miniatura|Două versiuni ale afișului de propagandă american din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „Lotul tău într-un stat totalitar”, care înfățișează un proces de alegeri simulate obligatorii care au avut loc în state totalitare, ale căror steaguri sunt reprezentate (Germania nazistă, Italia fascistă și Uniunea Sovietică). În versiunea din dreapta, produsă după Operațiunea Barbarossa, steagul Uniunii Sovietice (membru al Aliaților) este înlocuit cu cel al Imperiului Japoniei.miniatura|Hitler și Mussolini în 1940
Totalitarismul este un sistem politic în care societatea este „total” controlată.
Regimuri autoritare (de exemplu, monarhie absolută sau dictatură) au existat pe tot cursul istoriei. Totalitarismul a apărut în secolul XX și are caracteristici distincte.
Atributul de „totalitar” nu este dat de cât de completă este puterea sau de intens controlul conducerii în domeniul politic (ceea ce există deja într-un regim autoritar), dar de cât de extinsă și amplă se manifestă intruziunea într-o viață socială care în mod normal nu are de-a face cu politica. În regimurile totalitare distanța între stat și societate este, practic, anulată. Puterea partidului unic întrupată de stat De exemplu, în guvernările comuniste partidul este sursa primară de autoritate, nu statul (partidul se manifesta prin stat, nu statul prin partid). Autoritățile de partid erau împuternicite să decidă ce trebuie făcut, de ce și de către cine. Autoritățile de stat puneau în practică deciziile luate la întruniri de partid. Din acest motiv de exemplu, planurile cincinale de dezvoltare națională erau aprobate la congrese de partid (nu la ședințe de guvern), și de ce funcția de secretar general al partidului (o funcție cu atribuții limitate la promovarea intereselor de partid într-o democrație) era mai importantă decât cea de prim-ministru sau de președinte al statului. pătrunde până și în viața particulară a fiecărui cetățean.
Comunismul, nazismul și fascismul sunt exemple de sisteme totalitare. Conceptul de societate deschisă este opus ideologiei totalitare.
Definiții Potrivit profesorului de la Yale Juan José Linz, există trei tipuri principale de regimuri politice astăzi: democrații, regimuri totalitare și regimuri autoritare (cu regimuri hibride). Regimurile totalitare sunt adesea caracterizate prin represiune politică extremă și încălcări ale drepturilor omului într-o măsură mai mare decât cele ale regimurilor autoritare. Alte aspecte ale unui regim totalitar includ utilizarea pe scară largă a lagărelor de prizonieri violente, poliția secretă represivă, practicile de persecuție religioasă sau rasism.
Totalitarismul este în contrast cu autoritarismul. Potrivit lui Radu Cinpoes, un stat autoritar este „preocupat doar de puterea politică și, atâta timp cât nu este contestat, oferă societății un anumit grad de libertate”. Cinpoes scrie că autoritarismul „nu încearcă să schimbe lumea și natura umană”.
În schimb, Richard Pipes a afirmat că ideologia proclamată oficial „pătrunde în cele mai adânci zone ale structurii societății, iar guvernul totalitar încearcă să controleze complet gândurile și acțiunile cetățenilor săi”.
Definiție după Hannah Arendt
Filosoful și politologul Hannah Arendt a oferit o definiție a conceptului de totalitarism în cartea sa Originile totalitarismului (1951). Potrivit ei, doar două țări au experimentat atunci un totalitarism adevărat: Germania sub nazism și URSS sub Stalin. Cu toate acestea, distinge tendințele sau episoadele totalitare și în afară de aceste două cazuri. Ea citează în special macartismul de la începutul anilor 1950 în Statele Unite sau lagărele administrative franceze în care se aflau refugiați din războiul spaniol. Aceste regimuri admit doar un singur partid care controlează statul, care el însuși se străduiește să controleze societatea. Din punct de vedere totalitar, această viziune este eronată: există un singur partid pentru că există un singur întreg, doar o țară, a dori un alt partid este deja trădare.
Totalitarismul descris de Hannah Arendt nu este atât un „regim” politic, cât o „dinamică” autodistructivă bazată pe distrugerea structurilor sociale.
Definiție după Carl Joachim Friedrich În anii 1950, politologul Carl Joachim Friedrich și asistentul său Zbigniew Brzeziński au identificat drept „totalitar” un regim în care existau elementele: o ideologie oficială, un singur partid de „masă”,monopolul mass-media, cel al forțelor armate și o economie planificată.
Definiție după Claude Lefort Claude Lefort este unul dintre teoreticienii politicii care subliniază relevanța noțiunii de totalitarism, din care derivă atât stalinismul, cât și fascismul, și consideră totalitarismul ca fiind diferit în esență de categoriile majore folosite de lumea occidentală încă din Grecia antică, precum dictatură sau tiranie. Totuși, spre deosebire de autori precum Hannah Arendt, care limitează noțiunea la Germania nazistă și Uniunea sovietică între 1936 și 1953, Lefort o aplică regimurilor din Europa de Est din a doua jumătate a secolului XX. În timp ce studia aceste regimuri acesta și-a dezvoltat analiza totalitarismului.
Modelul totalitar În anii 1950, conceptul de totalitarism a fost perfecționat într-un mod în care politologii au încercat să ajungă la o categorizare a regimurilor politice. Modelul totalitarismului s-a format în opoziție cu alte modele, precum modelul regimului „democratic-constituțional”.
Sub titlul de Revoluție Permanentă, Sigmund Neumann a publicat un studiu despre totalitarism în 1940. El a insistat că statul totalitar a efectuat o „revoluție permanentă”. Potrivit lui Neumann, caracterul principal al regimurilor totalitare a fost instituționalizarea revoluției.
Dar atunci când istoricii înțeleg conceptul, este mult mai conform definiției fixate, la origine, de politologul Carl Friedrich Gauss. Lucrarea scrisă de Friedrich este, potrivit lui Enzo Traverso, „cartea care a polarizat cel mai mult dezbaterea în anii cincizeci și șaizeci”. Analiza lor asupra totalitarismului a fost mult timp cel mai autorizat document teoretic. Autorul a prezentat un „sindrom al totalitarismului cu cinci caracteristici fundamentale:
un singur partid care controlează statul și este condus de un lider carismatic; o ideologie de stat care promite dezvoltarea umanității; prezența poliției cu un comportament dur; un management central al economiei; monopolul mass-media.
Din această perspectivă, dictaturile totalitare, ca formă nouă și extrem de modernă de autoritarism, au fost forma finală a despotismului. Mai mult, societățile totalitare au fost prezentate ca fiind similare între ele.
La aceasta se poate adăuga, ca și alte aspecte practice, controlul total al educației. Tehnica este preponderentă: sunt tehnici moderne care permit puterii politice să aibă control total asupra populațiilor. Statul totalitar constă dintr-o birocrație amplă. Una dintre caracteristicile totalitarismului este asuprirea fizică și psihică a populației. Ideologia constituie un instrument de guvernare de neegalat, prin îndoctrinarea populațiilor.
Politologii din perioada totalitarismului european au tras concluzii pesimiste pentru viitor. Potrivit acestora, era puțin probabil ca dictaturile totalitare să se desființeze sau să fie răsturnate de o revoluție. De asemenea, au existat obstacole enorme în calea liberalizării regimului. Structurile totalitarismului l-au făcut să nu poată evolua, dar nu să se poată reproduce. Acest stat puternic încerca chiar să-și extindă controlul asupra întregii lumi. Planurile totalitare de revoluție mondială păreau să poată fi învinse doar de intervenția militară exterioară, așa cum se întâmplase cu nazismului.
În prima sa carte care baza pe totalitarismul sovietic, Brzezinski a vorbit despre mobilizarea totală a resurselor de către stat, asuprirea oricărei opoziții și teroarea generală. Mișcările totalitare au fost speciale pentru că „proiectul lor este de a instituționaliza o revoluție care crește în amploare pe măsură ce regimul se stabilizează la putere." Obiectivul acestei revoluții este de a elimina toate unitățile sociale existente pentru a înlocui vechiul pluralism cu o unanimitate omogenă.
Politologul recunoaște că „sistemul politic al lui Hrușciov nu este același cu cel al lui Stalin, deși ambele pot fi descrise, în general, ca totalitar”. Sub Hrușciov, asuprirea a făcut loc unei politici de îndoctrinare care a devenit principala caracteristică a sistemului.
Betty Brand Burch a rezumat definiția clasică a totalitarismului astfel: „Totalitarismul este o formă extremă de dictatură caracterizată prin puterea nelimitată și excesivă a conducătorilor, suprimarea tuturor formelor de opoziție și controlarea vieții publice de către stat". Statul, controlat de partidul unic, ar exercita în acest sens un control total asupra societății, culturii, științei, chiar și asupra indivizilor cărora nu le este recunoscută libertatea de exprimare.
Politici
Primele utilizări Noțiunea că totalitarismul este putere politică totală care este exercitată de stat a fost formulată în 1923 de Giovanni Amendola. Termenului i s-a atribuit mai târziu un sens pozitiv în scrierile lui Giovanni Gentile, cel mai proeminent filozof al Italiei și teoretician de vârf al fascismului. El a folosit termenul totalitario pentru a se referi la structura și scopurile noului stat care urma să ofere „reprezentarea totală a națiunii și îndrumarea totală a obiectivelor naționale”. El a descris totalitarismul ca pe o societate în care ideologia statului avea influență asupra majorității cetățenilor săi. Potrivit lui Benito Mussolini, acest sistem politizează tot ceea ce este spiritual și uman: „Totul în interiorul statului, nimic în afara statului, nimic împotriva statului”Conquest, Robert (1990). The Great Terror: A Reassessment. Oxford University Press. p. 249. ISBN 0195071328..
Unul dintre primii oameni care a folosit termenul de totalitarism în limba engleză a fost scriitorul austriac Franz Borkenau în cartea sa din 1938. Numele de totalitar a fost aplicată de două ori Germaniei naziste în timpul discursului lui Winston Churchill din 5 octombrie 1938, în fața Camerei Comunelor, în opoziție cu Acordul de la München.
José María Gil-Robles y Quiñones, liderul istoricului partid spaniol numit Confederația Spaniolă a Dreaptei Autonome (CEDA), și-a declarat intenția de a „a oferi Spaniei o adevărată unitate, un spirit nou, o politică totalitară". Generalul Francisco Franco era hotărât să nu aibă partide de dreapta concurente în Spania, iar CEDA a fost dizolvată în aprilie 1937. Mai târziu, Gil-Robles a plecat în exil.
George Orwell a folosit adesea cuvântul totalitar în mai multe eseuri publicate în 1940, 1941 și 1942. În eseul său „De ce scriu”, Orwell a scris: „Războiul spaniol și alte evenimente din 1936–37 au schimbat amploarea și apoi am știut unde mă aflu. Fiecare rând de lucrări pe care le-am scris din 1936 a fost scris, direct sau indirect, împotriva totalitarismului și pentru socialismul democratic, așa cum îl înțeleg.” El se temea că viitoarele regimuri totalitare ar putea exploata tehnologiile în supraveghere și din mass-media pentru a instaura o dictatură permanentă la nivel mondial, care ar fi putut devenii imposibil de a fi dată jos.
În timpul unei serii de prelegeri din 1945, intitulată „Impactul sovietic asupra lumii occidentale” și publicată sub formă de carte în 1946, istoricul britanic E. H. Carr a scris: „Tendința de îndepărtare de individualism și către totalitarism este peste tot inconfundabilă”. Potrivit lui Carr, doar „orbii și incurabilii” ar putea ignora tendințele către totalitarismLaqueur, Walter (1987). The Fate of the Revolution. New York: Scribner. p. 131. ISBN 0684189038..