În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323. Termenul „negație” are și sensul „cuvânt negativ” cu care se realizează negațiaConstantinescu-Dobridor 1998, articolul negație..

Negația gramaticală poate fi totală, realizându-se prin negarea predicatului și exprimându-se astfel o judecată care poate fi parafrazată prin „este fals că” + judecata pozitivă. Exemplu: Je ne le connais pas „Nu-l cunosc” = Il est faux que je le connaisse „Este fals că îl cunosc”Dubois 2002, p. 321.. Numai aceasta constituie totodată o negație logicăCs. Nagy 2007, 334–335. o. și o propoziție negativă. Negația poate fi de asemenea parțială, referindu-se la o altă parte de propoziție decât predicatul: Nu Ion a luat cartea, ci Vicu (negarea subiectului), Nu cartea a luat-o Vicu, ci caietul (negarea complementului direct). Acestea nu sunt propoziții negativeAvram 1997, pp. 309–315..

Negația se realizează cu ajutorul unor cuvinte cu sens negativ (negații). În unele limbi, ca româna, se întâlnește așa-numita „dublă negație”, adică au unul sau mai multe cuvinte negative suficiente, ex. nu, ce realizează și singure negarea predicatului, și mai multe cuvinte negative auxiliare, ex. nimeni. Când se folosește cel puțin o negație auxiliară, cea suficientă contează ca negație principală. Franceza standard este o limbă în care este aproape totdeauna obligatorie dubla negație, adică totdeauna există o negație principală, dar aceasta nu este și suficientă. În fine, există și limbi precum engleza standard, în care nu este admisă dubla negație în exprimarea standard, adică sunt suficiente și de folosit singure și negațiile care corespund în alte limbi unor negații auxiliare.

Negația suficientă poate fi și absolută, adică să fie un cuvânt propoziție care constituie singur o comunicare, ca răspuns într-un dialog sau înlocuind o propoziție într-o frază: – Vii? – Nu; On ne sait pas encore si le taux de croissance de cette année atteindra ou non 2 % „Nu se știe încă dacă creșterea (economică) din anul acesta va atinge sau nu 2%”Delatour 2004, p. 187..

Uneori dubla negație este admisă și într-o limbă ca engleza, dar atunci este vorba de falsă negație, de fapt afirmație prin negarea negației. Exemple: Nu putea să nu răspundă la scrisoareForăscu 2001.; I’m not unhappy „Nu sunt nefericit(ă)”; Nem lehet nem szeretni „Nu poți să nu-l/n-o iubești”.

Pe de altă parte, o propoziție pozitivă din punct de vedere formal poate avea sens negativ, în: propoziții enunțiative exclamative ironice: Exact asta îmi trebuia acum!; propoziții interogativ-exclamative retorice: Mit bánom én? „Ce-mi pasă mie de asta?”.

Pe lângă negația propozițională se distinge negația lexicală prin care rezultă antonime ce contrazic sensul unor cuvinte sau grupuri de cuvinte. Astfel iau naștere cuvinte negative auxiliare și alte cuvinte, prin: compunere: niciodată, non valable „nevalabil”În ortografia franceză se consideră cuvinte compuse și unele ale căror componente sunt scrise separat.; derivare cu prefixe: neadevărConstantinescu-Dobridor 1998, articolul prefix., illisible „neciteț”; derivare cu sufixe: useless „nefolositor, -oare”, kéretlen „necerut(ă)”Rounds 2001, p. 220..

În limba română

În română există un singur cuvânt de negație principal, nu, și pentru negația totală, și pentru cea parțială, cu varianta fonetică n- (înaintea cuvintelor cu inițială vocalică), considerat adverb în gramatica tradiționalăSecțiune după Avram 1997, pp. 309–315, în afara informațiilor din surse indicate separat..

Negația absolută se realizează în principal tot cu nu, dar în registrul de limbă familiar și în unele enunțuri cu încărcătură afectivă relativ mare, se pot folosi și cuvinte și expresii precum ași, nț, da de unde, aiurea, nici poveste, nici în ruptul capului, Doamne ferește, pe dracul, mai mult de-o grămadă, mai mult de-o groază. În dialog: – A recunoscut că el este vinovatul? – Ei, pe dracul!

Celelalte cuvinte de negație sunt de regulă auxiliare. Acestea sunt: adverbe: nicăieri, deloc, nici; pronume nehotărâte: nimeni, nimic; adjectivul pronominal nehotărât niciun; conjuncția nici.

O parte din acestea sunt formate prin compunere: nici plus unele adverbe (niciodată, nicicând, nicicum, nicidecum, niciunde) și nici plus adjectivul pronominal/pronumele nehotărât un(ul): niciun(ul).

În unele situații și acestea pot fi suficiente: în răspunsuri fragmentare la o întrebare: – Îți place? – Deloc; – Cine vine? – Nimeni; în propoziții nominale: Cartea – nicăieri; în propoziții verbale eliptice de predicat: El – nimic; în comparații: ca nimeni altul, ca niciodată; în construcții coordonate cu un termen opus pozitiv care determină aspectul pozitiv al propoziției: Vorbește puțin sau deloc; ca determinante antepuse ale unui adjectiv sau ale unui adverb: o sarcină deloc ușoară, teorie de nimeni combătută.

Falsă negație poate exista în mai multe situații: Două negații se pot anula una pe alta: El nu era nevinovat. Negarea unui cuvânt poate însemna afirmarea antonimului său: muncă deloc ușoară = muncă grea. O propoziție interogativă propriu-zisă totală poate avea același sens cu negație sau fără: Vii mâine? = Nu vii mâine? Negația numită expletivă este prezentă în propoziții negative din punct de vedere formal, dar având sens pozitiv. Astfel de propoziții pot fi: propoziții interogative retorice: Cine nu-l cunoaște pe el? propoziții enunțiative exclamative: Câte n-am pătimit eu! propoziții circumstanțiale de timp de anterioritate introduse prin până și locuțiuni conjuncționale cu până, în care nu este facultativ: Pleacă până (nu) se întunecă!

În limba franceză

Cuvinte și locuțiuni negative

Non „nu” se folosește în trei situații. Ca negație independentă constituie un cuvânt propoziție sau înlocuiește o propoziție într-o frazăSecțiune după Delatour 2004, p. 187.: – Veux-tu du café ? – Non, merci „– Vrei cafea? – Nu, mulțumesc”; On ne sait pas encore si le taux de croissance de cette année atteindra ou non 2 % „Nu se știe încă dacă creșterea (economică) din anul acesta va atinge sau nu 2%”.

Integrată în propoziție, servește la negația parțială, exprimând o opoziție: Le champagne se boit frais mais non glacé „Șampania se bea rece, dar nu ca ghiața”.

Pas „nu” este utilizată mai mult în construcții de negare a predicatului (vezi mai jos), dar și pentru negația parțială, ca și non, uneori putându-l înlocui pe acesta: La petite Camille veut un gâteau au chocolat et pas un autre „Micuța Camille vrea o prăjitură cu ciocolată și nu alta”.

Non pas „nu” este o locuțiune cu care negația parțială este întărită: Le mot ici est un adverbe et non pas une préposition „Cuvântul ici este un adverb și nu o prepoziție”.

Non plus „nici” este o locuțiune folosită tot în negație parțială: Elle ne veut pas se marier, lui non plus „Ea nu vrea să se căsătorească, și nici el”.

Construcții pentru negarea verbului

În franceza standard sunt relativ rare cazurile când pentru negarea verbului este suficientă o singură negație. Negația ne este principală, dar foarte rar suficientă. Fie că este la un mod predicativ sau nu, verbul este negat aproape totdeauna cu o construcție formată din cuvântul negativ ne (înaintea unei vocale redus la n’) și cel puțin încă un cuvânt negativ. Cel din urmă este cel mai adesea pas, care nu se traduce în dubla negație, formând sensul „nu” împreună cu ne: Jean n’aime pas voyager „Lui Jean nu-i place să călătorească”Secțiune după Delatour 2004, pp. 188–191..

Negarea cu pas poate fi întărită prin du tout „deloc”: Je ne comprends pas du tout ton attitude „Nu înțeleg deloc atitudinea ta”.

Se mai poate folosi și împreună cu encore „încă”, pentru limitarea negației: Il n’a pas encore réservé sa place „Încă nu și-a rezervat locul”.

Alte cuvinte negative, auxiliare, folosite în construcția cu ne, înlocuiesc obligatoriu negația pas. Sunt în general pronume nehotărâte sau adverbe cu sens negativ având funcția de complemente circumstanțiale de diferite tipuri: Depuis son accident, il ne fait plus de sport „De când cu accidentul, nu mai face sport”; On n’entend jamais parler de lui „Nu se aude niciodată vorbindu-se despre el”; Je ne connais personne dans cette ville „Nu cunosc pe nimeni în orașul ăsta”.

Negarea unei părți de propoziție multiple (subiect sau complement) se face cu ne și ni „nici” repetat: Il n’y a ni école ni mairie dans ce village „Nu este nici școală, nici primărie în satul ăsta”.

Primul ni poate fi înlocuit de pas: Il n’y a pas d’école ni de mairie… „Nu este școală și nici primărie…”

Pot fi folosite mai multe cuvinte negative auxiliare: Je n’ai plus aucun espoir „Nu mai am nicio speranță”.

Tot înlocuind negația pas se folosește que „decât” în construcție restrictivă: Je n’ai qu’un billet de 20 euros „N-am decât o bancnotă de 20 de euro”.

Locul negației ne este înaintea verbului, dar nu totdeauna imediat antepus. La infinitiv, de regulă și ne și celelalte negații, cu unele excepții, sunt alăturate și antepuse: On demande aux visiteurs de ne pas prendre de photos dans le musée „Vizitatorii sunt rugați să nu facă fotografii în muzeu”.

Pronumele personale neaccentuate se plasează după ne: Il ne lui dit pas toute la vérité „(El) nu-i spune tot adevărul”.

Schimbări provocate de negație

Una din aceste schimbări este înlocuirea în anumite cazuri a articolelor nehotărâte și a celor partitive cu prepoziția deDelatour 2004, p. 43.: Les étudiants ont posé des questions „Studenții au pus întrebări” → … n’ont pas posé de questions „… n-au pus întrebări”; Il y a encore de la neige sur les toits des maisons „Mai este zăpadă pe acoperișurile caselor” → Il n’y a plus de neige… „Nu mai este zăpadă…”

Altă consecință este înlocuirea cuvântului propoziție afirmativ oui „da” cu si „ba da”: – Tu viens déjeuner ? – Oui, j’arrive „– Vii la prânz? – Da, vin” vs. – Tu ne viens pas déjeuner ? – Si, j’arrive „– Nu vii la prânz? – Ba da, vin”Delatour 2004, p. 181..

Negația lexicală

Cuvintele non și pas pot fi folosite și pentru a forma antonime: un non-voyant „un nevăzător”, une lettre non signée „o scrisoare nesemnată”Ortografia prevede ca non + substantiv să se scrie cu cratimă, iar non + adjectiv în două cuvinte.. Pas se aplică numai adjectivelor: du linge pas repassé „lenjerie necălcată”Delatour 2004, p. 192..

Alt procedeu este folosirea de prefixe negative: apesanteur „imponderabilitate”, insuccès „insucces” (prefixe împrumutate), mécontent „nemulțumit” (prefix moștenit)Grevisse și Goosse 2007, pp. 181–183..

În limba engleză

În engleză, cuvântul propoziție negativ prin excelență este no „nu”: – Will I need to change? – No, it's a direct service „– Trebuie să schimb (trenul)? – Nu, este direct”Eastwood 1994, p. 28..

Pentru negarea totală sau parțială se folosește cuvântul not. Predicatul este negat aproape totdeauna și cu folosirea unui verb auxiliar sau a unuia modal înaintea verbului, inclusiv în caz că formele afirmative respective sunt simple. Negația not are această formă când este accentuat, cu scopul întăririi negației: Some people have not read the book „Unii oameni n-au citit cartea”Eastwood 1994, p. 17–18..

Când nu se accentueză, cuvântul se contopește cu verbul auxiliar sau cel modal: I don't like horror films „Nu-mi plac filmele de groază”; We won't forget your kindness „Nu vom uita amabilitatea dumneavoastră”Eastwood 1994, p. 367..

Numai cu verbul be „a fi” folosit cu sensul său lexical la formele de indicativ numite „prezent simplu” și „trecut simplu” nu se folosește și un auxiliar: East London is not on most tourist maps „Estul Londrei nu se găsește pe cele mai multe hărți turistice”.

În caz că negarea nu este accentuată, not se contopește și cu acesta: These shoes aren't very comfortable „Pantofii ăștia nu sunt prea comozi”.

În negația parțială, not se plasează înaintea cuvântului negat: I ordered tea, not coffee „Am comandat ceai, nu cafea”; There's a cinema not far from here „Este un cinema nu departe de aici”.