Procesele vrăjitoarelor din Salem au fost o serie de audieri și învinuiri ale unor persoane acuzate de vrăjitorie în Massachusettsul colonial între februarie 1692 și mai 1693, în care au fost inculpați peste 200 de oameni. Treizeci de persoane au fost găsite vinovate, dintre care nouăsprezece au fost executate prin spânzurare (paisprezece femei și cinci bărbați). Un altul, , a murit torturat după ce refuzase să , și cel puțin cinci oameni au murit de boli contractate în închisorile în care au fost încarcerați fără judecată.
Deși acuzațiile au început în satul Salem (astăzi denumit ), s-au făcut arestări și inculpări în mai multe orașe din preajmă, în special în și . Despre mulți dintre cei acuzați nu se știe de unde proveneau; doar în cazul a 151 dintre aceștia s-a putut găsi că erau originari din douăzeci și cinci de comunități diferite din New England. Marile jurii și procesele pentru această infracțiune capitală au fost ținute de o curte de Oyer și Terminer în 1692 și de o în 1693, ambele în orașul Salem (centrul regional de care aparținea satul cu același nume), unde s-au și făcut execuțiile. A fost vânătoarea de vrăjitoare soldată cu cel mai mare număr de morți din istoria Americii de Nord coloniale. De-a lungul secolului al XVII-lea, în Massachusetts și în Connecticut mai fuseseră executați alți doi bărbați și alte paisprezece femei. Procesele vrăjitoarelor din Salem au luat sfârșit doar după ce au început să apară îndoieli serioase în rândul liderilor bisericești pe tema validității care fuseseră utilizate pentru a justifica foarte multe condamnări, și din cauza numărului enorm al celor acuzați, „inclusiv câțiva cetățeni de seamă ai coloniei.”
În anii de după procese, „câțiva dintre acuzatori – mai ales fete adolescente – au recunoscut că au mințit.” În 1702, Curtea Generală a Massachusettsului a declarat procesele „nelegale”, iar în 1711 legislativul colonial a anulat condamnările, adoptând o lege care „numea 22 de persoane” și le anula .
Episodul a fost unul din cele mai notorii cazuri de din America colonială. Nu a fost unic, ci una din manifestările unui mai amplu fenomen al , care au dus la moarte a mii de oameni în Europa. În America, evenimentele de la Salem au fost folosite în retorica politică și în literatura populară ca învățătură de minte despre pericolele izolaționismului, extremismulu ireligios, acuzațiilor false, și lacunelor în justiție. Mulți istorici consideră că efectele de durată ale proceselor au influențat mult istoria Statelor Unite. Conform istoricului , „vrăjitoria din Salem a fost piatra pe care a fost sfărâmată " din New England.
În 1992, la comemorarea victimelor proceselor, la 3 secole de la evenimente, în Salem a fost inaugurat un parc, iar în Danvers un monument. În 1957, o lege adoptată de legislativul din Massachusetts a absolvit șase persoane, și o alta, adoptată în 2001, absolvea alte cinci victime. În 2004, încă se mai vorbea despre exonerarea sau grațierea tuturor victimelor. În 2022, ultima vrăjitoare condamnată la Salem, Elizabeth Johnson Jr., a fost oficial exonerată, la 329 de ani după ce fusese găsită vinovată.
În ianuarie 2016, a anunțat că echipa ei, numită Gallows Hill Project, a identificat locul execuției din Salem, unde fuseseră spânzurați cei 19 găsiți vinovați de „vrăjitorie”. Orașul a amenajat pe acel loc în 2017 Monumentul Proctor's Ledge în memoria victimelor.
Context Acuzațiile legale de vrăjitorie începuseră să dispară în mare parte a Europei până pe la jumătatea secolului al XVII-lea, dar ele mai continuau la periferia continentului și în coloniile din America. Evenimentele de la Salem din 1692–1693 au devenit o scurtă izbucnire a unui fel de isterie în Lumea Nouă, la o vreme când practica era pe cale de dispariție în cea mai mare parte a Europei.
În 1668, în lucrarea , clericul și filosoful englez a susținut că poate demonstra existența vrăjitoarelor și duhurilor din tărâmul supernatural. Glanvill scria despre „refuzarea învierii trupești, și spirite [supranaturale].”Glanvill, Joseph. "Essay IV Against modern Sadducism in the matter of Witches and Apparitions", Essay on Several Important Subjects in Philosophy and Religion, 2nd ed., Londra; tipărit de Jd pentru John Baker și H. Mortlock, 1676, pp. 1–4 (în pachetul de cursuri de istorie 201 compilat de S. McSheffrey & T. McCormick), p. 26
În tratatul lui, Glanvill susținea că poporul trebuie să creadă în vrăjitoare și în apariții; dacă se îndoiesc de realitatea spiritelor, înseamnă că ei nu neagă doar demonii, ci și pe Dumnezeu cel atotputernic. Glanvill dorea să demonstreze că supranaturalul nu poate fi negat; cei care negau aparițiile erau considerați eretici, căci ei negau astfel și credința în îngeri. Operele unora ca Glanvill și încercau să demonstreze că „demonii trăiesc”.3 Mather, Cotton."Memorable Providence, Relating to Witchcraft and Possessions" , law.umkc.edu; accessed June 5, 2010.
Acuzațiile thumb|upright|Două presupuse vrăjitoare acuzate în procesele de la Salem, gravură din 1892 Procesele au început după ce mai multe localnice din satul Salem au fost acuzate de vrăjitorie de către patru fete tinere, (9 ani), (11 ani), (12 ani), și (17 ani). Acuzațiile se centrau pe conceptul de „aflicțiuni” sau „chinuri”, iar femeile erau acuzate că provocaseră suferințe fizice sau mentale fetelor prin vrăjitorie.
Execuții pentru vrăjitorie consemnate în New England Cea mai veche execuție cunoscută pentru vrăjitorie a fost cea a lui în 1647 din Hartford, Connecticut, care a declanșat procesele vrăjitoarelor din Connecticut care au ținut până în 1663. Istoricul Clarence F. Jewett a inclus o listă altor persoane executate în New England în cartea sa din 1881.The Memorial History of Boston: Including Suffolk County, Massachusetts. 1630–1880 ( (1881), pp. 133–137
Contextul politic New England fusese colonizat de disidenți religioși ce căutau să întemeieze o societate bazată pe Biblie conform unei discipline alese de ei. a Coloniei Golfului Massachusetts, emisă în 1629, a fost anulată în 1684, după care regele Iacob al II-lea l-a instalat pe Sir ca guvernator al . Andros a fost înlăturat în 1689 după ce „Revoluția Glorioasă” din Anglia l-a înlocuit pe regele catolic Iacob al II-lea cu monarhii protestanți William și Maria.
și , ultimii lideri ai coloniei după vechea cartă, și-au reluat posturile de guvernator și, respectiv, viceguvernator, dar le lipsea autoritatea constituțională de a guverna, întrucât vechea cartă fusese oficial anulată. În aceeași perioadă, între coloniștii englezi din „” (coasta Maine-ului de atăzi) și poporul băștinaș , sprijinit de francezi, au izbucnit tensiuni care au degenerat în ceea ce avea să fie cunoscut ca . Aceasta se întâmpla la 13 ani după ce Războiul Regelui Philip cu tribul și alte triburi indigene din sudul și vestul New Englandului făcuseră ravagii. În octombrie 1690, Sir a condus un , soldat cu un eșec. Între 1689 și 1692, băștinașii americani au continuat să atace multe așezări engleze de-a lungul coastei Maine-ului, ceea ce a dus la abandonarea unora dintre așezări și la un aflux de refugiați în zone cum ar fi comitatul Essex.
thumb|left|upright|Portret din 1688 al lui realizat de În cele din urmă, la , în Anglia a fost aprobată o nouă cartă a Provinciei Golfului Massachusetts, pe un teritoriu lărgit. lucrase patru ani la redactarea cartei și la oficializarea ei, iar William Phips i s-a alăturat la Londra și l-a ajutat să fie primit la Whitehall."Letter of Increase Mather to John Richards, 26 October 1691, Glorious Revolution p. 621. Increase Mather publicase în 1684 o carte despre vrăjitorie, iar fiul lui, , publicase și el una în 1689. Increase Mather a adus cu sine în 1690 o ediție a cărții fiului său, publicată la Londra. Increase Mather susținea că alesese toți oamenii care urmau să facă parte din noul guvern. Vestea cartei lui Mather și a numirii lui Phips ca nou guvernator a ajuns la Boston pe la sfârșitul lui ianuarie, și o copie a noii carte a ajuns la Boston pe .Sewall Diary, p. 288. Phips a sosit la Boston pe Sewall Diary, p. 291. și a depus jurământul ca guvernator două zile mai târziu, împreună cu viceguvernatorul .Massachusetts Archives Collections, Governor's Council Executive Records, Vol. 2, 1692, p. 165. Copie autentificată după arhivele originale de la Her Majestie's State Paper Office, Londra, Una din primele probleme de rezolvat de către noul guvernator și de consiliul său, pe , a fost numirea oficială a unor și șerifi în comitate, precum și organizarea unei Curți Speciale de Oyer și Terminer care să judece numărul mare de persoane care zăceau în închisori în lipsa unei autorități legale.Governor's Council Executive Records, Vol. 2, 1692, pp. 174–177.
Contextul local miniatura|300x300px|Hartă a în 1692, cu orașul Salem în dreapta-jos Satul Salem (astăzi ) era cunoscut pentru populația sa iute la mânie, care nu doar că suferea de dispute intestine, ci avea o relație tensionată și cu orașul Salem. Erau frecvente disputele pe tema delimitării proprietăților funciare, drepturilor de pășunat și privilegiilor bisericilor, și cei din localitățile vecine îi considerau „puși pe gâlceavă”. În 1672, sătenii votaseră să angajeze un pastor al lor, separat de cel din orașul Salem. Primii doi pastori, James Bayley, care slujise din 1673 până în 1679, și , care slujise din 1680 până în 1683, au stat fiecare doar câțiva ani, plecând după ce congregația nu le plătise în întregime onorariul cerut. Burroughs a fost ulterior arstat la apogeul isteriei și spânzurat pentru vrăjitorie în august 1692.
Deși Tribunalul General dăduse dreptate pastorilor, iar parohia fusese sancționată, cei doi pastori au ales, totuși să plece oricum. Al treilea pastor, , care slujise din 1684 până în 1688, a plecat și el după puțin timp din cauză că biserica din Salem refuzase să-l hirotonească. Parohia era împărțită pe tema alegerii lui ca primul ei pastor hirotonit. La , sătenii au convenit să-l angajeze pe Parris pentru un salariu anual de 66 de lire, „o treime în bani și alte treimi în provizii”, și să-i dea dreptul să locuiască în casa parohială.Salem Village Record Book (June 18, 1689) ; accessed January 9, 2019.
Pe , ei au votat însă să-i acorde drept de proprietate asupra casei parohiale și asupra a doi acri () de pământ.Salem Village Record Book, October 10, 1689 , etext.virginia.edu; accesat la Aceasta era în contradicție cu o hotărâre din 1681 a satului prin care se interzicea pe viitor ca proprietățile ce aparțineau parohiei să fie înstrăinate vreunei persoane.Salem Village Record Book, December 27, 1681 , etext.virginia.edu; accesat la .
Deși soarta pastorilor anteriori și nivelul stării conflictuale din satul Salem erau motive valide de precauție în vederea acceptării acestui post, pastorul Parris a sporit disensiunile din sânul satului amânând acceptarea. El nu părea că poate să rezolve disputele noilor săi enoriași: căutând deliberat „comportamente nelegiuite” în congregația lui și prin pedepsirea în public a unor enoriași pentru fapte minore, el a contribuit semnificativ la tensiunile din sat. Gâlceava a sporit în intensitate fără a fi stăvilită. Istoricul sugerează că, într-o asemenea atmosferă, conflictele grave erau probabil inevitabile.
Contextul religios