Epoca Napoleoniană este o perioadă din istoria Franței. Este considerată, în general, drept cel de-al patrulea stadiu al Revoluției franceze. Prima fază este considerată cea a Adunării Naționale, cea de-a doua fiind cea a Adunării Legislative, iar cea de-a treia fiind cea a Directoratului.
Epoca Napoleoniană se poate spune că începe cu lovitura de stat a lui Napoleon, prin care a fost răsturnat Directoratul, și se încheie cu Cele o sută de zile și cu înfrângerea de la Waterloo (9 noiembrie 1799 – 28 iunie 1815).
Conducători din timpul Epocii Napoleoniene Napoleon I al Franței – Primul Imperiu Francez. George al III-lea al Marii Britanii. Alexandru I al Rusiei. Franz al II-lea (până în 1806), mai târziu, după desființarea Sfântului Imperiu Roman, Franz I al Austriei. Carol al IV-lea al Spaniei. Prințul Regent George, (fiul regelui inapt George al III-lea al Marii Britanii – din 1811), mai târziu regele George al IV-lea al Marii Britanii (din 1820). Wilhelm al V-lea de Orania Conducătorul Olandei.
Războaiele Epocii Napoleoniene
Războaiele revoluționare franceze Războaiele napoleoniene Campania din Egipt Războaiele peninsulare Invazia napoleoniană a Rusiei Cele 100 de zile
Bătăliile Epocii Napoleoniene Bătălia de la Trafalgar Bătălia de la Austerlitz Bătălia de la Jena Bătălia de la Wagram Bătălia de la Borodino Bătălia de la Dresda Bătălia de la Leipzig Bătălia de la Waterloo
Categorie:Istoria Franței