Mara este un roman social scris de Ioan Slavici și publicat pentru prima oară sub formă de foileton în perioada ianuarie–decembrie 1894 în revista bucureșteană Vatra și în volum în 1906 de către Editura Institutului de Arte Grafice „Luceafărul” din Budapesta.Al. Piru, „Ioan Slavici”, în România literară, anul VI, nr. 4, joi 25 ianuarie 1973, p. 16.Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol. I, 1971, p. 503. Autorul a devenit cunoscut în literatura română mai ales ca nuvelist, iar Mara este romanul său de debut publicat după aproape 20 de ani de carieră literară.Dan Mănucă, „Slavici, Ioan”, 1979, pp. 790–791. În acest roman autorul adâncește problematica socială pe care o tratase anterior în nuvelele sale.

Romanul prezintă eforturile precupeței văduve Mara de a asigura o existență îndestulată copiilor ei, Persida și Trică, și trecerea acestora de la copilărie la maturitate.Dan Mănucă, „Slavici, Ioan”, 1979, p. 791.Dan Mănucă, „Ioan Slavici”, în vol. Eugen Simion (coord.), Dicționarul general al literaturii române, vol. VI (S–T), Editura Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 250. Fire activă și întreprinzătoare, Mara se îmbogățește tot mai mult, în timp ce copiii ei se confruntă cu conflicte puternice: Persida se îndrăgostește de Națl Hubăr, fiul unui măcelar neamț, și se căsătorește în taină cu el în ciuda prejudecăților etnice și religioase ale societății timpului, iar Trică se înrolează voluntar în armata imperială austriacă, refuzând să fie răscumpărat de la oaste de meșterul cojocar pentru care lucra.

Acțiunea se desfășoară în perioada absolutismului austriac de după Revoluția de la 1848, mai precis în perioada 1850–1860, în câteva localități românești de pe valea Mureșului (aflate în acea perioadă pe teritoriul Imperiului Austriac), depășind rar limitele acestei zone geografice.Dimitrie Vatamaniuc, Ioan Slavici. Opera literară, 1970, pp. 183–184.Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968, p. 331.Ion Negoițescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, București, 1991, p. 114.În perioada 1849–1860, ca o consecință directă a Revoluției Maghiare din 1848–1849, râul Mureș a reprezentat frontiera între Regatul Ungariei și Voivodina Sârbească și Banatul Timișan, entități administrative separate ale Imperiului Austriac. Radna (la fel ca și orașul Arad) se afla pe teritoriul Regatului Ungariei, în timp ce Lipova era pe teritoriul Voivodinei sârbești și Banatului timișan. În urma înfrângerilor suferite de austrieci în Războiul Franco-Italo-Austriac (1859), împăratul Franz Joseph I a hotărât desființarea acestei frontiere în 1860 și încorporarea majorității teritoriului Voivodinei sârbești și Banatului timișan (Banatul și Bačka, mai puțin Syrmia) în Regatul Ungariei, pregătind astfel calea către adoptarea Compromisului austro-ungar (1867). Vezi: Ion I. Nistor, Istoria românilor, vol. 2, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2002, p. 95; Ela Cosma, „Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, consulul austriac la Belgrad și Revoluția pașoptistă din Serbia”, în Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Series historica, tomul XLVII (47), Editura Academiei Române, București, 2008, p. 65. Scriitorul realizează aici o vastă frescă socială a unui târg românesc din împrejurimile Aradului de la mijlocul secolului al XIX-lea, creând portrete vii și scoțând în evidență realități și moravuri specifice societății ardelene ale acelei epoci.Mircea Popa, „Slavici Ioan”, 1978, p. 422.Sara Iercoșan, „Mara”, în Ion Pop (coord.), Dicționar analitic de opere literare românești, vol. 3 (M–P), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002, pp. 29–32.

Deși apariția romanului a trecut aproape neobservată,Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968, p. 330.Dimitrie Vatamaniuc, Ioan Slavici. Opera literară, 1970, p. 12. el a fost elogiat de istoricul Nicolae Iorga în 1906, după publicarea sa în volum, apoi redescoperit în 1937 de criticul George Călinescu, ajungând să dobândească în timp o glorie care amenință să umbrească nuvelistica lui Slavici.Ovidiu Papadima, „Ioan Slavici”, în Istoria literaturii române, vol. III, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973, p. 417.Cornel Ungureanu, „Mara, după un veac de singurătate”, 2010, pp. 28–29. În opinia majorității criticilor literari romanul Mara reprezintă o treaptă intermediară în evoluția romanului românesc între Ciocoii vechi și noi (1862) de Nicolae Filimon și Ion (1920) de Liviu Rebreanu, fiind o operă de referință a literaturii române.Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române, 1994, p. 286.

Romanul a fost ecranizat în filmul Dincolo de pod, regizat de Mircea Veroiu după un scenariu propriu, având-o pe Leopoldina Bălănuță în rolul principal.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 18, 123. Premiera oficială a filmului a avut loc în februarie 1976.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 249.

Rezumat

thumb|180 px|Basilica „Sf. Maria” din Radna (începutul sec. al XVIII-lea) este menționată în roman. În perioada absolutismului austriac de după Revoluția de la 1848, precupeața Mara Bârzovanu, văduva unui cizmar sărac din satul Radna de pe valea Mureșului, muncește din greu pentru a strânge bani care să-i permită să ducă o viață tihnită și să le asigure un viitor celor doi copii pe care-i are: Persida și Trică.Pompiliu Constantinescu, „I. Slavici. «Mara» – un roman”, în Mișcarea literară, anul II, nr. 40–41, 15–20 august 1925, p. 3.Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968, p. 332. Pentru a-și suplimenta veniturile, ea arendează podul de plute peste Mureș care făcea legătura între satul Radna și orașul Lipova, percepând o taxă pentru trecerea oamenilor și carelor. Astfel, agonisind suma necesară de bani, Mara o dă pe Persida la studii la mănăstirea călugărițelor minorite din Lipova, iar pe Trică îl trimite să învețe meserie la meșterul cojocar sârb Steva Claici din Arad.George Călinescu, „Slavici romancier”, în Adevărul literar și artistic, anul XVIII, nr. 869, 1 august 1937, pp. 7–8.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1982, p. 511.Șerban Cioculescu, Curs de istoria literaturii române moderne, 1947, pp. 47–50. Timpul trece, iar Mara, a cărei avere sporește de la o zi la alta, începe să împrumute bani cu camătă, în asociere cu măcelarul german Anton Hubăr, economul orășenesc de la Lipova.Nicolae Iorga, „Un nou roman al d-lui Slavici”, în Sămănătorul, anul V, nr. 25, 18 iunie 1906, pp. 482–483.Al. Săndulescu, „Prefață”, 1964, p. 15.

Într-o zi de primăvară, înainte de Paști, Persida, devenită acum o domnișoară de o frumusețe rară, atrage privirile lui Ignatius (Națl) Hubăr, fiul măcelarului, iar cei doi tineri se îndrăgostesc unul de altul.Octav Botez, „Slavici romancier. «Mara»”, în Adevărul literar și artistic, anul VI, nr. 247, 30 august 1925, p. 2. Părinții lor nu sunt însă de acord cu căsătoria tinerilor din cauza prejudecăților cu privire la naționalitate, religie și stare socială: Mara, care strânsese o zestre mare pentru Persida, vrea să o mărite cu un teolog și nu cu un măcelar neamț, în timp ce bătrânul Hubăr nu vrea să-și vadă fiul însurat cu fiica unei precupețe. Cei doi tineri se zbuciumă profund din cauza reprimării sentimentelor. Pentru a-i separa, Hubăr își trimite fiul în cei doi ani de călătorie care, după rânduiala breslelor, îi erau necesari unei calfe pentru a intra în rândul meșterilor, iar Mara își trimite fata la Arad. Întâlnirea întâmplătoare acolo a tinerilor îi ajută să-și înțeleagă sentimentele, iar apoi Națl își continuă călătoria și Persida se întoarce la mănăstire. În perioada următoare cei doi se întâlnesc ocazional pe ascuns, având o relație oscilantă.

Trece încă un an, timp în care Trică, devenit calfă, este angajat de meșterul cojocar Bocioacă din Lipova.Ion Dodu Bălan, „Ioan Slavici”, 1972, p. 312. Națl vine acasă după un an și jumătate de peregrinări, dar, în urma unui conflict cu tatăl său, pleacă iarăși pentru a-și încheia stagiul de pregătire. Relația între tată și fiu este tot mai tensionată, iar Hubăr îi reproșează fiului că l-a făcut de rușine pentru că în cei doi ani de călătorie a umblat mai mult hoinar decât a lucrat prin măcelării. Cu complicitatea lui Trică, cei doi tineri sunt cununați în secret, fără știrea părinților, de preotul ortodox Codreanu, apoi fug la Viena, unde Națl închiriază, împreună cu alți doi tineri, o măcelărie în apropierea barierei de la Lerchenfeld.

thumb|left|Valea Mureșului în apropiere de Lipova. În vârful dealului se află Cetatea Șoimoș. Depărtarea de părinți și traiul într-un oraș străin îi face să se simtă nefericiți, așa că se întorc la Lipova, unde Națl arendează birtul de la Sărărie, cu banii primiți de la mama lui. Căsnicia celebrată în taină nu este însă mult timp fericită, iar Națl, care nu mai poate îndura această situație, începe să se considere o victimă și se comportă brutal cu soția sa. Nevoită să se ocupe mai mult singură de birt, bătută și ignorată de soț, Persida pierde prima sarcină. După un timp în care domnește din nou liniștea în familie, Națl își reia vechile obiceiuri și își bate iarăși soția. Între timp, Trică este sedus de soția lui Bocioacă, dar, nedorind să se știe dator meșterului care-i plătise răscumpărarea de la oaste, se înrolează voluntar în armata austriacă.C. Măciucă, „Prefață” la vol. Ioan Slavici, Mara, 1961, p. XVI.Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968, pp. 350–351.

Peste un an, Persida naște un băiat, iar acest eveniment produce o schimbare bruscă de atitudini: părinții își iartă copiii după ce află că aceștia sunt cununați.Al. Săndulescu, „Prefață”, 1964, p. 18. Doar bătrânul Hubăr mai este încă nemulțumit că nu i s-a cerut încuviințarea, dar botezul copilului în Biserica Catolică îl îmblânzește. Trică se întoarce acasă mult mai matur după ce fusese rănit la șold în Războiul Austro-Italian (1859), iar în Postul Paștelui atât el, cât și Națl sunt promovați la rangul de meșter, prin stăruința lui Bocioacă.Corina Ciocârlie, „Podărița și grănicerul”, 2010, p. 95. Liniștea casnică nu durează însă, deoarece Hubăr este ucis într-o criză de nebunie de fiul său nelegitim, Bandi, tocmai când voia să-l recunoască și să-i facă un rost.

Structură Romanul Mara este împărțit în 21 de capitole numerotate cu cifre romane, fiecare având un titlu scurt și semnificativ.Dimitrie Vatamaniuc, „Note și variante”, 1973, p. 767.

I. Sărăcuții mamei II. Maica Aegidia III. Furtuna cea mare IV. Primăvară V. Ani de tinerețe VI. Ispita VII. Zbuciumare VIII. Datoria IX. Inima, săraca X. Cine ce poate XI. Altă lume XII. Două porunci XIII. Datorii vechi XIV. Rostul lui Bandi XV. Isprăvile lui Trică XVI. Greul vieței XVII. Birtul de la sărărie XVIII. Blestemul casei XIX. Verboncul XX. Norocul casei XXI. Pace și liniște

În varianta publicată în foileton în revista Vatra titlurile capitolelor respectă ortografia vremii: „Sărăcuțiĭ mameĭ”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 1, p. 10. „Anĭ de tinerețe”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 4, p. 111. „Sbuciumare”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 7, p. 203. „Douĕ poruncĭ”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 13, p. 402. „Datoriĭ vechĭ”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 14, p. 426. „Rostul luĭ Bandi”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 16, p. 486. „Isprăvile luĭ Trică”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 17, p. 522. „Greul viețiĭ”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 18, p. 550. „Birtul de la Sărărie”,I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 20, p. 614. „Blestemul caseĭ”I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 21, p. 676. și „Norocul caseĭ”.I. Slavici, Mara, în Vatra, anul I, nr. 23, p. 738.