Tractorul Brașov a fost un club de traditie de fotbal din Brașov, România fondat în 1927, sub numele de IAR Brașov ( Industria Aeronautică Română Brașov), și desființat în 2003 dupa unele probleme financiare. Culorile tradiționale ale clubului sunt galben și albastru. Ulterior, echipa a revenit în activitate după fuzionarea cu Forex Brașov dar activitatea echipei nu a tinut mulot, in 2011 desfiintandu-se definitiv clubul din cartierul Tractorul din Brașov.

Clubul Sportiv Tractorul Brașov a funcționat ca o structură multisportivă având mai multe discipline cu rezultate notabil. echipele clubului de volei au fost active la nivel național, obținând rezultate importante în competițiile interne. De asemenea, secția de scrimă a format sportivi de elită, printre care campionul olimpic Mihai Covaliu și multipla medaliată internațional Reka Szabo. In plus, Patinajul, boxul și atletismul au reprezentat discipline cu tradiție și rezultate la nivel local și regional, care însă au dispărut odată cu declinul și desființarea clubului sportiv.

Istorie

Inceputul Tractorul Brașov a fost înființat în 1927 sub numele de IAR Brașov ( Industria Aeronautică Română Brașov).

În primii ani, clubul a fost in umbra rivalelor locale Colțea și Brașovia, astfel că clubul nu a fost implicat în înființarea Diviziei A în 1932. La acestia a activat unul dintre cei mai importanti jucatori al romaniei, Iuliu Bodola care a stat timp de un sezon la club, importanad unele structuri care vor mentine echipa la un nivel superior timp de ani.

Abia în 1935, IAR a fost promovat în nou-înființata Divizia B și a reușit să-și câștige sezonul imediat, dar a eșuat în Play-off-ul Ligii și au ratat calificarea în Divizia A pentru sezonul următor în barajul de promovare. După ce a terminat pe locul opt în sezonul 1936-37, clubul a jucat în ligile regionale în anii următori.

Mentinerea Odată cu reluarea jocului după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, IAR a putut să se califice în Divizia B. Odată cu transformarea producției în tractoare și redenumirea asociată a fabricii din Uzina Tractorul Brașov în 1948, clubul și-a schimbat și numele în Clubul Sportiv Tractorul Brașov. La finalul sezonului 1947-48 a trebuit să retrogradeze în Divizia C, care a fost dizolvată în sezonul 1948-49, astfel că Tractorul a fost nevoit să joace din nou în liga regională în anii următori. In 1950, clubul este nevoit sa-si modifice denumirea din nou, redenumindu-se Metalul Tractorul Orasul Stalin

În 1953, Metalul Tractorul a reușit să promoveze înapoi în Divizia B. În anii următori, clubul a terminat în mare parte la mijlocul ligii. In 1958, antrenor a fost viitorul selectioner, Angelo Niculescu, care va califica echipa nationala la mondial dupa o periada de 32 de ani. După unsprezece ani a retrogradat în Divizia C la sfârșitul sezonului 1964-65. In 1968 pana in 1969 echipa a fost antrenata de Silviu Ploesteanu, cel redenumit pentru crearea echipa rivala din oras, Steagu Rosu Brasov. Acolo, clubul a ratat renașterea în următorii câțiva ani, înainte de a reveni în 1973. Clubul a luptat mereu împotriva retrogradării. După ce a rămas de câteva ori în clasă, Tractorul a fost nevoit să revină în Divizia C în 1982. După ce inițial a ratat promovarea ca vicecampion, clubul a revenit în Divizia B după doar doi ani.

În Divizia B Tractorul s-a găsit în următorii câțiva ani - în afară de sezonul 1989-90 - din nou în mijlocul terenului superior, dar nu a putut interveni în lupta pentru promovare. Cele mai bune locuri au fost locurile patru. După 18 ani, sub indrumarea fostului international Aurel Țicleanu si cu jucatori ca Gabriel Tamaș si Andrei Mărgăritescu, echipa sa retras în Divizia C după sezonul 2001-02, dupa o istorie de 75 de ani

Disparitia Cea mai bună clasare din istoria clubului după război a fost în sezonul 1955, când a terminat pe locul 3 în Seria I a Diviziei B. În prima jumătate a anilor 1990, echipa a reușit șase clasări consecutive în primele zece echipe ale seriei Diviziei B (un loc 7, un loc 6, două locuri 5 și două locuri 4). În 2003, Tractorul Brașov a fuzionat cu dupa probleme financiare avute echipa a fost nevoita sa fie absolvita de CS Forex Brașov, o altă echipă din Brașov, care s-a desființat și în 2011, incheind o istorie de 76 de ani.

Simboluri

Culori Culorile semnificative a clubului CS Tractorul Brasov sunt galben-albastru, fiind folosite intraga istorie de 76 de ani la formarea echipamentului specific. Alterior, după fuzionarea cu Forex Brașov, culorile au devenit verde-alb.

Stema Prima siglă documentată a clubului brașovean era reprezentată de un triunghi răsturnat cu inscripția literei „T”. Aceasta a fost adoptată în 1948, când clubul și-a schimbat denumirea din IAR Brașov în Tractorul Brașov. Sigla a fost folosită timp de mai mulți ani, până când a fost modificată pentru a reflecta identitatea Uzinei Tractorul, luând forma unui cerc cu inscripțiile „UTB” și denumirea „Orașul Stalin”. În cadrul acesteia era reprezentat un tractor, simbol al legăturii cu uzina Tractorul, completat de culorile verde-glaben si tricolorului.

După anii ’70, secția de fotbal a fost rebranduită, iar sigla a luat forma unui scut, cu inscripția „CS Tractorul”, alături de o minge de fotbal și de inscripția „UTB”. Sigla cunoscută a echipei a suferit de-a lungul timpului diverse modificări în ceea ce privește culorile. Aceste variații au fost încheiate odată cu adoptarea unei noi steme, care a oficializat culorile galben-albastru pe sigla echipei din cartierul Tractorul mentinandu-si trasaturile vechii sigle.

Cronologia numelor Nume PerioadăIndustria Aeronautică Română Brașov ( IAR Brașov )1927–1948Tractorul Brașov1948–1950Metalul Tractorul Orașul Stalin1950–1956Energia Tractorul Orașul Stalin1957–1958Tractorul Orașul Stalin1958–1960Tractorul Brașov1960–2003

Structura

Stadion Tribuna I a Arenei Tractorul, costruita de catre Gruia Hilohi, a fost inaugurat în cursul anului 1933 amenajat în vecinătatea Uzinelor Industriei Aeronautice Române, avand denumirea de Stadionul IAR, urma să fie locul pe care echipa de fotbal a clubului sportiv finantat de uzină, înființată în octombrie 1927, să-l poată în sfârșit numi „acasă”. Deși inițial anul 1940 era general acceptat ca fiind cel al inaugurării stadionului, mai multe știri din varii publicații locale și naționale ale vremii atestă existența arenei cu câțiva ani mai devreme.

La inceputul arenei, stadionul capacitatea estimată varia între 4.000-5.000 de locuri, acesta s-a marit in 1956 pana la 20.000 de locuri, devenind pana in 1969 stadionul cel mai mare din cadrul orasului Brasov pana la construirea Stadionului Municipal Brasov, si a fost redusa la 10.000 de locuri prin introducerea scaunelor.

Stadionul Tractorul a găzduit de-a lungul timpului partide de referință pentru fotbalul brașovean. Primul meci internațional disputat pe această arenă a avut loc la 21 mai 1958, când, rivala,Steagul Roșu Brașov a învins cu 8–2 formația Dinamo Moscova, în fața a aproximativ 15.000 de spectatori, într-un meci amical care a marcat debutul arenei pe scena internațională. La 9 martie 1961, stadionul a fost gazda primei confruntări oficiale internaționale din istoria orașului, Steagul Roșu învingând cu 1–0 pe Partizani Tirana, în etapa a doua a Cupei Balcanice, meci urmărit de circa 18.000 de spectatori. Cea mai importantă partidă disputată aici a avut loc la 16 februarie 1966, când Steagul Roșu a învins cu 4–2 echipa Espanyol Barcelona, în manșa retur a optimilor de finală din Cupa Orașelor Târguri, eveniment care a adunat aproximativ 20.000 de spectatori și a stabilit recordul absolut de asistență al stadionului.

Stadionul unde a jucat Tractorul timp de mai mulți ani, în 2003, a fost vândut pentru 30.000 de euro, omului de afaceri, brașovean, Nicolae Țucunel, patronul nou înființatului club Forex Brașov, pentru a-i servi ca bază sportivă. Incepand cu anii 2000, arena brasoveana incepea sa fie demolata, de catre noul proprietar care a desfiintat facilități precum sala de sport, terenurile de tenis și peluzele stadionului pentru diverse proiecte imobiliare. În 2017, a început demolarea tribunei principale, iar în 2019 desființarea bazei a fost oficializată prin hotărâre de guvern. Pe locul fostei baze s-a aprobat construirea unui hotel pentru sportivi și a unor spații comerciale, iar o parte din teren a devenit hipermarket în 2020.

Baza Sportiva Complexul sportiv Tractorul se întindea pe o suprafață de aproximativ 42.000 de metri pătrați și era unul dintre cele mai bine dotate centre sportive din cadrul aniilor 70. Infrastructura cuprindea un stadion de fotbal cu o capacitate de circa 10.000 de locuri, o sală de jocuri polivalente, două săli de antrenament destinate scrimei, o sală pentru tenis de masă și o arenă de popice aflată în proces de reamenajare. Pe lângă acestea existau terenuri bitumate pentru handbal, terenuri de tenis, un teren de fotbal pe zgură și un traseu special amenajat pentru alergări de cros. Baza sportivă fusese creată în principal pentru angajații uzinei de tractoare din Brașov și se remarca prin nivelul ridicat de întreținere și curățenie, fiind considerată una dintre cele mai moderne facilități de acest tip din zonă.

în 2019 desființarea bazei a fost oficializată prin hotărâre de guvern. Pe locul fostei baze s-a aprobat construirea unui hotel pentru sportivi și a unor spații comerciale, iar o parte din teren a devenit hipermarket în 2020. În conformitate cu legislația sportivă, în paralel cu demolarea, s-a construit la Ghimbav o bază sportivă modernă, Campo Verde, dotată cu terenuri de fotbal, pistă de atletism, terenuri de tenis, sală de fitness, piscină modestă și alte facilități nou construcite între 2014–2017.

Suporteri

Istorie Suporterii echipei Tractorul Brașov au reprezentat una dintre comunitățile fotbalistice definitorii ale orașului de sub Tâmpa în perioada comunistă și imediat după aceea. Identitatea lor era strâns legată de uzina de tractoare, una dintre cele mai mari unități industriale din România, care angaja peste zece mii de muncitori. Echipa și suporterii ei au fost percepuți ca expresia spiritului muncitoresc al Brașovului, iar stadionul din strada 13 Decembrie era locul unde această comunitate se regăsea în fiecare sfârșit de săptămână.

În anii 1950, Tractorul și Steagul Roșu împărțeau orașul din punct de vedere fotbalistic, iar rivalitatea dintre cele două formații se reflecta direct în tribune. Fanii Tractorului veneau în număr mare din rândul angajaților uzinei și familiilor acestora, iar în zi de meci susținerea lor era îndreptată fără echivoc către „tractoriști”. Pentru mulți, echipa era mai mult decât un club sportiv: reprezenta identitatea și mândria uzinei, într-un context în care fotbalul devenea un simbol al comunităților muncitorești. Deși Tractorul nu a reușit să își asigure un palmares notabil la nivel național, suporterii săi au rămas atașați de echipă până la dispariția clubului, păstrându-i memoria prin fotografii, relatări și amintiri. În mentalul colectiv al Brașovului, fanii Tractorului au rămas simbolul unei galerii muncitorești autentice, a cărei identitate s-a născut și a crescut în umbra unei mari uzine.

Rivalități

Derbiul Brasovului