din anul 258.p. 153 din Christian Körner; Philippus Arabs: ein Soldatenkaiser in der Tradition des antoninisch-severischen Prinzipats, 435 pagini, Editura Walter de Gruyter, 2002

Limes-ul Alutanus nu este o denumire antică, ci o convenție modernă care vehiculează noțiuni antice. Prima descriere sub numele de "Limes Alutanus", folosit astăzi pentru drumul roman de pe cursul inferior și mijlociu al Oltului, a fost făcută în 1900 de Grigore Tocilescu.

În cartea sa „Dacia Felix”, istoricul Adrian Bejan adaugă următoarele castre:World Heritage Encyclopedia: Limes Alutanus Acidava (Enoșești, jud. Olt) Romula (Reșca, jud. Olt) Râul Vadului (jud. Vâlcea) Copăceni (jud. Vâlcea) Pe râul Olt au mai fost găsite alte trei castre:

la Cincșor (jud. Brașov); la Feldioara (jud. Brașov); Caput Stenarum (Boița, jud. Sibiu).

Note

Vezi și Limes Limes Transalutanus

Literatură suplimentară Cristian M. Vlădescu, Gheorghe Poenaru-Bordea, Un segment din Limes Alutanus: Fortificațiile romane din jurul masivului Cozia, editor: Consiliul culturii și Educației socialiste, 1972.

Categorie:Fortificații Categorie:Dacia romană