Ido () este o limbă construită derivată dintr-o versiune reformată a Esperanto, și concepută în mod similar cu scopul de a fi o a doua limbă universală pentru persoane de limbi diverse. Pentru a funcționa ca o limbă auxiliară internațională eficientă, Ido a fost concepută special pentru a fi gramaticală, ortografică și lexicografică regulară (și, mai presus de toate, ușor de învățat și utilizat). Este cel mai de succes dintre numeroasele derivate ale Esperanto, cunoscute sub numele de Esperantidoj.
Ido a fost creat în 1907 din dorința de a reforma defectele percepute ale limbii esperanto, o limbă care fusese creată cu 20 de ani înainte pentru a facilita comunicarea internațională. Numele provine de la cuvântul esperanto , care înseamnă „urmaș”, deoarece limba este un derivat al esperanto. După crearea sa, Ido a fost susținută de o parte a comunității esperanto. Un eșec a avut loc odată cu moartea subită, în 1914, a unuia dintre cei mai influenți promotori ai săi, Louis Couturat. În 1928, promotorul Otto Jespersen a părăsit mișcarea pentru propria sa limbă Novial.
Popularitatea lui Ido a scăzut din două motive: apariția unor noi schisme generate de proiecte de reformă concurente și o lipsă generală de conștientizare a lui Ido ca limbă candidat pentru o limbă internațională. Nu a început să își recâștige popularitatea decât odată cu răspândirea internetului.
Ido utilizează aceleași 26 de litere ca alfabetul latin, fără nicio diacritică. Vocabularul său provine din engleză, franceză, germană, italiană, latină, rusă, spaniolă și portugheză și este în mare parte inteligibil pentru cei care au studiat esperanto.
Mai multe opere literare au fost traduse în Ido, inclusiv Micul Prinț, Cartea Psalmilor și Evanghelia după Luca. În anul 2000, în lume existau aproximativ 100-200 de vorbitori de Ido.Blanke (2000), cited in Sabine Fiedler "Phraseology in planned languages" , Phraseology / Phraseologie, Walter de Gruyter 2007. pp. 779. În 2022, Ido are 26 de vorbitori în Finlanda, conform unor statistici.
Istorie Ideea unei a doua limbi universale nu este nouă, iar limbile construite nu sunt un fenomen recent. În secolul al XII-lea, Hildegard din Bingen a inventat un set de cuvinte cunoscut sub numele de Lingua Ignota. Conceptul nu a atras un interes semnificativ până când limba Volapük a fost creată în 1879. Volapük a fost populară o perioadă și se pare că a avut câteva mii de utilizatori, dar a fost ulterior eclipsată de popularitatea Esperanto, care a fost creată în 1887. Au fost propuse și alte câteva limbi, precum Latino sine Flexione și Idiom Neutral. În această perioadă, matematicianul francez Louis Couturat a format Delegația pentru adoptarea unei limbi auxiliare internaționale.
Această delegație a solicitat în mod oficial Asociația Internațională a Academiilor din Viena să selecteze și să aprobe o limbă internațională; solicitarea a fost respinsă în mai 1907. Delegația s-a reunit apoi la Paris, în octombrie 1907, în calitate de comitet, pentru a discuta adoptarea unei limbi internaționale standard. Printre limbile luate în considerare s-a numărat o limbă nouă, prezentată anonim după termenul limită stabilit de comitet, de către o persoană care folosea numele „Ido”. În cele din urmă, comisia, mereu lipsită de sesiuni plenare și formată din numai 12 membri, s-a încheiat în ultima zi cu 4 voturi pentru și o abținere. Aceștia au ajuns la concluzia că nicio limbă nu era complet acceptabilă, dar că esperanto putea fi acceptată „cu condiția mai multor modificări care să fie realizate de Comisia permanentă în direcția definită de concluziile raportului secretarilor [Louis Couturat și Léopold Leau] și de proiectul Ido”.
Inventatorul Esperanto, L. L. Zamenhof, după ce a auzit o serie de plângeri, a sugerat în 1894 o propunere pentru o Esperanto reformată cu câteva modificări pe care Ido le-a adoptat: eliminarea literelor accentuate și a cazului acuzativ, schimbarea pluralului cu un -i italienesc și înlocuirea tabelului de corelative cu cuvinte mai latine. Cu toate acestea, comunitatea esperanto a votat și a respins esperantoul reformat al lui Zamenhof, și, de asemenea, majoritatea a respins recomandările Comitetului din 1907 compus nominal din 12 membri. Zamenhof, amintindu-și fără îndoială de experiența sa cu privire la reformele din 1894, a susținut ferm decizia majorității Comitetului Esperanto. În plus, a apărut o controversă atunci când s-a constatat că „proiectul Ido” fusese conceput în principal de Louis de Beaufront, pe care Zamenhof îl alesese să reprezinte esperanto în fața comitetului (Zamenhof însuși nu putea reprezenta esperanto, deoarece regulamentul comitetului prevedea că creatorul unei limbi prezentate nu o poate apăra). Ședințele Comitetului s-au desfășurat în principal în limba franceză, ocazional în limba germană. Când președintele Comitetului a întrebat cine este autorul proiectului lui Ido, Couturat, de Beaufront și Leau au răspuns că nu ei. De Beaufront a prezentat proiectul Ido și l-a descris ca fiind o versiune mai bună și mai bogată a limbii esperanto. Couturat, Leau, de Beaufront și Jespersen au fost în cele din urmă singurii membri care au votat, toți pentru proiectul Ido. O lună mai târziu, Couturat i-a transmis accidental lui Jespersen o copie a unei scrisori în care recunoștea că de Beaufront era autorul proiectului Ido. Jespersen a fost înfuriat de acest lucru și a cerut o mărturisire publică. De Beaufront a amânat timp de patru luni mărturisirea publică.
Se estimează că aproximativ 20% dintre principalii promotori ai esperanto și 3-4% dintre esperantiști au trecut la Ido, care de atunci a suferit modificări constante în încercarea de a perfecționa limba, dar care, în cele din urmă, au avut ca efect decizia multor vorbitori de Ido să renunțe la încercarea de a o învăța. Deși a divizat mișcarea Esperanto, schisma a oferit esperantiștilor rămași libertatea de a se concentra asupra utilizării și promovării limbii lor așa cum era. În același timp, a oferit idiștilor libertatea de a continua să lucreze la propria lor limbă timp de mai mulți ani înainte de a o promova în mod activ. A fost înființată Uniono di la Amiki di la Linguo Internaciona (Uniunea Prietenilor Limbii Internaționale) și o Academie Ido pentru a dezvolta detaliile noii limbi.
Couturat, care a fost principalul promotor al Ido, a fost ucis într-un accident de mașină în 1914. Acest lucru, împreună cu Primul Război Mondial, a suspendat practic activitățile Academiei Ido din 1914 până în 1920. În 1928, principalul promotor intelectual al Ido, lingvistul danez Otto Jespersen, și-a publicat propria limbă planificată, Novial și a încetat promovarea Ido.
Era digitală Limba are încă vorbitori activi, în număr de aproximativ 500. Internetul a provocat o reînnoire a interesului pentru limbă în ultimii ani. Un eșantion de 24 de idiști de pe grupul Yahoo! Idolisto din noiembrie 2005 a arătat că 57% au început studiul limbii în ultimii trei ani, 32% de la mijlocul anilor 1990 până în 2002, iar 8% cunoșteau limba de dinainte.
Modificări Puține modificări au fost aduse limbii Ido din 1922.
Camiel de Cock a fost numit secretar pentru probleme lingvistice în 1990, succedându-l pe Roger Moureaux. El a demisionat după crearea unui comitet lingvistic în 1991. De Cock a fost succedat de Robert C. Carnaghan, care a deținut acest titlu din 1992 până în 2008. Niciun cuvânt nou nu a fost adoptat între 2001 și 2006. După alegerile din 2008-2011 ale comitetului director al ULI, Gonçalo Neves l-a înlocuit pe Carnaghan în funcția de secretar pentru probleme lingvistice în februarie 2008. Neves a demisionat în august 2008. O nouă comisie lingvistică a fost formată în 2010. În aprilie 2010, Tiberio Madonna a fost numit secretar pentru probleme lingvistice, succedându-i lui Neves. În ianuarie 2011, ULI a aprobat opt cuvinte noi. Aceasta a fost prima adăugare de cuvinte după mulți ani. După o serie de conflicte grave cu Comitetul director al ULI, Tiberio Madonna a fost revocat din funcția de secretar pentru probleme lingvistice la 26 mai 2013 prin anunțul oficial al lui Loïs Landais, secretarul ULI.Anunco di la DK pri Tiberio Madonna, ULI-IDO, yahoogroups, May 26th 2013 În ianuarie 2022, ULI a aprobat un set de cuvinte noi (34).Progreso 382 January–April 2022
Fonologie Limba Ido are 5 foneme vocale. Vocalele e și ɛ, precum și o și ɔ se pot înlocui reciproc, aceasta fiind la latitudinea vorbitorului. Combinațiile /au/ și /eu/ devin diftongi în radicalii cuvintelor, dar nu atunci când le alăturăm afixe. +Vocalele din idoAnterioarePosterioareÎnchiseiuMijlociie ~ ɛo ~ ɔDeschisea +Consoanele din IdoLabialeAlveolarePostalveolarePalataleVelareGlotaleNazalemnOclusivepbtdkgAfricatet͡st͡ʃFricativefvszʃʒhSonanteljwBătuter Toate cuvintele polisilabice au accentul pe penultima silabă cu excepția infinitivelor, care au accentul pe ultima silabă — deci skolo, kafeo și lernas pentru "școală", "cafea" și timpul prezent al verbului "a învăța", dar irar, savar și drinkar pentru "a merge", "a ști" și "a bea". Dacă un i sau u precedă altă vocală, perechea se consideră a face parte din aceeași silabă atunci când aplicăm regula accentelor — deci radio, familio și manuo pentru "radio", "familie" și "mână", cu excepția cazului în care cele două vocale sunt singurele din cuvânt, caz în care "i"-ul sau "u"-ul poartă accentul: dio, frua pentru "zi" și "devreme".
Ortografie Limba Ido utilizează 26 de litere, ca în limba latină. Deși trebuia să fie o limbă neutră, se văd influențele celor care au participat la perfecționarea limbii esperanto. Față de esperanto, ido are cele mai multe cuvinte provenite din franceză. Litera j se pronunță ca în limba română. În schimb, litera c se pronunță ț ca în limbile slave. litera în Ido AFI în limba româna a /a/ asemănator cu a din "casă" b /b/ b ca în "cabană" c /t͡s/ ț ca în "hoț"; utilizat și în digraful ch pentru sunetele ce sau ci d /d/ d ca în "cadă" e /e/, /ɛ/ e ca în "pere" f /f/ f ca în "afară" g /g/ g ca în "gol" h /h/ h ca în "hol" i /i/ i ca în "inel" j /ʒ/, /d͡ʒ/ j ca în "cojoc" sau ge ca în "geam" k /k/ c ca în "scop" l /l/ l ca în "lac" m /m/ m ca în "amar" n /n/ n ca în "analiză" o /o/, /ɔ/ o ca în "orb" p /p/ p ca în "spin" q /k/ la fel ca k; utilizat numai în digraful qu r /ɾ/ r ca în "iarbă" s /s/ s ca în "iască"; utilizat și în digraful sh pentru sunetul ș t /t/ t ca în "stat" u /u/ u ca în "dulap" v /v/ v ca în "avar" w /w/ u ca u în "râu" (introdus pentru cuvintele englezești) x /ks/, /gz/ x (ks) ca în "extra" sau x (gz) ca în "examen" y /j/ i ca în "ieri" z /z/ z as în "zebră"
Digrafe:
Digraful in Ido AFI Digraful in limba romana ch /t͡ʃ/ce sau ci ca în "ceas" sau "ciulin" qu , cu ca în "ecuație" sh /ʃ/ș ca în "șah"
Gramatică Articolul hotărât este la și este invariabil. Articolul nehotărât (un/o) nu există în Ido. Fiecare cuvânt din vocabularul Ido este construit dintr-un cuvânt rădăcină. Un cuvânt este format dintr-o rădăcină și o terminație gramaticală. Alte cuvinte pot fi formate din acel cuvânt prin eliminarea terminației gramaticale și adăugarea uneia noi sau prin inserarea anumitor afixe între rădăcină și terminația gramaticală.
Unele dintre terminațiile gramaticale sunt definite după cum urmează: Parte de vorbire Ido Esperanto Română Substantiv la singular -o (libro) -o (libro) carte Substantiv la plural -i (libri) -oj (libroj) cărți Adjectiv -a (varma) -a, -aj (varma, varmaj) cald Adverb -e (varme) -e (varme) „cald” ca adverb, călduros Infinitiv la prezent -ar (irar) -anti (iranti)-i (iri) a merge a merge Infinitiv la perfect -ir (irir) -inti (irinti) a fi mers Infinitiv la viitor -or (iror) -onti (ironti) va merge Prezent -as (iras) -as (iras) merge Perfect -is (iris) -is (iris) a mers Viitor -os (iros) -os (iros) va merge, o să meargă Imperativ -ez (irez) -u (iru) mergi! Condițional -us (irus) -us (irus) ar merge