Coffee shop este denumirea dată localurilor în care consumul recreativ de canabis și hașiș este tolerat de autorități (denumirea în ). Majoritatea localurilor se află în Țările de Jos.

Conform politicii drogurilor din Țările de Jos, produsele din canabis sunt tolerate și lăsate spre a fi vândute în localuri specializate cu licență. Pe lângă aceste produse, este permisă vânzarea accesoriilor cum ar fi pipele, bongurile sau hârtiile de rulat. În aceste localuri se servește și cafea sau alimente, pe când alcoolul în general nu. Drogurile tari sunt strict interzise. Idea de coffee shop a apărut în anii 1970 cu scopul explicit de a separa drogurile tari de cele ușoare. În Țările de Jos, 105 dintre 443 de municipalități au cel puțin un coffee-shop (2002), iar numărul acestora se ridica în 2005 la aproximativ 729.

Legea pentru coffee-shop

Reguli În Țările de Jos vânzarea de canabis este ilegală, dar nu se pedepsește, deci legea nu se aplică localurilor care urmează un set de reguli stricte ce interzic: drogurile tari; publicitatea; vânzarea către persoanele minore; vânzarea a mai mult de limita impusă (5 grame de persoană pe zi); deținerea în stoc a mai mult de 500 grame per coffee shop; deranjarea liniștii publice (inclusiv probleme minore ca cele legate de locurile de parcare din împrejurimi). Nerespectarea regulilor duce la suspendarea licenței de funcționare pe termen limitat sau nelimitat.

Din 2009 vânzarea produselor alimentare pe bază de canabis, de exemplu, prăjiturile ( sau brownies), batoanele de ciocolată sau ceaiul, e interzisă. Cu toate astea, se găsesc cu ușurință localuri care mai comercializează.

O situație în contradicție este permisivitatea vânzării de canabis de către coffee shopuri, dar nu și a cumpărării. Acest lucru a fost dezbătut la o adunare a Organizației Municipalităților Neerlandeze (), în care s-au luat în considerare punerea în legalitate a cultivării plantelor pentru comercializare, precum și închiderea mai multor coffee shopuri, în special a celor de lângă granițe.

În anul 2008 guvernul neerlandez a decis interzicerea vânzării de canabis în apropierea școlilor pe o rază de 250 de metri. Acest lucru a dus la desființarea a 43 de coffee shopuri din Amsterdam. Primarul Job Cohen a declarat că această normă nu ajută prea mult deoarece exista deja o lege în care se interzicea vânzarea către minoriRNW - NEWS.

Legea fumatului în locuri publice În Țările de Jos, fumatul țigărilor de tutun în locuri publice a fost interzis în data de 1 iulie 2008, ceea ce a dus la obligativitatea consumului țigărilor de marijuana ce au și tutun în compoziție () într-o cameră separată. Fumatul de canabis pur la bong sau pipă nu intră sub incidența acestei legiAmsterdam’s 2008 no-smoking law and you. În unele locuri separarea fumătorilor de nefumători se face ca și în orice alt bar sau restaurant.

În afara Țărilor de Jos În Danemarca, coffee shopurile din Orașul liber Christiania (Daneză: Fristaden Christiania) au fost interzise în anul 2006. În ciuda legilor canadiene ce interzic utilizarea non-medicinală de canabis, în anumite orașe au fost tolerate barurile ce permiteau clienților să fumeze, cum ar fi The New Amsterdam Cafe din Vancouver sau The Kindred Kafe și The Hotbox Cafe din Toronto. În Elveția, anumite magazine vând bețigașe parfumate ce conțin marijuana. În Marea Britanie s-au deschis coffee shopuri experimentale pe termen scurt. În Cehia, legile mai permisive dau o oarecare libertate la vânzare. În 2009, în majoritatea orașelor mari din România s-au deschis localuri (magazine sau baruri) ce comercializează substanțe legale cu efecte asemănătoare canabisului.

Note

Vezi și Cannabis Hașiș

Legături externe Informații despre Coffee Shop Scurt istoric

Categorie:Cannabis Categorie:Droguri Categorie:Țările de Jos