Clubul Sportiv Portul Constanța, cunoscut în mod obișnuit ca Portul Constanța sau simplu Portul, este un club românesc de fotbal cu sediul în Constanța, Județul Constanța, care evoluează în prezent în Liga a III-a, al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Istoric Echipa muncitorilor din Portul Constanța a fost fondată în 1930 sub numele SPM Constanța (Serviciul Porturi Maritime), concurând în Campionatul Districtual Constanța. După Al Doilea Război Mondial, între 1945 și 1949, clubul a fost cunoscut ca PCA Constanța (Porturi Comunicații Ape), perioadă în care a obținut prima promovare în Divizia B, al doilea eșalon al fotbalului românesc, câștigând Seria a IV-a a Diviziei C în sezonul 1946–47.
În 1949, PCA a fuzionat cu Dezrobirea Constanța, rezultând Locomotiva PCA, care ulterior a devenit Farul Constanța. Tradiția fotbalistică a mediului portuar a continuat sub numele SPT Constanța (Sindicatul Porturi și Transport), iar din 1952 echipa a fost preluată de Șantierul Naval Constanța, fiind redenumită Șantierul Constanța.
În sezonul 1952, Șantierul a obținut promovarea în Divizia B după câștigarea Campionatului Regional Constanța și a meciurilor de baraj disputate împotriva formațiilor Flacăra Târgoviște, Dinamo 8 București și Dinamo Turnu Măgurele. În sezonul următor, Docherii au terminat pe locul 5 în Seria I a Diviziei B și au ajuns în optimile Cupei României, unde au pierdut cu 1–2 în fața lui Dinamo București. Echipa, antrenată de Marki, îi includea pe Bartha, Leich, Constantinescu, Mincă, Seleș, Biro, Boriceanu, Asalos, Ivan Marin, Crăciun, Bondar, Zaharia, Stoichiță, Ianovici, Maior, Palfi, Manole, Schmidt și Zinculescu.
Șantierul s-a retras din Divizia B în sezonul următor și a fost reorganizată în campionatul regional ca Metalul Șantierul Naval Constanța. În sezonul 1955, echipa a câștigat din nou Campionatul Regional Constanța și a promovat în recent reînființata Divizia C. Redenumită Energia Metalul Constanța, a terminat pe locul 10 în Seria a II-a a sezonului 1956 al Diviziei C.
Redenumită Șantierul Naval Constanța, echipa a continuat în Seria a II-a, terminând pe locul 5 în sezonul 1957–58. În 1958, clubul a adoptat numele Șantierul Naval Maritim Constanța, terminând pe locul 2 în Seria a II-a în sezonul 1958–59 și obținând promovarea în Divizia B, unde a terminat pe locul 6 în 1959–60 și pe locul 8 în 1960–61, ambele în Seria I. SNM a avut și un parcurs bun în Cupa României, eliminând echipa din prima divizie și rivala locală Farul Constanța cu 2–1, înainte de a pierde 0–1 cu Voința București în optimile de finală.
În 1961, clubul și-a schimbat numele în Portul Constanța și a terminat pe ultimul loc în Seria a II-a a sezonului 1961–62 al Diviziei B, retrogradând în campionatul regional. Portul a revenit la nivel național după ce a câștigat Campionatul Regional Dobrogea în sezonul 1962–63, sub conducerea antrenorului Mihai Tudor, obținând promovarea în Divizia C, cu un lot alcătuit din Barta, Croitoru, Pocriste, Caraivan, Chirea, Abduraman, Memet, Chivu, Laurențiu, Șeitan și Munteanu.
În Divizia C, Portul a terminat pe locul 11 în 1963–64, evitând retrogradarea datorită extinderii numărului de echipe. A terminat apoi pe locul 2 în 1964–65 și pe locul 3 în 1965–66. În sezonul 1966–67, Docherii au câștigat Seria Sud și au promovat în Divizia B sub conducerea lui Lucrețiu Florescu, cu un lot alcătuit din Pițuru, Danciu, Melenco, Stoica, Hula, Nicoară, Stelea, Sântimbreanu, Moroianu, Butuc, Tănase, Strâmbeanu, Mănescu, Dan, Grosman, Buzea, Naum, Mitrenco, Caraman, Memet, Stâlpeanu, Carabaș și Babu.
Portul a evoluat apoi cinci sezoane consecutive în Seria I a Diviziei B, terminând pe locul 6 în 1967–68 sub conducerea lui Lucrețiu Florescu, pe locul 7 în 1968–69 cu Emanoil Hașoti ca antrenor, pe locul 4 în 1969–70 cu Hașoti în prima parte a sezonului și Ion Troancă în a doua, pe locul 9 în 1970–71 și pe ultimul loc în 1971–72 sub conducerea lui Constantin Tâlvescu.
În Divizia C, Portul a fost repartizată în Seria a IV-a, terminând pe locul 5 în 1972–73, pe locul 3 în 1973–74 și pe locul 11 în 1974–75. Promovarea a fost obținută din nou la finalul sezonului 1975–76, când echipa, antrenată de Vasile Luban, a câștigat seria, cu un lot alcătuit din Cornățeanu, Dumitru, Cura, Cristu, Stan, Ivanov, Postică, Naum, Corendea, Caramalău, Bechir, Ciobanu, Bărbulescu, Grigore, G. Gafar, Enache, Cicu, Bratu, Biliboacă, Iordan, Mărculescu, Coman și Cosma.
În Divizia B, Portul a evoluat în Seria I, terminând pe locul 13 în 1976–77, pe locul 8 în 1977–78 și pe locul 13 în 1978–79, evitând la limită retrogradarea la golaveraj. În sezonul următor, sub conducerea antrenorului lui Romeo Giovani, echipa a terminat pe ultimul loc și a retrogradat.
Anii 1980 au fost petrecuți în Divizia C sub conducerea antrenorului Romeo Giovani, cu mai multe clasări în partea superioară a clasamentului. Echipa a evoluat în Seria a IV-a, terminând pe locul 2 în 1980–81 și 1981–82, pe locul 3 în 1982–83 și pe locul 12 în 1983–84. În 1984–85 a evoluat în Seria a III-a, unde a ocupat locul 4. Revenind în Seria a IV-a în 1985–86, a terminat pe locul 3, iar în 1986–87 pe locul 8. În 1987–88 a evoluat în Seria a III-a, terminând pe locul 5. Evoluând din nou în Seria a IV-a, a terminat pe locul 3 în 1988–89 și pe locul 9 în 1989–90.
În sezonul 1990–91, sub conducerea aceluiași Romeo Giovani, Portul a promovat din nou în Divizia B, câștigând Seria a IV-a, cu jucători precum Dinică, Ghișan, Mangri, Gheorghiță, Toma, Lupu, Crăciun, Mirea, Arăpașu, Petcu, Biliboacă, Toșa, Onisemiuc și Bagia.
În Divizia B, Portul a continuat în Seria I, unde a terminat pe locul 11 în 1991–92, pe locul 10 în 1992–93 și pe locul 12 în 1993–94. În sezonul 1994–95, Portul a terminat pe locul 13 și a ajuns în șaisprezecimile Cupei României, unde a pierdut 0–3 cu Steaua București. Echipa pregătită de Vasile Mihu îi includea pe Dinică, Ghiță, T. Ștefan, Rădulescu, Puflene, Țăranu, Marin, M. Șerban, Feodor, Axinciuc, Cune, Neagu, Stelea, Stamate, Chirea, Dula, Lupu, Zadea, D. Șerban, Stere, Șimu și Onisemiuc. În sezonul următor, echipa a retrogradat după ce a terminat pe ultimul loc în Seria I.
În anii următori, Portul Constanța a evoluat în Divizia C, terminând pe locul 9 în 1996–97 și retrogradând în campionatul județean la sfârșitul sezonului 1997–98, după ce s-a clasat pe locul 17. A revenit în competițiile naționale după ce a câștigat Divizia D Constanța în 1998–99, iar ulterior a terminat pe locul 2 în Seria a II-a în sezonul 1999–2000 al Diviziei C.
Repartizată în Seria a III-a, Portul a terminat din nou pe locul 2 în 2000–01, apoi pe locul 11 în 2001–02, pe locul 5 în 2002–03 și pe locul 3 în 2003–04. În sezonul 2004–05, echipa a câștigat Seria a II-a și a revenit după nouă ani în Divizia B.
În Divizia B, Portul a terminat pe locul 15 în Seria I în sezonul 2005–06 și a retrogradat în Liga a III-a, noua denumire a celui de-al treilea eșalon. Evoluând în Seria a II-a, Portul s-a clasat pe locul 4 în sezonul 2006–07, echipa fiind condusă succesiv de Cristian Cămui, Constantin Funda și Constantin Tîlvescu. Au urmat două clasări consecutive pe locul 10 în sezoanele 2007–08 și 2008–09.
În 2009, Portul s-a retras din Liga III din cauza problemelor financiare și a continuat în Liga a IV-a Constanța, primind sprijin limitat din partea Sindicatului și a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, care acopereau costurile utilităților stadionului. Primul eșalon al campionatului județean se desfășura în două serii, Est și Vest, urmate de play-off și play-out, iar Portul a evoluat în Seria Est, calificându-se în mod constant în play-off-ul pentru promovare. Gabriel Șimu a fost antrenor principal între 2009 și 2012, conducând echipa la locurile 3 și 4 în 2009–10, 6 și 8 în 2010–11 și 3 și 7 în 2011–12.
În sezonul 2012–13, Doru Lupu a preluat conducerea tehnică, iar echipa a terminat pe locul 4 în Seria Est și pe locul 9 în play-off. Portul a obținut apoi locurile 3 și 8 în 2013–14 și locul 5 și 11 în 2014–15.
Din 2015, Liga a IV-a Constanța a revenit la formatul cu o singură serie, iar Doru Lupu a revenit ca antrenor principal, conducând echipa pe locul 11 în sezonul 2015–16, locul 14 în 2016–17, locul 12 în 2017–18 și locul 15 în 2018–19, sezon în care Gabriel Dinică a asigurat conducerea tehnică în prima parte a campionatului. În sezonul 2019–20, Portul a terminat pe locul 8 înainte ca competiția să fie întreruptă din cauza pandemiei de COVID-19. Clubul nu a participat în sezonul 2020–21 din cauza costurilor ridicate generate de protocolul medical impus de FRF.
În august 2021, Portul Constanța a trecut printr-o reorganizare majoră după ce Stadionul Portul a fost transformat în 2020 într-un spital modular COVID-19. Neputând folosi stadionul propriu, Portul a încheiat un acord cu CFR Constanța și și-a mutat activitatea pe Stadionul CFR.
Începând cu sezonul 2021–22, echipa a fost din nou condusă de Gabriel Șimu, terminând pe locul 12, pe locul 6 în 2022–23, pe locul 10 în 2023–24 și pe locul 2 în 2024–25. În sezonul 2025–26, Portul a câștigat Liga a IV-a Constanța și a promovat în Liga a III-a după șatesprezece ani, învingând CS Făurei cu 2–0 în fiecare dintre cele două manșe.
Palmares Liga a III-a Campioană (4): 1946–47, 1966–67, 1990–91, 2004–05 Vicecampionă (6): 1964–65, 1975–76, 1980–81, 1981–82, 1999–2000, 2000–01 Liga a IV-a Constanța Campioană (1): 1998-99
Foști jucători
Adrian Pitu Adrian Purice Cătălin Mirea Constantin Koszka Cristian Anghel Daniel Porcus Dennis Șerban Dorel Zaharia Dumitru Caraman Ervin Geomadin Florin Adam Ilhan Mustafa Ioan Crucianu Ion Toe Ionel Boghițoi Ionuț Larie Iosif Bukossy Gafar Ghiunaidum Marian Dinu Marius Zadea Marius Axinciuc Nicu Carapcea Radu Ferenți Răzvan Farmache Răzvan Țârlea Senis Feyzula Ștefan Petcu Valentin Drăgoi
Foști antrenori
Mihai Tudor (1962–1963) Lucrețiu Florescu (1966–1967) Emanoil Hașoti (1968–1969) Ion Troancă (1970) Constantin Tâlvescu (1970–1972) Iosif Bükössy (1972–1974) Vasile Luban (1975–1977) Romeo Giovani (1979–1992) Ion Constantinescu (2000–2001) Ion Constantinescu (2005–2006) Cristian Cămui (2006) Constantin Funda (2006–2007) Constantin Tâlvescu (2007) Gabriel Șimu (2009–2012) Doru Lupu (2012–2018) Gabriel Dinică (2018) Doru Lupu (2019–2020) Gabriel Șimu (2021–) Daniel Rădulescu
Parcursul competițional
Sezon Nivel Divizie Loc Cupa României 2024–2025 4 Liga a IV-a (CT) 2 2023–2024 4 Liga a IV-a (CT) 10 2022–2023 4 Liga a IV-a (CT) 5 2021–2022 4 Liga a IV-a (CT) 12 2020–2021 Nu a participat 2019–2020 4 Liga a IV-a (CT) 8 2018–2019 4 Liga a IV-a (CT) 15 2017–2018 4 Liga a IV-a (CT) 12 2016–2017 4 Liga a IV-a (CT) 14 2015-2016 4 Liga a IV-a (CT) 11 2014-2015 4 Liga a IV-a (CT) 5 2013-2014 4 Liga a IV-a (CT) 3 2012–2013 4 Liga a IV-a (CT) 4 2011–2012 4 Liga a IV-a(CT) 8 2010–2011 4 Liga a IV-a (CT) 6 2009–2010 4 Liga a IV-a (CT) 2008–2009 3 Liga a III-a (Seria a II-a) 10 2007–2008 3 Liga a III-a <small>(Seria a II-a) 11 2006–2007 3 Liga a III-a <small>(Seria a II-a) 4
Referințe
Categorie:Cluburi românești de fotbal