François Villon, alias François de Montcorbier, Des Logos sau Des Loges a adoptat numele Villon, după cel al protectorului și tutorelui său, Guillaume de Villon, profesor de drept canonic la Sorbona și capelan la biserica Saint-Benoît-le-BétournéFein, David: François Villon Revisited, p. 1, ed. Twayne, New York, 1997, ISBN 0-8057-4564-5; (n. 1431, Paris Charpier, Jacques: François Villon, un tableau synoptique de la vie et des oeuvres de Villon et des événements artistiques, littéraires et historiques du XVe siècle, din seria Poètes d'hier et d'aujourd'hui, publicat de Pierre Seghers, Paris, 1958. – dispărut în ianuarie 1463) a fost unul dintre marii poeți ai Franței Evului Mediu. A absolvit Universitatea Sorbona - care, la vremea respectivă, era o academie ecleziastică de rit catolic - ca Bacalaureat (B.A.) și Maestru (M.A.) al Facultății de Arte, în 1452, la vârsta de 21 de ani. Mențiune biografică asupra lui François Villon, Bibliothèque Nationale de France Accesat: 17 iulie 2013.
Nu sunt cunoscute nici un fel de date despre viața și activitatea sa în perioada 1452-1455. În 1455, la vârsta de 24 de ani, în cursul unei altercații la o petrecere, îl lovește mortal pe un alt preot care va deceda o săptămână mai târziu. Deși Villon va susține ulterior că a acționat în legitimă apărare, pentru a evita să fie prins și judecat a fugit din Paris, unde a revenit în anul următor, amnistiat în ianuarie 1456 de către regele Carol al VII-lea. La sfârșitul aceluiași an, în ajunul Anului Nou este arestat, în urma unui denunț sub tortură, pentru participarea la jefuirea capelei colegiului Navara. Întemnițat la Châtelet a evadat, părăsind din nou Parisul, pentru o perioadă de șase ani de vagabondaj.
Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon a găsit adăpost la Blois, la curtea „prințului-poet”, ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția sa și i-a introdus trei dintre balade într-un manuscris de opere proprii. Firea de rebel a lui Villon nu s-a adaptat la comoda viață de la curte, făcându-l ca în 1461 să părăsească traiul tihnit de aici în căutarea aventurii.Pinkernell, Gert: François Villon et Charles d'Orléans (1457 à 1461). D'après les "Poésies diverses" de Villon, Winter, Heidelberg, Universitätsverlag C., Studia Romanica, Band 79, 1992, ISBN 3-533-04526-9.
Prins după ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Château de Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de regele Louis XI.
Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut amestecat, deși fără a avea un rol activ, într-o altercație de stradă în urma căreia a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare. În urma apelului, Curtea Supremă pariziană ("Le Parlement de Paris") i-a comutat pedeapsa la expulzarea din Paris pe o perioadă de zece ani. La vârsta de 32 de ani (1463) François Villon a părăsit orașul și a dispărut definitiv Favier, Jean: François Villon, op. cit..
Cu primele sale versuri Villon a cunoscut o celebritate imediată. Semincerul și Testamentul, operele sale de căpătâi au fost publicate pentru prima dată în 1489 - la 26 de ani de la dispariția sa - urmată de alte 34 de ediții până la mijlocul secolului XVI. De la primele apariții s-a născut „legenda Villon”, cu diferite fațete conform diferitelor epoci: farsor, escroc sau poet blestematMadeleine Lazard, Clément Marot éditeur et lecteur de Villon, Cahiers de l'Association internationale des études françaises, 1980, no 32, p. 7-20..
Operele sale nu sunt ușor de descifrat fără note și explicații. Limbajul folosit de el ne este greu accesibil. Aluziile la Parisul epocii sale, arta sa de a folosi sensurile duble și antifraza fac adesea textele sale dificil de înțeles, chiar dacă exegezele contemporane au reușit să facă lumină în destul de multe dintre aspectele obscure ale vieții și operei sale.
Biografie thumb|right|200px|Ludovic al XI-lea al Franței. right|thumb|200px|Prințul-poet Charles d'Orléans. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că a avut o viață aventuroasă, el însuși și-a creat un mit de derbedeu (vedeți mai jos cap. Legenda villoniană), devenită celebră și sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni până în zilele noastre. Lipsa de date biografice precise a lăsat loc imaginației romantice. Unul dintre principalii biografi al lui Villon, specialistul în istoria evului mediu francez Jean Favier - profesor la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a însăilat pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell, profesor de istorie a literaturii la Universitatea din Wuppertal, Germania Dérens, Jean, Dufournet, J. et Freeman, M. (ed.): Villon hier et aujourd’hui. Actes du Colloque pour le cinq-centième anniversaire de l’impression du Testament de Villon, Paris, Bibliothèque historique de la ville de Paris, 1993. Dufournet, Jean: Recherches sur le Testament de François Villon, (2 volume, ediție revăzută) Paris, SEDES, 1971-73. Pinkernell, Gert: François Villon - biographie critique et autres études; suivies d'une étude sur deux rondeaux de Marie de Clèves, Studia Romanica - Band 110, Winter, Universitätsverlag C, Heidelberg 2002, ISBN 3-8253-1423-5.Pinkernell, Gert: François Villon et Charles d'Orléans..., op. cit..
Conform cu Gert Pinkernell, „cu toată impresia contrarie dată de voluminosul „François Villon” a lui Jean Favier (1982), noi avem puține informații pozitive asupra biografiei poetului, celelalte, majoritatea, fiind doar probabile, verosimile sau, ipotetice. Ce știm noi provine din: șase documente pariziene conservate referitoare la activitățile criminale ale lui Villon; din ultimele sale texte, în special, „Testamentul” (1461-62) și un manuscris de prin 1458 cu poeziile personale ale lui Charles d’Orléans, completate cu texte ale altor autori, inclusiv ale lui Villon.”Pinkernell, Gert: Villon, François (1431–1463 ?): Sa vie et son œuvre, Accesat: 17 iulie 2013..
De menționat că cercetători ai operei lui Villon, ca Auguste Vitu (1873) Vitu, Auguste: Notice sur François Villon, 1873. și Auguste Honoré Longnon (1877) Longnon, Auguste Honoré: Etude biographique sur Villon d'après les documents inédits conservés aux archives, ed. H. Menu, Paris, 1877, abordabil la: Bibl. de l'Université, Registre de la Nation de France, ms. No 1, fol 155. Ed. Gallica, Paris, sau pe net (amab. Google+ Harward Univ.), Enlarged from an article in Romania, v. 2, p. 203-236. OL20621692M OCLC/WorldCat 3403032. au încercat să elucideze confuziile care ne limitează și astăzi înțelegerea semnificațiilor poeziei villoniene, pe baza datelor biografice spicuite din documentele provenite din arhive, mai ales, ale poliției parisiene
François Villon s-a născut ca François de Montcorbier, alias Moultcorbier, alias Des Loges, alias Des Logos, (numele de naștere al poetului a rămas incert, Pinkernell susține că numele de „Montcorbier”, preferat de manuale și dicționare, nu este decât o supoziție bazată pe un document al Sorbonei: „Franciscus de Montcorbier alias Moultcorbier, B.A. în 1449 și M.A. în 1452”, pe vreme ce alt document menționează „maestrul François des Loges, zis de Villon” (în ), iar un al treilea pomenește de „Françoys de Monterbier” ca fiind identic cu anteriorul (Loges-Villon).Pinkernell, Gert: Villon, François (1431–1463 ?). op. cit. Accesat: 17 iulie 2013.) la Paris (în „Catrenul” său el menționează: „Je suis François, dont ce me poise,/Né de Paris emprès Ponthoise”, astăzi Pontoise) sub ocupație britanică, în timpul Războiului de 100 de Ani (1337-1453), pe 1 aprilie 1431/19 aprilie 1431 (8 aprilie, după Pinkernell), anul în care a fost arsă pe rug Ioana d'Arc, într-o familie modestă originară din Bourbonnais, localitate care ar aparține în zilele noastre districtului Allier din Franța centrală, ca fiu al unui tată curelar, de care a rămas orfan din pruncie și al unei mame pioasă și analfabetă (Pinkernell presupune că mama sa ar fi fost în viață în anul 1461, conform cu „Testamentul”, versurile 273 și 300 Oeuvres complètes de François Villon (Project Gutenberg's Oeuvres complètes de François Villon, by François Villon, EBook #12246, 2004, ) Accesat: 17 iulie 2013.).
Ulterior, pe mama sa, care i-a cerut să se roage pentru ea, Villon o va descrie în „Testament”, 1461:
{| align="center" width="500" |- | <div style="text-align:center">Biată bătrână-s, cu păcate grele, | <div style="text-align:center">Femme je suis povrette et ancienne |- | <div style="text-align:center">Și carte n-am, sunt o neștiutoare. | <div style="text-align:center">'Qui riens ne scay; oncques lettre ne leus
| ! colspan="2" |<div style="text-align:center">(„Testamentul”, 21-22, Baladă ce a făcut-o Villon la ruga mamei sale spre a se închina la Maica Domnului, trad. Dan Dănilă,) Villon, François: Le Testament, Ballade que Villon feit a la requeste de sa mère pour prier Nostre Dame,, 893-894, 1461.
În excursiile organizate de „Biblioteca istorică a Parisului” ("Bibliothèque historique de la Ville de Paris"Mereuze, Didier: La balade de François Villon - Promenade sur les pas du poète mauvais garçon qui vécut, à l'ombre de l'université et des tripots, "à Paris, emprès de Pontoise", , 29 aprilie 2005, accesat: 27 aprilie 2014 sursa citează excursiile din primăvara anului 2005, ghidate de regizorul și scenaristul Roger Jouan - a se vedea și catalogul dedicat acestei Expoziții pe teren denumită "Villon: Paris sans fin" Dérens, Jean, Dufournet, Jean et Freemanet, Michael: Le catalogue de l'exposition: Villon, Paris sans fin, 2005) Roger Jouan menționează ca loc de naștere al poetului „mizerabilul cartier l'Arsenal, situat între actualele arondismente al IV-lea și al XII-lea.
Pentru a primi o educație de calitate, la vârsta de 6 ani François a fost predat de mama sa pe mâinile unei rude(?) sus-puse, preotul Guillaume de Villon, care l-a crescut, îngrijit și educat între zidurile bisericii Saint-Benoît-la-Bétourné. Adolescentul François va menționa cu recunoștință că a avut șansa să fie „eliberat din lanțurile sărăciei” de câtre tutorle și binefăcătorul său, care i-a facilitat și admiterea la pretențioasa universitate catolică (la vremea respectivă) Sorbona, aflată în vecinătate, unde G. de Villon era profesor de drept canonic.
François de Montcorbier (în , după cum a fost înregistrat în registrele universității) a obținut la 18 ani, în 1449 titlul de bacalaureat (B.A.) al Facultății de arte (în ) și la 21 de ani, în 1452, titlul de Maîtrise ès arts (M.A.) care i-a conferit primul grad ecleziastic, de „chierico”, inclusiv anumite privilegii (), ca dreptul la purtare de „tonsură”, dreptul de a fi judecat numai de un tribunal al Bisericii Catolice („privilegium fori”) și de asemenea, dreptul de admitere automată la o altă facultate Longnon, Auguste Honoré: Étude biographique sur François Villon, op. cit., pp. 12-13,</ref>.