O carte sau revistă de benzi desenate (engleză: comic book, franceză: Bande Dessinée) reprezintă o publicație în care sunt istorisite una sau mai multe narațiuni prin intermediul limbajului și convențiilor benzii desenate. thumb|Le petit Sammy éternue (1904-1906) Definiția termenului este disputată între specialiști, și de aceea și originea acestei forme de artă este de asemenea disputată. Originile benzilor desenate americane trebuie căutată în ziarele de la începutul secolului din America, unde apăreau pentru a comenta diferite caricaturi sau pentru a susține diferite povestiri simple. Primul exemplar de „benzi desenate”, după definiția americană a fenomenului „comic books” din Statele Unite, este considerat a fi The Adventures of Obadiah Oldbuck.
Cartea de benzi desenate Cartea de benzi desenate este considerată a noua artă.Digicult, Digi 24Portret de bedefil: Dinu C. Giurescu, Adevărul, 11 septembrie 2013
O carte de benzi desenate este o revistă sau o carte conținând o artă secvențială în formula unui narativ. Deși termenul implică altfel, materia de studiu în cărțile de benzi desenate nu este necesar să fie amuzante, și de fapt seriozitatea lor dramatică variază în mare măsură. Termenul „benzi desenate” în acest context se referă la cadrele de diferite mărimi care conțin fiecare o imagine ce ilustrează în mod dinamic sau static acțiunea ce se petrece în firul narativ al poveștii respective. În ultimul sfert al sec. XX, datorită acceptării benzilor desenate de publicul larg s-a inventat termenul de roman grafic, pentru a diferenția benzile desenate considerate puerile, de cele cu un conținut și poveste mai matură.
Primele benzi desenate erau colecții de cadre umoristice luate din ziare, iar succesul comercial al acestor colecții a dus la dezvoltarea acestui mediu de exprimare. Versiunile de benzi desenate cunoscute drept romane grafice, erau de obicei cele cu coperta tare sau cele legate în tipul unei cărți și nu de tipul unei reviste.
Cărțile de benzi desenate americane Benzile desenate americane au fost asociate cu tradiția super-eroului. Traducerea exactă a termenului american pentru cărți de benzi desenate ar fi „cărți comice” de unde a și pornit controversa cu folosirea unui alt termen (romane grafice) pentru a face diferența între cele care aveau ca țintă un public format în mare parte din copii și adolescent. Industria modernă a benzilor desenate a început în Statele Unite în 1930, când a fost introdus stereotipul super-eroului, Superman. Fanii americani și pasionații împart benzile desenate americane în diferite ere. Din S.U.A. originează de asemenea benzile desenate contra-culturale și cele underground/alternative.
Vânzările de benzi desenate scăzuseră în vremea când apăruse televizorul, dar au recâștigat popularitatea în anii `50 și `60 din cauza modului în care a abordat Stan Lee super-eroii în lumea reală. Mai târziu a apărut influența benzilor desenate japoneze, denumite manga și recunoașterea mediului printre academici, critici literari și muzee de artă au solidificat aceasta ca o formă de artă stabilind tradiții, stiluri, convenții și evoluție artistică. Modul în care sunt ilustrate benzile desenate din S.U.A. este unul specific, personajele fiind desenate sub forma ideală și îmbrăcate în costume pentru a evidenția aceste caracteristici. Bărbații au o musculatură bine subliniată, la fel ca și femeile. Fetele de obicei la bărbați au o mandibulă ce le conferă o față oarecum dreptunghiulară în partea de jos, iar femeile au o față ovaloidă. Eroii sunt reprezentați sub diferite costume, iar rău-făcătorii își acoperă de obicei fața. De asemenea sunt prezenți anti-eroii, care reprezintă partea întunecată a justiției, care folosesc orice mijloace pentru a își îndeplini voința.
Marile companii americane de benzi desenate sunt Marvel și DC. Marvel încercând să abordeze subiectul genocidului inutil al mutanților datorită diferențelor, iar DC povești mai sumbre, horror și drame.
Un alt stil în ceea ce privește ilustrarea benzilor desenate americane spre deosebire de cel de trup ideal gen Marvel/DC este găsit în benzile desenate publicate de artiști de renume, cum ar fi Frank Miller sau benzi desenate produse independent, acest tip fiind cunoscut drept încercări de a aduce lumea benzilor desenate de cea artistică.
Recunoașterea artistică a avut loc în momentul în care benzile desenate au primit premii în afara categorisirii din care făceau parte, cum povestea Maus al lui Art Spiegelman A câștigat premiul Pulitzer, prin ilustrarea unor întâmplări din al doilea război mondial reprezentând evreii și restul oamenilor drept șoareci și naziștii drept pisici, dar cu o puternică tentă dramatică. Sau cum The Sandman scris de Neil Gaiman a câștigat World Fantasy Award, pentru cea mai bună povestire scurtă.
Modul în care sunt produse benzile desenate este unul minuțios. Inițial prima ilustrare a poveștii este făcută de un artist în creion, acesta ține o strânsă legătură cu scriitorul pentru a stabili dacă modul în care a desenat secvențele intră în atmosfera poveștii, apoi un alt artist vine peste schița în creion și cu cerneala stabilește contrastele și umple toată compozita, ca apoi coloratura să fie făcută de un alt artist. Fiecare dintre toți acești artiști influențează atmosfera scenei și trebuie exact ce trebuie să scoată în evidență și ce trebuie să fie tratat cu mai puțin interes pentru a echilibra compoziția. Iar apoi vine cel care adaugă textul, care trebuie să aibă cunoștințe profesionale în ceea ce privește caligrafia pentru a reprezenta cât mai bine ceea ce este ilustrat.
Cărțile de benzi desenate franco-belgiene În spațiul francez și belgian, benzile desenate sunt considerate a noua artă.
Franța și Belgia sunt două țări care au o tradiție îndelungată în ceea ce privește benzile desenate, unde sunt numite BD-uri (abreviat de la bande dessinée). Spre deosebire de termenul american de „comics” (amuzant) care implică o formă de art ace nu poate fi luată în serios, aici benzile desenate sunt privite ca o nouă artă și concepția asupra lor este alta. În America benzile desenate din Franța și din Europa în general sunt categorisite drept romane grafice datorită modului în care acestea sunt tipărite (în cantități mari, pe volume).
Benzile desenate franco-belgiene au un stil propriu în ceea ce privește modul în care sunt ilustrate. Spre deosebire de modul foarte realist și idealist folosit în mare parte de artiștii de bandă desenată americani, artiștii franco-belgieni tratează ilustrarea benzilor cu o libertate mai mare.
Ei pun mai mult preț pe poveste și pe faptul că modul în care arată este mai puțin important decât povestea pe care o spune o bandă desenată, dar asta nu înseamnă că benzile franco-belgiene nu sunt atractive din punct de vedere vizual.
Linia din benzile desenate franco-belgiene este mai vibrată în contradicție cu cea foarte exactă, pe care o găsim în benzile desenate americane. Unul dintre primele stiluri care au fost inventate în Franța a fost „linia clară”, care este caracterizat prin lipsa totală a umbrelor și a negrului, o linie neîntreruptă și proporționalitatea realistă. Acest stil este considerat un stil „încetinit” datorită faptului că nu există linii dinamice, de fugă.
Alt stil franco-belgian este cel realist, care încearcă să arate foarte convingător și natural, dar în același timp să mențină acea conștientă a faptului că este un desen. Mai trebuie menționat și stilul comic-dinamic cu o linie de grosime variată și niște desene foarte agitate.
Cel mai cunoscut festival de bandă desenate este cel de la Angoulême din Franța început din 1974.
Cărțile de benzi desenate englezești Primele benzi desenate englezești aveau aceeași mărime ca cele americane, dar fără formatul glossy (hârtie lucioasă) pentru copertă.
Chiar dacă prima carte de benzi desenate publicată în Marea Britanie a fost (1884) avea ca țintă cititorii adulți, firmele și-au schimbat repede ținta pentru publicul mai tânăr, iar de aceea s-a creat o opinie greșită cum că ar fi un lucru juvenil.
Cărțile de benzi desenate japoneze – Manga Manga este termenul japonez pentru benzi desenate. În afara Japoniei, el se referă de obicei strict la benzile desenate japoneze. Manga-urile populare sunt transformate în anime-uri (animație în japoneză). Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e și stiluri străine de desenat, și a preluat forma prezentă la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desense alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele câteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral.
Termenul de „Manga” înseamnă „imagini aleatorii”. Primele benzi desenate japoneze au apărut la începutul secolului al XVIII-lea și aveau foarte puține cuvinte fiind pentru cititorii neinițiați în literatură. Dar în 1775 Koikawa Harumachi a publicat ce ar putea fi prima bandă desenată mai complexă cu un fir literar și mai sofisticată cultural.
Stilul japonez de a desena este unul foarte expresiv, în sensul că ei exagerează modul în care se exprimă acțiunile. Iar personajele sunt desenate în stilul „moe” anume cu ochii mari și nasul și gura mică.
Dr. Osamu Tezuka a creat un stil aparte în care un personaj nu ilustrează o reprezentare realistică, ci una bazată mai mult pe ideea ce stă la baza personajului.
Manga este mult mai comercializată decât oricare alte benzi desenate datorită modului și a formatului în care este publicat benzile desenate se vând pe toată suprafața globului. Un alt factor important în comercializarea benzilor desenate manga a fost faptul că este un factor foarte apreciat în cultura japoneză și este mult mai valorificat decât în orice altă parte.
Majoritatea benzilor desenate manga sunt publicate pe hârtie ieftină și în alb negru, având o copertă în patru culori, iar primele pagini fiind colorate în prealabil.
Stilul manga a avut o influență asupra benzilor desenate la nivel mondial, practic a fost creat un curent artistic de benzi desenate manga.
Benzile desenate manga se citesc de la dreapta la stânga, spre deosebire de modul tradițional american/european de a citi de la stânga la dreapta. Aceasta a creat diferite controverse datorită faptului că unele edituri pentru a înlesni cititorilor această problemă au întors paginile și de aceea majoritatea personajelor par să fie stângace și anumite lucruri par asimetrice. Una dintre cele mai cunoscute benzi desenate și anume „Blade of the immortal” nu a suferit acest proces datorită faptului că personajul principal poartă pe spate un manji (svastica budistă), iar întoarcerea paginilor ar fi arătat că personajul poartă emblema nazistă.
Romanul Grafic Termenul de roman grafic a fost prima dată folosit de Richard Kyle în 1964, în principal pentru a deosebi lucrările europene traduse de cele cu un subiect mai juvenil cum erau găsite în Statele Unite.
Termenul a fost popularizat de Will Eisner, când a fost folosit pe coperta unei ediții a „A Contract with God” în 1978. Având o tematică mai matură decât restul a fost un gen de carte la care nimeni nu se aștepta din acest mediu.
Alt susținător al acestui termen a fost Warren Ellis.
Un roman grafic este o bandă desenată mai lungă cu o poveste și un fir epic mai complex, asemănător unor romane, având ca țintă un public mai matur. Ea mai poate fi caracerizată și dintr-o colecție de mai multe strip-uri de bandă conglomerate într-o singură carte.
De obicei romanele grafice se găsesc într-un format mai rezistent decât celelalte cărți de benzi desenate, fiind printate pe o hârtie de calitate mai bună și de obicei cu o copertă tare.
În principiu romanele grafice nu au acea serialitate specifică benzilor desenate, în sensul că romanul grafic are o introducere, un conținut și un sfârșit.