Calea ferată Brodina–Izvoarele Sucevei este astăzi o linie de cale ferată închisă de pe teritoriul României și dezafectată pe teritoriul Ucrainei. Ea se află pe valea râului Suceava din Bucovina.
Istoric Această linie de cale ferată a fost construită pe teritoriul Bucovinei, la acea dată parte a Imperiului Austro-Ungar.
În anul 1898 a fost pusă în funcțiune Calea ferată Rădăuți-Brodina de către Neue Bukowinaer Lokalbahn-Gesellschaft (Noua companie de cale ferată locală a Bucovinei). În anii următori, autoritățile competente au luat în considerare prelungirea căii ferate pe valea râului Suceava. A fost planificată construirea unui tronson de cale ferată până la Izvoarele Sucevei (pe atunci Izwor).Stenographische Protokolle über die Sitzungen des Herrenhauses des Reichsrates (Stenograma ședințelor Camerei Superioare a Consiliului Imperial). k. k. Hof- und Staatsdruckerei. Wien, 1901, p. 18Stenographische Protokolle über die Sitzungen des Hauses der Abgeordneten des österreichischen Reichsrates (Stenograma ședințelor Camerei Reprezentanților a Consiliului Imperial Austriac). k. k. Hof- und Staatsdruckerei. Wien, 1909, p. 461
După mai mulți ani de discuții, compania feroviară sus-menționată a construit în cele din urmă între anii 1911-1913 o cale ferată cu ecartament îngust (760 mm) până la Seletin (azi în Ucraina).Paul Mechtler: Inventar des Verkehrsarchivs Wien (Inventarul Arhivelor de transporturi de la Viena). Berger-Verlag, 1959, p. 145 Ea a fost utilizată în special pentru transportul de cherestea și bușteni din regiunea carpatică împădurită.760.net, accesat la 15 mai 2009
În timpul luptelor din primul război mondial, teritoriul Bucovinei a fost ocupat de armatele rusești, acestea transformând celelalte linii secundare cu linii cu ecartament normal. Traseul de cale ferată a început să fie extins până la Izvoarele Sucevei. Aceste lucrări s-au încheiat în 1917 după reocuparea Bucovinei de către trupele austro-ungare.Wolfgang Wendelin: Karpatendampf. Band 2: Schmalspurbahnen in der Nordbukowina (Aburi în Carpați. Volumul 2: Căi ferate cu ecartament îngust în nordul Bucovinei.). Eigenverlag. Mautern 2003
După primul război mondial, Bucovina a devenit parte componentă a României; calea ferată a fost preluată de către compania românească CFR. Cu toate acestea, tronsonul final al liniei de cale ferată - care a ajuns la o altitudine de 900 m la Izvoarele Sucevei - a fost abandonat; capătul liniei a devenit satul Șipotele Sucevei (astăzi în Ucraina).Emil Sigerus: Reisehandbuch für Grossromänien (Ghid de călătorie în România Mare). Verlag Rüdiger, 1925, p. 103
În anul 1940, Armata Roșie a ocupat nordul Bucovinei. Tronsonul de la nord de râul Suceava a intrat pe teritoriul Uniunii Sovietice, toate legăturile cu calea ferată din URSS fiind întrerupte. Din 1941 și până în 1944 întreaga Bucovină s-a aflat din nou pe teritoriul României, dar teritoriul nordic al provinciei a fost reocupat apoi de URSS (din 1991 de Ucraina). Linia rămasă pe teritoriul sovietic a fost dezafectată, în timp ce tronsonul românesc de cale ferată și-a stabilit capătul în localitatea de graniță Nisipitu.
Situație actuală Tronsonul românesc de cale ferată până la Nisipitu are o singură linie și nu este electrificată. El face parte din calea ferată secundară 515 de la Dornești la Nisipitu sau Putna. În iulie 2008, linia de cale ferată a fost deteriorată de inundații și scoasă din funcțiune.Business Standard, 7 august 2008 - Reconstrucția infrastructurii feroviare după inundațiile din nord și vest costă 166.270 lei (accesat la 15 mai 2009) Refacerea liniilor distruse nu au mai avut loc. CFR are în vedere închiderea tronsoanelor care aduc pierderi sau cedarea lor către operatorii privați.
Note
Brodina–Izvoarele Sucevei Brodina–Izvoarele Sucevei Categorie:Fondări în 1917 Categorie:Desființări în 2008 Categorie:Căi ferate desființate din România