Mănăstirea Tabăra este o mănăstire de călugărițe din Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove din Republica Moldova.

Localizare Mănăstirea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se află în centrul satului Tabăra, raionul Orhei la 25 km de orașul Orhei și 60 km de Chișinău. Istoric

Primele atestări Mănăstirea a fost inițial de călugări și a fost ctitorită, după unii cercetători, de boierul Gheorghe Russo în anul 1784, iar după alții, de vătaful său, Darie Carp în 1779.

Numele mănăstirii vine, după spusele bătrânilor, de la faptul că aici au tăbărât moldovenii, fugăriți de măcelul tătarilor.

În anul 1815, Gavriil Bănulescu-Bodoni a decis transformarea ei în mănăstire de maici, aducând personal monahal de la schitul Fântâna-Doamnei iar călugării de aici au fost mutați în schitul Horodiște (numită actualmente impropriu – Țipova). În cuprinsul Eparhiei Chișinăului erau atunci următoarele schituri de călugărițeː Ciurova (Hirova), Vărzărești, Răciula și Răzina.

Biserica de vară cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1828 în locul celei vechi.

Biserică din piatră cu hramul Sfânta Treime s-a ridicat în anul 1857 în locul celei de la 1810.

Printre maicile închinoviate aici s-au aflat și reprezentante ale boierimii din Basarabia, cum ar fi Teodora, văduva boierului Manolachi Băț, și nepoata ei, Maria Opincă.

Perioada sovietică și desființarea temporară Mănăstirea era la momentul închiderii puternică și prosperă, dintr-un personal monahal de două sute trei viețuitoare, optzeci lucrau la fabrica de covoare și câștigau bine.

În perioada sovietică, Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost transformată în club apoi în depozit, iar biserica Sfânta Treime transformată în școală sătească. În 1959 maicile sunt date afară, iar multe din casele mănăstirii sunt ocupate de săteni.

Mănăstirea s-a reînființat în 1989.

Arhitectura

Biserica Adormirii Maicii Domnului Biserica a fost construită în 1828. După redeschiderea mănăstirii a fost renovată și în 1991 a avut loc sfințirea ei. Biserica are pereții groși de 1,2 m, tinda bisericii este legată de pronaos printr-un culoar îngust, deasupra căruia se înalță turla clopotniței. Cafasul este plasat, în partea de sus a pronaosului, care e despărțit de naos printr-o arcadă semicirculară. Absidele laterale sunt mici, săpate în interiorul pereților, iar absida altarului are formă semicirculară. Pictura interioară, realizată în 1956, a fost și ea reînnoită.

Biserica Sfânta Treime Biserică din piatră cu hramul Sfânta Treime s-a ridicat în anul 1857. Lucrările de reparație au fost finalizate vara anului 1998. Această biserică este inclusă într-un corp de chilii, are o formă dreptunghiulară, de dimensiuni mici. Interiorul ei nu are nicio delimitare, altarul fiind despărțit de naos printr-un iconostas incomplet, care păstrează icoana Maicii Domnului și ușile diaconești de la iconostasul vechi.

Patrimoniu și obiecte de cult În anul 1960, comuniștii au luat icoanele și cărțile sfinte, cu pretextul că le dau spre păstrare la un muzeu, însă, le-au dat foc pe un deal din preajma satului.

Au mai putut fi salvate totuși două icoane vechi ale Maicii Domnului cu pruncul Iisus, datând din 1821 și respectiv din anul 1863.

Icoana Maica Domnului cu Pruncul Icoana datează din anul 1821 și a fost restaurată în 1910.

Icoana Maicii Domnului „Minunea de la Vatoped” Icoana înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. În partea de jos sunt zugrăvite într-o raclă o mână și un cuțit. Conform inscripției, a fost pictată la Mănăstirea Vatopedu la 30 ianuarie 1863.

Icoana a fost comandată de către un boier din ținutul Orheiului pentru maicile de la Mănăstirea Tabăra. Potrivit stareței Mănăstirii Tabăra, egumena Xenia, icoana, de-a lungul deceniilor, a izvorât mereu tămăduiri celor care au alergat cu evlavie către dânsa, știind-o cu adevărat făcătoare de minuni. În jurul anului 2001 a fost pusă pe un chivot sculptat, astfel încât, creștinii să poată trece pe sub icoană.

Această icoană este o copie a prototipului Icoanei Maicii Domnului Esfagmeni sau Înjunghiata ce a fost pictată pentru prima dată în secolul al XIV-lea și se află la Mănăstirea Vatopedu.

Se spune că un ierodiacon, fiind obosit după o priveghere de toată noaptea, după ce și-a terminat ascultarea, a mers la trapezar să-i ceară o bucată de pâine și vin. Supărat de cererea făcută la o oră nepotrivită, trapezarul l-a certat ca pe un rob al pântecelui. Atunci ierodiaconul s-a supărat foarte mult și s-a întors cu furie în biserică, având și un cuțit în mână și spunând: „În deșert mă obosesc slujind și ostenindu-mă în fiecare zi ca să îngrijesc biserica aceasta, căci nici măcar pâine și puțin vin nu-mi dai spre a-mi potoli foamea!” și, zicând aceste cuvinte, veni în fața icoanei Maicii Domnului și o lovi cu cuțitul pe obrazul drept, aproape de ochi. Atunci a apărut o rană din care a început să curgă foarte mult sânge și ierodiaconului a orbit. Bietul monah a început să se pocăiască, considerându-se ucigaș și vrednic de a fi dat morții. Ierodiaconul și-a făcut o strană dinaintea sfintei icoane și timp de trei ani a stat și a plâns tânguindu-se pentru marea-i nelegiuire. La un moment dat, monahul a auzit un glas care venea din sfânta icoană: „Ți s-a iertat păcatul, însă mâna ta cea îndrăzneață să rămână uscată!”

Viața monahală

Starețe ale mănăstirii în anii 1815 – 1918 În anii 1815 – 1837 au stărețit în această mănăstire monahia Evdochia și schimonahia Maria. În timpul acestor două starețe, în anul 1828 s-a zidit biserica de vară.

Monahia Agapia a administrat obștea mănăstirii în anii 1837 – 1838.

Schimonahia Aglaida a cârmuit mănăstirea în anii (1838 – 1841).

Monahia Fevronia (1841 – 1845).

Egumena Agapia (1845 – 1860). În anul 1859 e construită biserica de iarnă cu hramul Sfânta Treime.

Egumena Evghenia (1860 – 1867).

Monahia Neonila (1867 – 1869).

Egumena Elisaveta (1869 – 1884).

Egumena Sofia (1884 – 1904).

Monahia Olga (1904 – 1906).

Monahia Evghenia (1906 – 1913).

Monahia Neonila (1913 – 1917).

Monahia Ana a stărețit începând cu anul 1917.

În 1918 în mănăstire se aflau, stareța – monahia Ana, 57 monahii, 164 de surori. Averea era constituită din 220 desetine de pământ.

Viața monahală în perioada interbelică În anul 1923 mănăstirea Tabăra era administrată de aceeași stareță, monahia Ana. Viețuiau aici 175 de persoane: 62 de monahii, 48 surori rasofore și 65 de surori de ascultare. Gospodăria mănăstirii era alcătuită din 100 de case cu un nivel, în care locuiau maicile, o moșie de 2 ha de vie, 4 ha de livadă, 2 ha de grădină de zarzavat, 19 ha – vatra mănăstirii, care erau prelucrate în comun.

În biblioteca mănăstirii, în această perioadă, se găseau 27 de cărți bisericești în limba română, din care 4 datează din sec. XVIII: Voroavă de întrebări și răspunsuri întru Hristos a lui Sfântul Simeon Tesalonicul, București, 1765; Cuvinte de la Sfântul Teodor Studitul, Râmnic, 1784; Catavasier, Iași, 1778; Liturghier, Iași, 1794 etc. Celelalte cărți erau din secolul XIX.

În 1936 obștea dispunea de o moșie de 55 ha de pământ. Această moșie era lucrată de o numeroasă obște, condusă pe atunci de maica stareță Hionia.

După monahia Hionia a urmat ca stareță monahia Donicioae, care a cârmuit mănăstirea în timpul celui de – Al Doilea Război Mondial și în perioada următoare.

Mănăstirea Tabăra în perioada sovietică Din 1953 și până la desființarea mănăstirii, obștea maicilor a fost cârmuită de monahia Raisa Ciobotari și monahia Serafima. La început, numărul viețuitoarelor era de peste 200 maici și surori, care locuiau în cele peste o sută de case. Pământul mănăstirii fusese confiscat, de aceea multe din călugărițe au fost nevoite să lucreze la fabrica de covoare din apropiere. În anii 1954 – 1956 au fost reparate cele două biserici dar peste puțin timp, în 1960, mănăstirea Tabăra a fost desființată. De teama autorităților, unele călugărițe au plecat în alte mănăstiri, majoritatea însă rămănând în casele lor, din preajma celor două biserici.

Reînființarea obștii monahale În primăvara anului 1989 a fost redeschisă mai întâi biserica Adormirii Maicii Domnului, obștea mănăstirii fiind condusă de egumena Mariana. Din 1991 i-a urmat la stăreție monahia Elifteria care a continut reparația bisericii Sfânta Treime. Din 1993 până în anul 1999 stareță a fost monahia Elizaveta Alexei.

În anul 1996 a fost construit un corp de chilii pentru călugărițe, lângă biserica Sfânta Treime.

În 1998 aici viețuiau 18 călugărițe, 20 de surori rasofore și 6 surori de ascultare.

De la redeschidere până în prezent la cârma mănăstirii s-au aflat mai multe starețe:

Egumena Antonia Lisnic (1999 – 2002),

Monahia Minodora Bobeică (2002 – 2004),

Monahia Mitrodora Țurcan (2004 – 2006).

Egumena Xenia Rusanovschi (2006 – 2009), iar din iunie 2009, stareță este egumena Minodora Borș.

Note

Tabara Categorie:Monumente de arhitectură din raionul Orhei