Ofra Haza (în , Bat-Sheva Haza, ) a fost o cântăreață și actriță israeliană.
Copilărie Ofra Haza s-a născut în anul 1957 în cartierul Hatikva din Tel Aviv sub numele de Bat-Sheva Haza. Ea era mezina dintre cei nouă copii ai lui Yefet și Shoshanna Haza, evrei tradiționaliști originari din Yemen, de unde emigraseră în Palestina mandatară în anul 1944. Talentul muzical și dragostea pentru cântec, Ofra l-a moștenit de la mama ei care, în Yemen fusese o cântăreață mult apreciată la ceremoniile nupțiale evreiești. Ofra Haza a învățat la școala Uziel, unde a fost cooptată în cor. La vârsta de 11 ani a devenit membră a corului lui Menashe Lev Ran care își ținea repetițiile la casa culturală Beit Brenner din Tel Aviv. În vara anului 1971, când avea 13 ani, cu ocazia participării la o nuntă, Ofra Haza a fost remarcată de un membru al cercului de teatru al cartierului care a recomandat-o instructorului acestui cerc, Betzalel Aloni. Aloni a devenit mentorul și apoi impresarul ei pentru o vreme îndelungată și a jucat un rol însemnat în cariera și viața solistei.
La începutul carierei, Ofra Haza a jucat în roluri secundare sau ca înlocuitoare, în spectacolele cercului de teatru. Cu câteva ceasuri înaintea premierei unui show de divertisment intitulat «Sambusaksambusak - tip de plăcințele triunghiulare umplute, obișnuite la arabii și evreii din Irak și din alte țări din Orientul Mijlociu, pe când sunt alegerile?» la clubul cultural «Tzavta» din Tel Aviv, protagonistul a renunțat să mai joace. Ofra , care reținuse rolurile tuturora pe de rost, a fost chemată de urgență de Aloni și, improvizând uluitor, a schimbat rolul din masculin în feminin și a cucerit publicul. De atunci începând, a fost tot mai solicitată la activitățile cercului. În anul 1973, anul Războiului de Yom Kipur, cercul de teatru a jucat în deplasare un spectacol intitulat „Prima dragoste” (Ahavá rishoná), în peninsula Sinai în fața soldaților. A fost întâia dată când cântecele cercului de teatru au fost înregistrate, iar cel interpretat de Ofra Haza „Gaaguiym” („Dor”) a fost transmis la radio și a ajuns în topul șlagărelor.
Lansarea carierei muzicale În anul 1974 Ofra Haza a participat la Festivalul anual al cântecului în stil oriental și s-a clasat pe locul al treilea. În urma acestui succes, s-a hotărât, de comun acord cu consilierul ei, Betzalel Aloni, să-și pună în valoare potențialul și să devină cântăreață profesionistă. A luat cursuri de canto, de dans și mișcare, și a continuat să țină spectacole pretutindeni în țară.
În 1975 a cântat și cu membrii cercului din cartier la Festivalul cântecului ebraic (Festival Ha'zemer), interpretând melodia Parashat drakhim (Răscrucea). În același an, a plecat într-un turneu în SUA, în cadrul showului „Kan Israel” (Aici e Israel). În acel moment, Betzalel Aloni s-a decis să renunțe la conducerea cercului de teatru (care în cele din urmă s-a închis) și să devină impresarul și managerul personal al Ofrei. Pentru a-i promova cariera, Aloni i-a organizat o audiție specială în fața renumitului producător israelian din vremea aceea, Avraham Deshe Pashanel. Acesta, entuziasmat, a semnat cu ea un contract pe cinci ani, numai că în februarie 1976 ea trebui să înceapă serviciul militar. A fost cooptată în trupa de muzică și de divertisment a formațiilor de tineret miliar agricol Nahal, dar acolo nu s-a simțit în largul ei, și a preferat să se transfere ca funcționară în cadrul unei companii de tanchiști, de unde a avut posibilitatea, în timpul ei liber, să apară și să cânte după un repertoriu pe placul ei. La cererea ei, serviciul militar i-a fost scurtat la un an, putându-și astfel relua, nestingherită, activitatea artistică, sub îndrumarea lui Aloni și Pashanel. Pentru o scurtă perioadă de timp ea a făcut parte din noua formație a trioului vocal feminin „Shokolad, Menta, Mastik ”, alături de Ruth Holzmann și Israela Krivoshey,componența inițială a trioului, care a participat și la concursul Eurovision 1976, unde s-a clasat pe locul al șaselea, fusese: Ruti Holzmann, Yardena Arazi și Lea Lupatin. cu care a realizat un turneu prin țările scandinave. La scurt timp, Ofra Haza este nemulțumită de activitatea în cadrul trioului și i-a mărturisit lui Aloni că dorea să se lanseze doar ca solistă.
Succesele de răsunet din anii 1980
La început, tânăra cântăreață, încă necunoscută de marele public, s-a lovit de mari dificultăți în găsirea un textier pentru cântecele sale. A fost refuzată, de pildă, de un compozitor ca Mati Kaspi și un textier ca Ehud Manor. În anul 1979 a fost solicitată să interpreteze rolul lui Dina, „fiica” actorului de comedie Israel (Poli) Poliakov în filmul lui Assi Dayan, „Șlagăr”. Filmul cuprinde o scenă în care Dina se revoltă împotriva remarcii prietenului ei că ea vrea sa danseze ca o "Freha" (dezmățată, tipă vulgară).cuvântul Frèha desemna în limbajul familiar din acei ani o fată vulgară, „prea” emancipată, din rândul comunităților de evrei orientali, care nu mai ascultă de părinți, merge îmbrăcată într-un mod șocant și atrage privirile bărbaților. Originea termenului, este, se pare, o curioasă îngemănare între numele propriu arab Freha (însemnând Bucurie), frecvent la femeile evreice imigrate în Israel din țările arabe, mai ales Maroc și Irak, și corespunzător numelui ebraic Simha), cuvântul arab Frekha însemnând „puică”, cuvântul arameic פרח „pareh” folosit în Talmud și trecut și în limba idiș în expresia ארחי פרחי arhey parhey - vagabond, om de nimic, și în sfârșit cuvântul german „frech” - „obraznic”, folosit de evreii veniți în Israel din Germania) Drept replică, Ofra Haza dansează și cântă la club așa numitul „cântec al Frehei”, pe muzica lui Tzvika Pick și cuvintele lui Assi Dayan. Șlagărul provocator a ajuns cu repeziciune de mare succes, și a rămas vreme de cinci săptămâni în fruntea topului șlagărelor israeliene. Postul de radio al armatei s-a abținut de a-l difuza vreme de câteva luni, considerându-l obscen. Aceasta măsură, ca și profilul de „Freha”, contrariu purtării cântăreței în viața de toate zilele, părea să-i pună în acel moment obstacole în carieră. Dar, în cele din urmă, publicul de admiratori i-a crescut simțitor.
Succesul cu filmul „Șlagăr” i-a dat curaj lui Pashanel să o includă în distribuția unui alt film melodramatic - "Fata din periferie" - a regizorului George Ovadya. În acest film Haza joacă rolul unei tinere vânzătoare ambulante, Vered, nevăzătoare în urma unui accident din copilărie, și care, datorită donației din partea a trei haimanale cu inimă de aur, suportă o operație și își recapătă vederea. După operație, ea întâlnește un impresar și devine o cântăreață de succes. Ofra Haza, simțindu-se frustrată de lumea studiourilor de filme, s-a decis să renunțe la a mai juca în cinema și să se concentreze exclusiv asupra muzicii.
În același an, Ofra Haza a participat la Festivalul cântecului ebraic cu melodia „Al ahavot shelanu" על אהבות שלנו ( Iubirile noastre) și s-a clasat pe locul al șaselea. La competiția de cântece pentru copii Shirovision din anul 1979 a luat locul întâi cu cântecul „Flash Gordon”.
În aceasta etapă din cariera solistei, după o perioadă lungă când nu s-a găsit vreun autor bine cotat care să colaboreze cu ea, Betzalel Aloni a hotărât să pună capăt contractului cu Deshe Pashanel și să fie unicul ei manager. Mai mult, Aloni a fost și autorul majorității cântecelor pe care ea le-a interpretat în perioada aceasta. Aloni și Haza au trecut la înregistrarea primului ei album ca solistă cu concursul companiei Phonokol, pe baza numerelor din filmele „Șlagăr” și „Fata din periferie”. Albumul, ieșit pe piață în anul 1980, cuprindea multe șlagăre, inclusiv Cântecul Frehei, Haggeshem (Ploaia), Shir ahavá lehayal (Cântec de dragoste pentru un soldat), Flash Gordon, etc. Cu acest album, Ofra Haza a ajuns cântăreața anului în topurile posturilor de radio Galey Tzahal (al armatei) și Canalul Ghimel, precum și în topul din ziarele Yediot Aharonot și Maariv. Albumul a fost vândut în 20.000 de exemplare și obținut calificarea de „album de aur”. În 1980 Ofra Haza a luat parte din nou la competiția cântecelor pentru copii cu melodia „Simanim shel ohavim” -(„Semne de indrăgostiți”), de asemenea a trimis și cântecul „Hu” („El”) la pre-Eurovisionul israelian, dar acesta nu a fost acceptat. La mai puțin de un an după aceea s-a lansat al doilea album al ei, „Bo nedaber” (Hai să vorbim), tot de către Phonokol, conținând cântece pe muzica și textul lui Betzalel Aloni. Și acest album a devenit, pe piața israeliană, un „album de aur”, multe din piesele lui au devenit ulterior hit-uri, ca de pildă - „Tefilá” („Rugăciune”), „Simanim shel ohavim”, ș.a., iar Ofra Haza a ajuns din nou cântăreața anului.
În 1982 Ofra Haza a început colaborarea cu compania de discuri Hed Artzi, lansând un al treilea disc „Pituiym” („Ispite”). Și acest disc, devenit „album de aur”, a promovat mai multe cântece de succes -ca de exemplu „Kol yom mathilá shaná”, (În fiecare zi începe un an nou), „Gavriel” și altele. Albumul acesta i-a prilejuit o primă serie de spectacole publice, avându-l ca producător pe Eldad Shrim și care au încurajat-o în aparițiile pe scenă ca solistă. La competiția Shirovision a obținut și de data aceasta premiul întâi cu melodia „Malkat Haksamim” („Regina vrăjilor”), inclusă și ea în ultimul ei album. Distinsă cu premiul "Kinor David" (Harpa lui David)în zilele noastre "kinor" כינור înseamnă în ebraica modernă „vioară”, iar pentru harpă se folosește alt cuvânt - nevel נבל, jurnalele au proclamat-o cântăreața anului și în 1982. În acel an a lansat și un album de 30 de cântece pentru copii, intitulat „Ofra Haza layeladim” („Ofra Haza cântă copiilor”).
Anul următor, 1983, a fost un an crucial în cariera solistei. Concursul Eurovision urma să aibă loc la München, iar textierul Ehud Manor și cântărețul și compozitorul Avi Toledano au ținut foarte mult ca creația lor cu titlul semnificativ „Hay” („Trăiesc”, și având titlul în engleză „Hi”) să reprezinte Israelul la acest eveniment. Cântăreața Yardena Arazi, pe care au solicitat-o a refuzat-o, pentru că alesese deja un alt cântec - „Shiru shir oman” („Cântați un cântec măiastru”). Ofra Haza, în schimb a acceptat bucuroasă, și a reușit pentru prima dată, după trei eșecuri în trecut, să fie primită la această întrecere, care s-a ținut în acel an la Ierusalim Cântecul „Hay” a câștigat competiția cu 73 puncte, despărțit doar de un punct de cel al lui Yardena Arazi. Se spune ca atunci s-a declanșat „lupta” dintre cele două artiste și mai ales dintre fanii lor, care a făcut vreme de ani de zile obiectul paginilor de bârfă din media. În acel an, Haza a înregistrat în duet cu Avi Toledano cântecul „Aharey ha'haggim”, scris special pentru topul șlagărelor ebraice de la postul de radio al armatei Galey Tzahal. De asemenea a luat parte la Shirovision-ul copiilor cu melodia „Super Star” cu care a luat locul întâi. Albumul „Hay” ieșit pe piață îndată după Pre-Eurovision s-a vândut în peste 43.000 exemplare și i-a adus artistei primul album de platină. El cuprindea hit-uri precum Hay, Super Star, Oman lemilim (Artist al cuvintelor), Balada lemeleh (Balada unui rege), revalorificarea unei piese pe care o cântase încă în vremea cercului de teatru din cartierul natal. La sfârșitul lunii aprilie au început pregătirile pentru Eurovision. In acest răstimp, vizitând fostul lagăr de concentrare nazist de la Dachau, lângă München, Ofra Haza a făcut cunoștință cu o pereche de evrei israelieni, supraviețuitori ai Holocaustului din Europa. Soțul i-a spus cântăreței: „Am fost deținut în acest lagăr, și acum îl vizitez prima dată de când m-am eliberat. Ți-am auzit cântecul. Sâmbătă seara, când ai să-l cânți pentru întreaga Europă, să-ți aduci aminte de ce-ai văzut acum”. Cântecul „Hay” fusese cotat cu bune șanse, a câștigat simpatia multora și s-a clasat, în cele din urmă, pe locul al doilea, la o diferență de șase puncte de cântecul victorios.