thumb|350px|Podul medieval din Cănţălăreşti thumb|350px|Podul medieval din Cănţălăreşti şi bustul lui Ştefan cel Mare

Podul medieval din Cănțălărești este un pod din zidărie de piatră construit în secolul al XVII-lea în satul Cănțălărești (comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui). Podul este situat la limita nordică a satului, pe DN15D. Satul nu exista la data construirii podului.

Podul de piatră din Cănțălărești a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din anul 2015 din județul Vaslui la numărul 239, având codul de clasificare .

Istoric Podul medieval de la Cănțălărești a fost construit în anul 1636 de către hatmanul Gavril Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), după cum glăsuiește pisania amplasată pe timpanul podului vestic: "Acestu pod l-au făcut Gavriil Hatmanul cu cneghina lui Liliana, în zilele (domniei n.r) fratelui său, Ioan-Vasile Voievod la 7144 (1636)".Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, "Biblioteca monumentelor istorice", București, 1974), p. 164

În descrierea călătoriei pe care a făcut-o în Moldova la jumătatea secolului al XVIII-lea, diaconul Paul de Alep (însoțitor al patriarhului Macariei al Antiohiei) precizează că în drumul spre Iași a trecut peste un pod de piatră, fără a preciza bine locul. Profesorul Ion Ionescu a identificat acest pod între Vaslui și Scânteia (județul Iași), el afirmând că ar fi fost construit în apropierea locului unde Ștefan cel Mare s-a luptat cu turcii în 1475, loc denumit "Podul Înalt".Dumitru Iordănescu, Constantin Georgescu - "Construcții pentru transporturi în România. Monografie", vol. II (CCCF București, 1986), p. 23

Deoarece nu exista atunci un alt pod, el a susținut chiar și tancurile armatelor din cel de-al doilea război mondial. Lățimea mică a podului a făcut necesară construirea unui nou pod, deși cel vechi era încă funcțional.

În anul 1989, Antrepriza Constucții Montaj 2 Iași - Șantierul Iași a construit o variantă de drum cu un pod nou, la circa 8 m între axele celor două poduri. Noul pod are două benzi de circulație.Constantin Florescu, Constantin Stoica - "Societatea Comercială "Construcții Feroviare Iași" S.A., 46 ani de activitate" (Ed. Dosoftei, Iași, 2002), p. 14

Podul medieval din Cănțălărești a intrat în conservare, fiind considerat monument de arhitectură medievală. Lângă pod a fost amplasat un bust al domnitorului Ștefan cel Mare.

Arhitectura podului Podul medieval din Cănțălărești este construit din gresie fasonată și are o singură deschidere, cu o săgeată de 4,1 m. Are o lățime mică, de numai 5,50 m.

Vezi și Cănțălărești, Vaslui

Note

Bibliografie Constantin Florescu, Constantin Stoica - "Societatea Comercială "Construcții Feroviare Iași" S.A., 46 ani de activitate" (Ed. Dosoftei, Iași, 2002), p. 13-14

Categorie:Monumente din județul Vaslui Cănțălărești Categorie:Monumente istorice din județul Vaslui