Kafka pe malul mării este un roman scris de Haruki Murakami în anul 2002. A primit numeroase recenzii pozitive, Kirkus Review prezentând cartea drept "o capodoperă demnă de un Nobel".

În România romanul a apărut în 2006 la Editura Polirom. Traducere din limba japoneză și note de Iuliana Oprina.

Rezumat Romanul urmărește două povești distincte care în cele din urmă se vor intersecta. Kafka Tamura are cincisprezece ani și fuge din casa tatălui său aflată în Tokyo pentru a-și găsi mama și sora, dispărute când avea patru ani. Drumul îl poartă către biblioteca unui oraș de provincie, unde intră în contact cu Oshima și doamna Saeki, personaje interesante și totodată ciudate. A doua poveste începe în anul 1944 când un grup de elevi împreună cu învățătoarea lor merg într-o pădure pentru a culege ciuperci. La un moment dat, din cauze necunoscute, toți cei șaisprezece copii cad într-un somn adânc. Toți în afară de unul iși revin după câteva ore, însă nu realizează ceea ce s-a întâmplat cu ei. Copilul care nu iși revine se numește Satoru Nakata și petrece câteva săptamâni în comă după acest eveniment. Apoi, în prezent, Nakata în vârstă de șaizeci de ani devine cel de-al doilea mare personaj al romanului, un bătrân încet la minte care poate vorbi cu pisicile. Capitolele cărții se succed, unul prezentând întâmplările prin care trece Kafka Tamura, iar următorul întâmplările lui Nakata.

Capitole

Capitolul 1

Kafka Tamura pleacă de acasă spre Shikoku – la sud de Tokyo, la malul mării. Pleacă cu autobuzul de noapte (o metodă ieftină de transport) spre Takamatsu.

Capitolul 2

Este prezentat raportul secției de informații al armatei americane – Incidentul Rice Bowl Hill – interviul cu Stesuko Okamochi – învățătoare – prezintă succesiunea acțiunilor din ziua în care întreaga clasă de copii a leșinat pe dealul Rice Bowl.

Capitolul 3

Kafka ajunge cu autobuzul într-un punct intermediar în drumul spre Takamatsu. Intră într-un restaurant să bea un ceai și o tânără se apropie de el. Îi spune că seamană cu un baiat dintr-o formație la modă. După o conversație seacă, fata îl întreabă dacă poate să stea lângă el în autobuz. Cât timp fata doarme pe scaunul de lângă el în mintea lui se naște o întrebare: daca este sora lui? (are cam aceeași vârstă, are un frate cam de vârsta lui pe care nu l-a mai văzut de foarte multă vreme). Adoarme lângă ea.

Capitolul 4

Se prezintă interviul cu dl. Nakazawa Shigekazu (53 ani) – șeful unei clinici de medicină. El relatează că a fost chemat de directorul școlii generale pe motiv că o clasă întreagă a plecat pe deal la adunat ciuperci și toți își pierduseră cunoștința. Singura care a rămas conștientă a fost profesoara însoțitoare, care plecase să ceară ajutor. Primul lucru la care s-a gândit a fost că poate mâncaseră vreo ciupercă otrăvitoare și paralizaseră. Și-a luat trusa și a pornit spre deal. Când a ajuns, câțiva copii iși recăpătaseră deja cunoștința. Un baiat nu și-a revenit – era un copil evacuat din Tokyo – Satoru Nakata. A doua zi a fost transportat la Spitalul Universitar din Kofu și de acolo a fost dus la spitalul militar și nu s-a mai întors niciodată în orașul acela. În ziare nu a apărut nimic despre acest leșin colectiv – autoritățile au interzis mediatizarea incidentului pe motiv că i-ar putea tulbura pe oameni (acțiunea se desfașura în timpul războiului).

Capitolul 5

Kafka ajunge în Takamatsu. Află că pe fată o cheamă Sakura. Fata îi lasă numărul ei de mobil. Kafka și-a făcut rezervare de cazare la un hotel de afaceri printr-o asociație de tineri obținand o reducere valabilă trei nopți. Se hotărăște să-și petreacă vremea în bibilotecă și se interesează ce biblioteci sunt în zona Takamatsu. Așa află că la periferia orașului se află o bibliotecă privată – Biblioteca Memorială Komura, înființată de o familie veche și bogată, pe baza propriilor lor rafturi de cărți (include colecții de cărti mai neobișnuite). Aici, Kafka îl întâlnește pe Oshima. Este informat că în ziua de marți se organizează un mic tur al bibliotecii. Oshima remarcă faptul că în prima zi de școală Kafka petrece toată ziua în bibliotecă și îl întreabă dacă refuză să meargă la scoala. Kafka îi spune relaxat că a decis să își întrerupă pentru o vreme studiile, fără alte explicații. La ora 2 o va cunoaște pe doamna Saeki, directoarea bibliotecii și ghidul turului de vizitare al casei. Îi lasă o impresie puternică și nostalgică – i-ar fi plăcut să fie mama sa. După prima zi petrecută în bibliotecă, Kafka se decide să vină în continuare. În prima noapte la hotel se gândește la casa din Nogata și la tatăl său, se întreabă dacă i-a observat dispariția. Își amintește de telefonul mobil al tatălui său, pe care l-a luat cu el când a plecat de acasă. Formează numărul, lasă să sune de două ori și închide. Concluzionează că tatăl său nu a aflat de dispariția sa și nu a anulat contractul mobilului.

Capitolul 6

Facem cunoștință cu Nakata – copilul care a leșinat și nu și-a revenit odată cu ceilalți copii, acum un adult în vârstă de 60 ani. Nakata are o abilitate specială – poate vorbi cu pisicile. Îl cunoaștem pe motanul negru – Otsuka. Apare în peisaj un bărbat tânăr cu un labrador ce purta la gât o eșarfă roșie. Nakata, prin prisma faptului că putea să vorbească cu pisicile, era perceput în comunitate ca un detectiv de pisici. În prezent, Nakata caută o pisică cu pete albe, negre și maro, pe nume Goma. Otsuka nu îl poate ajuta pe Nakata să o găsească pe Goma.

Capitolul 7

A doua zi Kafka își urmează tabieturile – exerciții de gimnastică, micul dejun, drumul spre bibliotecă. La prânz este chemat la telefon – este femeia de la recepția hotelului care îi confirmă tariful redus și pentru restul perioadei (o săptămână). La sfârșitul zilei Oshima îi dă un orar cu programul de mers al trenurilor și îi spune că nu va putea să stea pentru totdeauna la hotel și încearcă să-l ajute fără să îi invadeze intimitatea. Kafka îi spune că pentru moment se descurcă și nu are nevoie de ajutor, însă simte că în Oshima are un prieten.

Capitolul 8

Interviu cu Shigenori Tsukayama (52 ani) profesor la universitatea Imperială din Tokyo, Facultatea de Medicină, secția de psihiatrie – băiatul inconștient, Nakata a rămas internat în spitalul militar și îl observau zilnic: organismul funcționa perfect, deși era în coma nu visa; în opinia sa, Nakata părea că și-a abandonat trupul (“spirit rătăcitor” – dacă este puternic motivat, sufletul poate părăsi nu numai un trup mort, dar și un trup viu – mentalitate inrădăcinată în Japonia din vechime). După două săptămâni, Nakata s-a trezit – își pierduse toate amintirile – “mintea lui se întorsese în lumea noastră ca o foaie albă”.

Capitolul 9

Kafka se trezeste în mijlocul unor tufișuri – și-a pierdut cunoștința într-o pădurice din spatele unui templu – se ridică și intră în templu – caută toaleta și observă că este plin de sânge. Tânărul numit Corbul îi sugerează să apeleze la Sakura. O sună și se duce în apartamentul ei. Kafka îi confirmă fetei că a fugit de acasă și că este în mare necaz.

Capitolul 10

Nakata îl cunoaste pe Kawamura – un motan maro țărcat, care vorbea foarte ciudat. În timp ce Nakata încercă să înțeleagă din cele spuse de Kawamura, dacă știe ceva despre pisica Goma, apare în scenă pisica Mimi, care reușește să înțeleagă ce spune Kawamura. Așa află Nakata despre terenul viran devenit un loc bun de hoinareală pentru pisicile vagaboante, unde a fost vazută pentru ultima oară pisica Goma. De asemenea, află că în acel loc și-a făcut apariția un om rău, care vânează pisici si se crede că el este cel care a luat-o pe Goma. Este un individ înalt, care poartă o pălărie înaltă, foarte stranie și cizme din piele. Nakata s-a dus pe terenul indicat și a așteptat să vină individul acela ciudat.

Capitolul 11

Kafka îi spune fetei povestea vieții lui și încearcă să afle ce s-a întâmplat în seara aceea, de ce era plin de sânge. Se apropie momentul în care trebuie să se odihnească – Kafka se bagă în sacul de dormit pe care l-a întins pe jos, iar Sakura doarme în pat. După câteva minute Sakura îl cheamă în pat lângă ea, Kafka se simte atras de ea și are erecție – în timp ce Sakura îl masturbează vorbesc despre sora lui Kafla pe care a luat-o mama lui când a decis să plece de acasă. După ce se consumă momentul, fiecare se întoarce la locul de dormit. A doua zi Kafka decide să plece și îi lasă fetei un bilet de mulțumire. Se urcă în tren și se duce la biblioteca Komura.

Capitolul 12

Profesoara adresează, după 28 de ani, o scrisoare profesorului Shigenori Tsukayama, încercând să înlăture sentimentul de vinovăție care o macină referitor la un incident pe care nu l-a putut povesti în raportul oficial: “cu o noapte înainte de a merge cu copiii în pădure a avut un vis erotic cu soțul său care era plecat pe front; când au ajuns în pădure, profesoarei i-a venit ciclul; le-a dat copiilor o pauză și a mers mai adânc în pădure unde și-a improvizat niște prosoape pentru a opri sângerarea; la un moment dat, în timp ce se gândea să încheie lecția din pădure apare Nakata cu prosoapele pline de sânge; profesoara a pierdut controlul și l-a bătut pe băiat până când acesta a căzut lângă prosoapele pline de sânge; în acel moment a realizat că toți copiii se uită la dânsa și nu înțeleg ce se petrece; l-a luat în brațe pe Nakata și i-a îndemnat pe copii să culeagă în continuare ciuperci; imediat după aceea a început leșinul colectiv;”. Din această scrisoare aflăm cum era Nakata înainte de accident – avea trăsături frumoase, avea o fire liniștită, nu se amesteca unde nu-i fierbea oala, în timpul orelor nu ridica niciodată mână, dar dacă era întrebat răspundea corect, se exprima foarte logic, dar… era resemnat, nu se bucura niciodată de succesul său, nu trăda zbuciumul pe care îl trezeste efortul susținut, nu ofta, nu zâmbea – făcea totul pentru că era pus să facă. Profesoara era convinsă că avusese parte de violență în familie – nimic neobișnuit în cazul familiilor de la țară (cu toate că familia lui Nakata era formată din intelectuali).

Capitolul 13

Kafka îi spune lui Oshima că are nevoie de ajutor, că nu are unde să doarmă. Oshima îi spune că ar putea să stea în bibliotecă, unde există o cameră liberă, dar îi trebuie acceptul doamnei Saeki, în schimbul de a lucra la bibliotecă în calitate de asistent al lui Oshima. Până obține acceptul doamnei Saeki, Oshima îl duce pe Kafka în cabana pe care o deține împreună cu fratele său în pădure. Îl avertizează să nu intre adânc în pădure.

Capitolul 14

Trecuse o săptămână de când Nakata supraveghea terenul viran – văzuse multe pisici, dintre care un motan cu blana în pete albe și negre, cu urechile zdrențuite – Okawa – el este cel care îi spune că este periculos să o mai caute pe Goma. Pe seară a apărut un câine mare și negru care l-a dus pe Nakata într-o casă dintr-un cartier rezidențial unde l-a întâlnit pe domnul care se recomandă drept Johnnie Walker (a împrumutat fără permisiune înfățișarea și numele celui de pe eticheta sticlei de whisky). Nakata află că Johnnie Walker știe unde se află Goma și pentru a o duce înapoi la familia ei, el trebuie să facă ceva ce stă numai în puterea lui (pentru că avea abilitatea de a vorbi cu pisicile).

Capitolul 15

Kafka rămâne singur în cabana lui Oshima din pădure. Își pregătește de mâncare, citește, apoi se hotărăște să meargă prin pădure. Nu ascultă sfatul lui Oshima de a nu se aventura foarte adânc în pădure și se rătăcește. Regasește drumul spre cabană și revine la activitățile de rutină: sport, curățare, mâncat, spălat.

Capitolul 16