Orion, cunoscut și drept Vânătorul, este o constelație în emisfera nordică, fiind una dintre cele mai cunoscute. Ea este vizibilă și de pe teritoriul României în perioada noiembrie – aprilie. Prin mijlocul constelației trece ecuatorul ceresc, ceea ce face ca această alăturare de stele sa fie vizibilă din orice punct al Terrei, fapt care a făcut din această constelație una din cele mai cunoscute constelații în toate culturile antice. Și în prezent, această constelație continuă să fascineze mulți oameni, din diverse civilizații.

Cea mai strălucitoare stea a constelației este β Ori sau Rigel, urmată de α Ori sau Betelgeuse.În constelația Orion se regăsesc șase stele din cele mai strălucitoare cincizeci și una de stele de pe bolta cerească, Rigel, Betelgeuse, Bellatrix, Alnilam, Alnitak A și Saiph.

Constelația Orion mai este cunoscută ca fiind gazdă a celebrei Nebuloasei Orion, unul dintre cele mai spectaculoase obiecte cerești, vizibilă cu ochiul liber.

Descriere și localizare thumb|left|top|Constelația Orion văzută cu ochiul liber. Pentru identificarea mai ușoară au fost trasate linii între stele.

Constelația Orion dispune de un asterism (alăturare de stele), cunoscută sub denumirea de Centura lui Orion. Aceasta este formată din trei stele strălucitoare, situate aparent pe o linie. În jurul celor trei stele, alte patru stele strălucitoare compun „corpul” vânătorului. Aparent, privind imediat sub „centură”, observăm o proeminență formată din mai multe stele micuțe (din care una este de fapt Nebuloasa Orion), cunoscută ca și „Sabia lui Orion”.

În diferite mitologii, ne sunt prezentați „vecinii” constelației Orion. Acesta este înconjurat de cei doi câini de vânătoare, Câinele Mare (în latină: Canis Major) respectiv Câinele Mic (în latină: Canis Minor) ai vânătorului. Vânătorul „se luptă” cu Taurul (în latină: Taurus). Pe lângă aceștia trece Fluviul Eridan. De-asemenea este prezent și Iepurele (în ).

Există și alte modalități de a privi această constelație. De exemplu, în emisfera sudică, Orion are o cu totul altă poziționare și astfel centura și sabia sunt denumite Saucepan, („oala”, în limba română) în Australia. Centura lui Orion este numită și Drie Konings („Cei Trei Regi”) sau Drie Susters („Cele Trei Surori”) de vorbitorii dialectului Afrikaans din Africa de Sud.

Francezii o numesc les Trois Rois (în ), după cum se poate citi în cartea lui Alphonse Daudet, Lettres de Mon Moulin (1866)Alphonse Daudet, Lettres de mon moulin, Presses Pocket, Paris, 1977, p. 102.. Tot în Franța, Centura lui Orion este denumită, pe alocuri, „le Râteau” (în română: „Grebla”).

În secolele al XVII-lea - al VIII-lea, Centura lui Orion era cunoscută sub denumirea de Driekoningen („Cei Trei Regi”) de către navigatorii și cartografii olandezi.

Peste tot, sintagma Cei Trei Regi face referire la Cei trei crai de la Răsărit evocați în Evanghelia după Matei (Matei 2, 1-12)Biblia sau Sfânta Scriptură (2001), p.1462..

În zona tropicelor, constelația trece pe la zenitul locului, moment care este văzut cel mai bine între lunile noiembrie – februarie. În emisfera nordică, această constelație este una de iarnă, în timp ce în emisfera sudică este vara. În Antarctica, constelația nu este vizibilă în momentul cel mai propice deoarece Soarele nu apune în acel sezon și deci stelele nu sunt vizibile multă vreme.

Repere cerești thumb|left|200px|Orientarea pe bolta cerească în funcție de constelația Orion thumb|right|350px|Constelația Orion, fotografiată de Mouser Williams

Constelația Orion este foarte folositoare pentru a găsi mai multe stele importante. Prelungind linia centurii înspre sud-est, ajungem la Sirius (α Cma); inspre nord-vest o găsim pe Aldebaran (α Tau). O linie ce trece prin ceafa lui Orion ne îndreaptă spre Procyon (α Cmi). O altă linie ce trece de la Rigel prin Betelgeuse ne indică poziția stelelor Castor respectiv Pollux (α Gem și β Gem). Rigel face parte din „Cercul de Iarnă”, din care mai fac parte și Sirius, Procyon, Aldebaran, Capella și Castor. „Triunghiul de Iarnă” este format din Sirius, Betelgeuse și Procyon. Prin urmare, orientarea pe bolta cerească se poate face foarte ușor cunoscând bine constelația Orion.

Stele left|thumb|Betelgeuse Betelgeuse, cunoscută după Catalogul Bayer drept „Alpha Orionis” este o stea masivă de tipul M, supergigantă roșie ce se află către sfârșitul vieții sale. Este a doua cea mai strălucitoare stea din constelația Orion, dar a fost clasificată greșit ca cea mai strălucitoare pentru că este o stea variabilă neregulată și care a avut parte de o creștere a magnitudinii majoră în timpul în care a fost clasificată. Este considerată „umărul drept” al lui Orion și este a douăsprezecea cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. thumb|right|400px|Constelația Orion văzută în spectrul vizibil respectiv infraroșu. Rigel, cunoscută și ca „Beta Orionis” este o supergigantă albastră de tipul B și este a șaptea cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. Asemenea lui Betelgeuse, în interiorul nucleului lui Rigel au reacții de fuziune nucleară, elemente grele fiind pe cale să se nască. Steaua va trece la stadiul de supergigantă în curând (pe scara de timp astronomică) sau va colapsa gravitațional în cazul unei supernove, transformându-se într-un final într-o pitică albă. Ea este cunoscută ca și „piciorul lui Orion”.

Bellatrix a fost desemnată „Gamma Orionis” de către Johann Bayer. Colocvial, este cunoscută ca și „Steaua Amazoană”. De-asemenea, este a douăzeci și doua stea de pe cerul nocturn. Bellatrix este considerată o gigantă de tip B; deși este prea mică pentru a exploda într-o supernovă, luminozitatea stelei Bellatrix provine mai degrabă de la temperatura sa ridicată decât de la raza sa. Bellatrix este umărul stâng al lui Orion. a factor that defines Betelguese. Bellatrix serves as Orion's "left shoulder."

Mintaka, sau „Delta Orionis” conform denumirii Bayer, este cea mai slabă stea din centura lui Orion. Este un sistem stelar multiplu, format dintr-o gigantă albastră de tip B și o stea albă mai masivă de tip P. Sistemul stelar Mintaka constituie o stea variabilă binară cu eclipsă, unde atunci când componenta principală este eclipsată de cea secundară, este constatată o scădere drastică a luminozității. Mintaka este cea mai vestică din centura lui Orion.

Alnilam, cunoscută ca și „Epsilon Orionis” este o supergigantă albastră de tip B și este situată la o distanță de două ori mai mare de Soare față de Mintaka sau Alnitak, celelate două stele din Centura lui Orion. Alnilam își pierde masiv din masă ca și o consecință a faptului că este foarte mare. Are o vârstă de patru milioane de ani, aproximativ egală cu cea a scheletlui de umanoid găsit în Etiopia, în 2005.

Alnitak, denumită și „Zeta Orionis” de către Bayer este cea mai estică stea din Centura lui Orion. Este o stea triplă situată la o distanță de 800 de ani lumină, steaua principală fiind o stea supergigantă albastră fierbinte. Este de-asemenea cea mai strălucitoare stea de tipul O de pe cerul nocturn.

Saiph, sau „Kappa Orionis” este de fapt „piciorul drept” al lui Orion. Are aceleași dimensiuni ca și ale lui Rigel, dar este mult mai puțin strălucitoare deoarece temperatura superficială la suprafață de 26.000 °C face ca steaua să emită mai mult în regiunea ultravioletă a spectrului decât în cea vizibilă.

Din stelele mai puțin strălucitoare, enumerăm Hatsya („Iota Orionis”) care formează vârful spadei lui Orion, precum și Meissa („Lambda Orionis”) ce formează capătul acesteia. Ca și alte stele din constelația Orion (Betelgeuse, Rigel, Saiph, Alnitak, Mintaka, Alnilam, Hatsya), denumirea provine din limba arabă. Clasificare Bayer Clasificare Flamsteed Nume Magnitudine Distanță (A.l.) Clasă spectrală β 19 Rigel 0,12m 773 B8 Iab + B9 V + B9 V α 58 Betelgeuse 0,2 bis 1,5m 643 M1-2 Ia-Iab γ 24 Bellatrix 1,64m 243 B2 III ε 46 Alnilam 1,69m 1342 B0 Iab ζ 50 Alnitak 1,74m 818 O9.7 Ibe + O + B0 III κ 53 Saiph 2,07m 722 B0.5 Iavar δ 34 Mintaka 2,20 bis 2,35m 916 O9.5 II + B2 V ι 44 Nair Al Saif, Hatysa 2,75m 1326 O9 III π³ 1 Tabit 3,19m 26 F6 V η 28 3,35m 901 B1 V + B2 λ 39 Heka, Meissa 3,39m 1056 O8 III + B0.5 V τ 20 3,59m 555 B5 III π4 3 3,68m 1259 B2 III SB π5 8 3,71m 1342 B2 III SB σ 48 3,77m 1149 O9.5 V ο2 9 4,06m 169 K2 III φ2 40 4,09m 116 G8 III-IV μ 61 4,12m 152 A2 Vm e 29 4,13m 174 G8 III A 32 4,20m 289 B5 V π2 2 4,35m 194 A1 Vn φ1 37 4,39m 985 B0 IV χ1 54 4,39m 28 G0 V ν 67 4,42m 535 B3 IV ξ 70 4,45m 635 B3 IV ρ1 17 4,46m 344 K3 III π6 10 4,47m 954 K2 II ω 47 4,50m 1623 B3 IIIe HR 2113 4,53m 3978 K2 III c 42 4,58m 786 B2 III ψ2 30 4,59m 1418 B2 IV υ 36 Thabit 4,62m 1546 B0 V χ2 62 4,64m B2 Ia π1 7 4,64m 121 A0 V 11 4,65m 400 A0V p Si 31 4,71m 456 K5 III ο1 4 4,71m 542 M3 22 4,72m 1289 B2 IV-V 56 4,76m 1113 K2 IIvar 49m 4,77 154 A4 V HR 1887 4,78m 1864 B0.5 V 15 4,81m 319 F2 IV ψ1 4,89m 1110 B1 V:pe 51 4,90m 302 K1 III 4,91m 507 M1 III HR 1952 4,95m 2091 B2 IV-V 69 4,95m 775 B5 Vn 23 4,99m 962 B1 V 74 5,04m 64 F5 IV-V 27 5,07m 172 K0 III θ2 5,08m O9.5 Vpe θ1 Trapezium 5,13m 1897 O6 p 64 5,14m 1070 B8 V HR 1684 5,18m 321 K5 III 6 5,18m 241 A3 V 71 5,20m 69 F6 V 60 5,21m 367 A1 Vs 45 5,24m 371 F0 III 52 5,26m 480 A5 V 38 5,32m 345 A2 V 5 5,33m 638 M1 III HR 1571 5,33m 441 K1 III 14 5,33m 194 A m 72 5,34m 480 B7 V 21 5,34m 198 F5 IIvar HR 1861 5,34m 2 569 B1 IV HR 1519 5,35m 267 A m HR 1868 5,36m 1853 B1 V 55 5,36m 1681 B2 IV-V 75 5,39m 254 A2 V HR 1507 5,39m 157 F0 V U 5,40m 2146 M6 e – M9.5 e 16 5,43m 176 A2 m 73 5,44m 1400 B9 II-III 33 5,46m 1568 B1.5 V HR 1709 5,50m 599 K4 III

Curenți meteorici În jurul date de 21 octombrie, celebrul curent meteoric Orionidele atinge maximul său. Rata de meteori este de circa 20 de meteori pe oră. Radiantul curentului meteoric se regăsește la granița cu constelația Gemenii.

Obiecte de cer profund thumb|200px|Orion și constelațiile vecine. Plimbându-ne de la Centura lui Orion la sabia acestuia descoperim stelele multiple θ1 și θ2, numite și Trapezium, respectiv Nebuloasa Orion (M42). Acest obiect spectaculos poate fi văzut foarte clar și cu ochiul liber, ca și un noruleț, diferit de stelele din preajmă. Dacă privim printr-un binoclu, putem observa norii de gaz și de praf interstelar ce compun acest obiect. O altă nebuloasă cunoscută este IC 434, Nebuloasa Cap de Cal, situată în apropierea stelei ζ Orionis. Ea constă într-un nor întunecat de praf ce are forma unui cap de cal, de aici provenindu-i și denumirea.

În afara acestei nebuloase, dacă studiem constelația Orion cu un telescop mic, putem descoperi o serie de obiecte de cer profund interesante, printre altele numărându-se M 43, M 78 dar și stelele multiple Iota Orionis respectiv Sigma Orionis. Un telescop mai mare vă poate ajuta să vedeți nebuloasa de emisie, Bucla lui Barnard sau Nebuloasa Flacără (NGC 2024) dar și alte stele mai puțin strălucitoare.

Toate acestea fac parte din mai marele Nor Complex Molecular din Orion, localizat la aproximativ 1500 de ani lumină depărtare și care are o lungime de sute de ani-lumină. Este una din cele mai intense regiuni de formare a stelelor, vizibilă din galaxia noastră.

Ecouri în cultură Actuală configurație a stelelor din constelația Orion, s-a format acum aproximativ 1.5 milioane de ani, stelele mișcându-se relativ încet față de Pământ. Orion va mai putea fi cunoscut în configurația actuală încă 1-2 milioane de ani, devenind astfel una din constelațiile care au „asistat” la progresul rasei umane.

Din cauza faptului că sunt atât de strălucitoare, stelele din Orion au fost format una din cele mai răspândite constelații printre popoarele antice, dar totdată această constelație este regăsită sub diverse forme în diverse culturi.

Orientul Îndepărtat