320px|thumb|right|Hilt fitting
Tezaurul de la Staffordshire, conform originalului, Staffordshire hoard, este cel mai bogat tezaur de artă Anglo-Saxonă realizat din aur descoperit vreodată. Descoperit pe un câmp în Staffordshire, Marea Britanie, la data de 5 iulie 2009, tezaurul constă în piese totalizând aproximativ 5 kg de aur și 1,3 kg de argint. Artefactele au fost prezumtiv datate a fi fost create în perioada anilor 600 - 800 (era noastră), respectiv îngropate în jurul anului 700, cu o precizie de plus/minus 25 de ani. Deocamdată, scopul îngropării tezaurului este necunoscut.
Descoperire
Terry Herbert din Burntwood din comitatul Staffordshire, un amator de detectare a metalelor ascunse în pamânt, a descoperit la începutul lui iulie 2009 mici artefacte din aur pe teritoriul fermei unui prieten de-al său aflată în apropiere de Lichfield, Staffordshire, Anglia. Posibilul (pe atunci) tezaur a fost declarat unui agent local al oficiului Portable Antiquities Scheme, fiind declarat oficial tezaur naţional la data de 24 septembrie 2009 de către Oficiul Coroanei, fiind considerat parte a Patrimoniului Coroanei. Valoarea estimată a tezaurului este peste un milion de lire sterline, care va fi împărțită între proprietar ul terenului și descoperitor.
Conținut thumb|left| Piese disparate descoperite la locul sitului arheologic
Unul dintre obiecte, care este o bandă scurtă de aur, are înscrisă un citat în latină din Vechiul Testament (Cartea numerelor 10:35): SURGE DNE DISEPENTUR INIMICI TUI ET FUGENT QUI ODERUNT TE A FACIE TUA ("Surge Domine et dissipentur inimici tui et fugiant qui oderunt te a facie tua"), care se traduce aproximativ prin "Ridică-te Dumnezeule, căci dușmanii Tăi vor fi împrăștiați iar cei ce Te urăsc vor fi alungați din fața Ta."
Scop
Semnificație
Vezi și
Tezaurul din Harrogate
Referințe
Legături externe
Official website Staffordshire Hoard at Current Archaeology Officially released Flickr photostream of the hoard BBC News, "Hoard shines light on Dark Ages" ITN "Treasure is 'best ever' Anglo-Saxon find Daily Mail, "The field of gold: How jobless treasure hunter unearthed greatest ever haul of Saxon artefacts with £2.50 metal detector", many photographs The Guardian, "Largest ever hoard of Anglo-Saxon gold found in Staffordshire" The Independent, "Golden dreams for man with the golden metal detector" Press Association, "Anglo-Saxon gold declared treasure" Associated Press, "Largest hoard of Anglo-Saxon treasure found in UK Experts Awed by Anglo-Saxon Treasure, John Burns, The New York Times, 24 September, 2009 beecareful.net "Anglo-Saxon treasure trove found in Staffordshire"
Categorie:Secolul al 7-lea în Anglia Categorie:Secolul al 8-lea în Anglia Categorie:2009 în știință Categorie:2009 in England Categorie:Artă Anglo-Saxonă Categorie:Comori de tip tezaur din Marea Britanie Categorie:Comori de tip tezaur din Europa medievală Categorie:Istoria comitatului Staffordshire Categorie:Situri arheologice în Anglia Categorie:Situri arheologice în Staffordshire