Irina Mavrodin () a fost o profesoară de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, ulterior profesor consultant la Universitatea din Craiova), traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Este autoarea a numeroase volume de traduceri importante, poeme și eseuri.

Biografie

Irina Mavrodin s-a născut la 12 iunie 1929. Părinții ei erau Anastase Mavrodin, profesor, și Maria (născută Popescu).

A urmat studii la Liceul „Unirea” din Focșani (1940-1950), întrerupte timp de doi ani. A devenit licențiată a Universității din București (Facultatea de Limbi Străine, secția limba franceză) în 1954. A obținut titlul de doctor, în domeniul literaturii franceze, cu teza Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman (1971).

Irina Mavrodin a fost profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză și asistenta lui Valentin Lipatti.Gabriel Dimisianu, Sfârșit și început de secol, Cartea Românească, 2013, p. 2001

Debutează cu două poeme în volumul colectiv O sută de poeți în anul 1967 iar în anul 1970 cu Poeme. Colaborează în revistele Steaua , Gazeta Literară, Secolul 20, Luceafărul, Cronica, Tribuna, Ateneu, Familia și România literară.

Selecție din volumele traduse

Albert Cohen, ,,Frumoasa Domnului", Editura EST, 2000 Patrick Rambaud, ,,Batalia", Editura EST Jean Cocteau, ,,Scrisoarea către americani", Editura EST Paul-Louis Courier, ,,Pamfletul pamfleturilor", Editura EST Paul-Louis Courier, ,,Scrisori din Franța și Italia", Editura EST Doamna de Stael, Scrieri alese, Editura pentru literatură universală, București, 1967 Flaubert, ,,Bouvard și Pecuchet", Dicționar de idei primite de-a gata, Străbătând câmpii și țărmuri, Editura Univers, București, 1984; Proust - În căutarea timpului pierdut, Swann, Editura Univers, București, 1987; Proust - În căutarea timpului pierdut, La umbra fetelor în floare, Editura Univers, București, 1988; Proust - În căutarea timpului pierdut, Guermantes, Editura Univers, București, 1989; Proust - În căutarea timpului pierdut, Sodoma și Gomora, Editura Univers, București, 1995; Proust - În căutarea timpului pierdut, Prizoniera, Editura Univers, București,1998; Proust - În căutarea timpului pierdut, Plecarea Albertinei, Editura Univers, București,1999; Proust - În căutarea timpului pierdut, Timpul regăsit, Editura Univers, București, 2000; Romanele lui Albert Camus, alaturi de Modest Morariu, Mihaela Simion, publicate la editura RAO Andre Gide, Amintiri de la curtea cu juri, RAO Marcel Proust, Eseuri, RAO Stendhal, Roșu și negru, Editura Leda, Bucuresti, 2006 Maurice Blanchot, Spațiul literar (Premiul Uniunii Scriitorilor), ediția a doua, Minerva, 2007 Flaubert, Salammbo, Editura Leda, 2007

Alte traduceri

A mai tradus din: Doamna de Sévigné, Albert Camus, Élie Faure, André Gide, Francis Ponge, Henry de Montherlant, Aloysius Bertrand, Gérard Genette, Eugéne Delacroix, Paul Ricoeur, Mircea Eliade (a tradus Romanul adolescentului miop din româna în franceza), Gaston Bachelard, Emil Cioran, André Pieyre de Mandiargues, Patrick Rambaud, Paul-Louis Courier, Jean Cocteau, Marguerite Duras.

Alte volume Proză fantastică franceză (vol. I-III), 1982, Editura Minerva, BPT, # 1109-1111 - editor

Versuri

Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Româneasca, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis, Poeți români contemporani", Eminescu, 2000.

Eseuri critice

Spațiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poietica și poetica, Univers, 1982; ed. 2, Scrisul Românesc, 1998; Stendhal Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului, Editura EST, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2001.

Funcții și afilieri

Director al colecției „Lettres roumaines“, editura Actes Sud, Franța (1991-2002). Președintă a Asociatiei „Prietenii lui Emil Cioran“.

Premii și decorații

Pentru poeziile, pentru eseurile și pentru traducerile sale, a primit mai multe premii: Premiul Academiei Romane, Premiul Uniunii Scriitorilor (primit de mai multe ori)etc. Decorații: Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“, conferit de Statul francez Doctor Honoris Causa al Universității din Suceava Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 1, anexa 1, d) 13.

Note

Legături externe

Interviuri

„Poezia, eseul, studiul critic și traducerea s-au alimentat reciproc“, Doina Ioanid, Observator cultural - numărul 594, septembrie 2011 A murit Irina Mavrodin, Doina Ioanid, Observator cultural - numărul 624, mai 2012

Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Nașteri pe 12 iunie Categorie:Decese în 2012 Categorie:Decese pe 22 mai Categorie:Cavaleri ai Ordinului Artelor și Literelor Categorie:Critici literari români Categorie:Cavaler al Ordinului Steaua României Categorie:Doctorate onorifice conferite de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava Categorie:Eseiști români Categorie:Pedagogi români Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Profesori universitari români Categorie:Traducători români Categorie:Poeți români din secolul al XXI-lea