thumb Jan Groth () a fost un artist plastic din Norvegia care a lucrat folosind diferite tehnici, precum pictura, desenul, sculptura, țesutul.

Biografie Fiu al unui director de școli comerciale, Jan Groth și familia sa au locuit în mai multe orașe în timpul copilăriei, atât datorită transferurilor de serviciu ale tatălui său, dar și pentru că familia căuta să-l menajeze pe Jan când acesta era intimidat la școală pentru că îi plăcea mai mult să citească și să deseneze decât să joace fotbal, petrecerea de timp preferată a tinerilor norvegieni din perioada aceea.

În ciuda repetatelor schimbări de mediu, Jan Groth nu s-a putut adapta la nici o școală, la un moment dat chiar întrerupând studiile ca să lucreze la o librărie dintr-un oraș învecinat, Larvik. Ulterior, și-a luat bacalaureatul la școala comercială din Sandefjord.

La vârsta de 17 ani, familia a decis că cel mai bine ar fi ca Jan să schimbe nu numai orașul ci chiar țara, și l-a trimis în Danemarca, de unde se trăgea mama lui (era nepoata lui Christen Berg, un fondator de ziare și politician din Iutlanda). Acolo Jan a lucrat la Copenhaga la "P. Haase & Søn Forlag og Boghandel", o editură cum rețea de librării. În paralel, s-a înscris la clasa de desen a lui Prik Frederik (pe numele adevărat Erling Frederiksen) unde a învățat să vadă și să deseneze în perspectivă.Karin Hellandsjø, SIGNS, Jan Groth's Art, Museet for samtidtskunst, Oslo, 2001, ISBN 82-91727-05-8

Între 1957-58 ia lecții de la pictorul Knud Nielsen, de la care va învăța metoda.Conform propriilor declarații: "Frederiksen m-a învățat forma, iar Nielsen metoda" Citat în Karin Hellandsjø, SIGNS, Jan Groth's Art, Museet for samtidskunst, Oslo, 2001, ISBN 82-91727-05-8, p. 204, după care va pleca la Amsterdam, unde face cunoștință cu arta țesutului de goblene. Reîntors la Copenhaga plănuiește să deschide împreună cu țesătoarea artistică Benedikte Herlufsdatter, pe care o cunoscuse la Amsterdam, un atelier de goblenuri, dar mai întâi se duce din nou la Amsterdam la Weverij d'Uil să studieze el însuși goblenul. Își termină "lucrarea de diplomă" în timp record de câteva luni. Cumpărând două războaie de țesut gigantice de la castelul Frederiksborg, cei doi se instalează mai întâi la Ølsted (în regiunea Nord-Sjælland), iar mai apoi la Bråde pe insula Sjælland, unde au cumpărat clădirea unei foste școli. Aici au locuit timp de 18 ani (s-au căsătorit în 1965), țesând goblenuri și activând și pe alte planuri artistice.

În 1967 cei doi artiști vor accepta o comandă pentru un goblen de la firma daneză Bikuben (design de Knud Lollesgaard) dar acesta va fi ultima comandă pe care cei doi o vor accepta și totodată ultima lucrare care are design-ul altor artiști. De acum înainte, Jan Groth va proiecta toate lucrările de artă.

În 1982 Groth s-a despărțit de soție și a acceptat postul de profesor-invitat la New York School of Visual Arts, unde a predat până în 1994.

De-a lungul anilor, Groth a colaborat și cu scriitori, ilustrându-le cărțile (Henrik Nordbrandt, Paal-Helge Haugen, Herbjørg Wassmo etc.) sau cu compozitori, ilustrându-le coperțile discurilor sau CD-urilor (Harald Sæverud, David Monrad Johansen etc.)

Lucrările sale au fost cumpărate de o serie de muzee din lume: Cleveland Museum of Art, SUA, Nationalmuseet, Stockholm, Suedia, Stedelijk Museum, Amsterdam, Olanda, Tate Gallery, Londra, Musée National d'Art Moderne, Centre Georges Pompidou, Paris, Museum of Modern Art, New York.Karin Hellandsjø, SIGNS, Jan Groth's Art, Museet for samtidskunst, Oslo, 2001, ISBN 82-91727-05-8

Expoziții personale (selecție) 1971, Danske Kunstindustrimuseum, Copenhaga, Danemarca 1972, Betty Parsson's Gallery, New York, SUA 1973, The Art Institute of Chicago, Illinois, SUA 1974, Henie-Onstad Kunstsenter, Oslo, Norvegia 1975, Museum am Ostwall, Dortmund, Germania 1976, Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris, Franța 1978, Galleri CC, Århus, Danemarca 1979, NOrdisk Konstcentrum, Sveaborg, Helsinki, Finlanda 1980, Museum of Modern Art, Oxford, Marea Britanie 1981, Wadsworth Atheneum, Connecticut, SUA 1982, Galleri Dobloug, Oslo, Norvegia 1983, Marian Goodman Gallery, New York, SUA 1985, Galleri Riis, Oslo, Norvegia 1986, Solomon R. Guggenheim Museum, New York, SUA 1988, Hara Museum of Contemporary Art, Tokio, Japonia 1989, La Jolla Museum of Contemporary Art, San Diego, SUA 1990, Museet for samtidskunst, Oslo, Norvegia 1992, Fundación San Telmo, Buenos Aires, Argentina 1995, Rogaland Kunstmuseum, Stavanger, Norvegia 2002, Galleri Ismene, Trondheim, Norvegia 2006, Galleri Riis, Oslo, Norvegia

Premii (selecție) Medalia Prins Eugen, 1991 (Suedia) Ordinul St. Olav, 1993 Comandor al Ordinului St. Olav, 2002 Premiul Cultural Anders Jahre, 2002

Burse (selecție) Statens Kunstfond, Danemarca, 1970 Stedelijk Museum, Amsterdam, Olanda, 1976 Dansk-Finsk Kulturfond, Copenhaga, Danemarca, 1983 Nordisk Kunstsentrum, Helsinki, Finlanda, 1983 Norsk-Finsk Kulturfond, Oslo, 1997

Lucrări la comandă (selecție) Ministère des Affaires Culturelles, Paris, Franța Clădirea Radio-TV, Copenhaga, Danemarca Det Norske Teatret, Oslo, Norvegia Dai-Tokyo Kasai Insurance Company, Tokio, Japonia

Lucrări în spații publice (selecție) Aeroportul Gardermoen, Oslo SAS, sediul principal, Stockholm, Suedia Troldhaugen, Bergen, Norvegia Norges Bank, Oslo, Norvegia Skaadalen Competence Center, Olso

Bibliografie selectivă Karin Hellandsjø, SIGNS, Jan Groth's Art, Museet for samtidtskunst, Oslo, 2001, ISBN 82-91727-05-8 Ruth Bass, Jan Groth, ARTnews, vol. 85, New York, noiembrie 1986 Alf Bøe, For The Exhibitionn of Jan Groth, Jan Groth, exhibition catalogue, Hara Museum of Contemporary Art, Tokio, 1988 Michael Florescu, Jan Groth, Arts magazine, vol. 53, New York, ianuarie 1979, p. 13 Duane Stapp, Jan Groth, Arts Magazine, vol. 55, New York, ianuarie 1981, p. 33 Jan Groth, Tegn/Signs. Festskrift/Festschrift, Oslo, 1988 Leif Østby, Norges Kunsthistorie, Oslo, p. 270-273

Note

Categorie:Nașteri în 1938 Categorie:Decese în 2022 Categorie:Pictori norvegieni