Balena cu cocoașă (Megaptera novaeangliae) este un mamifer marin din familia Balaenopteridae, fiind unicul reprezentant actual al genului Megaptera. Denumirea acestei specii provine fie de la înotătoarea dorsală care amintește de un gheb, fie de la deprinderea animalului de a-și încovoia puternic spatele în timpul înotului.
Clasificare taxonomică În lucrările științifice, balena cu cocoașă a fost descrisă pentru prima oară ca „baleine de la Nouvelle Angleteer”, în „Le Règne animal” scrisă de Mathurin Jacques Brisson în 1756. În 1781, genul a fost descris de Georg Borowski, care a transformat denumirea balenei în latină: Balaena novaeangliae. La începutul secolului al XIX-lea, ihtiologul francez Lacépède a schimbat numele binomial al animalului în Balaenoptera jubartes, și a mutat specia din familia Balaenidae în familia Balaenopteridae. În 1846, zoologul britanic John E. Gray a clasificat balena cu cocoașă drept Megaptera longpinna, iar în 1932 naturalistul american Remington Kellogg i-a schimbat numele speciei în novaeangliae. Recenzie Ultimul a mai descris și cele mai vechi fosile ale balenelor cu cocoașă — Megaptera miocaena, datând din miocenul târziu. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale balenelor cu cocoașă din pliocenul târziu și pleistocen, în America de Nord, și din pliocenul superior, în Europa.
Denumirea genului Megaptera provine din cuvintele grecești μεγα- (imens) și -φτερό (aripă), făcând referire la dimensiunile extraordinare ale înotătoarelor laterale. Denumirea speciei se traduce ca a noii Anglii, întrucât primul exemplar a fost capturat pe țărmul Noii Anglii.
Morfologie thumb|left|Dimensiunile omului raportate la cele ale balenei cocoașă Balena cu cocoașă este un animal de dimensiuni foarte mari, cu gabaritele unui autobuz școlar. Lungimea medie a corpului unui adult variază între 13,5 m la masculi și 14,5 m la femele (în perioada anilor 1949-1962, femelele capturate în apele antarctice și australiene aveau dimensiuni reduse față de masculii din aceleași regiuni). Cele mai impunătoare balene cu cocoașă ating lungimea de 17-18 m, dar sunt rar întâlnite. Greutatea medie este de 30 t, iar cea maximă de 48 t. Dintre balenopteride, balenele cu cocoașă dispun de cel mai gros strat de grăsime raportat la dimensiunile corpului, care e totuși mai subțire decât la balena albastră. În afară de mărime, singura deosebire dintre masculi și femele este forma zonei uro-genitale: femelele au o proeminență emisferică cu diametrul de aprox. 15 cm la capătul căilor genito-urinare.
thumb|right|Marginea neregulată a înotătoarei codale Balena cu cocoașă se deosebește de ceilalți reprezentanți ai familiei Balaenopteridae prin forma și coloritul corpului, forma înotătoarei dorsale, dimensiunile celor pectorale, „negii” de pe ambele buze și de pe extremitățile înotătoarelor pectorale și marginea neregulată a cozii. Corpul balenei este scurt și robust, mai lat în față și mai îngust spre coadă. Capul este lat, cu buzele rotunjite în față; la unii indivizi el este de doar 3,2-3,5 ori mai scurt decât întregul corp. Buza inferioară, masivă, iese în față cu 10-30 cm. Abdomenul este coborât. „Brazdele” longitudinale de pe gât și abdomen sunt mari (de 2-3 ori mai late și mai adânci decât la Balaenoptera physalus), dar puține la număr: de obicei între 14 și 22. Jetul de apă expulzat în expirație este difuz, uneori luând forma literei „V”, și atinge înălțimea de 3 m.
thumb|right|Înotătoarea pectorală dreaptă Înotătoarele pectorale (sau laterale) sunt foarte lungi (28,3–34,1 % din lungimea corpului), particularitate reflectată în denumirea genului, Megaptera. Marginile lor anterioare sunt îngroșate și poartă 10 „negi”. Dimensiunile exagerate ale înotătoarelor pectorale sunt explicate de participarea lor în locomoție și în termoreglare.Felts, W. J. L. Some functional and structural characteristics of cetacean nippers and flukes // K. S. Norris, ed. Whales, dolphins, and porpoises. — University of California Press, Berkeley, 1966. — p. 255–276. Înotătoarea dorsală este destul de mică, atingând 30-35 cm în înălțime, în schimb este groasă și musculoasă; se situează în jumătatea posterioară a corpului. Marginea ei anterioară coboară lin spre corp, uneori fiind umflată, iar cea posterioară este abruptă, de regulă în formă de seceră. Înotătoarea codală (sau, mai simplu, coada) este foarte mare, cu marginea posterioară neregulată și zimțată, situată orizontal, ca la toate balenele.
Coloritul balenelor cu cocoașă variază de la un individ la altul, ceea ce facilitează identificarea lor. Spatele și părțile laterale sunt negre sau cenușii-închise, uneori cu o nuanță de cafeniu-închis, totdeauna mai închise la culoare decât la alte balenopteride. Culoarea gâtului și a abdomenului variază de la neagră sau pestriță (cu pete albe) până la albă. Înotătoarele pectorale sunt deasupra negre, bălțate sau albe și dedesubt albe, dar se întâlnesc indivizi cu înotătoare în întregime albe sau în întregime negre. Culoarea părții superioare a cozii coincide cu cea a spatelui, iar a părții inferioare cu cea a abdomenului. Indivizi albinoși sunt rar întâlniți.
Pe partea superioară a capului, între marginea buzei și nas trec 3-5 rânduri de concrescențe de piele de formă brăzdată, asemănătoare negilor. Rândul din mijloc numără 5-8 concrescențe, iar cele laterale între 5 și 15. Alte balenopteride au în acest loc o cocoașă. Partea inferioară a capului găzduiește 20-30 de concrescențe similare. Buza inferioară are formă neregulată și diametrul de până la 30 cm. Concrescențele reprezintă niște foliculi din care crește câte un fir de păr.
Întrucât fiecare individ are propriul colorit, ei pot fi identificați după culoarea părții inferioare a înotătoarei codale, care devine vizibilă în timpul scufundării după un salt deasupra apei.Kaufman G., Smultea M.A. and Forestell P. Use of lateral body pigmentation patterns for photo ID of east Australian (Area V) humpback whales // Cetus. — 1987. — V. 7 (1). — p. 5–13. Dimensiunile și aranjarea concrescențelor de piele prezintă și ele variații individuale.
Coloana vertebrală a balenelor cu cocoașă numără 7 vertebre cervicale, 14 pectorale, 10-11 lombare și 21 codale (în total 52-53).
Fanoanele balenei cu cocoașă sunt de culoare cenușie-neagră cu franjuri cafenii, dure, uneori fanoanele anterioare pot fi mai deschise la culoare sau chiar albe. Pe fiecare jumătate a maxilarului superior sunt aranjate între 270 și 400 de fanoane cu lungimea maximă de 1 m (de obicei nu mai mult de 80 cm). Anual, se lungesc cu 8-11 cm. Pe cerul gurii se întind două brazde longitudinale de tipul celor de pe gât și abdomen.
Cariotipul este format din 44 cromozomi (2n).
Răspândire și migrații
Megaptera novaeangliae este o specie cosmopolită întâlnită în întreg oceanul planetar și parțial în mările semiînchise (separate de ocean prin insule sau peninsule), de la cele tropicale până la cele situate la latitudini mari, cu excepția Arcticii și Antarctidei. În ciuda arealului de răspândire întins, populația balenelor cu cocoașă este pretutindeni rarefiată. Limita nordică a arealului se află la 65° lat. NРедкие и исчезающие животные России: Горбач, или горбатый кит (Megaptera novaeangliae) . (conform altor surse 75° lat. N). Odinioară, balenele pătrundeau și în apele mărilor Mediterană și Baltică. Preferă apele de litoral și de șelf, ieșind în largul oceanului doar în timpul migrațiilor. Balenele cu cocoașă din emisfera nordică se țin mai aproape de țărm în timpul acestora.
Grupurile de balene cu cocoașă migrează atât local – în căutarea hranei – cât și sezonier, odată cu schimbarea anotimpurilor. Își petrec sezonul cald în zonele reci și temperate, iar cel rece în apele subtropicale și tropicale, pentru reproducere. Conform cercetărilor, balenele cu cocoașă iernează în ape cu temperatura de 21,1–28,3°C.Rasmussen K., Palacios D.M., Calambokidis J., Saborío M.T., Dalla Rosa L., Secchi E.R., Steiger G.H., Allen J.M., & Stone G.S. Southern Hemisphere humpback whales wintering off Central America: insights from water temperature into the longest mammalian migration // Biology Letters — 7 iunie 2007 — V. 3 — № 3 — p. 302–305. Migrația durează, de obicei, până la două luni; cea mai rapidă migrație înregistrată vreodată a durat 39 zile, de la capătul sud-estic al Alaskăi până la Hawaii.Darling J. D., Calambokidis J., Balcomb K. C., Bloedel P., Flynn K., Mochizuki A., Mori K., Sato E., Suganuma H. & Yamaguchi M. Movement of a humpback whale (Megaptera novaeangliae) from Japan to British Columbia and return // Marine Mammal Science — 1996 — V. 12 — p. 281–287. De regulă, balenele parcurg până la 8.000 km în timpul unei migrațiuni, ceea ce le face unele dintre mamiferele migratoare cu cea mai mare distanță parcursă în timpul călătoriilor.
Urmărirea traseului parcurs de 7 indivizi (inclusiv o femelă cu puiul său), care au iernat în apele de litoral ale Costa Ricăi (până la 11° lat. N), iar apoi s-au deplasat în zona antarctică, a determinat că indivizii au acumulat 8.300 km în călătoria lor. În aceleași ape ale Costa Ricăi iernează populațiile de balene cu cocoașă ale emisferei nordice, astfel încât acesta este unicul loc în care se pot întâlni populații din ambele emisfere.
An de an, migrațiile au loc într-o ordine prestabilită. La sfârșitul toamnei, primele pornesc spre sud mamele cu pui alăptați, care se deplasează cel mai lent. După ele pleacă balenele tinere, masculii adulți, femelele neînsărcinate și, în sfârșit, femelele gravide. La sfârșitul iernii migrația are loc în aceeași ordine, dar în sens opus. Totuși, nu toate balenele cu cocoașă migrează sezonier. De exemplu, în 1995, la țărmul estic al Australiei au rămas să ierneze câteva femele.Brown, M., Corkeron P.J., Hale P.T., Schultz K.W. & Bryden M.M. Evidence for a sex-segregated migration in the humpback whale (Megaptera novaeangliae) // Proceedings: Biological Sciences. — Feb. 22, 1995. — Vol. 259. — № 1355. — Pp. 229—234.
În oceanul planetar au fost definite 3 populații izolate mari și 9-10 grupuri separate de balene cu cocoașă. Cu toate acestea, specia Megaptera novaeangliae nu a fost divizată în subspecii.
În Atlanticul de Nord viețuiesc două grupuri. Grupul vestic migrează de la Islanda, sudul Groenlandei, Newfoundland și Labrador și Noua Anglie până la insulele Antile (în apele insulelor Hispaniola, și Antilele Mici) și țărmul Venezuelei, Columbiei și Braziliei. Grupul estic migrează de la Marea Barents (Spitzbergen, Novaia Zemlea) și Finmarken (Norvegia) până la insulele Capului Verde și Africa de Vest (Gabon). Este posibil ca ambele grupuri să se întâlnească în regiunile temperate ale Atlanticului. Uneori, ele sunt privite ca entitate unitară care iernează în regiunea Antilelor și din care câteva intră în apele Capului Verde. În 1998 a fost observat pentru prima dată un grup de balene cu cocoașă în apele Gabonului.
În Pacificul de Nord viețuiesc grupuri care se deplasează dinspre Marea Ciukotsk, golful Alaska, insulele Aleutine, Kamceatka și Columbia Britanică de-a lungul șelfului continental până la: țărmul Californiei de Sud, golful Californiei și litoralul Mexicului (între sudul Sonorei și Jalisco) arhipelagul Hawaii (între insulele Kauai și Hawaii) insulele din sudul Japoniei (Mariane, Ogasawara și Ryūkyū) și Taiwan. Nu este exclus că aceste populații se întâlnesc în zona rece.Wilson D.E. & Ruff S. The Smithsonian Book of North American Mammals. — Smithsonian Institution Press, Washington D.C., 1999. — p. 750
Lipsa informațiilor privind balenele acestei specii de la vânătorii de balene ai secolului al XIX-lea în apele hawaiene și lipsa unui cuvânt în hawaiană care să însemne „balenă cu cocoașă” a dus la concluzia că balenele cu cocoașă nu populează aceste regiuni de mult timp. O descoperire similară a fost făcută în Caraibe, care în prezent sunt cel mai important loc de reproducere al balenelor cu cocoașă.
thumb|right|O balenă cu cocoașă în apropierea litoralului statului Queensland, Australia