Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc. Definiții În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă. Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.
În conformitate cu definiția Națiunilor Unite, "comportamentele discriminatorii pot lua multe forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal". În multe țări au existat și încă există chiar legi discriminatorii. În România În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin "discriminare" se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Formele discriminării Discriminarea directă Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, iar diferența de tratament are la bază oricare criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare. Acest tip de discriminare poate izvorî din prevederile legii, altor acte juridice sau din comportamentul real față de grupul social vizat. Discriminarea indirectă Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații egale. Discriminarea multiplă Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare, cumulativ.
Oamenii au identități multiple și fac parte simultan din mai multe grupuri sociale. Apartenența simultană la mai multe grupuri poate crește vulnerabilitatea persoanelor respective în fața discriminării. Hărțuirea Hărțuirea reprezintă orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu. Victimizarea Victimizarea reprezintă orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimală, în special în cazurile de violență în familie. Victimele de sex feminin, în general, sunt stăpânite de sentimentul fricii, rezultată din intimidările sau agresiunile suferite care determină, de regulă, acceptarea efectului victimal. Dintre formele de victimizare a femeii cele mai grav întâlnite sunt: amenințarea, maltratarea, violul din cauze multiple: infidelitate, gelozie, alcoolism, soțul bolnav psihic etc.
Copiii, la fel, pot avea o vulnerabilitate deosebită din cauza vârstei. Ei pot fi ușor antrenați în acțiuni victimizante pentru ei, pot fi înșelați cu promisiuni sau recompense, mințiți, constrânși să comită acte ale căror consecințe negative pentru ei și pentru alții nu le pot prevedea. O formă specifică de victimizare a minorilor este bătaia, considerată de unii o soluție extremă de autoritate și sancționare.
O altă categorie vulnerabilă o reprezintă persoanele vârstnice. Procesul de victimizare poate sa apară în cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau persoanele care îngrijesc bătrânii, sau în afara acestuia, agresori fiind infractorii. Aceștia din urmă, profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se apăra, și de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijență, uitare, confuzie), pot comite acte infracționale mult mai ușor (furt, agresiunea fizică sau psihică, exploatarea prin muncă, exploatarea financiară, privarea de hrană, tratament medical, izolarea de societate etc). Dispoziția de a discrimina Dispoziția sau ordinul de a discrimina este considerată a fi tot o formă de discriminare și reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.
Discriminare rasială și etnică
right|thumb|250px|Un copil afro-american bea de la o cișmea rezervată negrilor, pe gazonul Tribunalului din Carolina de Nord, anul 1938. Discriminare rasială diferențiată între indivizi, pe bază de rasă a fost politica oficială a guvernului în mai multe țări, precum Africa de Sud în epoca apartheid, și Statele Unite ale Americii, înaintea Războiului de Secesiune. Încă din timpul Războiului Civil American, termenul de "discriminare", în general, a evoluat în limba engleză americană fiind utilizat ca si tratament defavorabil al unui individ - termenul referindu-se inițial numai la Înțelesul de rasă, mai târziu generalizându-se ca membru într-un anumit grup social sau categorie socială nedorită.
În SUA Încă din 1865, Civil Rights Act („Legea Drepturilor Civile”) a oferit un remediu pentru discriminarea rasială intenționată la ocuparea forței de muncă de către angajatorii privați și de stat.
Civil Rights Act din 1871 se aplică la locurile de muncă publice sau la ocuparea forței de muncă care implică acțiuni de stat și interzice privarea de drepturile garantate prin constituția sau legea federală. Titlul VII este principala reglementare federală cu privire la discriminarea la angajare și interzice discriminarea ilegală a ocupării forței de muncă de către angajatorii publici și privați, de către organizațiile de muncă, de programele de formare și agenții de angajare bazată pe rasă sau culoare, religie, sex, și origine națională.
Titlul VII interzice, de asemenea represaliile împotriva oricărei persoane pentru că se opune unei practici interzise prin lege, sau pentru că exercită o responsabilitate, care depune mărturie, care asistă sau participă la o procedură în temeiul legii. Civil Rights Act din 1991 a extins cazurile de daune disponibile din titlul VII și a adăugat că reclamanții au dreptul la un proces cu juriu. Titlul VII prevede, de asemenea, că discriminarea pe baza rasei și culorii unui individ este interzisă.
right|200px|thumb|Un semn rasist pe o plajă (1989) În cadrul sistemului de justiție penală, în unele țări occidentale, minoritățile sunt condamnate și închise în mod disproporționat în comparație cu albii.Cum este sistemul de justiție penală rasiste?negrii cele mai afectate de politica Incarceration. Human Rights Watch. 05 iunie 2008. În 1998, aproape unul din trei bărbați negri cu vârste cuprinse între 20-29 au fost în închisoare sau reținuți pe o perioadă determinată sau eliberați condiționați în Statele Unite. Baștinașii minoritari, ce reprezintă aproximativ 2% din populația Canadei, ocupă 18% din populația închisorilor federale începând cu anul 2000. Potrivit guvernului australian, publicarea în iunie 2006 a statisticilor închisorilor, populațiile indigene alcătuiesc 24% din totalul deținuților în Australia.
În 2004, maori care constituie doar 15% din populația totală a Noii Zeelande, reprezintau 49,5% din deținuți. Maori intrați în închisoare reprezintă un raport de 8 ori numărul de nemaori.lui Prison Populația Noua Zeelandă Un sfert din populația penitenciarelor din Anglia este de minoritate etnică. Comisia Egalității și Drepturilor Omului a constatat că de cinci ori mai mulți negri decât albi pe cap de locuitor în Anglia și Țara Galilor sunt închiși. Experții și politicienii au spus că suprareprezentarea bărbaților negri a fost rezultatul a zeci de ani de prejudecăți rasiale în sistemul de justiție penală." negru Mai multe persoane închiși în Anglia și Țara Galilor proporțional decât în SUA ". The Guardian. 11 octombrie 2010
În România După Revoluția din 1989, România a adoptat o serie de acte legislative care să apere interesele minorităților împotriva discriminării. De exemplu, Legea nr.148/2000 privind publicitatea, Legea nr. 215/2001 privind organizarea si funcționarea administrației publice locale, Hotărârea nr. 1206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse in Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 416/2001 - venitul minim garantat, Legea nr. 705/2001 privind sistemul național de asistență socială, Legea nr. 116/2002 cu privire la prevenirea și combaterea marginalizării sociale, Hotărârea Guvernului nr. 829/2002 privind Planul Național antisărăcie si promovare a incluziunii sociale.
Discriminare pe bază de sex sau orientare sexuală right|400px|Afiș discriminatoriu funcție de sexul părintelui în aeroportul Otopeni, iunie 2012
Deși sexismul se referă la credințele și atitudinile în raport cu sexul unei persoane, astfel de convingeri și atitudini sunt de natură socială și în mod normal nu au consecințe juridice. Discriminarea pe criteriul de sex, pe de altă parte, poate avea consecințe juridice.