Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (abreviat Biserica Adventistă) este o denominațiune creștină care în principal se distinge prin păstrarea sâmbetei, a șaptea zi a săptămânii iudeo-creștine, ca fiind Sabatul. Denominațiunea s-a dezvoltat din mișcarea millerită în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului al XIX-lea și a fost fondată oficial în 1863. Printre fondatorii ei a fost Ellen White, ale cărei scrieri se bucură de un respect aparte din partea bisericii mai ales în ceea ce privește învățăturile cu privire la un stil de viață sănătos. Cu toate acestea, adventiștii consideră Biblia regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățătură și experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura"

Mare parte din teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea corespunde învățăturilor evanghelice, cum ar fi Trinitatea și infailibilitatea Scripturii. Învățături distincte sunt despre starea omului în moarte și doctrina judecății de cercetare. Biserica este cunoscută și pentru accentul pus pe dietă și sănătate, înțelegerea holistică a persoanei, promovarea libertății religioase și pentru principiile și stilul de viață conservator.

Biserica mondială este condusă de o Conferință Generală, împărțită în regiuni mai mici administrate de diviziuni, uniuni de conferințe și conferințe locale. Conform statisticilor din aprilie 2017, numără peste 20 de milioane de membri (la care se adaugă copiii acestora și credincioșii care frecventează biserica fără a fi încă botezați), are o prezență misionară în peste 200 de țări și teritorii și este diversificată din punct de vedere etnic și cultural. Biserica are în subordine 7800 de școli în care învață peste 1,5 milioane de persoane, 700 de spitale și clinici medicale, case de editură în toată lumea, și de asemenea o organizație proeminentă de ajutor umanitar cunoscută sub numele de Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA).

Istoria thumb|left|140px|William Miller Originile: William Miller și mileriții În prima jumătate a sec. al XIX-lea Statele Unite au cunoscut o mare mișcare cultural religioasă, în care s-au individualizat și dezvoltat curente foarte diferite între ele, cum sunt de ex.: Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, din Statele Unite, (organizația principală a mormonilor) și Comunitatea din Oneida. În interiorul acestui climat cultural și religios, William Miller, un agricultor (fermier) din statul New York, a interpretat profețiile din cartea lui Daniel, în principal, capitolul 8 din această carte, susținând că el indică apropiata întoarcere a lui Hristos și a fixat data acestei întoarceri pentru perioada 1843/1844. Miller a început să răspândească public această convingere a sa din anul 1831. Urmașii lui Miller, mileriții au format o mișcare autonomă, desprinzându-se de bisericile de origine. Prevestirea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru 22 octombrie 1844, ultima dată propusă de „mileriți”, nu s-a realizat și aceasta a provocat divizarea mișcării.

Renașterea: adventiștii de ziua a șaptea

thumb|right|160px|James și Ellen White Un grup de mileriți, dezamăgiți de neîmplinirea evenimentului în 1844, s-au regrupat pentru a descoperi greșelile de interpretare care au stat la baza acestei probleme. Ei au ajuns la concluzia că ziua de 22 octombrie 1844 nu a fost ziua celei de-a doua veniri, ci a marcat debutul unei perioade deosebite a istoriei umane (Judecata divină începută în Cer), perioadă care trebuie să preceadă a doua venire. Joseph Bates, un căpitan de marină, care s-a unit mișcării, a convins grupul de importanța Sabatului, ca a „șaptea zi biblică”, zi de odihnă și semn al alianței dintre credincios și Dumnezeu. Ei au reunit grupurile milerite supraviețuitoare și în felul acesta au format grupul „adventiștilor de sâmbătă”. Protagoniștii evidenți ai grupului au fost soții James White și Ellen G. White, care au contribuit la răspândirea doctrinei adventiste. În afară de predicarea directă, adventiștii au răspândit mesajul lor prin nenumărate publicații și, în 1855 la Battle Creek în Michigan s-a născut prima editură adventistă.

Fondarea Bisericii Adventiștii de ziua a Șaptea au constituit o organizare stabilă în 1861 prin fondarea „Conferinței de la Michigan a Adventiștilor de Ziua a Șaptea”; alegerea numelui a fost făcută după o dezbatere aprinsă: în acest nume sunt exprimate două elemente importante ale doctrinei adventiste: a doua venire a lui Hristos (Advent) și ziua a șaptea (Sabatul). În 1863 a fost constituită Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, conferință care cuprindea 3.500 de membri și aproximativ 30 de „pastori” împărțiți în diferite federații locale, numite „Conferences” (Conferințe).

Implicarea socială Încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea s-a implicat foarte serios în trei sectoare ale societății americane puternic resimțite în acel timp: reforma sanitară, obiecția de conștiință și educația.

Reforma sanitară Deja în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, dădea și oferea o mare importanță unui stil de viață sănătos și natural, invitând la abstinență totală de la consumul de tutun și de alcool, în plus propunea aplicarea unor măsuri igienice foarte progresiste (chiar și pentru americanii din acea epocă), măsuri igienice care astăzi sunt prezente în legislațiile civile din mai toate țările. Au fost instituite clinici și spitale adventiste. In prezent Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este cunoscută în lume mai ales prin rețeaua ei mondială de peste 700 de spitale, clinici și așezăminte medicale.

Obiecția de conștiință În 1861, când a început Războiul civil american, mulți adventiști erau susținători convinși și activi ai aboliționismului și tocmai de aceea au participat la asociații (cum ar fi „Fairhaven Antislavery Society”, care favorizau fuga și emanciparea sclavilor), cu toate acestea însă, în fața probabilității de a pune mâna pe armă pentru Uniune a produs perplexitate. Pozițiile mergeau de la refuzul total de a se înrola în masă până la obiecția de conștiință individuală: după o dezbatere aprinsă și spinoasă, în 1864 Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a precizat poziția sa în privința stagiului militar. Pe de o parte reafirma libertatea de conștiință a fiecărui credincios în parte, iar pe de altă parte, îi încuraja pe tinerii – membrii ei – să slujească cu fidelitate propria țară (patrie) în orice serviciu militar.

În timpul regimului comunist din România, conform mărturiilor unor foști militari în termen, s-au comis abuzuri asupra membrilor sau simpatizanților care doreau respectarea sabatului ca zi de odihnă sau a contaminării cu alimente nepotrivite stilului de viață adventist.

Educația În privința educației, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, a început chiar din primii ani să instituie școli elementare creștine; în 1872 au fondat primul colegiu, iar în 1882 au organizat două școli secundare. De atunci încoace, opera adventistă în câmpul educativ s-a dezvoltat și s-a răspândit numărând astăzi în total peste 7.800 de școli de toate gradele: de la cele materne, primare, secundare până la colegii și universități (peste 100).

Răspândire Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este în prezent răspândită în lumea întreagă (în 209 țări dintr-un total de 230) cu peste 19 milioane de membri (la care se adaugă copii acestora și credincioșii care frecventează biserica fără a fi încă botezați). ADRA (Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor) este prezentă în 125 de țări iar numărul de beneficiari a trecut de 45 milioane.

În România thumb|Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Română din Florența, Italia În 1872, a fost înființată, la Pitești, prima grupă organizată de credincioși adventiști din România.

Prezența mișcării adventiste în România datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când o grupare cu 13 membri era localizată la PiteștiCum sunt adventiștii din România: uniți, organizați și bogați , 8 March 2011, verticalnews.ro, accesat la 9 martie 2011. Primul congres al adventiștilor români are loc în 1920, iar în perioada 1942-1944 credincioșii acestui cult au fost interziși. Din 1948, aceștia figurează în Legea cultelor. În martie 2011, numărul membrilor din România era de aproximativ 100.000.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are un post de televiziune („Speranța TV”), dar și un post de radio („Vocea Speranței”). Canalul Speranța TV face parte din rețeaua internațională Hope Channel. De asemenea, mișcarea adventistă din România are la dispoziție și o editură – „Viață și Sănătate” -, care tipărește reviste, Biblii și diverse cărți.

După 1989, Biserica Adventistă din România a început să dezvolte o rețea importantă de instituții educaționale. În martie 2011, exista un Institut Teologic Adventist (la Cernica), trei licee teologice (Cluj, București și Craiova), o școală postliceală (Brăila), 37 de grădinițe (în toată țara), 5 școli elementare și mai multe școli cu ciclu complet de învățământ.

Mărturisirea de credință

Adventiștii de Ziua a Șaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez și susțin anumite principii fundamentale de credință ca fiind învățături ale Sfintelor Scripturi.

Doctrinamaterial bazat pe lucrarea lui George R. Knight, Questions on Doctrine (Berrien Springs, MI: Andrews University Press, 2003), 21-23. Creștinii se împart în diferite curente de gândire asupra doctrinelor Bibliei. În privința anumitor doctrine, adventiștii de ziua a șaptea se află într-un grup, în privința altor doctrine, ei sunt clasificați destul de diferit. Doctrinele neacceptate de adventiștii de ziua a șaptea sunt considerate ca nefiind bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Practic toate principiile adventiștilor de ziua a șaptea sunt susținute de una sau mai multe grupări creștine. Câteva le sunt specifice. Convingerile adventiste ar putea fi împărțite în relație cu convingerile altor creștini sub următoarele titluri:

Doctrine în comun cu creștinii conservatori și crezurile istorice protestante 1. Dumnezeu este Dumnezeul creator, susținător și conducător al universului, este etern, omnipotent, omniscient și omniprezent (Geneza 1:1; Geneza 17:1, Tit 1:2; Isaia 46:10; Psalmi 139:7-10). 2. Dumnezeirea, Trinitatea, îi cuprinde pe Dumnezeu Tatăl, Hristos Fiul și Duhul Sfânt, formând totuși o unitate în esență, natură și scop (1 Ioan 5:7, Efeseni 4:5). 3. Scripturile sunt relevația inspirată a lui Dumnezeu către oameni; și Biblia este singura regulă de credință și practică (2 Timotei 3:16-17). 4. Isus Hristos este Însuși Dumnezeu și a existat cu Tatăl din eternitate (Ioan 10:30, Efeseni 3:11). 5. Duhul Sfânt este o ființă personală, împărțind atribute divine cu Tatăl și cu Fiul (Ioan 16:7-14, 1 Corinteni 2:11). 6. Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat prin concepție miraculoasă și naștere virgină; și a trăit o viață absolut lipsită de păcat aici pe pământ (Luca 1:31-32, Evrei 4:15). 7. Moartea înlocuitoare, ispășitoare a lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna, este pe deplin satisfăcătoare pentru mântuirea unei rase pierdute (Ioan 3:16). 8. Isus Hristos a înviat literalmente și trupește din mormânt (1 Corinteni 15:1-20). 9. S-a înălțat la cer literalmente și trupește (Luca 24:39-51). 10. Acum slujește ca avocat al creștinilor credincioși prin lucrarea preoțească și mijlocirea înaintea Tatălui (Evrei 5:9-10). 11. Se va întoarce într-o revenire premilenială, personală, iminentă (1 Tesaloniceni 4:16-17, Apocalipsa 20:4). 12. Omul a fost creat fără păcat, dar prin căderea sa ulterioară a intrat într-o stare de înstrăinare și depravare (Eclesiastul 7:29, Romani 7:18-20). 13. Salvarea prin Hristos este doar prin har, prin credința în sacrificiul Lui (Efeseni 2:8-9). 14. Intrarea într-o nouă viață în Hristos este prin regenerare sau nașterea din nou (2 Corinteni 5:16-17). 15. Omul este considerat fără vină doar prin credință (Romani 3:21-26).