miniatura|Cetățeni ai lumii care trăiesc sub diferite regimuri politice, așa cum sunt definite de Politica IV. În politică, un regim este un sistem de guvernare care determină accesul la funcții publice și gradul de putere deținut de funcționari. Cele două mari categorii de regimuri sunt democratic și autocratic.Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, articolul Regim.
Tipuri de regimuri politice Regimuri autoritare miniatura|Statuie a lui Iulius Cezar. Regimurile autoritare sunt sisteme în care puterea este puternic centralizată și concentrată în mâinile unui grup restrâns de elită. În regimurile autoritare, opoziția politică este suprimată, vocile disidente fiind reduse la tăcere prin tactici precum cenzura, închisoarea sau violența. Libertățile politice, precum libertatea de exprimare și libertatea presei, sunt restricționate sau controlate de guvern. Deși alegerile pot avea loc, acestea nu sunt libere sau corecte, iar rezultatele sunt manipulate pentru a asigura dominația elitei conducătoare și a menține puterea acesteia. Atât pluralismul politic, cât și mobilizarea politică lipsesc într-un guvern autoritar. Politologul Juan Linz afirmă că un regim autoritar are limite vagi asupra puterii executive pentru a oferi mai mult control acesteia.
Exemple: Iulius Cezar a avut un guvern extrem de centralizat, fapt ce a transformat Republica Roma în Imperiul Roman. Alegerile după Revoluția Rusă din 1918 au fost controlate prin restricții impuse asupra partidelor, a candidaților de opoziție și a instituțiilor media. Din 1949, Partidul Comunist Chinez mențiune controlul asupra sistemului politic din China prin restrângerea libertăților civile și a libertății de exprimare.
Regimuri totalitare miniatura|Imagini ale liderilor totalitari: Iosif Stalin, Adolf Hitler, Augusto Pinochet, Mao Zedong, Benito Mussolini și Kim Il-sung. Regimurile totalitare sunt cea mai severă formă de autoritarism, în care guvernul urmărește controlul total asupra tuturor aspectelor vieții publice și private. În regimurile totalitare, statul exercită controlul asupra aproape fiecărui aspect al societății: economia, mass-media, educația, cultura și chiar convingerile și valorile personale ale indivizilor. Aceste guverne folosesc sisteme de supraveghere în masă și rețele de informatori pentru a monitoriza cetățenii și a suprima orice formă de opoziție. O caracteristică a acestor regimuri este utilizarea terorii sponsorizate de stat (închisoare, tortură, dispariție forțată, asasinare) pentru a insufla frică și a menține autoritatea. Regimul susține, de obicei, o singură ideologie politică, promovată prin propagandă și mass-media controlată de stat. Coreea de Nord, sub comunism, este un exemplu de regim totalitar, conducerea familiei Kim exercitând un control aproape complet asupra fiecărui aspect al vieții din țară. În mod similar, Germania nazistă sub Adolf Hitler a fost un regim totalitar care a căutat să controleze nu doar statul, ci și viața culturală și socială a poporului său.
Regimuri democratice miniatura|Această diagramă Venn ilustrează puterile separate și comune ale guvernelor federale și statale, așa cum sunt enumerate în Constituția SUA. Regimurile democratice sunt caracterizate de statul de drept, unde legile se aplică în mod aparent în mod egal tuturor cetățenilor, inclusiv funcționarilor guvernamentali. Într-o democrație, cetățenii au dreptul de a participa la alegeri libere și corecte, unde pot vota pentru reprezentanți și lideri într-un proces competitiv, astfel încât acești reprezentanți și lideri sunt autorizați să conducă entitatea politică. Democrațiile prioritizează protejarea libertăților civile, cum ar fi libertatea de exprimare, de întrunire și de religie, care sunt drepturi fundamentale garantate de stat. O caracteristică-cheie a regimurilor democratice este separarea puterilor între ramurile executivă, legislativă și judiciară ale guvernului pentru ca nicio ramură să nu dețină mai multă putere și că fiecare poate acționa ca un control asupra celorlalte.
Regimuri urbane miniatura|Participarea politică în 2000 (definită ca procentul din populația adultă care a votat în alegeri).Regimurile urbane sunt modelate de interacțiunea intereselor, a instituțiilor și a ideilor dintr-un oraș. Acestea sunt caracterizate de relațiile dintre administrația locală, elitele politice și diverse instituții care lucrează toate către obiective politice și structuri guvernamentale specifice.
Cele șase tipuri de regimuri urbane sunt: Un regim urban antreprenorial este definit ca având legături puternice cu liderii de afaceri și este format pentru a avansa ierarhia unui oraș în raport cu alte orașe. Acest tip operează în locuri exclusive unde lideri de afaceri și politicieni importanți deliberează. Liderii din acest tip de regim susțin proiecte care atrag comunitatea pentru a strânge voturi. Un regim urban de întreținere este conceput pentru a păstra status quo-ul, a menține taxele scăzute și a păstra calitatea vieții într-un oraș. Acest lucru este asociat cu interesele proprietarilor de case. Scopul acestui tip de regim este de a reduce implicarea sectorului guvernamental și de a crește implicarea sectorului privat. Un regim urban bazat pe actori este caracterizat de implicarea activă a guvernului în procesul decizional din sectorul privat. Acest tip de regim acționează ca un mediator în disputele dintre grupurile comunitare și întreprinderi. În unele cazuri, regimurile bazate pe actori pot folosi puterile coercitive ale guvernului pentru a aborda și rezolva crizele din cadrul comunității. Atunci când regimurile bazate pe actori se aliniază cu inițiativele conduse de stat și cu strategiile de guvernanță mai ample, acestea pot evolua în regimuri urbane de administrare. Un regim urban progresist pune accentul pe redistribuirea beneficiilor unei societăți industrializate și dezvoltate pentru a promova echitatea economică. Accentul principal se pune pe realocarea resurselor către zone sau grupuri ale unui oraș care au cea mai mare nevoie, precum minoritățile etnice, populațiile defavorizate economic și cartierele afectate de gentrificare. Luarea deciziilor în aceste regimuri permite tuturor părților interesate să își exprime opinia în determinarea cui merită cel mai mult sprijin și a modului în care sunt distribuite resursele. Atunci când regimurile progresiste introduc responsabilitatea fiscală și sustenabilitatea specifică regimurilor de administrare, acestea evoluează în regimuri activiste. Un regim urban de administrare este definit de poziția sa mai conflictuală față de marile corporații, în comparație cu regimurile antreprenoriale. Aceste regimuri prioritizează protejarea intereselor comunității, în detrimentul promovării agendelor centrate pe afaceri. Spre deosebire de regimurile urbane progresiste, care redistribuie activ resursele pentru a combate inegalitatea, regimurile de administrare se concentrează pe responsabilitatea fiscală. Un regim bazat pe cerere se concentrează pe sprijinirea micilor afaceri și revitalizarea cartierelor. Aceste regimuri încurajează în mod activ și oferă asistență de stat întreprinderilor mici. Regimurile bazate pe cerere apar frecvent atunci când politicile progresiste se aliniază cu inițiativele guvernamentale de a împuternici proprietarii de mici afaceri și de a promova activități economice bazate pe comunitate.
Note
Vezi și
Vechiul Regim Carbon accounting
Categorie:Democrație Categorie:Guvern