(n. 11 ianuarie 1947) este un politician japonez. A fost ales prim-ministru al Japoniei ca urmare a scrutinului din 30 august 2009 și a avut acest post până la 8 iunie 2010, când a demisionat.
Viața thumb|left|Ichirō Hatoyama cu cei doi nepoți, Yukio și Kunio Hatoyama este dintr-o familie proeminentă de politicieni, uneori numită „Familia Kennedy” a Japoniei.
Născut la Tokio, el este politician de a patra generație: străbunicul său paternal, Kazuo Hatoyama, a fost președintele Camerei Reprezentanților din Dieta japoneză între 1896-1897."Japan on the brink of a new era" , Asia Times, 29 august 2009. Kazuo a fost apoi rector al Universității Waseda.
Străbunica paternă, Haruko Hatoyama, a fost coîntemeietoarea universității Kyōritsu Joshi Daigaku. Bunicul patern, Ichirō Hatoyama, a fost prim-ministru, iar tatăl său, Iichirō Hatoyama, a fost ministru de externe. Mama lui, Yasuko Hatoyama, este fiica lui Shojiro Ishibashi, fondatorul firmei Bridgestone Corporation și moștenitoarea averii considerabile a acestuia.Japan's Hatoyama Sustains Family Political Tradition, Wall Street Journal, AUGUST 1, 2009 Este cunoscută pentru contribuția financiară generoasă când fiii Yukio și Kunio au fondat Partidul Democrat din Japonia în 1996 (fratele, Kunio, și-a dat ulterior demisia din partid, reîntorcându-se la Partidul Liberal-Democrat).
Fratele său, Kunio, a fost ministru de interne și al comunicațiilor (septembrie 2008- iunie 2009) în cabinetul prim-ministrului Tarō Aso.
Hatoyama este absolvent al Universității Tokio, iar apoi a studiat la Stanford University, SUA, luându-și doctoratul în inginerie în 1976. A întâlnit-o pe Miyuki, viitoarea nevastă, la Stanford. S-au căsătorit în 1975, după ce Miyuki a divorțat de fostul soț. Fiul lor, Kiichirō, era în 2009 cercetător invitat (inginerie) al Universității de stat din Moscova, Rusia.
Înainte de a deveni politician, Hatoyama a lucrat ca asistent științific la Universitatea Tokio, iar mai târziu ca lector universitar la Universitatea Senshu.
Cariera politică În 1986 Hatoyama a candidat din partea Partidului Liberal-Democrat în circumscripția electorală 38 din Hokkaidō, fiind ales în Camera Reprezentanților a Dietei. În 1993, a părăsit partidul și a înființat împreună cu alți politicieni „Partidul Nou Sakigake”. Ulterior, a părăsit și acest partid, creând împreună cu fratele său, Kunio, Partidul Democrat din Japonia cu bani de la mama lor. Kunio urma să-și dea demisia din partid, spunând că partidul a mers prea mult înspre stânga de la poziția de centru pe care o avea la înființare.
Hatoyama a fost președinte de partid între 1999-2002, când și-a dat demisia din post pentru a-și asuma răspunderea pentru haosul care a rezultat ca urmare a zvonurilor unei fuziuni cu Partidul Liberal condus de Ichirō Ozawa. Printre alte funcții pe care le-a avut în partid mai apoi a fost cea de Secretar general. A devenit din nou președinte de partid în mai 2009, când Ichirō Ozawa și-a dat demisia.
Hatoyama a lăsat să înțeleagă că soția sa, Miyuki, va avea un rol important ca „primă doamnă” în timpul administrației sale.
A devenit al 93-lea prim-ministru al Japoniei la 16 septembrie 2009 într-un guvern de coaliție dintre Partidul Democrat din Japonia, Partidul Social Democrat și Noul Partid al Poporului.
Pe data de 2 iunie 2010, Hatoyama și-a dat demisia.Premierul Japoniei si-a dat demisia
Bibliografie Itoh, Mayumi. (2003). The Hatoyama Dynasty: Japanese Political Leadership through the Generations, New York: Palgrave Macmillan. 10-ISBN 1-4039-6331-2; 13-ISBN 978-1-4039-6331-4; OCLC 248918078
Legături externe
Situl oficialOfficial Washington Post: Likely Japanese PM Hardly a Natural Politician
Note
Categorie:Nașteri în 1947 Categorie:Nașteri pe 17 februarie Categorie:Japonezi în viață Categorie:Prim-miniștri ai Japoniei