Depeche Mode este o formație britanică de muzică electronică fondată în 1980 în orașul Basildon, din comitatul Essex, provincia Anglia din Marea Britanie. Este una dintre cele mai longevive și de succes formații apărute în perioada New Wave și New Romantic, cu peste 100 de milioane de albume în întreaga lume.
Multe din videoclipurile lor au fost difuzate în heavy rotation pe MTV. 50 de single-uri ale trupei au intrat în UK Singles Chart; au avut mai multe melodii de top 40 în Marea Britanie fără a fi #1 decât orice alt artist și au influențat mulți dintre artiștii cunoscuți de astăzi, în parte datorită tehnicilor de înregistrare și utilizării de mostre (sampling). Deși foarte influenți în scena modernă electro-dance, rămân de obicei clasificați în genul alternativ.
Depeche Mode a fost fondat în 1980 de Dave Gahan (voce), Martin Gore (clape, chitară, voce, compozitor principal după 1981), Andrew Fletcher (clape secundare) și Vince Clarke (clape, compozitor principal 1980-81). Vince Clarke a părăsit formația după lansarea albumului de debut din 1981; curând înlocuit de Alan Wilder (clape primare) care a cântat în formație din 1982 până în 1995. După plecarea lui Wilder, Gahan, Gore și Fletcher au continuat să interpreteze ca trio. În 2022, Fletcher a decedat, astfel că trupa a continuat în doi, Gahan și Gore.
Perioada de început 1977–1980: Formare Originile Depeche Mode pot fi urmărite din 1977, când Vince Clarke și Andrew Fletcher au înființat o trupă care se numea "No Romance in China", Clarke fiind vocal și chitarist, iar Fletcher basist. În 1978, Clarke cânta la chitară într-o formație "imitație Ultravox", "The Plan", cu prietenul și colegul Robert Marlow ca vocal și Vince la chitară/clape. În 1978-79, Gore a cântat într-un duo acustic, "Norman and The Worms", cu prietenul din școală Philip Burdett (care în prezent cântă în mișcarea folk) vocal și Gore chitarist. În 1979, Marlow, Gore, Clarke și un prieten, Paul Redmond, au format o trupă numită "The French Look", cu Marlow - vocal/clape, Gore - chitară, Clarke și Redmond - clape. În martie 1980, Clarke, Gore și Fletcher au înființat trupa "Composition of Sound", cu Clarke - vocal/chitară, Gore - clape și Fletcher - chitară bas. "The French Look" și "Composition of Sound" au cântat o dată live împreună în iunie 1980 la St. Nicholas School Youth Club din Southend on Sea, Essex. Curând după înființarea "Composition of Sound", Clarke și Fletcher au trecut la sintetizatoare, practicând slujbe de tot felul pentru a le cumpăra, sau împrumutându-le de la prieteni. Gahan s-a alăturat formației în 1980 după ce Clarke l-a auzit fredonând melodia 'Heroes' a lui David Bowie, în timpul unui jam session cu o altă trupă. Astfel, bazele Depeche Mode au fost puse. Numele a fost luat de la o revistă franțuzească de modă, "Dépêche mode", traducerea aproximativă fiind "Ultimele Știri Din Modă" deși de obicei este tradusă greșit în "Modă Rapidă", datorită confundării cu verbul francez "se dépêcher" (trad. a se grăbi).
1981–1984: Primele lansări Formația a devenit parte a casei de discuri Mute a lui Daniel Miller printr-o înțelegere verbală, și au lansat primul album, Speak & Spell, în 1981. Pe când trupa promova albumul, Clarke a început să discute public disconfortul provocat de succesul pe care Depeche Mode îl atingea; a simțit că deveneau prea populari după succesul celui de-al doilea single "Just Can't Get Enough". Curând, a părăsit formația și a început să înființeze diverse trupe precum Yazoo (Yaz în S.U.A.) cu Alison Moyet, The Assembly cu Eric Radcliffe, și mai târziu Erasure cu Andy Bell. La mai mult de 20 de ani după acestea, Depeche Mode încă includ piesa menționată anterior, "Just Can't Get Enough", în concerte atunci când sunt în turnee. Aceasta a devenit precum o pauză de retrospectivă în timpul concertelor, însă a căpătat aerul "întunecat", atins de compozițiile formației de-a lungul timpului, în comparație cu stilul synth-pop naiv al acestui cântec.
thumb|left|250px|Depeche Mode în 1983 După plecarea lui Clarke, Martin Gore, care compusese "Tora! Tora! Tora!" și "Big Muff" de pe albumul de debut, a devenit compozitorul principal al formației. În 1982, albumul A Broken Frame a fost lansat de cei trei membri rămași. Anterior acestuia, Alan Wilder l-a înlocuit pe Vince Clarke în turneu, dar nu a contribuit la producerea albumului A Broken Frame. Curând după aceasta, a devenit membru Depeche Mode cu drepturi depline, la timp pentru single-ul non-album din 1983, "Get the Balance Right". El a compus "The Landscape is Changing" și "Two Minute Warning" pentru albumul din 1983, Construction Time Again, "In Your Memory", B-side al single-ului "People are people" și "If You Want" pentru albumul Some Great Reward din 1984, și împreună cu Martin Gore a compus "Fools", B-side al single-ului "Love In Itself", însă cea mai însemnată contribuție a sa constă în producția muzicală și tehnică.
La începutul anilor '80, popularitatea formației în Europa era în mare măsură nelimitată (îndeosebi în Germania), împreună cu o oarecare recunoaștere în Australia. Cu toate acestea, în 1984 Depeche Mode a făcut o incursiune în Statele Unite ale Americii, pornind lansarea edițiilor exclusiv nord-americane ale compilațiilor People Are People conținând primul lor hit transatlantic cu același nume, "People Are People", și CD-ul lansat ulterior, Catching Up with Depeche Mode.
1985–1989: Ascensiunea Această perioadă este văzută drept începutul asocierii formației cu subcultura goth din Anglia care dobândea popularitate în Statele Unite. Între timp, criticii din Anglia au respins Depeche Mode de-a lungul anilor 80, etichetându-i drept o trupă de băieți drăguți și naivi care cântă melodii electronice comerciale și ușurele, din cauza stilului voios și "drăguț" al multor dintre primele melodii, precum "Just Can’t Get Enough" și "The Meaning of Love", în ciuda sound-ului mult mai întunecat și complex dezvoltat pe parcurs. Însă în America, unde formația a devenit pentru prima oară populară la stații radio de colegiu și stații de rock alternativ precum KROQ în Los Angeles, interesul Depeche Mode a fost căpătarea unui auditoriu indiscutabil diferit.
Eticheta gothică atribuită formației în Statele Unite se datorează mai mult sound-ului decât imaginii, din cauza prezentării târzii pe piața americană și seriei anterioare de videoclipuri lipsite de substanță și constrânse de buget. După cum semnalează piesa "Blasphemous Rumours" din 1984, un comentariu amar la adresa vieții nedrepte, și B-side-ul melodiei "It’s Called a Heart", numit "Fly on the Windscreen" (ulterior remixată și inclusă pe albumul Black Celebration din 1986 sub numele de "Fly on the Windscreen - Final"), Depeche Mode căpătase nuanțele întunecate și profunde ce s-au păstrat până în prezent.
După ce videoclipului single-ului "A Question of Time" a captat atenția, regizorul Anton Corbijn a început o lungă prietenie și colaborare cu formația, în decursul vremii regizând peste 20 dintre videoclipurile trupei (cel mai recent fiind "Cover Me" din 2017).
După lansarea albumului Music for the Masses din 1987, trupa a dus la bun sfârșit un turneu mondial în 1987-88, toate biletele fiind epuizate în scurt timp. Turneul a culminat cu un concert final susținut pe 18 iunie la Pasadena Rose Bowl, cu un public de peste 80.000 de persoane. Turneul a fost prezentat într-un documentar realizat de D.A. Pennebker, cunoscut pentru portretizarea interacțiunii cu fanii. Concertul a fost înregistrat și lansat ca album sub titlul 101 (spectacolul a fost al o sută unulea și ultimul din turneu), devenind unul dintre albumele cu cele mai mari vânzări în 1989 și fiind considerat o excelentă consemnare live a înregistrărilor dintre anii 1981-1987.
Mai târziu în acel an, după ce Martin Gore a făcut o scurtă deviere pentru a înregistra Counterfeit e.p., cu șase cover-uri ale melodiilor sale favorite, formația a înregistrat în Milano "Personal Jesus", o piesă cu influențe country-western. Anterior lansării sale, în ziarele din Anglia au fost postate reclame care anunțau, simplu și totodată ambiguu, doar atât: "Your own personal Jesus". După ceva timp, reclamele au fost completate cu un număr de telefon unde puteai suna pentru a auzi piesa. Controversa cauzată de versuri a propulsat single-ul pe locul 13 în topurile din Anglia, devenind unul dintre cele mai vândute single-uri ale trupei și, totodată, primul lor single de aur în America. Melodia a fost mai târziu interpretată de alți artiști precum Johnny Cash, Gravity Kills și Marilyn Manson. În septembrie 2006 , a fost votată de cititorii revistei de muzică Q ca fiind una din cele mai bune 100 melodii ale tuturor timpurilor.
Perioada de mijloc 1990–1994: Două albume de top La mijlocul anilor 80 și începutul anilor 90, popularitatea formației în America crescuse, la fel ca și influența lor asupra stilurilor muzicale nou-apărute, techno și house. Pionierii muzicii techno Derrick May, Kevin Sauderson și Juan Atkins au menționat deseori influența Depeche Mode asupra creării muzicii proto-techno în perioada exploziei Detroit Techno de la sfârșitul anilor 80. În februarie 1990, “Enjoy the Silence”, unul dintre single-urile cele mai de succes ale formației Depeche Mode, a ajuns pe locul 6 în Anglia; câteva luni mai târziu în Statele Unite, a devenit primul (și singurul) hit Depeche Mode intrat în Top 10, atingând locul 8, și a adus trupei cel de-al doilea single premiat cu discul de aur. A câștigat “Best Single” la Brit Awards în 1991.
Pentru a promova noul album, Violator, au ținut o sesiune de autografe în Los Angeles, atrăgând 17.000 de fani. Albumul (Top 10 în Anglia și America) și turneul ulterior, World Violation Tour, au fost mari succese. Până în prezent, albumul a luat trei discuri de platină în America, cu vânzări de peste trei milioane de unități. Considerabil, 40.000 de bilete pentru concertul de pe Giants Stadium (în East Rutherford, New Jersey) s-au epuizat în opt ore, și 48.000 de bilete pentru cel de pe Dodger Stadium din Los Angeles s-au epuizat într-o oră din momentul în care au fost puse în vânzare.
Până în 1991, Depeche Mode devenise una din cele mai de succes trupe din lume, bazându-se pe un sound proto-techno pentru a se distinge. Contribuția la filmul lui Wim Wenders, Until the End of the World, denumită “Death’s Door” și încă un album solo lansat de Alan Wilder sub numele de Recoil au prelungit pauza dintre albume.
Depeche Mode a schimbat ritmul vizibil în 1993, odată cu lansarea albumului Songs of Faith and Devotion. Este un alt punct de plecare pentru formație – în "Songs" s-au experimentat mai multe aranjamente organice, bazate atât pe sunete foarte distorsionate de chitară electrică, cât și pe folosirea tobelor live (cu Alan Wilder, care debutase ca baterist de studio la piesa "Clean" de pe Violator) și a sintetizatoarelor. La soundul general s-au adăugat instrumente cu coarde, cimpoaie și un cor feminin.
Albumul a debutat direct pe locul 1 în Anglia și USA, imediat după lansarea piesei cu influențe blues și grunge "I Feel You". A urmat turneul mondial de 14 luni "Devotional", apoi un concert video cu același nume și un al doilea album live, Songs of Faith and Devotion Live. Albumul live era constituit din reproducerea piesă cu piesă a albumului eponim, iar rolul său era de a impulsiona vânzările la albumul de studio, însă s-a dovedit a fi un eșec comercial.