Vladimir Nabokov (în rusă: Владимир Владимирович Набоков, ) a fost un scriitor american de origine rusă. Familia sa aparținea aristocrației și a fost nevoită să emigreze în SUA în timpul revoluției bolșevice.
Romanele sale au fost influențate de Dostoievski și Kafka, fiind o interogare ironică asupra destinului uman, civilizației occidentale și ale zonelor obscure ale conștiinței. Se remarcă expresivitatea stilistică ce amintește de stilul prozei ornamentale ruse și tehnica frazei concentrate ce exprimă direct ideile.
Biografie Născut la Sankt Petersburg, într-o familie cu blazon, Nabokov își descoperă de timpuriu variate talente: învață foarte bine franceza, engleza, germana, este pasionat de pictură, de șah, de entomologie și de literatură (publică un prim volum de versuri la 15 ani). Exilat, își încheie studiile la Cambridge, iar în 1922 se mută la Berlin, unde publică în gazetele emigrației ruse sub pseudonimul Vladimir Sirin (Владимир Сирин).
Aici apare și primul său roman, Mașenka (în versiunea engleză "Mary"), o mică bijuterie ce-i deschide cariera de romancier. În 1937 pleacă la Paris, apoi în Statele Unite, unde predă literatura la mai multe universități (între studenții săi se numără și Thomas Pynchon) și se dedică vechii sale pasiuni pentru fluturi.
Din 1959 se stabilește în Elveția, la Montreux. La 2 iulie 1977 moare la Hotelul Palace, unde locuia. Mașenka este romanul pe care, după propriile-i mărturisiri, îl iubește cel mai mult.
O specie de fluturi descoperită de unchiul lui Nabokov poartă numele familiei. Faima lui Vladimir Nabokov este legată, în schimb, de o „specie de personaj“, nimfeta, pe care a lansat-o în 1955, în Franța, prin intermediul unei edituri pariziene specializate în scrieri pornografice. Romanul Lolita, publicat în 1955 și în America, unde provoacă scandal, rămâne cea mai cunoscută carte semnată de Vladimir Nabokov.
A mai scris nuvele, poezie, teatru, eseu, o autobiografie ("Speak, memory", trad. "Vorbește, memorie"), și a tradus din Pușkin (în engleză) și din Shakespeare, Goethe, Musset, Lewis Carroll (în rusă). Cursurile sale despre literatură au fost publicate în două volume separate, unul despre literatura universală, iar celălalt despre literatura rusă. A fost un adversar al personajului lui Miguel de Cervantes, Don Quijote, și al lui Dostoievski. A fost distins cu National Book Foundation Medal, pentru activitatea sa literară.
În limba română, Editura Polirom a inaugurat în 2008 seria de autor Vladimir Nabokov.
Scrieri principale În limba rusă Mașenka (1926) Rege, damă, valet (1928) Apărarea Lujin (1930) Ochiul (1930) Râsete în întuneric (1933) Disperare (1936) Invitație la eșafod (1938) Darul (1937-1938)
În limba engleză Adevărata viață a lui Sebastian Knight (1941) Lolita (1955) Pnin (1957) Foc palid (1962) Ada sau ardoarea. O cronică de familie (1969) Lucruri transparente (1972) Uită-te la arlechini (1974) The Original of Laura (roman neterminat, scris între 1975-1977, publicat pentru prima oară în 2009) În limba română Lolita Ada sau ardoarea Vorbește, memorie Invitație la eșafod Ochiul Disperare Lucruri transparente Rege, damă, valet Povestirile lui Vladimir Nabokov Mașenka Originalul Laurei Apărarea Lujin Vrăjitorul Un hohot în beznă Adevărata viață a lui Sebastian Knight Pnin Blazon de bastard Privește-i pe arlechini! Darul Foc palid Glorie Scrisori către Vera Visele insomniacului: experimente cu timpul
Note
Bibliografie Scriitori străini. Dicționar - Coordonator: Gabriela Danțiș. Autori: Eleonora Almosnino [Nora Iuga], Gabriela Danțiș, Rodica Pandele. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.
Legături externe
Vladimir Nabokov, scriitor de epistole înamorate, 7 decembrie 2010, Adevărul Vladimir-Nabokov.org – Site of the Vladimir Nabokov French Society, Enchanted Researchers (Société française Vladimir Nabokov : Les Chercheurs Enchantés). "Nabokov under Glass" – New York Public Library exhibit.
The Atlantic Monthly – Review of Nabokov's Butterflies "The Life and Works of Vladimir Nabokov". The New York Public Library, profile and lectures. 2002
Vladimir Nabokov poetry
Nabokov Online Journal "The problem with Nabokov". By Martin Amis 14 November 2009 "Talking about Nabokov" George Feifer, Russia Beyond the Headlines, 24 February 2010 "The Gay Nabokov". Salon Magazine 17 May 2000 BBC interviews 4 October 1969 Nabokov Bibliography: All About Vladimir Nabokov in Print
Categorie:Nașteri în 1899 Categorie:Decese în 1977 Categorie:Absolvenți Trinity College, Cambridge Categorie:Scriitori ruși din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori americani din secolul al XX-lea Categorie:Oameni de știință americani din secolul al XX-lea Categorie:Jucători de șah Categorie:Agnostici americani Categorie:Anticomuniști americani Categorie:Entomologi americani Categorie:Critici literari americani Categorie:Traducători americani Categorie:Francezi emigrați în Statele Unite ale Americii Categorie:Guggenheim Fellows Categorie:Lepidopterologi Categorie:Scriitori americani postmoderni Categorie:Scriitori cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Ruși de origine tătară Categorie:Șahiști ruși Categorie:Critici literari ruși Categorie:Memorialiști ruși Categorie:Traducători ruși Categorie:Eponime ale asteroizilor Categorie:Eponime ale craterelor de pe planeta Mercur Categorie:Nașteri pe 22 aprilie Categorie:Decese pe 2 iulie Categorie:Scriitori ruși de literatură științifico-fantastică Categorie:Scriitori americani de literatură științifico-fantastică