Elisabeta Isanos (nume la naștere Elisabeta Camilar; n. 8 iulie 1941, București – d. 11 ianuarie 2018) a fost o scriitoare română.
Biografie Elisabeta Isanos s-a născut în București, fiind fiica Magdei Isanos-Camilar și a lui Eusebiu Camilar. La vremea aceea, mama sa, Magda Isanos, de profesie avocat, era șomeră, iar tatăl, Eusebiu Camilar mobilizat, cu grad de caporal, la un regiment de infanterie, pe frontul de est.
În anul următor, Magda Isanos s-a îmbolnăvit de inimă, în urma unui reumatism articular, iar Elisabeta a fost lăsată în grija bunicilor, medicii Mihai și Eliza Isanos. După moartea mamei, a crescut în casa bunicilor, în atmosfera postumității materne. În anul 1944 Magda Isanos, se stinge din viață, la numai 28 de ani. Opera ei poetică, desăvârșită în ciuda scurtului răstimp, le lăsase celor apropiați, și nu numai lor, impresia unei opere neîncheiate, care, cu anii, s-ar fi putut rotunji.
Crescută în această atmosferă și cu naivitatea vârstei, fiica s-a decis să-și adauge la numele civil, al tatălui său, pe acela al mamei, semnând la debutul revuistic, în revista „Iașul literar” din 1964, Elisabeta Isanos-Camilar, pseudonim la care a renunțat după scurt timp și a rămas la acela de Elisabeta Isanos, păstrat în amintirea mamei sale.
Elisabeta Isanos a fost profesoară de limba franceză și română la liceul economic „Nicolae Krețulescu” din București, și nu a încetat în tot acest timp să scrie.
A fost căsătorită cu inginerul Gabriel Goian, având un fiu și doi nepoți.
Studii A făcut studiile liceale la Liceul de Fete nr.16 din București, și pe cele superioare la Universitatea din București, Facultatea de filologie, secția limba și literatura franceză, cu specialitate secundară în limba și literatura română, obținând diploma în 1965. În același an, după o vizită făcută în luna mai, în Germania de Est, la Weimar, Eusebiu Camilar a murit la 27 august, în urma unui cancer hepatic, de origine incertă și suspectă.
Activitatea literară A debutat cu un grupaj de versuri în „Iașul literar” în 1964, prima ei carte fiind placheta de versuri „Orașe nostalgice”, apărut în 1969. De-a lungul timpului, a publicat poezii, proze scurte, eseuri, traduceri în diverse reviste și gazete literare, cum ar fi: „Iașul literar”, „Ateneu”, „Sinteze” (suplimentul literar al ziarului județean din Bacău), „Luceafărul”, „Orizont”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Bucovina literară”, „Crai nou” (ziarul județean din Suceava), „Ziarul de duminică” (suplimentul literar al „Ziarului financiar”) etc.A participat (cu traducerea în franceză a unor poeme) la CD-urile: Les cinq Épîtres de Mihai Eminescu”, récitées par Radu Prince de Hohenzollern-Veringen, Fondation Culturelle Roumaine-Electrecord; Mihai Eminescu, viața și opera poetului, plurilingv (cu traducerea în franceză a unor poeme), Libra Cultural Fondation, 2000.
Opera Orașe nostalgice, poezii, Editura pentru literatură, București, 1969 Versuri, Ed. Junimea, Iași, 1980 Grădina de iarnă, poezii, Ed. Eminescu, București, 1987 Necuprinsele, poezii, București, 1999 Pașaport pentru Orașul de Sus, proză, București, 1999 Doctorul de pe comoară, proză, București, 1999 Cântecul Soarelui, poem, București, 2001 În căutarea Magdei Isanos, eseu biografic, Editura Fundației PRO, București, 2003 Drumul spre Ombria, proză, Editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2004 Cosânzenii, roman biografic, Editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2005 Amur, roman, Editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2006 Ai clipa doar..., 180 de catrene de Omar Khayyam, echivalențe românești, Editura Lucman, București, 2007 În București, fără adresă, eseu, Editura Vremea, București, 2008 Duminică devreme, poezii, volum în ediție electronică, însoțit de versiunea sonoră în lectura autoarei, Editura on-line a site-ului www.isanos.ro Poarta de Vest, roman, Editura Lucman, București, 2010 Reveriile unei plimbărețe, roman, ePublishers, 2017
Povestiri și versuri în antologii (în limba română și franceză) La Maison dans la Vallée, povestire, în Antologia „Contes et Nouvelles francophones”, Éditions Échanges Internationaux, Paris, 1995; Parfumuri, grupaj de poeme (bilingv), în Antologia Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, „Poesys 10. Excelsior”, 2007. Înjurătura, sonet, în antologia „Autografe pentru Bucovina literară”, Editura Mușatinii, Suceava, 2009; Duminică devreme, grupaj de poezii apărut în revista Orizont literar contemporan, II, nr.6 (11), iulie 2009; Crăciun, Muțenie, sonete apărute în revista Poezia, XIV, nr.4(50), iarnă 2009; Cinci sonete, trei în limba română și două în limba franceză, în „Antologia sonetului românesc”, vol. 2 și 3, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2009.
Traduceri din limba română în limba franceză apărute în volum Mihai Eminescu, „Poezii/Poésies”, Editura Libra, 1993; Mihai Eminescu, „Poezii/Poésies”, Editura Libra, 1994; Magda Isanos, „Poezii/Poésies”, Editura Libra, 1996 Carolina Ilica, „Din foc și din gheață/De feu et de glace”, Ars Multimedia/Academia Internațională Orient-Occident, Bucarest/Metz, 2006; Carolina Ilica, „Plângând de frumusețe/Beauté qui fait gémir” (Cartea de lână), lansată la ediția 2007 a Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”.
Traduceri apărute în antologii Elena Văcărescu, poezii, în „Scrieri alese, Editura Minerva, București, 1975; Elena Văcărescu, poezii, în volumul „Țara mea”, Editura Minerva, București, 1977; Mihai Eminescu, „Rugăciunea unui dac”/La Prière d’un Dace”, în „La Langue Française au risque des cultures. Actes du Congrès”, Éditions Échanges Internationaux, Paris, 1995; Mihai Eminescu, „Freamăt de codru”/”Friselis du bois”, în „La Forêt. Anthologie poétique”, Éditions Du Chêne, Paris, 1997; Mihai Eminescu, poezii, în „Poeme alese/Poèmes choisis”, Editura Grai și Suflet-Cultura națională, București, 1999; Mihai Eminescu, „La steaua”/”Vers l’Étoile”, două versiuni, în antologia „La steaua, în limbile lumii”, Kiev, Editura Svit, 2000; Mihai Eminescu, „Venere și Madonă/Vénus et Madone”, în Antologia Festivalului Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, Editura Academiei Internaționale Orient-Occident, 2005.
Premii și Distincții Premiul pentru traducere, la Salonul Național de Carte și Publicație Culturală, Cluj, mai 1994, pentru volumul „Mihai Eminescu, Poezii/Poésies”, editura Libra, 1994; Premiul Primăriei Cluj-Napoca, la Salonul Național de Carte ediția a VI-a, mai 1996, pentru traducerea „Magda Isanos, Poezii/Poésies”, editura Libra, 1996 ; Diplomă la Salonul Național de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XI-a, Chișinău, aprilie 2007, pentru romanul „Amur”, editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2006. Membră a Uniunii Scriitorilor din România Cetățean de onoare al comunei sucevene Udești, locul natal al tatălui, scriitorul Eusebiu Camilar. În această comună se află casa memorială „Eusebiu Camilar”, înființată de Muzeul județean Suceava, în urma unei donații. Aici are loc în fiecare an Festivalul-concurs „Eusebiu Camilar-Magda Isanos”, destinat descoperirii și încurajării tinerelor talente.
Opinii critice Și-au exprimat opiniile despre poezia, despre proza ori despre traducerile autoarei, de-a lungul timpului: Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Constantin Călin, Dimitrie Vatamaniuc, Petru Creția, Lucia Olaru-Nenati, Liviu Grăsoiu, Adrian Dinu Rachieru, C. Trandafir, Vlad Sorianu, Victoria Dragu-Dimitriu, Ștefan Dimitriu, Doina Cernica, Mihail Iordache, Emil Nicolae, Niadi Cernica, Rodica Mureșan, Adela Greceanu, Doina Mandaj ș.a.
În „Dicționarul general al literaturii române”, Dorina Grăsoiu scrie următoarele:
„Remarcabilă poetă și prozatoare, având, paradoxal, neșansa de a fi fost unica fiică a unor cunoscuți scriitori, [E.]I. s-a impus târziu în peisajul literar contemporan. Deși numele său a fost alăturat de al câtorva dintre cele mai prestigioase poete (Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ileana Mălăncioiu), deși pentru mulți comentatori proza semnată de ea a constituit o adevărată revelație, totuși faima părinților a frânat, în loc să faciliteze, valorizarea creației sale la adevărații parametri. În plus, o modestie ieșită din comun, o discreție rar întâlnită în breasla scriitoricească au făcut să se vorbească puțin (uneori chiar deloc) despre unele dintre cărțile sale.”
LUCIA OLARU NENATI, despre romanul „AMUR”:
„Parcurgând o bibliografie demnă de o lucrare de doctorat (aflată la sfârșitul cărții ca în cazul acelor lucrări), autoarea scrie un roman pentru că literatura este totuși forma cea mai pertinentă de a transmite un mesaj la modul personalizat și pentru că acesta este harul său definitoriu, cel beletristic. /.../Tratând despre calvarul basarabenilor izvorât și din decretul lui Stalin prin care s-a statuat că toți cei aflați în acel fatidic 28 iunie in Basarabia sunt cetățeni sovietici obligați să se repatrieze (ceea ce a provocat o uriașă framântare a refugiaților în România!), cartea/.../este așadar și o lucrare de ordin documentar și istoric ce tratează această foarte delicată și tulbure problemă și reușește - din păcate, niciodată destul! - să comunice absurditatea existenței oamenilor acelei părți din neamul românesc, cruzimea, varietatea, intensitatea și mizeria modului de a-i face să sufere doar pentru ca proveneau dintr-o anumită zonă geografică. Ridicările nocturne, sucesiunea schimbărilor administrative cu efect dezastruos, culpabilizarea locuitorilor, închisorile, călătoriile cu trenurile groazei către inumana Siberie, chinurile suferite acolo, așadar transformarea oamenilor din ființe umane în viețuitoare bune doar pentru a fi chinuite, adică pentru a satisface instictele bestiale ale puternicilor momentului (cineva chiar spune în carte: “nu munca voastră ne trebuie, vă vrem chinul!), toate comunică mult mai mult decât o poveste, decât un story literar. Aceste lucruri ridică azi, în vremea ce se vrea a păcii, democrației, înțelegerii și armoniei universale, problema modului cum a fost și cum poate fi, în genere, posibilă și permisă degradarea oamenilor de către oameni. E un protest uriaș contra acestei ieftiniri incredibile și inacceptabile a vieții omenești pentru pedepsirea căreia nu s-a organizat încă nici un tribunal a la Nürnberg sau aiurea și nu se cutremură lumea de oroare așa cum s-ar cuveni spre a nu mai fi posibilă vreodată. Cartea mai are un mare merit: acela de-a contribui la adăugarea suferințelor colective din trecutul românilor pe lista acelor neamuri ce au dreptul la recunoaștere morală din partea lumii. Aici se cuvine reamintită existența unei disporporții: aceea dintre grăbita recunoaștere a națiunii noastre ca producătoare de suferințe altor națiuni, câtă vreme suferințele reale, monstruoase și extinse pe scară largă ale bucovinenilor și basarabenilor, de pildă, pentru care nici până acum nu s-a făcut măcar o reparație simbolică, nu sunt nici pe departe cunoscute și luate în considerare într-o asemenea cumpănă a dreptății internaționale.