Yukio Mishima (三島由紀夫 Mishima Yukio potrivit topicii japoneze), este numele public, pseudonimul lui Kimitake Hiraoka (平岡公威 Hiraoka Kimitake), (n. 14 ianuarie, 1925 - 25 noiembrie, 1970), scriitor japonez și activist politic de extremă dreapta, cunoscut pentru scrierile sale (36 de volume incluzând romane, povestiri, eseuri, piese de teatru, dintre care cele mai bune au fost traduse în engleză și franceză) și moartea din alt veac pe care și-a ales-o. A fost de asemenea campion la kendō.
În debutul volumului său din 1980 Mishima sau viziunea Vidului, Marguerite Yourcenar remarca:
Yukio Mishima rămâne unul dintre cei mai interesanți, dar și controversați, autori japonezi ai secolului al XX-lea. Controversa se naște din afinitățile și crezurile sale literare, politice și morale, cât și de faptul că este ultima personalitate a lumii japoneze care s-a sinucis prin metoda tradițională seppuku, în urma unei încercări, nereușite, de lovitură de stat.
Mishima rămâne cunoscut și datorită culturismului pe care l-a practicat, dar și pentru cariera de fotomodel. Un film biografic din 1985, regizat de Paul Schrader, se intitulează Mishima: A Life in Four Chapters (Mishima: O viață în patru capitole) și descrie viața scriitorului.
Copilăria thumb|left|Mishima în copilărie (cca. aprilie 1931) Mishima a văzut lumina zilei în districtul Yostuya din orașul Tokyo (care acum face parte din Shinuku). Tatăl său se numea Azusa Hiraoka și era un funcționar guvernamental. Mama sa, Shizue, era fiica celui de-al cincilea director al Academiei Kaisei. Tatăl lui Shizue, Kenzō Hashi, era specialist în literatura chineză clasică.
Copilăria i-a fost dominată în totalitate de umbra bunicii sale, Natsu, care a luat în primire copilul imediat după naștere și l-a separat de părinți. Natsu făcea parte dintr-o veche familie de samurai, strănepoată a unui daimyo (prinț), înrudită chiar cu dinastia Tokugawa; își dădea aere aristocratice, chiar și după căsătoria cu bunicul lui Mishima, un om comun, un birocrat care s-a îmbogățit în paradisul fiscal al noilor frontiere coloniale. Natsu era o femeie încăpățânată, "maladivă, puțin isterică, chinuită de reumatisme și nevralgii craniene", uneori violentă, (în operele lui Mishima există numeroase aluzii la această violență); avea dureri cumplite, iar tânărului Mishima îi revenea sarcina să o maseze. Pe seama lui Natsu pun biografii lui Mishima fascinația acestuia pentru moarte și pentru lucrurile excentrice. Natsu citea cărți în limba franceză și în limba germană și avea un gust aristocratic pentru teatrul Kabuki. Natsu nu i-a permis lui Mishima să stea la soare, să practice vreun sport sau să se joace cu ceilalți copii. Era mai mult singur sau înconjurat de verișoare și păpușile acestora. "Contactului acesta cu un suflet și un trup bolnav îi datorează poate <Mishima> lecția esențială, întâia lui impresie de stranietate a lucrurilor. Îi datorează însă, mai ales, experiența de a fi iubit cu gelozie, nebunește și de a răspunde acestei mari iubiri. (Marguerite Yourcenar, op. cit.)
Mishima s-a întors în sânul familiei sale la vârsta de 12 ani. S-a atașat de mamă. Aceasta fusese născută într-una din familiile de pedagogi confucieni, care reprezintă, în mod tradițional, însăși chintesența logicii și moralității japoneze. Ea a fost aceea care s-a aplecat asupra lucrărilor lui literare de adolescent beat de literatură, la ea se întorcea pentru a fi încurajat, ei îi dădea textele să le citească și să i le corecteze. Tatăl său era brutal, milităros și (Marguerite Yourcenar, op. cit.) Tatăl făcea adesea incursiuni neașteptate în camera băiatului pentru a descoperi orice dovadă cât de mică a unui interes pentru literatură, pe care îl considera un semn al efeminării, și îi distrugea manuscrisele printr-un gest extrem de violent. Cu toate acestea copilul nu a reacționat niciodată la aceste provocări.
Școala și primele scrieri
La doar 12 ani Yukio Mishima a început să scrie primele sale povestiri. Citea cu voracitate opere de Raymond Radiguet, Oscar Wilde, Rainer Maria Rilke, precum și ale clasicilor literaturii japoneze. Cu toate că familia sa nu era suficient de bogată, bunica sa Natsu a insistat ca băiatul să fie trimis la o școală de elită, Școala Peers (Universitatea Gakushūin din Tokyo).
Dupa șase ani plini de nenorociri petrecuți la școală devenise un adolescent palid și fragil, dar fusese acceptat drept cel mai tânăr membru al societății literare a școlii. Pe Mishima îl atrăgea autorul japonez Michizō Tachihara (1914–39), care la rândul lui aprecia poezia japoneză clasică waka. Primele lucrări ale lui Mishima includ și poezie waka, după acestea tânărul publicând romane. A primit invitația să scrie la o prestigioasă revistă literară japoneză, Bungei-Bunka (文芸文化 Cultură literară), unde a trimis povestirea Hanazakari no Mori (花ざかりの森 Pădurea înflorită), inspirată de străvechea Japonie poetică, scriere în care naratorul simte că strămoșii săi trăiesc încă, înăuntrul sufletului său. Povestirea, plină de metaforele și aforismele caracteristice stilului scriitorului, va fi publicată în 1944 sub forma unei cărți, cu un tiraj limitat (doar 4,000 de copii) din cauza crizei de hârtie din timpul războiului. Ca să-l protejeze de o posibilă aversiune din partea colegilor săi, profesorii au născocit pseudonimul "Yukio Mishima".
Povestirea , scrisă de Mishima și publicată în 1946 cu ajutorul lui Yasunari Kawabata, descrie disprețul cu care s-a confruntat când le-a mărturisit membrilor echipei de rugby că făcea parte dintr-o societate literară. Acest traumatism a furnizat material și pentru povestirea din 1954.
Mishima a fost chemat să se prezinte la comisia de înrolare, dar în momentul controlului medical era răcit și a avut inspirația să mintă și să se declare tuberculos, motiv pentru care a fost considerat inapt pentru serviciul militar și lăsat la vatră. Deși Mishima era bucuros că nu a plecat pe front, multă vreme după aceea s-a simțit vinovat că a supraviețuit și a pierdut șansa unei morți eroice.
Deși tatăl îi interzisese să mai scrie, Mishima a continuat în secret în fiecare noapte această activitate, ajutat și protejat de mama sa, Shizue, care era întotdeauna prima sa cititoare. După terminarea școlii, tatăl sau, un simpatizant al nazismului german, nu i-a permis să devină scriitor, ci l-a obligat să studieze Dreptul German. Mishima mergea la cursuri ziua, dar continua să scrie în timpul nopții și a absolvit Universitatea de elită din Tokio în 1947. A obținut o slujbă în Ministerul de Finanțe și părea să se îndrepte spre o carieră de funcționar extrem de promițătoare.
Cu toate acestea era istovit și tatăl său a fost de acord să se retragă un an și să se dedice scrisului. În final, extrasele de cont ale drepturilor de autor încasate de Mishima după primele succese literare aveau să-l convingă că fiul său este făcut să fie scriitor.
Literatura de după război
Mishima scria romane, nuvele, povestiri și eseuri literare, precum și piese extrem de apreciate pentru teatrul Kabuki, dar și adaptări moderne după dramele Noh. Mishima a început povestirea , bazată pe o călătorie din copilăria sa la mare, în 1945 pe un șantier naval, continuând să lucreze la ea până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În ianuarie anul 1946, l-a vizitat pe faimosul Yasunari Kawabata în Kamakura, purtând cu el manuscrisul povestirilor și Tabako, cerându-i lui Kawabata ajutor și sfaturi. În luna iunie 1946, la recomandarea lui Kawabata, povestirea Tabako a fost publicată în revista literară .
Mishima și-a început primul său roman, Tōzoku (盗賊 Hoții), în 1946 și l-a publicat în 1948. I-a urmat apoi Kamen no Kokuhaku (Confesiunile unei măști), o operă cu accente autobiografice despre un tânăr cu latențe de homosexual, care trebuie să se ascundă după o mască pentru a fi acceptat de societate. Romanul a avut un succes extraordinar și a făcut din Mishima o celebritate la vârsta de doar 24 de ani. În jurul lui 1949, Mishima a publicat o serie de eseuri în Kindai Bungaku asupra lui Yasunari Kawabata, pe care l-a stimat întotdeauna.
Mishima a fost foarte cunoscut în întreaga lume, iar majoritatea cărților sale au fost traduse în limba engleză, iar unele dintre acestea au fost traduse și în limba română. Mishima a călătorit foarte mult; în 1952 a vizitat Grecia, țară de care fusese fascinat încă din copilărie. Ecouri din călătoria sa apar în , publicat în 1954, roman inspirat din legenda greacă despre Dafnis și Cloe. Mishima se folosea și de evenimente contemporane lui în romanele sale. Templul de aur roman publicat în 1956, este o transpunere fictivă a incendierii faimosului templu din Kyoto. Utage no ato (După banchet), scriere publicată în 1960, urmărea atât de atent evenimentele din jurul campaniei politicianului Hachirō Arita încât Mishima a fost acționat în instanță pentru încălcarea intimității.
Mishima fost nominalizat de trei ori pentru Premiul Nobel pentru literatură, dar când în 1968 prietenul și maestrul său, bătrânul și marele scriitor Yasunari Kawabata l-a câștigat, Mishima a înțeles că șansele ca premiul să fie acordat unui al doilea japonez sunt extrem de reduse în viitorul appropiat. Acest fapt s-a întâmplat abia în anii '90 când Oe Kenzaburo a adus cel de-al doilea Premiu Nobel pentru literatură în Japonia. Dezamăgirea era firească la Mishima, (Marguerite Yourcenar, op. cit.)
Actorie și modelling Mishima a fost și actor, revenindu-i rolul principal din filmul lui Yasuzo Masumura din 1960, Speriat de moarte. A jucat și în filmele Yukoku (Patriotism) (regizat de el, 1966), Kurokotage (Șopârla neagră) (în regia lui Kinji Fukasaku, 1968) și în Hitokiri (în regia lui Hideo Gosha, 1969). Scriitorul a cântat în filmul Speriat de moarte (pe muzica lui Shichirō Fukazawa).
Mishima a apărut ca foto model în Ba-ra-kei: Ordeal by Roses (Ba-ra-kei: Calvarul trandafirilor) de Eikoh Hosoe, precum și în Young Samurai: Bodybuilders of Japan (Tânărul samurai: Culturiștii japonezi) sau Otoko: Photo Studies of the Young Japanese Male (Otoko: Studii fotografice ale tânărului bărbat japonez) de Tamotsu Yatō.
Viața personală right|thumb|Yukio Mishima (mai jos) cu Shintaro Ishihara în 1956. După Confesiunile unei măști Mishima a încercat să uite obsesiile copilăriei și individul dublu care supraviețuia în mintea sa și a flirtat continuu cu moartea. A încercat să se lege cu frânghii groase de lumea reală și a început o serie de antrenamente fizice extrem de dure. Și-a disciplinat strict viața și,așa cum acorda două ore zilnic exercițiilor fizice destinate reclădirii corpului, după miezul nopții se închidea în birou pentru a consacra două ore textelor lui destinate consumului curent, iar restul nopții până în zori cărților lui adevărate, capodoperele care ne încântă și azi. În ultimii 15 ani de viață a practicat Kendo, un sport tradițional japonez al duelului cu săbii din bambus, devenind maestru cu centura neagră. Toate tentativele de disciplinare și sporire a rezistenței reprezentau pentru Mishima nu atât atracția senzaționalului, cât o etapă în cunoaștere. , spune el în Soare și oțel, eseul din 1967.
În 1958 , s-a căsătorit cu Yoko Sugiyama, după ce inițial își dorise o căsătorie cu Michiko Shoda - viitoarea soție a împăratului Akihito. După alți trei ani cuplul a avut o fiică și un fiu.
În 1967 Mishima s-a înscris în Army Self Defense Force (ASDF) și a făcut antrenamentul de bază. Un an mai târziu a înființat Tatenokai (Societatea scutului), compusă din studenți care s-au format cu ajutorul artelor marțiale și al unei discipline de fier sub tutela lui Mishima.