Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931, București – d. 21 iulie 2011, Sibiu, România) a fost un scriitor, poet, eseist și traducător român.

Biografie

A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secția franceză) a Universității din București. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală și la revista „Transilvania” din Sibiu.

Cariera literară

De la volumul de debut din 1968 și până la versurile recente, incluse în selecția „din periodice și inedite” a antologiei de autor Poesii vechi și nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivănescu a rămas egală cu ea însăși, atât în ritmul producerii, cât și în calitatea ei estetică. Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puțin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conține o anagramă a cuvintelor poet și poem.

A tradus romane ca Ulysses al lui James Joyce, la care se adaugă traduceri din William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder sau F. Scott Fitzgerald. A tradus și o serie de povestiri, jurnale și corespondență ale lui Franz Kafka.

A contribuit la recuperarea narativității în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor ’60 și din anii ’70. A tradus masiv din poezia americană (Ezra Pound, William Carlos Williams, Wallace Stevens, T. S. Eliot, Sylvia Plath etc.), cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.

Mircea Ivănescu inovează și marchează un pas important în evoluția poeziei românești, prin introducerea unei noi instanțe poetice: poetul hiperconștient de sine și de puterea sa de a interveni în text. El pune față în față, în timp real, trăirea realităților poetice și actul prin care sunt transcrise ca literatură.

Definitorii pentru poezia lui sunt profunda sa cunoaștere filosofică, percepția și conceperea timpului, perspectiva fenomenologică prin care desface evenimentul în componentele sale reductibile, precum și maniera în care reușește să îl atragă pe cititor într-un joc intelectual cu efuziuni sentimentale. Poezia lui este a gesturilor și intuițiilor primare, a mecanismelor prin care devine posibilă cunoașterea sinelui și a elementelor din jur.

Volume de versuri

Versuri (Editura pentru Literatură, 1968) Poesii (Cartea Românească, 1970) Poeme (Eminescu, 1970) Alte versuri (Eminescu, 1972) Alte poeme (Albatros, 1973) Poem (Cartea Românească, 1973) Amintiri, de Mircea Ivănescu, Florin Pucă și Leonid Dimov, Editura Cartea Românească, 1973. Alte poesii (Dacia, Cluj, 1976) Poesii nouă (Dacia, Cluj, 1982) Poeme nouă (Cartea Românească, București, 1983) Alte poeme nouă (Cartea Românească, București, 1986) Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988) Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989) Versuri (Eminescu, 1996) Poezii (Vitruviu, 1997) Poesii vechi și nouă , antologie (Minerva, 1999) Aceleași versuri (Dacia, Cluj, 2002) lines poems poetry , antologie (University of Plymouth Press, 2009) Poesii alese, Editura Știința, Chișinău, 2009CRONICA LITERARA/ Volumul din poem, 13 ianuarie 2010, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013

Premii 1982 -- Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru literatură;www.romania-actualitati.ro: Poetul Mircea Ivănescu s-a stins din viața la 80 de ani - articol de Ioana DOgaru, din 21 iulie 2011, accesat 20 februarie 2020 1999 -- Premiul național de poezie "Mihai Eminescu"; 1999 -- A fost propus pentru Premiul Nobel pentru literatură de către Asociația Scriitorilor Profesioniști din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.

Distincții Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, c) 15.

Referințe critice

Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Româneascǎ, 1974 (ediția I), 1978 (ediția a doua, revazută/adăugită) Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice (1965 - 1970), Timișoara, Editura Augusta, 2005, pp. 383 – 387.

Note

Bibliografie

Legături externe Mircea Ivănescu, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Sibiu Mircea Ivănescu , Alex. Ștefănescu, România Literară, anul 2003, numărul 17 Poezia lui Mircea Ivănescu , Catrinel Popa, România Literară, anul 2006, numărul 46 Poezia lui Mircea Ivănescu, în România literară, articol de Catrinel Popa

Articole biografice

Cine a fost Mircea Ivănescu, 30 iulie 2011, Nicolae Manolescu, Adevărul A murit poetul și traducătorul Mircea Ivănescu, 21 iulie 2011, Amos News

Interviuri

„Am produs adesea reactii mai degraba tulburate“. Interviu cu Mircea IVANESCU, Raluca Alexandrescu, Observator cultural - numărul 55, martie 2001 „Nu știam niciodată ce se va produce în poezie“, Doina Ioanid, Observator cultural - numărul 517, martie 2010

Categorie:Nașteri în 1931 Categorie:Nașteri pe 26 martie Categorie:Decese în 2011 Categorie:Decese pe 21 iulie Categorie:Absolvenți ai Facultății de Litere din București Categorie:Autori români Categorie:Avangarda artistică românească Categorie:Bucureșteni Categorie:Decese în Sibiu Categorie:Eseiști români Categorie:Filologi români Categorie:Oniriști români Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Poeți români din secolul al XXI-lea Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori români din secolul al XXI-lea Categorie:Sibieni Categorie:Suprarealism Categorie:Suprarealismul românesc Categorie:Suprarealiști români Categorie:Traducători români